După 11 ani de blogging am făcut, în cele din urmă, pasul. Pasul spre cuvântul tipărit. Spre cartea scrisă. Senzație unică a transformării gândurilor, volatile în spațiul virtual, în realitate tangibilă. Cartea, cuvântul tipărit, are o forță nediminuată de trecerea vremii si de lumea modernă.
Am ezitat. Ani de zile am avut o sfială în fata "murdăririi" hârtiei cu gândurile mele. Au ele valoare ? Dacă sunt doar un zgomot, un spam în lumea modernă ? Este doar o arogantă ? Am ezitat mult.
Mi-am învins fricile și astăzi a apărut prima mea carte tipărită. Incă sunt intimidat de ea. A apărut ca să o pot dărui celor pe care ii iubesc. A apărut deoarece mi-as dori ca ea să îmi ducă gândurile în casele prietenilor.
Nu are alt titlu. Titlul este numele blogului: "Digresiuni și paranteze". Paranteze pe care le deschid, pentru mine, în "timpul real". Timpul real care este de o utilitate mundană. Animalică aproape. Parantezele acestea nu fac decât să mă readucă în zona culturii, a filosofiei, a teologiei care sper să mă salveze din "imediat".
Cartea nu este încă de vânzare, o lansare fiind planificată în scurt timp la Librăria Sadoveanu și la târgul de carte Gaudeamus.
Vă mulțumesc vouă cititorilor. Din 2013 ( anul în care mi-am mutat blogul la aceasta adresa) am avut peste 60.000 de cititori pe blog. Pe FaceBook nu pot număra. M-am "hrănit" din fiecare cititor. Am abandonat de câteva ori dar voi ați rămas și prezenta voastră m-a făcut să revin.
Mulțumesc și Editurii Națiunea ( http://www.edituranatiunea.ro/2017/09/29/1526/ ) pentru sprijinul în redactarea si editarea cărții. Ii mulțumesc lui Eugen Matzota pentru tehnoredactare și sfaturile prețioase.
Ii multumesc mult si dl Teodor Baconschi care, in urma cu un an de zile m-a incurajat :
"Stimate Domnule Matica, da, am citit vreo 50 de pagini și am văzut cum
vă organizați adnotările: colocvial, cu umor, prin dedramatizarea
temelor mari, dar mai ales mizând pe amestecul dintre istorie,
informație, anecdotă și comentariul vioi. Sunteți un enciclopedist în
halat, cu un cognac alături, care face exerciții de iluminism. Eu zic că
sunt publicabile, în sensul că puteți ieși în lume cu așa ceva, dar
cred că un editor vă ca cere totuși costurile de tipar, pentru că
sunteți concurat de… Wikipedia. Pe de altă parte, eu am citit cu
plăcere, reamintindu-mi informații sau chiar profitând de cele neștiute.
Succes ! Teodor Baconschi "
Dacă as tipări un singur exemplar, el ar fi pentru soția mea. Fără familia mea nimic nu are rost și nimic nu ar fi fost posibil.
Mulțumesc !
vineri, 29 septembrie 2017
marți, 26 septembrie 2017
Sfârsitul istoriei.
Plecând de la tezele hegeliene ale sfârșitului Istoriei și al Omului se discută cu sfială despre lumea de astăzi, post-istorică. Istoria a murit alături de Filosofie ? Realitatea imediată ar spune că da. Omul s-a eliberat de schimbarea principiilor prin renunțarea treptată la ele și alunecare în natural. In Animal natural plecând din Homo faber/ creator de realitate.
Problema sfârșitului istoriei este însă plăcut explicată de Kojeve.
"Dispariția Omului la sfârșitul istoriei nu este o catastrofă cosmică: lumea naturala rămâne ceea ce este din eternitate. Nu este nici o catastrofă biologică: omul rămâne în viata ca animal aflat în armonie cu Natura și cu Ființa dată. De dispărut, dispare Omul propriu-zis, respectiv Acțiunea de negare a datului și Greșeala sau, în general, Subiectul opus Obiectului. De fapt, sfârșitul Timpului uman sau al Istoriei, adică lichidarea definitivă a Omului propriu-zis și a Individului liber și istoric, semnifică pur și simplu încetarea Acțiunii în sensul tare al cuvântului. Ceea ce înseamnă practic : dispariția Filosofiei: de vreme ce Omul nu se mai schimbă în mod esențial, nu mai există motiv pentru schimbarea principiilor ( adevărate) ce stau la baza cunoașterii pe care o are despre Lume și despre sine. Tot restul însă poate rămâne la nesfârșit: arta, iubirea, jocul etc; pe scurt, tot ce-l face fericit. "
Kojeve (434-435)- "Introducere în lectura lui Hegel" nota de curs din 1938-1939
Problema sfârșitului istoriei este însă plăcut explicată de Kojeve.
