Eroziune constanta

Viata este mai mult si mai putin decat plictisul, cu toate ca in el si prin el deslusim cat pretuieste ea. Odata ce plictisul se insinueaza in noi si cadem sub invizibila lui stapanire, totul pare neinsemnat pe langa el. Am putea spune acelasi lucru despre durere. Cu siguranta. Durerea insa e localizata, in vreme ce plictisul evoca un erou fara un loc anume, fara suport, fara nimic - afara de acest nimic, neidentificabil, care ne roade. Eroziune pura, al carei efect este imperceptibil si care ne preschimba-ncet intr-o ruina pe care ceilalti n-o percep, intr-o ruina pe care aproape ca n-o percem nici noi insine.

Cioran