Cenzura. Prohodul. Cartea veche. Anticariatul si bibliofilia

Iubesc cartea veche. Îmi place totul la ea. Dar, in afară de miros, de senzația la atingere, de amintirile (imaginate de mine) cărții, eu caut si conținutul, eu citesc cartea veche. De ce ? O bună parte a bibliotecii mele de carte veche este compusă din „carte interzisă” sau „cenzurată” astăzi. Aici este simplu să răspund. Tot la fel de simplu este si cazul „neîncrederii” mele ( justificate de altfel) in traducerile contemporane. Un traducător trebuie să posede ceva in plus fată de cunoștințele de limbă străină: să înțeleagă spiritul vremii, să aibă aceeași pregătire ca si autorul, sa fie echidistant dar si genial. Adică o rara avis cum ar spune Iuvenal.
Deci… înapoi la vechile traduceri. Înapoi in anticariate !

Cenzura, in orice formă, fie ideologică, fie generată de impotentă intelectuală sau pur si simplu din „corectitudine politică” mă împinge înapoi in anticariate. Si astăzi am un exemplu poate surprinzător chiar si pentru un intelectual fin : cenzura Prohodului.

Am citit un articol in acest sens in Vinerea Mare si… am început să caut. Si am găsit.
Cenzura este de data recentă ( începând cu 2007) dar este șocantă putința unei administrații ecleziastice de a cenzura/ altera însăși slujba  de înmormântare a Domnului, din Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor. In ultima sută de ani aceasta a avut foarte mici diferențe ( a se vedea comparația intre versiunile 1915 – 1928 si 2000 aici - https://ro.orthodoxwiki.org/Prohodul_Domnului_(liturgic%C4%83)/Starea_%C3%AEnt%C3%A2i).

Abia după versiunea 2000 apar versiunile „corecte politic”.  Cu a cui putere ? Cine s-a considerat îndreptățit să ne schimbe Prohodul ?
Fără alte comentarii :

Starea I.

Starea 1 are 76 de strofe în versiunea originală şi 73 de strofe în versiunea cenzurată.

Din Starea întâi au fost eliminate total:

56. Urmaşii lui Iuda,

Din izvor adăpaţi

Şi cu mană săturaţi demult, în pustiu,

În mormânt îl pun pe Hrănitorul lor.

(în cazul acestei strofe, în 2007 „urmaşii lui Iuda” a fost înlocuit cu „cei ce au fost de demult”, apoi a fost eliminată strofa definitiv)

 

58. Îngâmfat Israil,

Ucigaşe popor !

Pentru ce pe Varava, pătimaş, slobozi,

Iar pe Domnul pentru ce Îl răstigneşti ?

(în cazul acestei strofe, în 2007 „îngâmfat Israil, ucigaşe popor” a fost înlocuit cu „O, vicleni farisei! O, popor pătimaş!”, apoi a fost eliminată strofa definitiv)

 

62. Pizmăreţ popor,

Ucigaş blestemat !

Ruşinează-te măcar, înviind Hristos,

De mahrama şi de giulgiurile Lui.

(în cazul acestei strofe, în 2007 „Pizmăreţ popor, Ucigaş blestemat !” a fost înlocuit cu „Ceata celor pizmaşi Care L-au răstignit”, apoi a fost eliminată strofa definitiv)

 

Starea a II-a

Starea 2 are 63 de strofe în versiunea originală şi 60 de strofe în versiunea cenzurată

Din Starea a doua au fost eliminate total:

 

33. Tu, ca Cel ce eşti

De viaţă dătător, Cuvinte,

Pe iudei nu i-ai ucis, fiind răstignit;

Ba chiar şi pe morţii lor îi înviezi.

(în cazul acestei strofe, în 2007 „Pe iudei nu i-ai ucis, fiind răstignit” a fost înlocuit cu „N-ai ucis pe cei ce Te-au răstignit acum”, apoi a fost eliminată strofa definitiv – de fapt, această cenzură mută efectiv vina de la evrei la romani)

 

42. O, neam jidovesc

Îndărătnic, ce-ai primit arvuna !

Cunoscut-ai ridicarea Bisericii;

Pentru ce dar pe Hristos L-ai osândit ?

(în cazul acestei strofe, într-o vreme „jidovesc” a fost înlocuit cu „păcătos”, apoi a fost eliminată strofa definitiv)

 

51. O, iudeilor !

Ruşinaţi-vă măcar de morţii

Înviaţi de Dătătorul vieţii lor,

Cel pe Care, plini de pizmă, L-aţi ucis.

(Acesta din urmă este singurul caz în care nu a avut loc o eliminare totală, însă a fost schimbat în 2007 „O, iudeilor !” cu „Fariseilor!”).

 

61. Cel făr’ de-nceput,

Veşnice Părinte, Fiu şi Duh Sfânt,

Întăreşte stăpânirea ’mpăratilor

Împotriva duşmanilor, ca un bun.

(în cazul acestei strofe, în 2007 „Întăreşte stăpânirea ’mpăratilor Împotriva duşmanilor, ca un bun.” a fost înlocuit cu „Întăreşte-i, ca un bun, pe cei drept-credincioşi Şi le dă izbând’-asupra celor răi”, apoi a fost eliminată strofa definitiv)

 

Starea a III-a

Starea 3 are 49 de strofe în versiunea originală şi 43 de strofe în versiunea cenzurată

Din Starea a treia au fost eliminate total:

 

7. Cei hrăniţi cu mană

Lovesc cu piciorul

În Binefăcătorul.

(în cazul acestei strofe, în 2007 „cei hrăniţi cu mană” a fost înlocuit cu „cei ce-au cerut milă”, apoi a fost eliminată strofa definitiv )

 

9. O, ce nebunie !

Pe Hristos omoară

Cei ce-au ucis pe profeţi.

(în cazul acestei strofe, în 2007 „cei ce-au ucis pe profeţi” a fost înlocuit cu „cei pătimaşi cu cei răi”, apoi a fost eliminată strofa definitiv)

 

12. Zis-a înţeleptul:

„Groap’-adâncă este

Gâtlejul jidovilor.„

(în cazul acestei strofe, în 2007 „gâtlejul jidovilor” a fost înlocuit cu „Pornirea inimii lor”, apoi a fost eliminată strofa definitiv)

 

13. La viclenii jidovi,

Căile lor strâmbe

Curse şi ciulini sunt.

(în cazul acestei strofe, în 2007 „viclenii jidovi” a fost înlocuit cu „cei făr’ de lege”, apoi a fost eliminată strofa definitiv)

 

24. Pier răstignitorii,

Împărate-a toate,

Dumnezeiescule Fiu.

(în cazul acestei strofe, în 2007 „pier răstignitorii” a fost înlocuit cu „Iartă-i pe toţi, Doamne”, apoi a fost eliminată strofa definitiv)

 

Toţi pier, împreună,

În groapa pierzării,

Bărbaţii sângiuirilor.

(în cazul acestei strofe, în 2007 „Bărbaţii sângiuirilor” a fost înlocuit cu „Cei vărsători de sânge”, apoi a fost eliminată strofa definitiv)

Versiunea actuala poate fi vazuta aici :
https://www.crestinortodox.ro/slujbe-randuieli/prohodul-domnului-72902.html

 

 

Noul martir

„Creştinismul a cunoscut multe epoci de greutăţi şi de criză, dar niciuna cu tâlcul celei de acum. De la Nero la Stalin, se înşiră pe veacuri opoziţii şi persecuţii sângeroase, lovituri şi sfâşieri dureroase, martiri şi mărturisitori, apostaţi fricoşi sau cinici, nedreptăţi, batjocuri şi profanări scandaloase, ameninţări şi insulte grave aduse lui Iisus Hristos şi Bisericii.

Nimic până acum n-a egalat însă, ca impietate şi ca primejdie, acţiunea anticreştină desfăşurată de un sfert de secol în Republica Sovietelor şi - ce e mai grav - pregătită acolo pentru a se revărsa ca un torent de lavă sufocantă şi ucigătoare asupra Bisericii şi a lumii întregi“.