"Dispariția Omului la sfârșitul istoriei nu este o catastrofă cosmică: lumea naturala rămâne ceea ce este din eternitate. Nu este nici o catastrofă biologică: omul rămâne în viata ca animal aflat în armonie cu Natura și cu Ființa dată. De dispărut, dispare Omul propriu-zis, respectiv Acțiunea de negare a datului și Greșeala sau, în general, Subiectul opus Obiectului. De fapt, sfârșitul Timpului uman sau al Istoriei, adică lichidarea definitivă a Omului propriu-zis și a Individului liber și istoric, semnifică pur și simplu încetarea Acțiunii în sensul tare al cuvântului. Ceea ce înseamnă practic : dispariția Filosofiei: de vreme ce Omul nu se mai schimbă în mod esențial, nu mai există motiv pentru schimbarea principiilor ( adevărate) ce stau la baza cunoașterii pe care o are despre Lume și despre sine. Tot restul însă poate rămâne la nesfârșit: arta, iubirea, jocul etc; pe scurt, tot ce-l face fericit. "
Kojeve (434-435)- "Introducere în lectura lui Hegel" nota de curs din 1938-1939
luni, 25 septembrie 2017
Etalarea luxului
Cei patru apostoli erau... sau cum Plutarh, în "Viata lui Cato" îl amintește pe stoicul Ariston.
"Căci pentru cei mai multi dintre oameni, a le interzice să-și etaleze luxul este ca și cum le-ai lua bogăția, fiindcă aceasta se vede în lucrurile de prisos, nu în cele necesare. Tocmai acest lucru îl mira tare mult pe filosoful Ariston, anume că oamenii ii socotesc mai fericiți pe cei care au strâns lucruri de prisos decât pe cei care au belșug din cele necesare și folositoare."
Filosofii ne spun asta de vreo 2.000 de ani dar noi...nu si nu... Gucci...Armani....Batman..Batman...
Smerenia uitată a unei serenităti distruse.
"Căci pentru cei mai multi dintre oameni, a le interzice să-și etaleze luxul este ca și cum le-ai lua bogăția, fiindcă aceasta se vede în lucrurile de prisos, nu în cele necesare. Tocmai acest lucru îl mira tare mult pe filosoful Ariston, anume că oamenii ii socotesc mai fericiți pe cei care au strâns lucruri de prisos decât pe cei care au belșug din cele necesare și folositoare."
Filosofii ne spun asta de vreo 2.000 de ani dar noi...nu si nu... Gucci...Armani....Batman..Batman...
Smerenia uitată a unei serenităti distruse.
Perspective
De foarte multe ori aud un discurs rezumat :" nimic nu e atât de bine sau atât de rău căci totul depinde de perspectivă". Pot înțelege aceste idei dar nu, nu pot fi de acord cu ele căci realitatea este unică și ar trebui să o privim/ tratăm ca atare. Nu sunt de acord cu inconsistenta lipsei de gravitate/ gravității unei probleme. Ceea ce mă duce cu gândul la un banc :
Doi polițiști pe un aeroport.
- Măi, eu nu pot să înțeleg cum poate un terorist să deturneze ditamai avionul care e asa de mare.
sâmbătă, 23 septembrie 2017
Claritatea in exprimare.
Ion îi zice lui Gheorghe, in fata unei beri:
– Mi-am pus din greşeală lenjeria în frigider. Uneori cred că sunt prost.
Gheorghe, dupa cateva secunde de gandire:
– Eu fac asta tot timpul.
– Cum asa ? Îţi pui lenjeria în frigider?
– Nu..... Cred că eşti prost mai tot timpul nu doar uneori.
Ridendo castigat mores
– Mi-am pus din greşeală lenjeria în frigider. Uneori cred că sunt prost.
Gheorghe, dupa cateva secunde de gandire:
– Eu fac asta tot timpul.
– Cum asa ? Îţi pui lenjeria în frigider?
– Nu..... Cred că eşti prost mai tot timpul nu doar uneori.
Ridendo castigat mores
joi, 21 septembrie 2017
Lucruri bune, rele si indiferente
Tot ceea ce ne-a rămas de la Zenon, fondatorul de facto al stoicismului, sunt citările acestuia, în special de către adversarii ideologici contemporani sau ulteriori. Chiar și asa putem să înțelegem măreția gândirii acestuia și de ce școala, curentul filosofic stoic a traversat istoria omenirii modificându-o. Potrivit lui Stobaios ( Excerpte, II, p57, 18W) :
"Acestea sunt realitățile substanțiale, susține Zenon, anume lucrurile bune, cele rele și cele indiferente. Bune sunt cele precum ințelepciunea, cumpătarea, dreptatea , curajul și tot ceea ce este virtute sau participă la ea; iar cele rele sunt următoarele : lipsa de judecată, neinfranarea, nedreptatea, lașitatea și tot ce este rău sau participă la rău; indiferente sunt cele precum viata și moartea, gloria sau lipsa gloriei, suferința și plăcerea, bogăția și sărăcia, boala și sănătatea și cele asemenea."
