duminică, 25 octombrie 2020

Lighioană

 Etimologiile cuvintelor sunt incursiuni in istoria nu doar a limbii române cât a istoriei neamului românesc. Ceva ce ne arată devenirea noastră ca popor in jurul a ceva ce ne-a menținut integritatea: limba română.


In Duminica a XXIII am ascultat predica vindecării demonizatului din ținutul Gherghesenilor. Desigur exista multe exegeze, explicații și predici pe acest text din Sfânta Evanghelie după Luca . Ceea ce mi-a atras atenția este paragraful ( Luca 8, 30) :

Şi l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ţi este numele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulţi intraseră în el.

Si mi-a atras atenția deoarece in „Cuvintele de invătătură” ale Diaconului Coresi ( 1581) acest paragraf apare astfel :

<< Intrebă elu Isusu, grăi:”ce ti-e numele?” Elu zise: „Legheonu” ( că draci multi intrase intru elu). >>

Legiunea din Biblia modernă apare in anul 1581 ca fiind „legheonu”. Oarecum mai apropiat de modernul „lighioană.

Dar și Legiunea romană apărea in conștiința iudeilor sub ocupația romană ca fiind o putere malefică, oprimatoare, o lighioană care ii tinea sub control.


Mergând in zilele noastre găsim câteva explicații pentru „lighioană

LIGHIOÁNĂ, lighioane, s. f. 1. Animal (sălbatic). ♦ Spec. Pasăre de curte; orătanie. ♦ Spec. Insectă, gâză (vătămătoare). 2. Fig. Epitet dat unui om de nimic; mișel. ♦ Calificativ glumeț dat unui copil sau unui om matur. [Var.: lighioáie s. f.] – Din sl. legeonŭ.
sursa: DEX '09 (2009)

lighioană sf [At: CANTEMIR, I. I. I, 60 / V: (reg) ~aie, ~on sm, ligioaie, ligi~ / Pl: ~ne și (pop) ~oni / E: slv лєгєонъ] 1-2 (Adesea cu determinări prt sau dep) Animal (sălbatic) Si: babă, dihanie, fiară. 3-4 (Spc) Insectă (dăunătoare). 5 (Spc; mpl) Vietate care trăiește pe lângă casa omului. 6 (Spc; mpl) Pasăre. 7 Om ticălos. 8 Om străin. 9 (Gmț) Apelativ pentru un copil sau, rar, pentru un om matur.
sursa: MDA2 (2010)

In ambele se face o vagă referire la proveniența din slavona veche a cuvântului.

Erorile de interpretare par a fi susținute incă din anul 1927 unde găsim, in „Dacoromanie – buletinul „Muzeului Limbei Române” condus de Sextil Puscariu, anul IV, partea 2, paginile 828-829, o posibilă explicație etimologică ( formulată de filologul Vasile Bogrea):

Din păcate explicațiile îmi par eronate. Si forțate. 

Drumul corect al cuvântului pare a fi :

Legiune (romană) – Legiune (diavolească)- Legheonu ( Coresi) – Lighioană (laic) si revenirea la „Legiune” in forma biblică modernă.

Aștept să fiu contrazis.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Unind puncte pe hârtia memoriei.

  Când ești in zona Varna este recomandabil sa vizitezi Balcicul. Un motiv ar fi ca in zona nu ai multe locuri demne de vizita (in afara ora...