CIRCULARA TRANSMISĂ PE CELE DOUA EMISFERE
UNIVERSI TERRARUM ORBIS ARCHITECTONIS GLORIA AB INGENTIS
Deus Meumque Jus
ORDO AB CHAO
De la orientul Marelui si Supremului Consiliu al Prea Puternicilor
Suverani Mari Inspectori Generali, sub Bolta Cerească a Zenitului, la
32˚ și 45′ Latitudine Nordică.
Către Iluștrii, prea Bravii și Sublimii noștri Prinți ai Secretului
Regal, Cavalerii Kadosch, Iluștrii Prinți și Cavaleri, Marii Inefabili
și Sublimi, Masonii Liberi și Acceptaţi de orice grad, Antici și
Moderni, răspândiţi pe suprafața celor două Emisfere.
Tuturor celor care vor primi aceste rânduri le dorim:
SĂNĂTATE, STABILITATE ȘI VIGOARE.
La reuniunea Suveranilor Mari Inspectori Generali, membrii ai
Supremului Consiliu de gradul al 33-lea, în mod corespunzător și regular
stabilită și întrunită, ţinută în Camera de Mare Consiliu în a 14-a zi a
celei de a 7-a Luni, numită Tişri 5563, a anului de Adevărată Lumină
5806 și a 10-a zi a lui Octombrie 1802 din Era Creştină.
UNIUNE, DESĂVÂRŞIRE ŞI ÎNŢELEPCIUNE.
Marele Comandor a informat Inspectorii că au fost convocați să
hotărască necesitatea de a adresa circulare către diversele Mari Loji
Simbolice, precum și către Marile Loji si Consilii Sublime, răspândite
pe cele două Emisfere, care să lămurească originea și natura Gradelor
Sublime al Masoneriei și instituirea acestora în statul South Carolina:
O rezoluţie în acest sens a fost adoptată pe loc, numindu-se o
comisie, formată din Iluștrii Frați Dr. Frederick Dalcho, Dr. Isaac Auld
și Emmanuel De La Motta, Mari Inspectori Generali, care să redacteze și
să înainteze Consiliului o astfel de scrisoare, la următoarea lor
reuniune.
La şedinţa Suveranilor Mari Inspectori Generali, reuniţi în Suprem
Consiliu de gradul al 33-lea, etc. în a 10-a zi a celei de a 8-a Luni,
numită Kislev 5563, a anului de Adevărată Lumină 5806 și a 4-a zi a lui
Decembrie 1802 din Era Creştină.
Comisia, desemnată conform hotărârii de mai sus, a prezentat Consiliului în mod oficial următorul:
RAPORT
A relua cursul Masoneriei din cele mai îndepărtate timpuri și a
stabili cu precizie datele constituirii fiecărui grad in parte, este
foarte dificil. Ca Masoni Simbolici, avem originea încă de la crearea
Lumii, atunci când Atotputernicul Creator, Marele Arhitect al
Universului, a stabilit acele legi statornice care au dat naștere
Științelor. Dorințele și nevoile reciproce i-au determinat pe primii
noștri Frați să caute asistență reciprocă. Diversitatea abilităților,
înclinațiilor și ţelurilor urmărite i-a făcut dependenți unul de
celălalt într-o anumită măsură și astfel s-a format societatea iar, ca o
consecință firească, bărbații cu aceleași deprinderi și caractere s-au
alăturat și mai strâns, ceea a dus la apariţia unor instituţii create
după felul și asemănarea lor; a condus la eliminarea acelora ale căror
abilități, obiceiuri sau condițiuni i-au făcut nedemni de a lua parte la
cunoașterea aproapelui sau au devenit dăunători ori nefolositori pentru
bunăstarea tuturor.
Pe măsură ce civilizația a început să se se dezvolte pretutindeni iar
mintea oamenilor s-a lărgit prin contemplarea naturii, artele și
științele au fost cultivate de cei mai iscusiţi dintre oameni.
Observarea sistemului planetar, ca pe o operă a unui Atotputernic
Făuritor, precum și trăsăturile caracteristice ale Dumnezeului lor, au
dat naștere Religiei și științei Astronomiei. Măsurarea pământului,
împărțirea și demarcarea proprietăților au dus la apariţia Geometriei.