Prof. Teodor M. Popescu, De la Nero la Stalin, prelegerea inaugurală ţinută de Facultatea de Teologie din Bucureşti în noiembrie 1941, GÂNDIREA, ianuarie 1942, p. 22

 

(imagine din colectia personala a etnologului Romulus Vulcanescu. )

https://www.facebook.com/romulusvulcanescu/https://www.facebook.com/romulusvulcanescu/

Fericirea imediată.

"[...] Nimicirea credinței în ceruri nu are doar o importantă morală, ci și una politică. Masele nu mai vor să-și îndure creștinește mizeria pământească și jinduiesc după fericire pe pământ. Comunismul, o urmare naturală a acestei viziuni modificate despre lume, se răspândește în toată Germania [...]"


Heine - Briefe uber Deutschland

Negăsind fericirea pe pământ , aceasta fiindu-le refuzată de realități economice, mase vaste se întorc la prima opțiune. Si de aici apare extrema religioasă , în anumite cazuri. Strugurii sunt acrii și trebuiesc călcați în picioare. Dacă la sfârșitul sec. XIX Heinrich Heine identifica corect o tendință, astăzi constatăm revenirea primei opțiuni. Cea seculară. Frustrare și crimă. 

Fracturilor actuale trebuie nu doar să le găsim soluții rapide dar, probabil mult mai important, trebuie să le înțelegem cauza, dinamica și ritmul. Trista separare a politicului de înțelepciune a pus conducerea vremelnică într-o stare abulică în care se încearcă peticirea realității. Doar înțelegând în detaliu situațiile, cauzele și tendințele se pot elabora măsuri de remediere. Înțelegerea ca garant a supraviețuirii culturii și societății.   

Vise deturnate..

Trei evenimente majore au zdruncinat lumea civilizată în ultima săptămână:
- asasinatele din Dallas;
- atacul terorist din Nisa și
- încercarea eșuată de lovitură de stat din Turcia.

Deși aparent disparate și neavând o conexiune evidentă, eu le consider efectele acelorași cauze. Dezagregarea sistemul de valori european. Dezagregarea democrației, în forma ei modernă. Prăbușirea idealului Republicii lui Platon, înainte de a fi realizat complet.

Visul american ,exprimat atât de frumos de Martin Luther King Jr., nu includea asasinarea forțelor de ordine. Nu includea promovarea unei idei de separație ( segregare rasială ) din celălalt sens : negrii împotriva albilor. Si totuși aici am ajuns. Pentru că este o minciună ascunsă sub sloganul "black lives matter" din perspectiva în care demonstrațiile și atacurile au demonstrat că "white lives doesn't matter". Visul american din aceea perioadă era de " all lives matters". Idea constituirii unui stat rasial negru în cadrul SUA ne arată care este finalitatea dorită de mișcările Panterelor negre.
Omorârea , fără discernământ, a forțelor de ordine, a reprezentanților ordinii și statului de drept, care asistau la manifestație pentru a-i proteja pe manifestanți arată exacerbarea luptei rasiale în SUA și violentele ce vor urma. Pentru că aceste acțiuni sunt doar începutul. Legea Talionului revine: ochi pentru ochi. Deși știm deja că această cale va lasă toată omenirea chioară ( în cel mai bun caz).

Atacul terorist de la Nisa este o nouă filă neagră din istoria asediului Europei de către Islam. Doar un orb nu ar remarca cum istoria prăbușirii Imperiului Roman se rescrie sub ochii noștri. "Cine nu învață din istorie este obligat sa o repete" ( Edmund Burke, 1729-1797 a spus asta și nu George Santayana sau Kurt Vonnegut, cum va învață Facebook). Si Imperiul Roman s-a prăbușit atunci sub asaltul unei noi religii ( în acel caz creștinismul ) și al atacurilor barbarilor. In acest ritm, Fortăreața Europa se va prăbuși și , aidoma Romei, ne vom vedea monumentele șterse, cultura uitată și idealurile democratice înlocuite cu cele barbare. Momentul în care Europa este incapabilă să se apere fiind împiedicată de propriile idei , de propria compasiune și de ideea de "politically correctness".  Imbecilitate absoluta a unor generații degenerate.

