Constructul social denumit “poporul” român pare a se sfâșia. Nu este doar cauza actualei isterii sau pandemii ( numiți-o cum doriți) ci avem o țesătură care a fost agresată si slăbită ani de-a rândul. Atacurile ( cele mai multe inconștiente dar atent gândite de „altul” ) au făcut ca spiritul național, al naționalității să fie slăbit până in momentul in care a rămas o noțiune (aproape) lipsită de conținut.
Nu mă voi lansa intr-o polemică anti-sociologie sau in nevoia redefinirii noțiunii de „națiune”, „popor”, „neam” dar, in schimb, v-as propune să definiți ce mai înseamnă noțiunea de popor pentru fiecare.
Dacă reușiți acest exercițiu putem apoi evalua ceea ce vedem sub ochii noștri ?
Aducând in discuție ( dar nelimitând la aceste exemple ) :
- Acuzele aduse reîntoarcerii „diasporei” ?
- Lipsa de empatie fata de vârstnicii României ( „tinerii trebuie să reconstruiască tara” ?!!)
- Lipsa de reacție la măsurile ( considerate posibil abuzive) ale autorităților derutate
- Atacul asupra bisericii si asupra spiritualității
- Spaima descurajantă a bisericii in fata unei gripe
- Lipsa moderației in acumularea de provizii in detrimentul „celuilalt”
- Lipsa de interes fată de problemele economice ale „celorlalți” fată de „noi”
- Lipsa de interes fată de anularea (chiar si provizorie) a libertăților civile in „folosul” prelungirii vieții sau a sănătății indivizilor
Intr-o puternică necunoaștere si disprețuire a jertfelor făcute de generațiile anterioare, de valorificare si asumare a acestora, ne găsim izolați intr-o spaimă ( posibil nejustificată) a supraviețuirii (doar) fizice a noastră ca indivizi. „Sfârșitul istoriei” este altfel decât s-a crezut.
Când rămâne prea putin din ceea ce ar trebui să fim ? La nivelul existentei biologice ?
Dar care rămâne valoarea noastră ca indivizi in lipsa „națiunii”, „naționalității”, „umanității” sau „spiritualității” ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu