Se afișează postările cu eticheta roma. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta roma. Afișați toate postările

vineri, 2 iulie 2021

Considerații asupra războiului dacic al împăratului Traian.

Premisele războiului dacic al împăratului Traian. 

Ocupația Balcanilor de către Imperiul Roman a început la sfârșitului secolului III iChr (războaiele illirice) si înaintarea Romei spre Dacia. Un imperiu se menține si prosperă prin cuceriri succesive si împărații Romei au înțeles, din vreme, această necesitate intrinseca existentei unui imperiu. Rare au fost momentele in care Roma să nu se afle in războaie de cucerire. Chiar si un împărat pacifist ( Marcus Aurelius) înțelesese obligativitatea expansiunii continue. 

Din acest punct de vedere, era doar o problema de „când” nu un „dacă” se va ajunge la războiul deschis in Imperiul Roman si Dacia. Din anii 148-146 îChr vedem înglobarea Greciei in Imperiul Roman. După o perioadă de tulburări interne, următorul pas spre războaiele dacice este crearea provinciei Moesia ( anul 6 d.Hr). Existenta si organizarea provinciilor Moesia Superior si Moesia Inferior aduce celor două puteri fată in fată si războiul este iminent. De altfel acțiunile Romei de pregătire ale războiului dacic sunt evidente: construirea castrelor, strămutarea legiunilor, pregătirea infrastructurilor de transport militar, întărirea flotelor dunărene, consolidare sistemelor de apărare/atac din zona Dobrogei si o masivă fortificare a graniței temporare dată de linia Dunării. 

In paralel există o agresiune continuă dinspre Dacia si Geția asupra frontierelor Imperiului Roman, desfășurate atât de triburile migratoare cat si de Daci. Starea de tensiune nu putea să nu ducă decât la un război fățiș. 

Un prim declanșator al războaielor dacice este atacul desfășurat de daci in iarna anului 85-86 asupra provinciei Moesia, campanie de succes pentru daci. Reacția împăratului Domițian nu s-a lăsat așteptată, el reorganizând provinciile Moesice si declanșând acțiuni de pregătire militară a unui război de cucerire a întregii Dacii. Din fericire, campaniile duse de Cornelius Fuscus (anul 87) eșuează. Domițian însă obține o victorie anul următor la Tapae si, din cauza amenințărilor marcomane, încheie o pace avantajoasă (unii o considera „umilitoare”) dacilor in anul 89. 

Atât pacea din anul 89 cat si perioada ce urmează sunt caracterizate ca fiind o perioadă de pregătire a unui război final. Nici Imperiul Roman si nici Dacii nu se pot împacă cu situația creată si iminenta unui nou război este clară. Atât Roma cat si Dacia desfășoară in această perioadă masive lucrări de fortificare, 

Războiul dacic al lui Traian. Prima si a doua expediție. 

In anul 98, după moartea împăratului Nerva, Traian devine împărat al Romei. Iubit de legiuni, dorit de popor, admirat de Senat, Traian are ca scop militar cucerirea Daciei. Este primul lucru pe care îl face si ceea ce el își dorește să fie renumele său ca împărat- Dacicus Maximus. Pentru a începe un război de o asemenea amplitudine este necesar un motiv, Traian invocând nerespectarea obligațiilor tratatului de pace de către Decebal. Si astfel, in anul 101 începe războiul dacic ( bellum Dacicum Traiani). 

Forțele pregătite de Traian sunt impresionante: 14 legiuni principale, alae, cohorte si auxiliari. Traian adună astfel o armată de circa 80.000-150.000 de oameni care stă fată in fată cu armata dacă estimată a având circa 50.000 de oameni. Pregătirile flotelor dunărene din anii precedenți dau roade, Traiana având astfel si capacitatea rapidă de transport si debarcare a trupelor pe malul nordic al Dunării. 

Liniile de atac ale romanilor converg spre Sarmizegetusa dar prima lupta se desfășoară la (deja cunoscutul) Tapae unde victoria este a Romei. In replică, dacii alături de sarmați, triburi germanice si roxolani atacă pe linia dobrogeană încercând să abată atenția armatei romane de la linia de atac Sarmizegetusa (aidoma lui Scipio Africanul in fata asedierii Romei de către Hannibal). Capabilitatea sporită de transport a legiunilor romane (atât pe uscat cat si pe Dunăre) face ca si aceste atacuri să fie respinse de către romani, aceștia înregistrând două noi mari victorii: la Tropaeum Traiani si Nicolopis ad Istrum. 