Atât de multi susținători ai stoicismului declarativ, atât de putini stoici.
Virtus junxit, mors non separabit.
Everything that has left us from Zenon, the de facto founder of Stoicism, are the quotes, especially by contemporary or later ideological opponents. Even so we can understand the greatness of his thinking and why the School, the Stoic philosophical stream has traversed the history of mankind by modifying it. According to Stobaios (Excerpte, II, p57, 18W):
"These are the substantial realities, says Zenon, good things, bad things, and indifferent things. Good things are wisdom, temperance, righteousness, courage and all that is virtuous or participate in it, and the bad ones are the following:lack of judgment, lack of protection, injustice, lasity and all that is bad or participate in harm; indifference is the life and death, glory or lack of glory, suffering and pleasure, wealth and poverty, sickness and health, and the like. "
So many supporters of declarative stoicism, so few stoics.
Virtus junxit, mors non separabit.
"Acestea sunt realitățile substanțiale, susține Zenon, anume lucrurile bune, cele rele și cele indiferente. Bune sunt cele precum ințelepciunea, cumpătarea, dreptatea , curajul și tot ceea ce este virtute sau participă la ea; iar cele rele sunt următoarele : lipsa de judecată, neinfranarea, nedreptatea, lașitatea și tot ce este rău sau participă la rău; indiferente sunt cele precum viata și moartea, gloria sau lipsa gloriei, suferința și plăcerea, bogăția și sărăcia, boala și sănătatea și cele asemenea."
Atât de multi susținători ai stoicismului declarativ, atât de putini stoici.
Virtus junxit, mors non separabit.
Everything that has left us from Zenon, the de facto founder of Stoicism, are the quotes, especially by contemporary or later ideological opponents. Even so we can understand the greatness of his thinking and why the School, the Stoic philosophical stream has traversed the history of mankind by modifying it. According to Stobaios (Excerpte, II, p57, 18W):
"These are the substantial realities, says Zenon, good things, bad things, and indifferent things. Good things are wisdom, temperance, righteousness, courage and all that is virtuous or participate in it, and the bad ones are the following:lack of judgment, lack of protection, injustice, lasity and all that is bad or participate in harm; indifference is the life and death, glory or lack of glory, suffering and pleasure, wealth and poverty, sickness and health, and the like. "
So many supporters of declarative stoicism, so few stoics.
Virtus junxit, mors non separabit.
miercuri, 20 septembrie 2017
Spiritul. Zeul. Templul
Epiphanios - Împotriva ereziilor, ( III,2,9,- DDG, pag 592,21) afirma cu tărie că :
"Stoicul Zenon din Kition spunea că zeilor nu trebuie să li se construiască templu, ci divinul trebuie păstrat doar în spirit,sau, mai curând, spiritul ar trebui considerat zeu; căci este nemuritor."
Cu siguranță că unui Creator de lumi nu poți să ii ridici un templu căci el este atât omniprezent, omipotent cât și transsubstantial. Fiecare un miracol incomprehensibil mintii umane. Templul însă este locul de retragere din lume al credinciosului, locul de organizare, în privat, a procesiunii și, mai ales, locul în care înțelepții pot aduce cunoaștere novicilor.
Într-o situație ideală templul Zeului ar fi peste tot și, în special, în tot. Până atunci însă Templu ajută. Mai ales când Zeul pare să dispară din gândurile creatiilor lui.
Epiphanios - Against Heresies, (III, 2.9, - DDG, pp. 592.21) strongly affirmed that:
"Kition Stoic of Kition said that the gods should not be built a temple, but the divine should be kept only in spirit, or rather, the spirit should be considered a god, for it is immortal."
Certainly you can not raise a temple to a World Creator because he is so omnipresent, omnipotent as well as transsubstantial. Every miracle incomprehensible to the human mind. The temple, however, is the place of the believer's world retreat, the place of organization, privately, of the procession, and especially the place where wise men can bring knowledge to novices.
In an ideal situation God's temple would be everywhere and especially in everything. Until then, however, the Temple helps. Especially when the God seems to disappear from the thoughts of his creations.
"Stoicul Zenon din Kition spunea că zeilor nu trebuie să li se construiască templu, ci divinul trebuie păstrat doar în spirit,sau, mai curând, spiritul ar trebui considerat zeu; căci este nemuritor."
Cu siguranță că unui Creator de lumi nu poți să ii ridici un templu căci el este atât omniprezent, omipotent cât și transsubstantial. Fiecare un miracol incomprehensibil mintii umane. Templul însă este locul de retragere din lume al credinciosului, locul de organizare, în privat, a procesiunii și, mai ales, locul în care înțelepții pot aduce cunoaștere novicilor.