Toate aceste trei îndeletniciri, luate împreună au dat naștere Ordinului
Misterios, fiind stabilite Cuvinte, Semne și Atingeri pentru a-i
identifica pe cei inițiați sau recunoscuți.
Este imposibil poate să se mai determine cu exactitate când au apărut
primele grade, aşa cum sunt conferite astăzi, pentru că în Anglia
majoritatea vechilor însemnări ale Meșteșugului nostru au fost pierdute
sau distruse de-a lungul războaielor duse împotriva danezilor și
saxonilor. Mare parte a istoriei Masoneriei din perioada timpurie este
atât de amestecată cu imaginarul si prăfuită de vremuri, încât prea
puţine date am mai putea găsi acum; dar, pe măsură ce ne apropiem de
timpurile noastre, deţinem arhive neîndoielnice pentru îndrumarea
noastră.
Modul particular în care sunt conferite primele trei grade zise
«albastre», precum și conținutul acestora, dovedesc în mod clar că sunt
doar atributele gradelor Superioare sau Sublime. Au fost alcătuite ca să
încerce caracterul și capacitatea iniţiaţilor, înainte de a fi lăsați
să cunoască mai departe misteriile mai însemnate.
La gradul al 3-lea suntem informați că, în urma morții lui Hiram Abi
(n.t.), cuvântul Maestrului a fost pierdut și astfel un altul i-a fost
substituit, dar care nu era cunoscut înainte de construirea Templului.
Dacă Masoneria, așa cum se crede în general și după cum ne indică multe
din vechile noastre arhive, provine de la Geneză și a evoluat încă de la
primele veacuri ale Omenirii, Maeștrii au fost în posesia unui Cuvânt
secret pe care cei din vremea lui Solomon cu siguranța nu-l cunoșteau.
Iată că a existat o modificare a unuia dintre principiile fundamentale
ale Meșteșugului și o înlăturare a uneia dintre străvechile Îndatoriri;
cu toate acestea, noi nu suntem dispuși să acceptăm acest lucru. Este
cunoscut de către Maestrul «Albastru» că regele Solomon și oaspetele său
regal erau în posesia Cuvântului adevărat și originar, dar el trebuie
să rămână neștiutor, dacă nu este inițiat în Gradele Sublime. Dovada
autenticităţii acestui Cuvânt Misterios, așa cum ne-a fost dezvăluit și
pentru care însăşi Prea Respectabilul nostru Maestru a murit, este
demonstrată chiar și pentru cei mai sceptici în paginile sacre ale
«Sfintelor Scripturi» precum și în istoria poporului evreu, din cele mai
vechi timpuri. Dr. Joseph Priestley, în epistolele sale către evrei,
scrie un pasaj remarcabil unde vorbește despre minunile lui Hristos:
„de
atunci a fost istorisit de către autorii voştri că El a săvârşit minuni
prin mijlocirea unui nume inefabil al lui Dumnezeu, pe care și la
însușit din Templu”. În ciuda faptului că masonii simbolici declară
că societățile lor își au originea din cele mai vechi timpuri și
datează chiar de la Facerea lumii, totuși la gradele lor nu le este
predat nimic în afara de nişte evenimente care practic s-au întâmplat
pe timpul construirii primului Templu (o perioadă nesemnificativă de
aproximativ șapte ani), adică 2992 de ani de la Geneză. Ei ignoră astfel
istoria Ordinului lor, anterioară acelei epoci, odată cu amplele și
semnificativele perfecţionări ale artei, atât înainte cât și după.
Multe dintre prelegerile Gradelor Sublime conțin un sumar al artelor
și științelor iar în istoria lor sunt înregistrate o serie de date
valoroase și importante, adunate în arhivele autentice din posesia
Societății noastre și care nu pot fi niciodată trunchiate sau deformate,
datorită modului în care ne sunt comunicate. Aceasta este o preocupare
de primă magnitudine într-o societate ale cărei principii și practici ar
trebui să fie invariabile. Din nefericire, multe variațiuni și
iregularităţi s-au strecurat la gradele «Albastre», ca urmare a lipsei
de cunoștințe masonice printre mulți dintre cei care le prezidează
reuniunile, mai ales în cazul celor care nu sunt familiarizați cu
ebraica, limbă în care sunt date toate Cuvintele și Parolele. Este deci
fundamental necesar ca doar un om erudit să prezideze o Lojă, altfel
chiar şi cea mai mică deviere în timpul unei ceremonii de inițiere sau
lecturi de instrucție poate provoca un mare prejudiciu. Citim în «Cartea
Judecătorilor» că practic doar mutarea unui singur punct de la dreapta
la stânga pe o literă ebraică, cu care începea cuvântul „S…” (שׁ/שׂ) în
dialectul local semitic, le-a trădat identitatea Efraimiţilor intruși,
ducând la masacrarea a patruzeci și două de mii de către Galaaditenii
(n.t.). Figura sublimă a Divinității ilustrată la gradul de Calfă poate
fi explicată corect numai de către acei care posedă cunoștințe despre
Talmud. Cele mai multe Cuvinte la Gradele Sublime sunt derivate din
limbile caldeeană (aramaică, n.t.), ebraică și latină.
