Nevoia de istorie vie

" Aceasta considerație este inactuală pentru că încearcă să interpreteze drept un rău, un inconvenient și un defect ceva de care epoca noastră este pe drept cuvânt mandră, anume cultura sa istorică, pentru că eu cred că suntem devorați de febra istoriei și-ar trebui măcar să ne dăm seama de asta. "

Nietzsche - Considerații inactuale ( lucrare puțin cunoscută, sublinierile îmi aparțin)

De undeva, din străfundurile noastre, iese, de neoprit o mândrie și o sete de cultura noastră istorică. Mediocrii intelectualității interpretează această mișcare ca un neo-legionarism, un extremism-tracist, pelasg, o încercare de reformare/reformulare a istoriei oficiale. Este însa în speță refugierea în cultura noastră istorică de unde vom găsi forța să învingem lumea actuală. Ca un copac care are nevoie de rădăcini puternice înainte de a înfrunta furtuna. Istoria nu este moartă, ea creează, ea modifică și prezentul dar poate modela viitorul. Ușor este a scrie sarcastic împotriva acestor curente de revigorare a istoriei, greu este însă a înțelege esența și nevoile pe care acestea le satisfac. 
Istoria, folclorul, etnografia -răzbătând în ia populara sau în melodiile rock actuale- .. toate sunt semnele unei nevoi de revigorare.
Vom muri si vom fi liberi.

Galceava papilor

Papalitatea pare astăzi o instituție sacră. Poate chiar este. In orice caz istoria consemnează un episod destul de simpatic legat de sacralitatea alegerii Papei și a influentelor politicului în viata religioasă.
La moartea papei Grigore XI ( anul 1378) , poporul Romei impune alegerea unui papă italian. Si cum vox populi, vox Dei, cardinalii îl aleg pe arhiepiscopul de Bari, care devine papa Urban VI.
Urban VI era un pic cam ciudătel, intrigant și dezechilibrat, fapte ce atrag dezaprobarea cardinalilor. Care, pe ascuns inițial, complotează și aleg un alt papă. Un antipapă. Francezul Robert de Geneva care devine papa Clement VII. Deși pare ciudată alegerea unui alt papă și coexistenta a doi papi simultan, papa Clement VII obține recunoașterea ca papă de către Franța, Portugalia, Castilia și Scoția. Anglia și aliații ei ( vorbim de perioada războiului de 100 de ani ) rămân însă cu papa italian. Urban VI.
Situația pare ciudată și papalitatea, aleasa Domnului pe Pământ, par a pierde credibilitate. Asa că domnii cardinali se întâlnesc și, pentru a rezolva problema celor doi papi, aleg un al treilea papă. Cum este vorba copilăriei ? Când doi se cearta, al treilea câștigă ? Deci al treilea papă simultan: papa Alexandru V. Cu sediul papalității la Pisa.

Șarada se termina când, exasperat de situația ridicola, împăratul german Sigismund reface unitatea catolică punând un al patrulea papă , Martin V, și anulând primele trei alegeri papale. Jos Urban VI, Clement VII și Alexandru V. Doar Martin V.
Atât de mare a fost dorința împăratului sa îl pună papă pe Martin V încât nu a mai contat că el, deși era nobil, nu era preot. Detalii. Il face imediat preot. Si papă. Si cam asta e tot.

PS : nu sunt ateu sau eretic. Ci doar bine informat.