Războiul este clar in defavoarea dacilor si Decebal cere o pace (102). Prevederile tratatului sunt grele pentru daci dar starea războiului face ca acesta să accepte. Uneori este mai bine să supraviețuiești încă o zi pentru a putea avea o nouă luptă. Prevederile tratatului includ: renunțarea la politica externă proprie, cedarea de teritorii, stabilizarea garnizoanelor romane in Tara Hațegului, distrugerea fortificațiilor de apărare ale Sarmizegetusei, păstrarea intactă a castrelor de marș (deja construite in timpul războiului), returnarea mașinilor de război, a prizonierilor si însemnelor militare capturate. Intr-o situaţie militară gravă, Decebal acceptă si Senatul, informat de către Traian, consfințește pacea umilitoare pentru daci. 

Pacea este însă provizorie, fragilă, si ambele tabere o știu. In perioada următoare (103-105) pregătiri pentru războiul final sunt duse de ambele părți: romanii construiesc podul peste Dunăre pentru a-si deplasa rapid trupele, întăresc garnizoanele, refac legiunile si stocurile de provizii. 

Dacii încercă să își refacă armata, își întăresc cetățile, încearcă să submineze poziția politică a lui Traian, să îl asasineze s.a.m.d, si încearcă (fără succes) să facă o mare alianță ani-romană. 

In anul 105 Traian consideră că este pregătit de etapa finală a războiului (istoriografii romani nu au considerat ca au existat două războaie ci un singur război cu două expediții) si, invocând nerespectarea condițiilor tratatului din anul 102 repornește ofensiva. Cu o excelentă pregătire militară, utilizând avanposturile create si capacitatea de mutare rapidă a trupelor. A doua expediție a lui Traian este un sir de lung victorii in ciuda opoziției masive si curajoase ale armatelor dacilor. Ofensiva duce rapid la asedierea cetății Sarmizegetusa si, la scurt timp, la cucerirea acesteia. Decebal încearcă să scape din încercuire dar, înconjurat fiind, se sinucide pentru a nu fi dezonorat in cadrul festivităților ce urmează a fi organizate. 

La 11 august 106 avem atestarea încheierii războiului dacic si constituirea provinciei romane Dacia. Aceasta includea Transilvania, Banatul, vestul Olteniei iar sudul Moldovei, S-E Transilvaniei si Muntenia sunt înglobate in Moesia Inferioară. Zonele dacilor liberi rămân nordul Moldovei, Maramureșul si Crișana. Guvernator este numit Iulius Sabinus si capitală va deveni Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. 

Considerații asupra războaielor dacice. 

Victoriile romane au fost clare si evidente. Situația geopolitică a Imperiului Roman a fost prost utilizată de către daci in perioada împăratului Domițian când ar fi avut șansa să continue atacurile asupra provinciilor romane ( Moesia si, de ce nu Macedonia) in paralel cu atacurile germanice. Pacea „de compromis” semnată de Domițian a fost salvatoare pentru Imperiul Roman si o greșeală de geo-strategie a dacilor. 

Imperiul Roman nu putea tolera prezenta la frontiera sa nordică a unui stat puternic si care arăta semne de agresivitate crescută. Războiul dacic a lui Traian nu este un eveniment punctual ci este sfârșitul unei perioade extrem de lungi de agresiuni, de victorii si înfrângeri de ambele părți. Traian a moștenit un conflict in stare avansată si, in fata unei alte mari amenințări, Regatul Partic de la care Decebal cere ajutor si alianță înaintea celei de a doua expediții romane, dorește să pune capăt amenințării dacilor. 

Războaiele dacice sunt bine-cunoscute atât prin scrierile istoricilor romani ( in special Cassius Dio), prin frescele Columnei lui Traian si cele de la Tropaeum Traiani, prin izvoarele epigrafice si arheologice bine prezervate.

Imperiul dacic al lui Burebista se fragmentase de multă vreme dar Imperiul Roman trăia constant sub amenințarea refacerii acestuia. Documentele romane arată eforturile depuse de Decebal de a reface imperiul predecesorului său, din păcate nefinalizate. 