Într-o situație ideală templul Zeului ar fi peste tot și, în special, în tot. Până atunci însă Templu ajută. Mai ales când Zeul pare să dispară din gândurile creatiilor lui.
Epiphanios - Against Heresies, (III, 2.9, - DDG, pp. 592.21) strongly affirmed that:
"Kition Stoic of Kition said that the gods should not be built a temple, but the divine should be kept only in spirit, or rather, the spirit should be considered a god, for it is immortal."
Certainly you can not raise a temple to a World Creator because he is so omnipresent, omnipotent as well as transsubstantial. Every miracle incomprehensible to the human mind. The temple, however, is the place of the believer's world retreat, the place of organization, privately, of the procession, and especially the place where wise men can bring knowledge to novices.
In an ideal situation God's temple would be everywhere and especially in everything. Until then, however, the Temple helps. Especially when the God seems to disappear from the thoughts of his creations.
marți, 19 septembrie 2017
Forta de munca
De cate ori nu am văzut asta în companiile mici, medii sau chiar mari. Nu în corporații.
Merită să ne gândim.
Unui șofer aflat în misiune, plutonier de armată, ii rămâne camionul blocat în noroi. La un moment dat trece jeepul generalului care îl vede chinuindu-se să împingă camionul.
Merită să ne gândim.
Unui șofer aflat în misiune, plutonier de armată, ii rămâne camionul blocat în noroi. La un moment dat trece jeepul generalului care îl vede chinuindu-se să împingă camionul.
– Ce faci, plutonier?
– Am rămas împotmolit și încerc să scot camionu’ din noroi, să trăiți!
– Hai să te ajut!
Se chinuie cei doi și după doua ore, plini de noroi, reușesc, într-un final, să mute camionul.
– Hai că am făcut-o și pe asta! Dar ce transporți, plutonier?
- 30 de recruți, să trăiți!…
A driver in mission, an army soldier, remains the truck stuck in the mud. At some point the jeep passes through the general who sees it struggling to push the truck.
- What are you doing, soldier?
- I'm stuck and trying to get the truck out of the mud, sir!
- Let me help you!
The two of them struggle, and after two hours of mud, they finally manage to move the truck.
- Come on, I did that too! But what are you carrying, soldier?
- 30 recruits, sir! ...
Whenever I have not seen this in small, medium or even large companies. Not in corporations.
It is worthwhile to think.A driver in mission, an army soldier, remains the truck stuck in the mud. At some point the jeep passes through the general who sees it struggling to push the truck.
- What are you doing, soldier?
- I'm stuck and trying to get the truck out of the mud, sir!
- Let me help you!
The two of them struggle, and after two hours of mud, they finally manage to move the truck.
- Come on, I did that too! But what are you carrying, soldier?
- 30 recruits, sir! ...
luni, 18 septembrie 2017
Legile si Bulă
Au trecut 1900 de ani de când Tacit ne-a avertizat : Ut olim vitiis, sic nunc legibus laboramus.
( Odinioară am suferit de pe urma viciilor noastre, astăzi suferim din cauza legilor noastre)
Văd tot mai des perpetuându-se idea greșită că nu avem cadru legislativ, legi bine făcute sau adaptate. Total greșit din punctul meu de vedere. Discutând ( de-a lungul și latul anilor) diverse spete, am găsit o legislație bună, completă și... ne aplicată. Poate un pic prea stufoasă. Tot Tacit (in Analele III) ne-a avertizat: Cu cât statul este mai corupt, cu atât va emite mai multe legi. Existenta legilor nu are valoarea cât timp cei care ar trebui să impună respectarea acestora sunt indiferenți ( în cel mai bun caz) fată de acestea.
Asta îmi aduce aminte de un banc.
– Bulă, ce ați învățat azi la scoală?
( Odinioară am suferit de pe urma viciilor noastre, astăzi suferim din cauza legilor noastre)
Văd tot mai des perpetuându-se idea greșită că nu avem cadru legislativ, legi bine făcute sau adaptate. Total greșit din punctul meu de vedere. Discutând ( de-a lungul și latul anilor) diverse spete, am găsit o legislație bună, completă și... ne aplicată. Poate un pic prea stufoasă. Tot Tacit (in Analele III) ne-a avertizat: Cu cât statul este mai corupt, cu atât va emite mai multe legi. Existenta legilor nu are valoarea cât timp cei care ar trebui să impună respectarea acestora sunt indiferenți ( în cel mai bun caz) fată de acestea.
Asta îmi aduce aminte de un banc.
– Bulă, ce ați învățat azi la scoală?
– Să scriem.
– Deci, ce ai scris?
– Nu știu, că nu am învățat să și citim!
