Iubind dusmanul.... (rep.)

Razboaiele. luptele, conflictele, altercatiile si argumentatiile au castigatori si perdanti.Uneori greu de identificat. Istoria tinde sa fie scrisa doar de castigatori dar adevarul ramine, in majoritatea cazurilor, ascuns in aceste istorii. Exista in toata istoria omenirii victorii catastrofale ( si nu ma refer aici doar la victoriile "a la Pirus") si infrangeri superbe.

O veche povestire medievala povesteste cum un comandant de osti este aclamat de toata lumea pentru o mare victorie repurtata. Se organizeaza marsuri, baluri, petreceri si orasul petrece. Castigatorul se plimba pe strazi in uralele multimii. Un simplu cersetor insa isi croieste drum pina la el si il intreaba :

- Cine era mai puternic, tu sau dusmanul tau ?
- Eu eram, asa cum s-a vazut !
- Dar, in cazul asta, de ce te tot lauzi ca l-ai invins pe unul mai slab ca tine ?

Denigrarea dusmanilor ne micsoreaza victoria si ne injumatateste faima. Cautati-va dusmani in a caror infrangere veti gasi adevarata dimensiune a valorii voastre.

Ganduri din insomniile altcuiva

"Prezentul este necontenit inghitit de trecut si nici viitorul n-o duce mai bine."

Lanturi imaginare. Sau reale.

" In copilaria mea, gradinile zoologice constau din custi, nu din habitate, iar animalele erau realmente tinute in captivitate in adevaratul sens al cuvantului. Odata, tata m-a dus sa vad elefantii. O mama cu puiul ei stateau unul langa altul, ambii avand un picior din spate legat. Un lant gros si greu il impiedica pe pui sa se miste, insa mama era legata doar cu o franghie subtire.
"De ce e asa, tati?" , am intrebat. "N-ar trebui ca lantul gros sa fie folosit pentru elefantul mai mare?".
"Nu", mi-a explicat el. "Puiul de elefant a fost legat cu lantul gros pentru ca inca se mai zbate sa se elibereze. In cele din urma, va accepta si el ca lantul nu se rupe si, la fel ca mama lui, va renunta sa se mai zbata. Iar in momentul cand va ajunge la concluzia ca n-are cum sa scape, franghia subtire va fi de ajuns pentru el".

Piers Steel

Cu siguranta ?

Eu fac afirmatii despre realitate cu diferite grade de siguranta. Cum se manifesta gradul de siguranta ? Ce consecinte are el ?
Poate fi vorba, de exemplu, de siguranta memoriei sau a perceptiei. Pot fi sigur de un lucru, si totusi sa stiu ce proba m-ar convinge ca am gresit. De exemplu, sunt pe deplin sigur de anul unei batalii, dar daca as gasi intr-o cunoscuta lucrare de istorie o alta data, mi-as schimba parerea si nu as deveni prin aceasta nesigur in toate judecatile mele.

Wittgenstein fiind ceea ce l-a consacrat. nominalist

Realitatea este personala

Din faptul ca mie -sau tuturora- imi pare asa, nu decurge si ca este asa.
Se poate insa pune pe buna dreptate intrebarea daca te poti indoi de aceasta cu sens.

Wittgenstein sau nominalismul la cotele lui maximale

Aroganta lui Hegel

In lucrarea mea Uber das Goettliche Dreieck (Despre Triunghiul Divin), am demonstrat in chip riguros ca suma unghiurilor unui triunghi nu este egala cu doua unghiuri drepte. Observatiile empirice dovedesc ca, in realitate, aceasta suma este egala cu doua unghiuri drepte. Cu atit mai rau pentru realitate.

Hegel fiind Hegel. Sau de ce il ura atat Kirkegaard

Temnita perfecta !

"[...] caci nimeni nu-i atat de groaznic intemnitat si nici o intemnitare nu-i mai cu neputinta de scapat decat cea in care se tine insul pe sine !"

Soren Kirkegaard

Balciul desertaciunilor

Bogatia materiala are limite si este usor de procurat; bogatia inchipuirilor desarte se intinde la infinit.

Epicur

Lupta si dragoste.

Dragostea e lupta intre doua suflete si intre doua trupuri in care uneori nu e nici un invingator, alteori nu e nici un invins. Si, oricum, pentru unul din serpi nu mai avea importanta diferenta dintre dragoste si lupta. Pentru el totul se sfarsise. Nu va mai face dragoste, nici nu se va mai lupta cu nimeni. Moartea pune punct si iubirilor si luptelor. Fiecare ramane atunci cu cat a iubit si cu cat a luptat. Mai are timp, poate, doar sa regrete ca nu a iubit si n-a luptat destul sau ca a trait ca un sarpe singur, care nu si-a gasit alt sarpe cu care sa se iubeasca sau sa se lupte.

Paler

Dietetica sexuala. Invataturile lui Aristip...

..filosoful atat de urat de ceilalti filosofi contemporani incat ne-au ramas doar surse indirecte despre doctrina lui. Dusmanii uneori ne salveaza din uitare si anecdotele sublimeaza uneori conceptele filosofice. Pentru ca a filosofa fara a duce o viata in concordanta cu ideile propuse este doar semanare de vant.