Mai mult de atât, societate dacică a viitoarei provincii romane era „pervertită” de cultura si civilizația romană, in special prin intermediul tinerilor care erau trimisi spre educare, in Roma. Cultura si civilizația romană părea mai plăcută, mai liniștită si profitabilă in comparație cu societatea dacică. Acest lucru a dus atât la o desolidarizare a populației dacice si a popoarelor tracice de nord din exteriorul arealului Sarmizegetusei ( acuzându-i pe daci de abandonarea vechilor obiceiuri) dar si la trădări interne care segmentează societatea dacă. Războaiele  de cucerire încep de foarte multe ori prin cultură, lux, obiceiuri, prosperitate promisă si dorințe personale. Si Roma avea ce să promită: Pax Romana si prosperitatea personală. 

Imperiul roman nu dorea să cucerească Dacia. Imperiul Roman era forțat să cucerească Dacia dacă dorea să își continue existenta. Din aceasta cauza războaiele au fost atât de sângeroase si de încrâncenate, ambele părți jucându-si însăși existenta lor. 

Ceea ce a urmat războiului de cucerire este cunoscut: Dacia devine provincie, prosperă, apare etnogeneza poporului român, dacii îmbrățișează limba, obiceiurile si cultura romană si le păstrează si după retragerea aureliană. Am putea spune că Dacia a păstrat latinitatea după ce Roma si-o uitase. 



The premises of the Dacian war of Emperor Trajan.


The occupation of the Balkans by the Roman Empire began at the end of the 3rd century BC (the Illyrian wars) and the advance of Rome towards Dacia. An empire is maintained and prosperous through successive conquests and the emperors of Rome understood, from time to time, this intrinsic need for the existence of an empire. Rare were the moments when Rome was not in wars of conquest. Even a pacifist emperor (Marcus Aurelius) had understood the obligation of continuous expansion.

From this point of view, it was only a matter of "when" not an "if" to reach the open war in the Roman Empire and Dacia. From the years 148-146 BC we see the incorporation of Greece into the Roman Empire. After a period of internal unrest, the next step towards the Dacian wars was the creation of the province of Moesia (6 AD). The existence and organization of the provinces of Upper Moesia and Lower Moesia brings the two powers face to face and war is imminent. Moreover, Rome's actions in preparation for the Dacian war are obvious: building camps, relocating legions, preparing military transport infrastructure, strengthening Danube fleets, strengthening defense / attack systems in the Dobrogea area and a massive fortification of the temporary border given by the Danube line.

In parallel, there is a continuous aggression from Dacia and Gethia on the borders of the Roman Empire, carried out by both the migratory tribes and the Dacians. The state of tension could only lead to an open war.

A first trigger of the Dacian wars is the attack carried out by the Dacians in the winter of 85-86 on the province of Moesia, a successful campaign for the Dacians. The reaction of the emperor Domitian was not long in coming, he reorganized the Moesic provinces and started actions of military preparation for a war to conquer the whole of Dacia. Fortunately, the campaigns of Cornelius Fuscus (87) failed. However, Domitian gained a victory the following year at Tapae and, due to the Marcomanni threats, concluded an advantageous peace (some considered it "humiliating") to the Dacians in 89.

Both the peace of 89 and the following period are characterized as a period of preparation for a final war. Neither the Roman Empire nor the Dacians can reconcile with the created situation and the imminence of a new war is clear. Both Rome and Dacia are carrying out massive fortification works during this period,

Trajan's Dacian war. First and second expedition.

In 98, after the death of Emperor Nerva, Trajan became emperor of Rome. Loved by the legions, wanted by the people, admired by the Senate, Trajan has as military purpose the conquest of Dacia. It is the first thing he does and what he wants to be his reputation as emperor - Dacicus Maximus. In order to start a war of such magnitude, a reason is necessary, Trajan invoking Decebalus' non-compliance with the obligations of the peace treaty. And so, in the year 101, the Dacian war begins (bellum Dacicum Traiani).

The forces prepared by Trajan are impressive: 14 main legions, alae, cohorts and auxiliaries. Trajan thus gathers an army of about 80,000-150,000 men who stand face to face with the army if estimated to have about 50,000 men. The preparations of the Danube fleets from the previous years bear fruit, Traiana thus having the fast capacity to transport and disembark the troops on the northern bank of the Danube.

The Roman lines of attack converge on Sarmizegetusa but the first battle takes place at the (already known) Tapae where the victory belongs to Rome. In reply, the Dacians, together with the Sarmatians, Germanic tribes and Roxolani, attacked the Dobrogea line, trying to divert the attention of the Roman army from the Sarmizegetusa line of attack (like Scipio the Africanus before the siege of Rome by Hannibal). The increased transport capacity of the Roman legions (both on land and on the Danube) causes these attacks to be repulsed by the Romans, who recorded two new great victories: at the Tropaeum Traiani and Nicolopis ad Istrum.