It has been 1900 years since Tacit has warned us: Ut olim vitiis, sic nunc legibus laboramus.
(We have suffered from our vices today, today we suffer because of our laws)
I see more and more perpetuating the wrong idea that we do not have a legislative framework, well-made or adapted laws. Totally wrong from my point of view. Discussing (over the years) various issues, I have found good, complete legislation and ... not used. Tacit (in Annals III) warned us: The more corrupt the state, the more it will issue laws. The existence of laws has no value as long as those who should enforce compliance are indifferent (at best) to them.
That reminds me of a popular joke.
- John, what had you learned at school today?
- To write.
- So, what did you write?
- I do not know, we did not learned to read yet!
It has been 1900 years since Tacit has warned us: Ut olim vitiis, sic nunc legibus laboramus.
(We have suffered from our vices today, today we suffer because of our laws)
I see more and more perpetuating the wrong idea that we do not have a legislative framework, well-made or adapted laws. Totally wrong from my point of view. Discussing (over the years) various issues, I have found good, complete legislation and ... not used. Tacit (in Annals III) warned us: The more corrupt the state, the more it will issue laws. The existence of laws has no value as long as those who should enforce compliance are indifferent (at best) to them.
That reminds me of a popular joke.
- John, what had you learned at school today?
- To write.
- So, what did you write?
- I do not know, we did not learned to read yet!
vineri, 15 septembrie 2017
Perseverenta anchetei
Discutând cu cineva despre o ancheta în desfășurare îndreptată împotriva lui, mi-am amintit un vechi banc.
Doctorul către pacient:
Doctorul către pacient:
- Fumezi?
- Nu. Nu am fumat niciodată.
- Consumi alcool?
- Nu.Nici măcar o bere acolo....
- Mănânci mâncăruri grase, la ore nepotrivit ?
- Nu, sunt vegetarian de 5 ani.
- Mănânci mâncăruri grase, la ore nepotrivit ?
- Nu, sunt vegetarian de 5 ani.
duminică, 10 septembrie 2017
Dacopatie ?
In ultima perioada am auzit destul de multe opinii ( în imensa majoritate aprobatoare) despre "dacopatie". Pare un subiect "trendy" și l-as fi ignorat cu delicatețe dacă nu m-ar fi înconjurat. Si cum nimeni nu îmi cere părerea, sunt bucuros sa o prezint.
De unde a început "trend"-ul. Aparent de o carte scrisa de un anumit Dan Alex: Dacopatia și alte rătăciri românești. Editura mare ca deh... se poarta sentimentele anti-naționale.
Câteva citate revelatoare :
- tăblițele de la Tărtăria se puneau probabil pe toaletele publice ale Culturii Turdaș
- Călușarul este „un dans specific unei societăți HOMOSEXUALE ințiatice”
De unde a început "trend"-ul. Aparent de o carte scrisa de un anumit Dan Alex: Dacopatia și alte rătăciri românești. Editura mare ca deh... se poarta sentimentele anti-naționale.
Câteva citate revelatoare :
- tăblițele de la Tărtăria se puneau probabil pe toaletele publice ale Culturii Turdaș
- Călușarul este „un dans specific unei societăți HOMOSEXUALE ințiatice”
- Petre Țuțea era un „babalâc cu verbul dezlânat”
- „Mult e dulce și apoasă limba ce-o vorbim.”
-„Încolțit, întotdeauna am
pupat mâna popii; prin țări musulmane primejdioase am dezvoltat, de
asemenea, salutare tehnici de supraviețuire care includ capacitatea de a
recita, strategic și la comandă, surate (versete) întregi din Coran.”
Despre chipul lui Decebal ce străjuiește Clisura Dunării : " „Un simbol nimerit al identității de substituție, căutat astăzi de
mulți români, și numită de mine dacopatie, este chipul lui Decebal care
sluțește coperta acestei cărți.”
Exista voci avizate care au desființat cartea ( ex. : http://ioncoja.ro/dacofobia-lui-dan-alexe-si-alte-rataciri-ne-romanesti/ ). Nu aceasta este intenția mea. Nici sa minimalizez credibilitatea autorului. Nu poți minimaliza ceva atât de mic și intrinsec suspect ( https://ro.wikipedia.org/wiki/Dan_Alexe).
Doar opinia mea legata de "pericolele dacopatiei".
Presupunând ca toate informațiile legate de daci, pelasgi, Sarmisagetusa, geto-daci ar fi pure invenții moderne. ( Vom face asta ignorând sutele de istorii antice care fundamentează istoria antica, izvoare care atesta aceste "invenții".) Presupunem ca totul este o poveste. Niște exagerări ( si da, sunt convins ca exagerările legate de istoria glorioasa a dacilor fac numai rău, mai mult rău decât toți dan alexii). Povesti. Cui fac ele rău ? Ce este atât de greșit în ignorarea lor ? Ce pot naște aceste povesti dacă nu sunt combătute proletar ?
