sâmbătă, 19 august 2017

Stejarul

In fiecare dimineață mă plimb prin Parcul Carol. Vreau, nu vreau, câinele trebuie plimbat.
Parcul Carol este ( opinie personală) cel mai frumos parc din București. Liniștit, plăcut, scăpat de aglomerarea care a covârșit Cismigiul, având încă un aer boem și o liniste care ar trebui să fie intrinsecă unui parc. In parc exista o porțiune în care drumul este mărginit de stejari. Frumoși, înalți, falnici. Au o demnitate a lor, reală sau doar în imaginația mea. Neavând mijloc de control trebuie să îmi cred mintea. Ceea ce ea vede și îmi comunică, fals sau adevărat, constituie realitatea mea. Iar în ea Stejarul este special.

Pe jos, prin iarbă sunt ghinde. Frumoase, mici, netede, mici miracole care pot da naștere falnicului stejar. Le adun. La început am făcut-o pentru plăcerea tactilă. Apoi pentru mirarea că în ceva asa de mic să existe potențialul acesta atât de mare.

Am uitat să cultivăm copaci ( eu fiu de agronomi). Iar Google îmi dă ghiduri doar în limba engleză. Nu-i nimic. Ce am uitat noi putem readuce chiar de la cei care au învățat de la noi. Asa cum am readus filosofia antică prezervată de arabi.
Si am învățat că trebuie să aduni multe ghinde. Să le pui într-o pungă ziplock împreună cu o cârpă umedă. Apoi să le pui la soare. Apa se va evapora, condensa și va crea un microclimat în care este posibil să încolțească stejarul. Trebuie însă să pui multe ghinde. Multe. Căci "este posibil" să încolțească, neexistând nici o garanție. Este o vrere care ne depășește. Este puterea ghindei de a reuși. Este în puterea noastră doar de a le aduna și de a le crea condițiile optime. Acum aștept.

Nu despre creșterea stejarului doream să vorbesc. Există silvicultori pricepuți.
Ghindele acestui popor sunt copii și tinerii noștri.
Unii împrăștiați prin iarba și colbul zonelor rurale, defavorizate, prin desertul de betoane și asfalt al micilor sau marilor "metropole" ale României.
Trebuie prima dată să fim uimiți de ceea ce s-ar putea afla în ei. Să înțelegem că în fiecare din ei există potențialul măreției unui popor. Sau potențialul unui masacru. In definitiv și Stalin a fost un copilas răzând pe uliță.

Ar trebui să învățăm ( căci am uitat) chiar de la alții cum se cresc valorile unui popor. Să ii adunăm, să le creăm acel microclimat și apoi să așteptăm. Este deasupra noastră certitudinea dar este în putința noastră crearea condițiilor propice.
Asta dacă mai dorim să avem stejari falnici.
Si asta putem face ca societate civilă. Statul este incapabil, și-a pierdut busola, este câmp de luptă intre fanarioți, cretini, descurcăreți și beizadele. Statul este corupt moral ( nu mă refer la corupția pecuniară, efect secundar) și lipsit de viziune, de o filosofie a statului român.

Aștept să îmi încolțească ghindele. Stejarul va rămâne mult după ce eu voi fi praf și umbre. Asa cum ne-a învățat Marcus Aurelius.


Manipulare prostească

Jurnalismul și-a tradat si abandonat menirea în momentul în care a fost cumpărat de grupuri de interese care îl susțin. Vânzarea directă de ...