The war is clearly against the Dacians and Decebalus demands peace (102). The provisions of the treaty are difficult for the Dacians, but the state of the war makes it acceptable. Sometimes it's better to survive another day so you can have a new fight. The provisions of the treaty include: renouncing its own foreign policy, ceding territories, stabilizing the Roman garrisons in Tara Hațeg, destroying the defense fortifications of Sarmizegetusa, keeping intact the marching camps (already built during the war), returning the war machines and captures, captured military insignia. In a serious military situation, Decebalus accepts and the Senate, informed by Trajan, enshrines the humiliating peace for the Dacians.

But peace is temporary, fragile, and both sides know it. In the following period (103-105) preparations for the final war are carried out by both sides: the Romans build the bridge over the Danube to move their troops quickly, strengthen garrisons, rebuild legions and stockpiles.

The Dacians try to rebuild their army, strengthen their fortresses, try to undermine Trajan's political position, assassinate him s.a.m.d, and try (unsuccessfully) to make a great year-Roman alliance.

In 105 Trajan considers that he is ready for the final stage of the war (Roman historians did not consider that there were two wars but one war with two expeditions) and, invoking the non-observance of the conditions of the treaty of 102 restarts the offensive. With excellent military training, using the outposts created and the ability to move troops quickly. Trajan's second expedition is a long series of victories despite the massive and courageous opposition of the Dacian armies. The offensive quickly led to the siege of the fortress of Sarmizegetusa and, in a short time, to its conquest. Decebalus tries to escape the siege but, being surrounded, he commits suicide so as not to be dishonored during the festivities to be organized.

On August 11, 106 we have the attestation of the end of the Dacian war and the establishment of the Roman province of Dacia. This included Transylvania, Banat, western Oltenia and southern Moldova, SE Transylvania and Muntenia are included in Lower Moesia. The areas of the free Dacians remain in the north of Moldavia, Maramureș and Crișana. The governor is named Iulius Sabinus and the capital will become the Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa.


Considerations on the Dacian wars.

The Roman victories were clear and obvious. The geopolitical situation of the Roman Empire was misused by the Dacians during the reign of the emperor Domitian when he had the chance to continue the attacks on the Roman provinces (Moesia and, why not Macedonia) in parallel with the Germanic attacks. The "compromise" peace signed by Domitian was a savior for the Roman Empire and a mistake of geo-strategy of the Dacians.

The Roman Empire could not tolerate the presence on its northern border of a strong state that showed signs of increased aggression. Trajan's Dacian war is not a one-time event but the end of an extremely long period of aggression, victories and defeats on both sides. Trajan inherited a conflict in an advanced state and, in the face of another great threat, the Parthian Kingdom from which Decebalus asks for help and alliance before the second Roman expedition, wants to put an end to the threat of the Dacians.

The Dacian wars are well-known both through the writings of Roman historians (especially Cassius Dio), through the frescoes of Trajan's Column and those from Tropaeum Traiani, through well-preserved epigraphic and archaeological sources.

Burebista's Dacian empire had been fragmented for a long time, but the Roman Empire was constantly living under the threat of its restoration. Roman documents show Decebalus' efforts to rebuild the empire of his predecessor, unfortunately unfinished.

Moreover, the Dacian society of the future Roman province was "perverted" by Roman culture and civilization, especially through young people who were sent for education to Rome. Roman culture and civilization seemed more pleasant, quieter and more profitable compared to Dacian society. This led both to a detachment of the Dacian population and the northern Thracian peoples outside the Sarmizegetusa area (accusing the Dacians of abandoning old customs) but also to internal betrayals that segment society if. Wars of conquest often begin with culture, luxury, customs, promised prosperity and personal desires. And Rome had something to promise: Pax Romana and personal prosperity.

The Roman Empire did not want to conquer Dacia. The Roman Empire was forced to conquer Dacia if it wanted to continue its existence. This is why the wars were so bloody and fierce, both sides playing their very existence.

What followed the war of conquest is known: Dacia becomes a province, prosperous, the ethnogenesis of the Romanian people appears, the Dacians embrace the Roman language, customs and culture and keep them even after the Aurelian retreat. We could say that Dacia kept its Latinity after Rome had forgotten it.


duminică, 25 octombrie 2020

Lighioană

 Etimologiile cuvintelor sunt incursiuni in istoria nu doar a limbii române cât a istoriei neamului românesc. Ceva ce ne arată devenirea noastră ca popor in jurul a ceva ce ne-a menținut integritatea: limba română.