Desi au trecut doar două zile de la lovitura de stat eșuată, tind să cred ca am avut încredere în "instinctul" meu din primele minute ale acesteia : o ultimă încercare a armatei turce, garantă a democrației și a statului de drept ( conform voinței creatorului Turciei moderne- Kemal Ataturk) , de a restabili statul laic într-o Turcie condusă de un nou Pasă care merge spre crearea unui nou Sultanat Turc. Visul sfărâmat al lui Ataturk. Turcia epurată de apărătorii legilor constituționale ( arestarea a peste 2700 de judecători ) , de idealiștii armatei ( probabil cei trădați de colegii lor care i-au abandonat în primele minute), de orice opoziție democratică. Înlocuind judecătorii cu ... imamii aplicând Sharia ? In curând, da.

Vise spulberate. Deși s-a crezut că mersul spre o societate mai bună , dreaptă, echidistantă, laică și echitabilă este de neoprit, vedem că ne-am înșelat. Visele pot fi asasinate. Deturnate. Încarcerate. Visele se mențin prin luptă, prin muncă, prin acțiuni clare, reale, pozitive.

Reacția actuala a Europei ? Stupoare. Indignare. Discuții în consilii. Căutarea scuzelor atacatorilor. Paralizie în fata agresiunii barbare. Incapacitatea de a accepta realitate. Hanibal nu este "ante portas", el a intrat deja și face măceluri.

Tristă Istorie modernă care prefigurează un nou "Dark Age". Identic celui precedent , marcat de abuzuri, de extremism religios, de lipsa legii și anularea progreselor sociale, culturale, de drept și ștergerea idealurilor istoriei.

Europa poate fi, vremelnic distrusă. Europa însă nu va dispărea. Noi însă vom fi martorii decăderii ei. Europa va renaște. Păcat că nu o salvăm. Fiecare. Prin acțiuni posibile la nivel individual. Privește-te în oglinda și în adâncul tău și vei vedea despre ce vorbesc.

Falsa alegere

"Putină știință ne îndepărtează de Dumnezeu, mare parte de știință ne readuce la el."
Louis Pasteur ( da, acel Louis Pasteur care a inventat vaccinul).

Cu el ar fi fost de acord și :
- Gregor Mendel - cel care a fundamentat legile eredității. Călugăr austriac.
- Edouard Branly - cel care a inventat radioconductorul. Profesor Institutul Catolic Paris.
- Georges Lemaitre - astrofizician belgian ( concepe teoria Big Bang). Canonic.
- Guglielmo Marconi (unde hertziene), Louis de Broglie ( premiul Nobel pentru fizică), Jerome Lejeune ( genetician) .. toți preoți sau canonici. S.a.m.d

Undeva, de curând, atât știința laică cat și biserica au început să capete poziții agresiv divergente și să creeze o falsă dilemă : știință sau credință. Au creat poziții aparent ireconciliabile forțându-ne să ne îndepărtăm de adevăr : nu este absolut nici un antagonism. Nici o alegere clară. Nu există "sau" , "sau". Există "și". Există coerentă și complementaritate.

Nici măcar filosofia laică, modernă nu prosperă singură și asumând ( aprioric) lipsa Zeului.  Orgolii născătoare de divergente, depresii si uri nejustificate. Război fals intre știință / atei și credință / credincioși.

Nevoia de împăcare la nivel global. Nevoia de a recunoaște că și celalalt poate avea dreptate. Nevoia de a colabora și a înceta excluderea.

Divide et impera. Trist dicton al organizațiilor conducătoare.

Agricultura. Biblioteca

Potrivit lui Pliniu cel Bătrân ( Istoria Naturală 18:5) in anul 146 i.Ch Scipio a cucerit Cartagina. In afara bogățiilor ei, Cartagina avea una dintre cele mai mari biblioteci ale lumii antice. Punând mana pe această comoară culturală, Scipio scrie Senatului Roman întrebând ce să facă cu această pradă de război. Senatul ii răspunde că o singură carte are valoare pentru Roma, un tratat de agricultură, restul fiind inutile și recomandând să fie oferite ca pradă de război regilor africani aliați. Cultura Romei clădită pe ignorantă.