Mândrie națională ? Respect de sine ? Recuperarea unei bucăți de mândrie în fata mizeriilor cotidiene ? Cel care proclama ca totul s-a născut în spațiul romanesc ce rău poate face ? Va porni un război ? In istoria noastră nu am atacat pe nimeni. Am ripostat și am dorit sa ne luam pământul înapoi. Care este pericolul "dacopatiei" cu care lupta toți semidocții contemporani ? Ne ferim de țăranul care se simte mândru de istoria lui ? Pentru ca va face.... ce ? Ne ferim de tineretul care crede ca s-a născut într-o țară binecuvântată caci .... va face ce ?
Admițând aberațiile semidocților : totul este o poveste. De ce atâta violenta în a o combate ? Oamenii visează frumos. Sa le distrugem visele. Sa le distrugem imaginea unui trecut glorios care ar putea indemna la... crearea unui viitor pe măsură ?
De ce atâta ura ? Si abnegație distructiva ? De ce atâta promovare ?
A pretinde ca ești roman și a distruge visul frumos ( chiar dacă este doar un vis) al contemporanilor tai este aberant. Asta doar dacă nu ți-ai făcut un scop de a-ți câștiga existenta din scandaluri ( dl Alexe are doar doua cărți publicate. Ambele la Humanitas. Prima este :Dan Alexe, „Miros de roșcată amară și alte povestiri scandaloase”, Humanitas, 2014).
Dar tu care subscrii acestui curent condamnând "dacopatia", de ce o faci ?
Concluzie personala : un cretin semidoct, dorința de câștiga un ban, un editor tâmpit, niște imbecili care găsesc a fi elevați distrugându-și propriul trecut.
vineri, 8 septembrie 2017
Motive
Un banc în memoria lui Wittgenstein:
Un turist în munții Maramureșului se întâlnește cu un cioban care stătea sprijinit într-o bata cu 3 "numere" mai mare decât ii trebuia. :
– Bade, de ce nu tai o bucata din bata aia? Nu crezi ca e cam lunga?
– Ba e cam lunga dar nu pot…in partea de sus am motive florale…
– Atunci tai-o în partea de jos…
– Nu pot…in partea de jos am motive maramuresene…
– OK. Atunci tai de la mijloc o bucata și apoi lipești capetele la loc…uite, la mijloc n-ai nici un motiv.
– Asa ma gândeam și eu…daca n-am nici un motiv, de ce s-o mai tai?
Un turist în munții Maramureșului se întâlnește cu un cioban care stătea sprijinit într-o bata cu 3 "numere" mai mare decât ii trebuia. :
– Bade, de ce nu tai o bucata din bata aia? Nu crezi ca e cam lunga?
– Ba e cam lunga dar nu pot…in partea de sus am motive florale…
– Atunci tai-o în partea de jos…
– Nu pot…in partea de jos am motive maramuresene…
– OK. Atunci tai de la mijloc o bucata și apoi lipești capetele la loc…uite, la mijloc n-ai nici un motiv.
– Asa ma gândeam și eu…daca n-am nici un motiv, de ce s-o mai tai?
miercuri, 6 septembrie 2017
Viata cărtii
Eu cred că și cărțile au un suflet. Un destin. Cărțile, miracol care au fundat lumea modernă, au un destin în formarea omului-cititor. Au destinul de a-l delecta, de a-l învăța, de a-l instrui. De a-l mântui. Iubim icoanele vechi care au stat în biserici pentru ca s-au umplut de har. Sunt martore și părtașe ale zbaterilor spre mântuire. Sunt martorii tăcuți ai rugilor noastre în momente de restriște. Cărțile sunt vii.
O cărticică veche, fără valoare " de piață" mi-a fost dragă și am prețuit-o pentru tot ce ar avea ea de spus. Dar vremea nu este blândă cu cartea. Nici drumul spre mântuire nu este ușor pentru cartea-ajutor. Si ea se degradează. Dar ea este plină de amintiri. Si este datoria noastră să salvăm cărțile. Salvandu-ne sufletul.
Exista "legători de carte", există "restauratori" și există Mihai Vartejaru. Pentru el as crea o categorie aparte. Si ceea ce face el nu este nici legătorie și nici restaurare. Este alchimie. Este un preot în esoterismul cărții.
Din această cauză doar el a reușit să redea viața unei cărți.Tranformand MET in EMET. Doar în el am putut avea încredere.