In Duminica a XXIII am ascultat predica vindecării demonizatului din ținutul Gherghesenilor. Desigur exista multe exegeze, explicații și predici pe acest text din Sfânta Evanghelie după Luca . Ceea ce mi-a atras atenția este paragraful ( Luca 8, 30) :

Şi l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ţi este numele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulţi intraseră în el.

Si mi-a atras atenția deoarece in „Cuvintele de invătătură” ale Diaconului Coresi ( 1581) acest paragraf apare astfel :

<< Intrebă elu Isusu, grăi:”ce ti-e numele?” Elu zise: „Legheonu” ( că draci multi intrase intru elu). >>

Legiunea din Biblia modernă apare in anul 1581 ca fiind „legheonu”. Oarecum mai apropiat de modernul „lighioană.

Dar și Legiunea romană apărea in conștiința iudeilor sub ocupația romană ca fiind o putere malefică, oprimatoare, o lighioană care ii tinea sub control.


Mergând in zilele noastre găsim câteva explicații pentru „lighioană

LIGHIOÁNĂ, lighioane, s. f. 1. Animal (sălbatic). ♦ Spec. Pasăre de curte; orătanie. ♦ Spec. Insectă, gâză (vătămătoare). 2. Fig. Epitet dat unui om de nimic; mișel. ♦ Calificativ glumeț dat unui copil sau unui om matur. [Var.: lighioáie s. f.] – Din sl. legeonŭ.
sursa: DEX '09 (2009)

lighioană sf [At: CANTEMIR, I. I. I, 60 / V: (reg) ~aie, ~on sm, ligioaie, ligi~ / Pl: ~ne și (pop) ~oni / E: slv лєгєонъ] 1-2 (Adesea cu determinări prt sau dep) Animal (sălbatic) Si: babă, dihanie, fiară. 3-4 (Spc) Insectă (dăunătoare). 5 (Spc; mpl) Vietate care trăiește pe lângă casa omului. 6 (Spc; mpl) Pasăre. 7 Om ticălos. 8 Om străin. 9 (Gmț) Apelativ pentru un copil sau, rar, pentru un om matur.
sursa: MDA2 (2010)

In ambele se face o vagă referire la proveniența din slavona veche a cuvântului.

Erorile de interpretare par a fi susținute incă din anul 1927 unde găsim, in „Dacoromanie – buletinul „Muzeului Limbei Române” condus de Sextil Puscariu, anul IV, partea 2, paginile 828-829, o posibilă explicație etimologică ( formulată de filologul Vasile Bogrea):

Din păcate explicațiile îmi par eronate. Si forțate. 

Drumul corect al cuvântului pare a fi :

Legiune (romană) – Legiune (diavolească)- Legheonu ( Coresi) – Lighioană (laic) si revenirea la „Legiune” in forma biblică modernă.

Aștept să fiu contrazis.




joi, 1 septembrie 2016

Rezistență civilă.

" Fă ceva de acest fel : dacă soarta te-a îndepărtat dintr-o poziție de prim rang în stat, rămâi totuși în picioare și ajută prin strigăt, iar dacă cineva îți închide gura, rămâi totuși în picioare și ajută în tăcere. Nu este niciodată inutil serviciul unui bun cetățean: prin faptul de a fi auzit, și văzut, prin expresie, prin gesturi, prin încăpățânarea tăcută și chiar prin mers el este de folos. "

Seneca - Epistulae morales ad Lucilium

Si înaintașii noștri au învățat bine această lecție și au perfecționat-o. Au strigat, când le-a fost închisă gura au rezistat, când au fost închiși în temniță, au cântat, s-au rugat și au scris poezii de revoltă. Au dat dovada civismului lor în pușcării, pe fronturile războaielor, manifestații sau revoluții. Și-au demonstrat calitatea de Cetățean.
Ei și-au făcut partea. A ajuns la noi torța nesupunerii și rezistenței civile împotriva agresiunilor din interior sau din exterior.


joi, 25 august 2016

Beau tutun si mă gândesc la Franciscus Hemsterhuis

"Când cel înzestrat cu intelect contemplă universul, se formează, printr-o deplasare a universului, un alt univers-imaginar, dar posibil. Si dacă această Ființă adaugă imaginației și intelectului principiul activ al libertății, ea poate da realitate acestui univers imaginar, ea poate alcătui întreguri proporțional cu forța și întinderea actului sau liber."