Et tu, Brutus ?

Si încă există asemenea oameni...

" Atunci când îți îndeplinești datoria, să-ți fie indiferent dacă tremuri de frig sau ți-e cald, dacă moțăi sau ai dormit suficient, dacă ești vorbit de rău sau de bine, dacă ești pe moarte sau faci altceva. Căci este una din acțiunile care țin de viata și aceasta prin care murim. Este suficient, așadar, și în cazul ei, să pregătești bine prezentul. "

Marcus Aurelius.

Atunci când ți-ai făcut datoria morală față de tine și ( abia în al doilea rand) față de alții, rezultatul general este indiferent. Căci suma acțiunilor pozitive cumulate nu poate duce decât la îmbunătățirea situației generale. Datoriile le avem față de noi și față de conștiința noastră. Conștiința, cea de care nu poți scăpa la nici o oră din zi sau din noapte și în fața căreia orice argument sau polemică este nulă. Nu este vorba de un sacrificiu. Este vorba de auto-prezervarea sinelui.

Nevoia de istorie vie

" Aceasta considerație este inactuală pentru că încearcă să interpreteze drept un rău, un inconvenient și un defect ceva de care epoca noastră este pe drept cuvânt mandră, anume cultura sa istorică, pentru că eu cred că suntem devorați de febra istoriei și-ar trebui măcar să ne dăm seama de asta. "

Nietzsche - Considerații inactuale ( lucrare puțin cunoscută, sublinierile îmi aparțin)

De undeva, din străfundurile noastre, iese, de neoprit o mândrie și o sete de cultura noastră istorică. Mediocrii intelectualității interpretează această mișcare ca un neo-legionarism, un extremism-tracist, pelasg, o încercare de reformare/reformulare a istoriei oficiale. Este însa în speță refugierea în cultura noastră istorică de unde vom găsi forța să învingem lumea actuală. Ca un copac care are nevoie de rădăcini puternice înainte de a înfrunta furtuna. Istoria nu este moartă, ea creează, ea modifică și prezentul dar poate modela viitorul. Ușor este a scrie sarcastic împotriva acestor curente de revigorare a istoriei, greu este însă a înțelege esența și nevoile pe care acestea le satisfac. 
Istoria, folclorul, etnografia -răzbătând în ia populara sau în melodiile rock actuale- .. toate sunt semnele unei nevoi de revigorare.
Vom muri si vom fi liberi.

Elogiul actiunii in vremuri tulburi.

"Acțiunea conservă acel simt al identității pe care reflecția îl destramă. Atunci când suntem activi, avem o anumită materialitate în această lume. Acțiunea ne aduce consolarea pentru inexistenta noastră. Nu este vorba despre visătorul trândav care caută să evadeze din realitate. Este vorba despre toți bărbații și femeile cu picioarele pe pământ, care își găsesc în acțiune refugiul împotriva propriei insignifiante.

Astăzi, a trăi bine înseamnă a profita cat mai mult de avantajele științei și tehnologiei - dar fără să ne lăsam pradă iluziei că ele ne pot face liberi, înțelepți sau chiar raționali. Înseamnă căutarea păcii - dar fără a ne face iluzii în privința unei lumi care a renunțat la război. Înseamnă a iubi libertatea - știind că exista un interval intre anarhie și tiranie."
John Gray

Acțiunea ca eliberatoare a insuportabilitătii gândirii. Focalizarea pe obiect nu pe concept. Finalitate imediată dar, mai ales, tangibilă. In fata ororii, a depresiei, a socului, acțiunea salvează momentul. Nu poate rezolva însă problemele grave. Te "trece peste zi".
Grădinăritul ca expresie a incapacității de finalizare a reflecției. Sau a fricii de a o finaliza, de a duce gândul la capăt.
OCD-ul ca șansă la non-gândire. Să revenim la lucru.

Națiunea cea dintâi.