Venind în laboratorul lui, la ultimul etaj al unui bloc standardizat-comunist, te simți intrând într-o grotă alchimică. Sticluțe cu substanțe magice, chimice, frumos etichetate, bucăți de piele, unelte de lemn și fier. Lipsește doar retorta. Nu lipsește însă spiritul. Regăsind cartea renăscută simți că te-ai reîntâlnit cu un vechi prieten. Unul care era pe moarte și care astăzi trăiește. O iei și vrei să fugi acasă. Să o "externezi". Nu poți pentru că discuțiile sunt savuroase și rar poți găsi un erudit dispus să își piardă timpul cu tine.
Discuți și vrei să pleci să stai cu cartea ta.
Cărțile trăiesc. Toți acceptăm asta când valorizăm cartea citită de un mare autori sau de o personalitate. Intrinsec credem că ceva s-a imprimat în ea. In afara literelor. Gânduri, senzații.
Cărțile merită să traiască. Nu sunt muritoare. Nu neapărat. Mihai știe asta.
Povestea văzută de Mihai, aici :
http://artacartii.blogspot.ro/2017/09/restaurare-cartea-de-rugaciuni-bunicii.html?spref=fb
O cărticică veche, fără valoare " de piață" mi-a fost dragă și am prețuit-o pentru tot ce ar avea ea de spus. Dar vremea nu este blândă cu cartea. Nici drumul spre mântuire nu este ușor pentru cartea-ajutor. Si ea se degradează. Dar ea este plină de amintiri. Si este datoria noastră să salvăm cărțile. Salvandu-ne sufletul.
Exista "legători de carte", există "restauratori" și există Mihai Vartejaru. Pentru el as crea o categorie aparte. Si ceea ce face el nu este nici legătorie și nici restaurare. Este alchimie. Este un preot în esoterismul cărții.
Din această cauză doar el a reușit să redea viața unei cărți.Tranformand MET in EMET. Doar în el am putut avea încredere.
Venind în laboratorul lui, la ultimul etaj al unui bloc standardizat-comunist, te simți intrând într-o grotă alchimică. Sticluțe cu substanțe magice, chimice, frumos etichetate, bucăți de piele, unelte de lemn și fier. Lipsește doar retorta. Nu lipsește însă spiritul. Regăsind cartea renăscută simți că te-ai reîntâlnit cu un vechi prieten. Unul care era pe moarte și care astăzi trăiește. O iei și vrei să fugi acasă. Să o "externezi". Nu poți pentru că discuțiile sunt savuroase și rar poți găsi un erudit dispus să își piardă timpul cu tine.
Discuți și vrei să pleci să stai cu cartea ta.
Cărțile trăiesc. Toți acceptăm asta când valorizăm cartea citită de un mare autori sau de o personalitate. Intrinsec credem că ceva s-a imprimat în ea. In afara literelor. Gânduri, senzații.
Cărțile merită să traiască. Nu sunt muritoare. Nu neapărat. Mihai știe asta.
Povestea văzută de Mihai, aici :
http://artacartii.blogspot.ro/2017/09/restaurare-cartea-de-rugaciuni-bunicii.html?spref=fb
duminică, 3 septembrie 2017
Rezistenta prin cultură.
Zilele trecute, bunul meu prieten Eugen Matzota a reușit sa finalizeze redactarea primul număr, "pilot", al revistei "Alt-Culture". Demersul său îmi arată că există o nevoie intrinsecă a omului educat, a omului "de cultură", a intelectualului, de a se opune abrutizării societății contemporane. Este o iritare de care poți scăpa doar acționând. Frustrările se acumulează și pot răbufni în diverse moduri. Cea mai uzuală este auto izolarea și închiderea în acel turn de fildeș. Scârbă și retragere. Cea mai benefică este lupta împotriva decadentei. Lupta împotriva noilor norme, împotriva uitării valorilor de bază.
Lăsându-l pe Eugen să explice :
" Din 1990 încoace, am făcut tot felul de ziare, de săptămânale și de reviste lunare. Orice-aș fi spus, că e cam mult text, c-arată ca o gazetă de perete, mi se tăia vorba imediat ba cu ”așa am învățat la Șt. Gheorghiu și-acolo se făcea școală, măi băiete!”, ba cu experiența mult mai mare, că doar tot ei erau la conducere.
Nici acum nu e altfel, doar că s-au schimbat fețele. Sigur că nu mai sunt ”tovarășii”, sunt cei din cercul lor sau, mai rău, cei care gândesc tot așa. Nu trebuie decât să ne uităm cine ne dă azi lecții și nu dau nume.
Ei bine, eu cred că revistă de cultură trebuie să aibă o anumită ținută, altfel e chiar jignitor pentru conținutul ei, ca și pentru cei care publică acolo.
Vreau să demonstrez că se poate #ALTfel, așa cum merită creatorii de frumos, că o revistă de cultură nu trebuie făcută pe genunchi, de către oameni care parcă vor să scape de-o treabă sau parcă nici nu pot mai mult, ca să fie o revistă cât mai plăcută sufletului.