Franciscus Hemsterhuis






joi, 11 august 2016

Cultură generală. A verbis...

"A verbis legis non est recedendum. Nu trebuie să existe abatere de la litera legii. Privind la "indignarea" populistă ( cred că nu se mai potrivește astăzi descrierea de proletară - am jigni proletariatul ) în fata unei înregistrări video în care forțele de ordine încearcă să aplice legea unei isterice arogante, mi-am adus aminte de acest dicton.
Nu există abatere de la lege indiferent de poziția fată de aceasta. Dacă ești legiuitor, forță de ordine sau cetățean supus legilor unei țări. Legea este cea care ne asigură existenta în civilizație. Absenta legii, compromiterea ei înseamnă începutul haosului. Privit în jur.


marți, 14 iunie 2016

Agricultura. Biblioteca

Potrivit lui Pliniu cel Bătrân ( Istoria Naturală 18:5) in anul 146 i.Ch Scipio a cucerit Cartagina. In afara bogățiilor ei, Cartagina avea una dintre cele mai mari biblioteci ale lumii antice. Punând mana pe această comoară culturală, Scipio scrie Senatului Roman întrebând ce să facă cu această pradă de război. Senatul ii răspunde că o singură carte are valoare pentru Roma, un tratat de agricultură, restul fiind inutile și recomandând să fie oferite ca pradă de război regilor africani aliați. Cultura Romei clădită pe ignorantă.

Et tu, Brutus ?


luni, 13 iunie 2016

Si încă există asemenea oameni...

" Atunci când îți îndeplinești datoria, să-ți fie indiferent dacă tremuri de frig sau ți-e cald, dacă moțăi sau ai dormit suficient, dacă ești vorbit de rău sau de bine, dacă ești pe moarte sau faci altceva. Căci este una din acțiunile care țin de viata și aceasta prin care murim. Este suficient, așadar, și în cazul ei, să pregătești bine prezentul. "

Marcus Aurelius.

Atunci când ți-ai făcut datoria morală față de tine și ( abia în al doilea rand) față de alții, rezultatul general este indiferent. Căci suma acțiunilor pozitive cumulate nu poate duce decât la îmbunătățirea situației generale. Datoriile le avem față de noi și față de conștiința noastră. Conștiința, cea de care nu poți scăpa la nici o oră din zi sau din noapte și în fața căreia orice argument sau polemică este nulă. Nu este vorba de un sacrificiu. Este vorba de auto-prezervarea sinelui.


luni, 4 aprilie 2016

Galceava papilor

Papalitatea pare astăzi o instituție sacră. Poate chiar este. In orice caz istoria consemnează un episod destul de simpatic legat de sacralitatea alegerii Papei și a influentelor politicului în viata religioasă.
La moartea papei Grigore XI ( anul 1378) , poporul Romei impune alegerea unui papă italian. Si cum vox populi, vox Dei, cardinalii îl aleg pe arhiepiscopul de Bari, care devine papa Urban VI.
Urban VI era un pic cam ciudătel, intrigant și dezechilibrat, fapte ce atrag dezaprobarea cardinalilor. Care, pe ascuns inițial, complotează și aleg un alt papă. Un antipapă. Francezul Robert de Geneva care devine papa Clement VII. Deși pare ciudată alegerea unui alt papă și coexistenta a doi papi simultan, papa Clement VII obține recunoașterea ca papă de către Franța, Portugalia, Castilia și Scoția. Anglia și aliații ei ( vorbim de perioada războiului de 100 de ani ) rămân însă cu papa italian. Urban VI.
Situația pare ciudată și papalitatea, aleasa Domnului pe Pământ, par a pierde credibilitate. Asa că domnii cardinali se întâlnesc și, pentru a rezolva problema celor doi papi, aleg un al treilea papă. Cum este vorba copilăriei ? Când doi se cearta, al treilea câștigă ? Deci al treilea papă simultan: papa Alexandru V. Cu sediul papalității la Pisa.

Șarada se termina când, exasperat de situația ridicola, împăratul german Sigismund reface unitatea catolică punând un al patrulea papă , Martin V, și anulând primele trei alegeri papale. Jos Urban VI, Clement VII și Alexandru V. Doar Martin V.
Atât de mare a fost dorința împăratului sa îl pună papă pe Martin V încât nu a mai contat că el, deși era nobil, nu era preot. Detalii. Il face imediat preot. Si papă. Si cam asta e tot.