"Prejudecata este bună la vremea ei deoarece te face fericit. Ea întoarce popoarele către miezul lor, le leagă temeinic de trunchiul lor, le face mai înfloritoare potrivit caracterului propriu, mai înflăcărate și în consecință mai fericite în preocupările și scopurile lor. In această privință, adesea, națiunea cea mai ignorată, cea mai plină de prejudecăți devine cea dintâi : vremea dorințelor de emigrare și a călătoriilor pline de speranță în străinătate dovedește deja boala, inflamare, rotunjimi nesănătoase, presentimentul morții. "

Johann Gottfried von Herder ( sublinierile îmi aparțin )

România pare tara care le acomodează vremelnic pe ambele: prejudecățile noastre se dovedesc un puternic filon de supraviețuire al Europei necontaminate de idei auto-distructive, o barieră de protecție prin "barbarie" împotriva decadentei exagerărilor liberale sau socialiste. Chiar împotriva unui capitalism sălbatic care, deocamdată, a câștigat primele lupte cu poporul acesta.
In același timp ne subțiem substanța prin sângerări de neoprit, emigratie si externalizarea propriului control.
România ca model de salvare pe cale de a se autodiscredita.  Atâtea șanse ratate ale istoriei. Trebuie sa ne recăpătăm încrederea în judecata noastră și în noi înșine. Înainte de cere lumii sa ne asculte.

Tenebrele indiferentei

" O națiune înseamnă deci o mare solidaritate constituită din sentimentul sacrificiilor făcute și al celor pe care suntem dispuși să le facem. Ea presupune un trecut: se rezumă totuși la prezent printr-un fapt tangibil: consimțământul, dorința exprimată în mod clar de a continua viata în comun. Existenta unei națiuni este un plebiscit de fiecare zi."
Renan , "Qu'est-ce qu'une nation" , Paris 1947  ( sublinierile îmi aparțin )

Si această sentință cade groaznic pe gâtul națiunii române. Pentru că generațiile trecute au plătit fără să cârtească prețul enorm al menținerii ei în viata dar, am ajuns , să nu mai fim dispuși la sacrificii. Oricât de mici sau de orice tip. Egocentrismul si lipsa de responsabilitate, ca disoluție a națiunii.
Zilnic nu exprimăm nici un consimțământ ci doar ne târâim spre ceva cert, care ne îngrozește și ne-am auto-eliberat de orice obligații. Pierzând astfel și toate drepturile fără să o conștientizăm ca popor. In curând vom pierde dreptul de a exista ca națiune.

Fluxuri de stiri.

"Acea activitate abominabilă și senzuală intitulată cititul ziarului mulțumită căreia toate nenorocirile și cataclismele din univers din ultimele douăzeci și patru de ore, bătăliile care costă viata a 50.000 de bărbați, crimele, grevele, falimentele, incendiile, otrăvirile, sinuciderile, divorțurile, sentimentele crude ale oamenilor de stat și ale actorilor, sunt transformate pentru noi, cărora nici măcar nu ne pasă, într-un răsfăț matinal, armonizându-se laolaltă minunat, într-un fel deosebit de însuflețitor și tonic, odată cu ingerarea recomandată a câtorva guri de cafe au lait. " - Marcel Proust

Ziarul, știrile dimineții, Facebook-ul și indiferenta care a omorât umanitatea în noi. Ne-am salvat de apăsarea responsabilității prin ignorare si desensibilizare, ca apoi să ne găsim latura sadică prin care trebuie să urmărim toate ororile ridicând din umeri sau apăsând butonul de Like. Incapabili a mai simți oroarea sau realitatea pe care o cern, cosmetizând-o în exterioritate, canalele de comunicare.
Cantitatea imensă de oroare la care am fost expuși ne-a făcut să ne creăm mecanismul supraviețuirii : indiferenta. Acest mecanism care , salvându-ne , ne va omorî ca societate și ca individualități.