Acest număr pilot nu e o gazetă de perete cu pagini pline de text. Ea are 64 de pagini, pentru că o revistă de cultură conține și proză, care este mai lungă de felul ei, că n-o fi un haiku cu doar 17 silabe.
Fiind #ALTfel, în revista ALT.culture, textele pe care alții le aruncă de-a valma pe două pagini pline, aici sunt tratate cu respect, aerisit, cu ilustrație, pe patru pagini, să zicem.
Aceasta este, și nu mi-e frică de cuvinte, căci nu sunt vreun libertarian leșinat, ”Cruciada” mea cu indolența și suficiența!
Am zis…
Așa să ne-ajute Dumnezeu! "
Mi-a fost făcută favoarea de a avea incluse in primul număr câteva texte. M-am simțit măgulit. De altfel este prima dată când textele mele ies în afara blogului personal care mă chinuie de peste 10 ani.
Este totodată și o avanpremieră a cărții care zilele acestea stă să intre în tipar. Pentru că am ajuns să cred că , la 47 de ani, sunt aproape de maturitatea de a încredința gândurile mele hârtiei. O simt ca o mica arogantă dar am decis să o fac.
Vă las să vă bucurați de această revistă , ii urez lui Eugen cat mai multe numere și, ulterior, tipărirea acesteia. Pentru că putem să rezistăm doar prin cultură.
Link : https://drive.google.com/file/d/0ByditekHVTg_RE0xdzNfQ0t2OGc/view
Lăsându-l pe Eugen să explice :
" Din 1990 încoace, am făcut tot felul de ziare, de săptămânale și de reviste lunare. Orice-aș fi spus, că e cam mult text, c-arată ca o gazetă de perete, mi se tăia vorba imediat ba cu ”așa am învățat la Șt. Gheorghiu și-acolo se făcea școală, măi băiete!”, ba cu experiența mult mai mare, că doar tot ei erau la conducere.
Nici acum nu e altfel, doar că s-au schimbat fețele. Sigur că nu mai sunt ”tovarășii”, sunt cei din cercul lor sau, mai rău, cei care gândesc tot așa. Nu trebuie decât să ne uităm cine ne dă azi lecții și nu dau nume.
Ei bine, eu cred că revistă de cultură trebuie să aibă o anumită ținută, altfel e chiar jignitor pentru conținutul ei, ca și pentru cei care publică acolo.
Vreau să demonstrez că se poate #ALTfel, așa cum merită creatorii de frumos, că o revistă de cultură nu trebuie făcută pe genunchi, de către oameni care parcă vor să scape de-o treabă sau parcă nici nu pot mai mult, ca să fie o revistă cât mai plăcută sufletului.
Acest număr pilot nu e o gazetă de perete cu pagini pline de text. Ea are 64 de pagini, pentru că o revistă de cultură conține și proză, care este mai lungă de felul ei, că n-o fi un haiku cu doar 17 silabe.
Fiind #ALTfel, în revista ALT.culture, textele pe care alții le aruncă de-a valma pe două pagini pline, aici sunt tratate cu respect, aerisit, cu ilustrație, pe patru pagini, să zicem.
Aceasta este, și nu mi-e frică de cuvinte, căci nu sunt vreun libertarian leșinat, ”Cruciada” mea cu indolența și suficiența!
Am zis…
Așa să ne-ajute Dumnezeu! "
Mi-a fost făcută favoarea de a avea incluse in primul număr câteva texte. M-am simțit măgulit. De altfel este prima dată când textele mele ies în afara blogului personal care mă chinuie de peste 10 ani.
Este totodată și o avanpremieră a cărții care zilele acestea stă să intre în tipar. Pentru că am ajuns să cred că , la 47 de ani, sunt aproape de maturitatea de a încredința gândurile mele hârtiei. O simt ca o mica arogantă dar am decis să o fac.
Vă las să vă bucurați de această revistă , ii urez lui Eugen cat mai multe numere și, ulterior, tipărirea acesteia. Pentru că putem să rezistăm doar prin cultură.
Link : https://drive.google.com/file/d/0ByditekHVTg_RE0xdzNfQ0t2OGc/view
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Unind puncte pe hârtia memoriei.
Când ești in zona Varna este recomandabil sa vizitezi Balcicul. Un motiv ar fi ca in zona nu ai multe locuri demne de vizita (in afara ora...
-
Superioritatea meseriei de scrib în Egiptul antic de Madalin Matica Din fericire, avem in zilele noastre destule izv...
-
Acum 72 de ani, pe 24 octombrie, după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, 51 de state au fondat Organizația Naţiunilor Unite. Po...
-
Dupa cel de-al doilea razboi mondial au aparut si bancuri, oroarea fiind foarte bine combatuta cu un pic de umor si/sau sarcasm. Doi evrei...