PS : nu sunt ateu sau eretic. Ci doar bine informat.






duminică, 20 martie 2016

Națiunea cea dintâi.

"Prejudecata este bună la vremea ei deoarece te face fericit. Ea întoarce popoarele către miezul lor, le leagă temeinic de trunchiul lor, le face mai înfloritoare potrivit caracterului propriu, mai înflăcărate și în consecință mai fericite în preocupările și scopurile lor. In această privință, adesea, națiunea cea mai ignorată, cea mai plină de prejudecăți devine cea dintâi : vremea dorințelor de emigrare și a călătoriilor pline de speranță în străinătate dovedește deja boala, inflamare, rotunjimi nesănătoase, presentimentul morții. "

Johann Gottfried von Herder ( sublinierile îmi aparțin )

România pare tara care le acomodează vremelnic pe ambele: prejudecățile noastre se dovedesc un puternic filon de supraviețuire al Europei necontaminate de idei auto-distructive, o barieră de protecție prin "barbarie" împotriva decadentei exagerărilor liberale sau socialiste. Chiar împotriva unui capitalism sălbatic care, deocamdată, a câștigat primele lupte cu poporul acesta.
In același timp ne subțiem substanța prin sângerări de neoprit, emigratie si externalizarea propriului control.
România ca model de salvare pe cale de a se autodiscredita.  Atâtea șanse ratate ale istoriei. Trebuie sa ne recăpătăm încrederea în judecata noastră și în noi înșine. Înainte de cere lumii sa ne asculte.


miercuri, 18 martie 2015

Spiritul legii. Trist

Exista principii ale Dreptului. Si exista filosofii ale Dreptului. Exista si revelatii ale studierii Dreptului. Una personala : in anul III de facultate, superbul profesor de drept civil , raposatul Bulai, mi-a distrus visele de justitie spunandu-mi : Domnule student, Dreptul nu are nici o legatura cu Dreptatea. Revenind.
unul dintre principiile de baza ale Dreptului este : nulla poena sine iudicio .

Tanar fiind am crezut ca acest principiu este cel respectat atat de judecator dar ( mai ales) de anchetator. Erorile tineretii...
La maturitate insa am ajuns sa accept realitatea "absurdului" kafkian. Preotul ( ma refer aici la cartea Procesul ) pare sa ii explice lui Josef K : " sentinta nu vine dintr-odata, procedura ajunge la ea incetul cu incetul". 

Magnifica rasturnare a principiului caci, in realitate, nu exista judecata fara pedeapsa, pedeapsa fiind insasi procesul, desfasurarea acestuia, anchetele, interogatoriile, infatisarile. Intrinseca si nediscriminatorie.

Pedeapsa este administrata inca de la inceputul procesului sau anchetei. "Cand ai un asemenea proces inseamna de fapt ca l-ai si pierdut" ii aminteste unchiul lui Josef K.  

Toti cei care au trecut printr-o ancheta, vizita de monitorizare, control "de rutina" inteleg empatic ceea ce spun. Ma irita insa "organele de ancheta" si anchetatorii de orice fel care nu inteleg nici spiritul legii si nici realitatea-absurda a actiunilor lor.

Filosofia Dreptului trebuie regandita. Urgent. 








duminică, 14 decembrie 2014

Promisiuni ( rep.)

Desi apare in Fabulele lui Aesop in latina, originalul ar fi trebuit sa fie in greaca veche :"Αὐτοῦ γὰρ καὶ Ῥόδος καὶ πήδημα" si s-ar traduce : Aici este Rodos, sari aici.

Un atlet se lauda in public ca reusise o saritura incredibila, inegalabila in cadrul unei competitii sportive din insula Rodos. Mai mult chiar, perfomanta fusese vazuta de foarte multa lume.
Enervantul de serviciu din public insa i-a spus simplu : Aici este Rodos, sari acum.

Expresia a fost ( si este inca) des folosita in politica ( nu in Romania) , la servici si uneori in intimitatea dormitoarelor. De obicei se lasa cu grave dezamagiri. Poate din aceasta cauza ea este ignorata in zilele noastre.

Dar un filozof a vrut sa se joace cu aceasta epigrama: Hegel. In prefata Principiilor Filozofiei Dreptului el o pomeneste ( fara sa o explice sau sa o lege de context) prima data in greaca apoi in latina. Face apoi un comentariu care vorbeste de "a sari peste Rodos". Ceea ce ne-ar face sa il banuim de oarece prostie. Asta nu ati crezut-o.... Apoi revine cu o adaptare proprie in germana ( Hier is die Rose, hier tanz - Aici este Trandafirul, aici danseaza) . Si ne baga in ceata legandu-se de trandafirul aflat pe crucea crestina in traditia rosacruceana si a utopiilor promovate de aceasta secta (Rhodos-rhodon-trandafir...salta/dans-saltus/saritura- get it ?).