Sufletul (trecut) al unui popor ( ce se stinge)

Pe vremea când Dumnezeu şi Sfântul Petru umblau pe pământ sub chipul unor moşnegi gârbovi sprijiniţi în toiag şi cu sandale rupte, se întâmpla să bată pe la uşile oamenilor la căderea nopţii iar de multe ori erau izgoniţi.
Odată i-a prins noaptea pe câmp şi odată cu ea o ploaie care le-a udat veşmintele şi i-a umplut de noroi. Şi tot rătăcind ei, numai într-un târziu au ajuns la marginea unui sat, abia au îndrăznit să bată cu toiagul în prima poartă. Câinii mari s-au repezit să-i sfâşie, dar numaidecât s-a auzit un glas bărbătesc, întrebând cine bate. Şi au răspuns:
– Oameni buni!
Atunci omul, potolind câinii, i-a poftit în casă unde nevasta şi copiii abia se treziseră din somn. El a început să dea porunci, dar cu blândeţe.
– Mario, ia mai pune nişte vreascuri pe foc! Tudore, dă fuga la fântână după o doniţă cu apă proaspătă! Ileano, ia vezi tu de o oală cu lapte!
Şi le-au dat să se spele şi să se şteargă cu ştergare albe şi i-au ospătat şi i-au pus sî doarmă într-o odaie care mirosea a gutui şi busuioc.
A doua zi dimineaţă, iar le-au dat să se spele, i-au ospătat, le-au pus şi în traistă nişte mere cum nu mai văzuseră şi le-au urat drum bun.
Cum au ieşit din sat, Sfântul Petru a început să se roage la Dumnezeu:
– Doamne, fă ceva pentru oamenii aceştia, că tare ne-au primit frumos!
– Ce-ai vrea să fac, Sfinte Petre, că ai văzut că nu erau nevoiaşi.
– Fă ceva, fă să-şi vadă măcar o dată sufletul.
– Să-şi vadă sufletul, spui, Sfinte Petre?
– Da, Doamne, să-şi poată vedea sufletul, aşa cum vedem noi plopul acela, de acolo.
– Bine, Sfinte Petre, a spus Dumnezeu, privind gânditor satul din vale.
Iar după o vreme, din neamul acela de oameni s-a născut Mihai Eminescu.

Geo Bogza

Despre tortura (rep.)

"Tiranii, pentru a face doua lucruri odata, a ucide si a face sa li se simta mania, si-au folosit intreaga infumurare spre a gasi mijlocul de a lungi moartea. Ei vor ca dusmanii lor sa moara, dar nu atat de repede incat tiranii sa n-aiba ragazul de a-si savura razbunarea... Tot ce se afla dincolo de moartea simpla mi se pare curata cruzime."
Montaigne

Galeata si razboiul.

Acest rãzboi începe în 1325, când rivalitatea dintre oraşele independente Modena şi Bologna capãtã proporţii uriaşe din cauza celui mai improbabil lucru dintre toate…o gãleatã de lemn.
Necazurile au început când un grup de soldaţi din Modena jefuieşte Bologna şi sustrage o gãleatã mare. Raidul reuşeşte, dar Bologna, dorind sã recupereze atât mândria, cât şi obiectul, declarã rãzboi Modenei.
Rãzboiul se perpetueazã vreme de 12 ani, dar Bologna nu izbuteşte sã-şi recupereze simbolul. Şi în ziua de azi gãleata încã se mai aflã într-unul din turnurile Modenei.

(historia.ro)

Napoleon Paraguay

Preşedintele Paraguay-ului, Francisco Solano Lopez, era un fan înfocat al lui Napoleon Bonaparte.
Îi plãcea sã se creadã un tactician talentat şi un comandant imbatabil, dar îi lipsea un singur lucru: un rãzboi. Asã cã ,pentru a soluţiona problema, în 1864 declarã rãzboi celor trei vecini ai ţãrii: Argentina, Brazilia şi Uruguay.

Rezultatul? Paraguay aproape cã a dispãrut de pe hartã. Se estimeazã cã 90% din populaţia masculinã a murit în timpul rãzboiului din cazua rãnilor, bolilor sau foametei. Acesta a fost probabil unul din cele mai zadarnice rãzboaie purtate vreodatã, pentru cã Lopez nu avea niciun motiv sã-şi provoace vecinii.