Invataturile catorva anecdote: 
 Aristip iese dintr-un bordel si, cand cineva il dojeneste pentru ca a intrat acolo, el raspunde ca problema nu consta in a intra, ci a nu sti sa iesi; 
 altuia, care-i reposeaza ca s-a dus la niste curtezane cam trecute, el ii raspunde ca de la navele care au efectuat multe calatorii pretinzi un singur lucru: sa te duca in portul dorit; 
 unuia care-i face observatie ca traieste cu o prostituata a carei jucarie a cam devenit, Aristip ii spune ca o poseda pe Lais, dar ca nu e posedat de ea;
 in sfarsit, el aduce intr-o zi trei prostituate pina in pragul casei, dar le lasa la poarta, considerand renuntarea la fel de semnificativa ca si trecerea la fapte. 

 In toate cazurile, Aristip recomanda neincrederea in cele trupesti, nu ca fapt in sine, ci pentru ca iti pierzi libertatea cu aceste povesti carnale. Masura, o data in plus.  Onfray

A se face insa o diferentiere clara in a te distanta de placerile exagerate si a le acuze sau distruge. Daca distrugerea acestora ar fi parte a hedonismului, Inchizitia si idealismul platonician ar fi stalpii acestuia nu dusmani de moarte.

Mantuirea mea

Intr-o lume fara maretie, fara noblete, coplesita de meschinarie, marcata de fragilitate si de efemeritate, in fata numeroaselor suparari si a nenumaratelor ocazii de suferinte fizice si psihice, atunci cand trebuie sa suporti apasarea socialului si preponderenta colectivului inca de la cea mai frageda varsta, filosofia aduce sansa unei mantuiri, ofera medicatie eficare.
M.O.

imaginea porticului catre gradina parasita a ....

Antiphon, un filosof uitat

Din pacate nici macar Freud nu il citeaza pe Antiphon din Atena ca primul psihanalist din istoria omenirii. In ciudat faptului ca el a facut atat terapie psihanalitica cat a si explicat efectele psihanalizei acum 2000 de ani. In afara acestei revelatii Antiphon a promovat o etica individualista si antisociale care l-au introdus in categoria "blestemata" a filosofilor hedonisti.

"Physis contra nomos", legi naturale contra legilor civile, autonomie si libertate de actiune contra supunerii, a obedientei si dependentei fata de o transcendenta juridica, de o morala normativa- iata imperativul categoric al hedonismului antiphonian.." M.O.

Imperativele hedoniste sunt reinventate in revolutiile populare. Nu va trece mult timp pina cand protestatarii vor regasi acest imens rezervor de intelepciune antica, rezervor sigilat aproape de catre 2000 de ani de idealism platonician.

Hedonismul lui Democrit

Nu exista scoala filosofica mai urata, criticata, atacata si prost inteleasa decat cea hedonista. Acuzele variaza de la "coruperea tinerilor" ( sunt convins ca Socrate a apreciat aceasta scoala in ciuda urii nemarginite a lui Platon-ventrilocul fata de ea) la acuzatii de promovare a conceptelor antistatale. Scoala idealista si-a facut un scop din distrugerea hedonismului in ultimii 2000 de ani. Uitandu-ma in biblioteci pot spune ca aproape si-au atins scopul. Sa incercam insa sa ascultam doctrinele hedoniste inainte de a le condamna la arderea pe rug.

" Democrit defineste idealul astfel: sa-ti petreci viata in modul cel mai fericit cu putinta si cel mai putin mohorat. Fara a te masura cu altul, ci luand intotdeauna ca reper acest ideal.

Si apoi sa razi....
Sa nu te temi de nimic si de nimeni - nici de zei, nici de cei mari;
sa nu intreprinzi nimic peste puterile ori mijloacele tale;
sa-ti cunosti limitele si sa tintesti ceva realizabil;
sa nu-ti ruinezi sufletul in placeri a caror satisfacere antreneaza in mod cert insatisfactia;
sa doresti placerea comuniunii fericite cu tine insuti;
sa nu procreezi, sa nu-ti complici viata cu progenituri;
sa nu te implici niciodata in treburile cetatii;
sa nu te lasi prada pasiunilor, pulsiunilor care dezechilibreaza;
sa nu doresti mai mult decat ai, si nici sa nu cultivi dorinte imposibil de satisfacut;
sa spui da bucuriilor oferite de existenta atat timp cat ele iti implinesc fiinta;
sa definesti ceea ce este util sau daunator prin multumirea sau neajunsul pe care le provoaca;
sa te straduiesti, sa alungi din tine indispozitiile rebele;
sa tintesti bucurie .... iata modul de intrebuintare al unui hedonism care propune o placere fina, subtila, eleganta: aceea, suprema, a autonomiei - in sensul etimologic. "  Michel Onfray

Nu este de mirare ca Platon l-a urat iar aceasta ura a fost completata, finalizata si executata de catre idealistii si stoicii care i-au urmat, inregimentati religios sau nu. Omul ca fiinta libera si autonoma, cosmarul celor care cred in guvernare, guvernanta, vina si durere,  conducere centralizata si sclavie ( in orice fel de forma ar fi ea impusa).

Cauze relelor....

" Cum plictiseala e tot mai mare si ea este cauza tuturor relelor, nu e de mirare deci ca lumea regreseaza si ca raul se raspandeste. Iar acest lucru se intampla inca de la inceputul lumii. Zeii se plictiseau; de aceea, i-au creat pe oameni. "

Soren Kierkegaard