Dar parca nu se jucasera destul apare Marx care o citeaza "Hic Rhodus, hic salta". Adica jumatate de la Aesop si jumatate de la Hegel. ( Eighteenth Brumaire of Louis Bonaparte -Karl Marx, Friedrich Engels, Werke (Berlin, 1956–83), vol. 8, p. 118. )

Sa ne intelegem: atat Hegel cat si Marx cunosteau foarte bine expresia dar s-au jucat cu ea. Si cu mintile noastre. Ca doar asta face un filozof. Reading between the lines...dude.

luni, 12 mai 2014

O opinie catolica

Interesanta descrierea inchizitorilor Institoris si Sprenger ( " Malleus maleficarum") :
"Femeia este un rau al naturii, spoit in culori frumoase." 

Ma intreb daca s-au razgandit. Caci de cerut scuze, nu au facut-o niciodata. Biserica catolica ( nu este cacofonie) .


miercuri, 11 decembrie 2013

Legi (a)temporale ?

Ut olim vitiis, sic nunc legibus laboramus.
( Odinioara am suferit de pe urma viciilor noastre, astazi suferim din cauza legilor noastre)

Tacit



joi, 6 iunie 2013

Ceva vechi, ceva sublimat...

" A fi rapit inseamna a nu mai merge pe propriile picioare, ci a te simti purtat de cineva sau ceva. Raptul a fost forma primitiva a dragostei conservata in mitologie sub aspectul centaurului vanator de nimfe pe care le aseaza pe crupa sa.
 O ramasita a rapirii originare s-a pastrat si in ritualul casatoriei romane: mireasa nu intra in casa matrimoniala pe propriile-i picioare, ci mirele o ia pe sus ca sa nu calce pragul. Ultima sublimare simbolica a sa e "transa" si levitatia calugaritei mistice si lesinul indragostitilor. "

Jose Ortega y Gasset


marți, 7 mai 2013

Alea iacta est


Traducerea din latina ar fi : Zarurile au fost aruncate. Citatul este inca ( ..aiurea) utilizat pentru a defini o situatie din care nu se mai poate iesi, un punct depasit din care nu te mai poti intoarce. Situatiile in care ai luat deja o decizie si s-a inceput o actiune din care nu rezulta decat o victorie sau o infrangere.

Desigur citatul a trebuit sa fie spus de cineva la fel de celebru, iar Iulius Cezar a devenit extrem de celebru. Propozitia a fost spusa atunci cand trupele romane fidele lui au trecut raul Rubicon, marsaluind spre Roma.
Probleme insa. Trecerea raului Rubicon era interzisa de catre Senatul roman. Legea spunea clar: nici o armata romana nu va trece raul iar daca o armata trece raul atunci comandantul acesteia trebuie sa renunte la comanda si armata sa depuna imediat armele.
Iulius Cezar a ezitat dar, in cele din urma a dat ordinul de a nerespecta legea sacra romana. Si atunci "a aruncat zarurile" violand legea . De amintit ca el venea cu legiunile fidele tocmai din Galia. Venea la Roma pentru a prelua cu forta conducerea Imperiului. Adica o lovitura de stat. Loviturile de stat se dau la adapostul armatelor fidele si impotriva deciziilor Senatului ,violand legile.

Cezar l-a invins pe Pompei si a preluat conducerea Imperiului Roman. Daca pierdea ar fi fost omorat si el si legionarii care l-au urmat. Ulterior nu e de mirare ca a fost asasinat de un grup de patrioti ( cel putin Brutus era) pentru a preveni caderea Romei intr-o moharhie absoluta. Omul a fost omorat si nu ideea stupida. Au urmat vremuri tulburi pentru Roma. Dar asta este alta poveste.

Alea iacta est ! Se poate folosi in sedinte , discutii elevate, scrisori de despartire si oriunde ai nevoie a pari cult/elevat . A nu se exagera.

Unind puncte pe hârtia memoriei.

  Când ești in zona Varna este recomandabil sa vizitezi Balcicul. Un motiv ar fi ca in zona nu ai multe locuri demne de vizita (in afara ora...