Spiritul legii. Trist

Exista principii ale Dreptului. Si exista filosofii ale Dreptului. Exista si revelatii ale studierii Dreptului. Una personala : in anul III de facultate, superbul profesor de drept civil , raposatul Bulai, mi-a distrus visele de justitie spunandu-mi : Domnule student, Dreptul nu are nici o legatura cu Dreptatea. Revenind.
unul dintre principiile de baza ale Dreptului este : nulla poena sine iudicio .

Tanar fiind am crezut ca acest principiu este cel respectat atat de judecator dar ( mai ales) de anchetator. Erorile tineretii...
La maturitate insa am ajuns sa accept realitatea "absurdului" kafkian. Preotul ( ma refer aici la cartea Procesul ) pare sa ii explice lui Josef K : " sentinta nu vine dintr-odata, procedura ajunge la ea incetul cu incetul". 

Magnifica rasturnare a principiului caci, in realitate, nu exista judecata fara pedeapsa, pedeapsa fiind insasi procesul, desfasurarea acestuia, anchetele, interogatoriile, infatisarile. Intrinseca si nediscriminatorie.

Pedeapsa este administrata inca de la inceputul procesului sau anchetei. "Cand ai un asemenea proces inseamna de fapt ca l-ai si pierdut" ii aminteste unchiul lui Josef K.  

Toti cei care au trecut printr-o ancheta, vizita de monitorizare, control "de rutina" inteleg empatic ceea ce spun. Ma irita insa "organele de ancheta" si anchetatorii de orice fel care nu inteleg nici spiritul legii si nici realitatea-absurda a actiunilor lor.

Filosofia Dreptului trebuie regandita. Urgent. 

Folclor cu Acropole

În 1821 Imperiul otoman ocupã Grecia. In toiul unei lupte turcii se întâmplã sã rãmânã fãrã gloanţe. Ca sã remedieze situaţia, aceştia propun sã distrugã Acropolele pentru a utiliza plumbul din interiorul coloanelor drept muniţie.

Când grecii îşi dau seama de ce pun la cale duşmanii, adunã ce le mai rãmãsese lor din gloanţe şi le trimit inamicului… Acest fapt incredibil (nedocumentat însã…) se datoreazã exclusiv dorintei de a pãstra monumentul intact, monument de o importanţã colosalã pentru cultura greacã.

Dacã într-adevãr asa s-au petrecut lucrurile, sã fim recunoscãtori acelor bravi soldaţi pentru gestul care a menţinut Acropolele în picioare.

(historia.ro)

Iubind dusmanul.... (rep.)

Razboaiele. luptele, conflictele, altercatiile si argumentatiile au castigatori si perdanti.Uneori greu de identificat. Istoria tinde sa fie scrisa doar de castigatori dar adevarul ramine, in majoritatea cazurilor, ascuns in aceste istorii. Exista in toata istoria omenirii victorii catastrofale ( si nu ma refer aici doar la victoriile "a la Pirus") si infrangeri superbe.

O veche povestire medievala povesteste cum un comandant de osti este aclamat de toata lumea pentru o mare victorie repurtata. Se organizeaza marsuri, baluri, petreceri si orasul petrece. Castigatorul se plimba pe strazi in uralele multimii. Un simplu cersetor insa isi croieste drum pina la el si il intreaba :

- Cine era mai puternic, tu sau dusmanul tau ?
- Eu eram, asa cum s-a vazut !
- Dar, in cazul asta, de ce te tot lauzi ca l-ai invins pe unul mai slab ca tine ?

Denigrarea dusmanilor ne micsoreaza victoria si ne injumatateste faima. Cautati-va dusmani in a caror infrangere veti gasi adevarata dimensiune a valorii voastre.

V from Vendetta ?

Restabilind adevarul istoric trebuie sa amintim cand revolutionarul Hermann Jellinek ( (1823–1883) a tipat la tortionarii care il torturau ( si care eventual l-au executat ): " Ideile nu le poti impusca".
Datand deci , Viena., 23 Noiembrie 1883.

V from Hermann ?