Diversele traduceri dintr-o limbă în alta pe care le-au suferit
Gradele Simbolice de la crearea lor, de multe ori chiar de către
semidocți până și în limba lor maternă, este o altă cauză a
variațiunilor de care ne tot lamentăm. Ceea ce le deosebește de Gradele
Superioare, care sunt încununate cu acea podoabă sublimă pe care le-au
oferit-o fondatorii acestora, izvorâtă din știință și înfrumuseţată de
Spirit. Multe dintre Gradele Sublime se bazează pe Artele Frumoase și
dezvăluie Masonilor o bogăție de cunoștințe importante.
Deși multe dintre Gradele Sublime sunt, de fapt, o extindere a celor
Albastre, totuși nu există nici o ingerinţă între cele două instituții.
Pe tot continentul european, precum și în Indiile Occidentale, unde se
bucură de o mare notorietate, aceste grade sunt recunoscute și
încurajate să se dezvolte. Masonii Sublimi nu se inițiază niciodată la
Gradele Albastre, fără a primi autorizarea prealabilă din partea unei
Mari Loji Simbolice, obținută în acest scop; dar se pot comunica totuşi
secretele preşedenţiei de atelier unor astfel de aspiranţi care nu le-au
primit deja înainte de inițierea lor într-o Lojă Sublimă, dar sunt
informați în același timp că aceasta nu le poate oferi calitatea de
«Maestru din Trecut» în cadrul Marii Loji.
Marea Lojă Sublimă, numită uneori Lojă Inefabilă sau Lojă de
Perfecție se extinde de la al 4-lea la cel de al 14-lea grad inclusiv,
ultimul fiind gradul de Perfecție. Gradul al 16-lea este Marele Consiliu
al Prinților de Ierusalim, care-și exercită jurisdicția asupra gradului
al 15-lea, numit Cavaler de Orient, dar și asupra Mari Loji Sublime, cu
care este în aceeaşi relație precum o Mare Lojă Simbolică faţă de
Lojile sale subordonate. Fără o Patentă și o Constituție regular emise
de un Mare Consiliu ori de către un Consiliu superior sau Inspector
General (n.t.), aceste Loji sunt considerate iregulare și se
sancţionează în consecință. Toate gradele peste cel de al 16-lea se
plasează sub jurisdicția Supremului Consiliu al Marilor Inspectori
Generali, care sunt Suverani ai Masoneriei. Atunci când este necesar să
se constituie Gradele Sublime într-o țară în care acestea sunt
necunoscute, un Frate de gradul al 29-lea, numit Kadosch este desemnat
Inspector General Delegat pentru acel teritoriu. El alege dintre membrii
Meşteşugului doar pe aceia care consideră că vor face onoare societății
și va conferi Gradele Sublime doar unui număr de Frați necesar primei
organizări a Lojii, care își aleg apoi proprii lor ofițeri,
guvernându-se prin Constituția și Patenta care le-au fost acordate.
Jurisdicția unei Loji de Perfecție se întinde pe douăzecișicinci de
leghe.
Se știe că circa 27.000 de Masoni s-au alăturat la cruciade Prinților
creștini, pentru a lua înapoi Țara Sfântă din mâna necredincioșilor. În
timpul șederii lor în Palestina, aceştia au descoperit la urmaşii
vechilor evrei câteva importante manuscrise masonice, care ne-au
îmbogățit arhivele cu date autentice, înscrisuri pe baza cărora se
fondează unele dintre gradele noastre.
Între anii 5304 și 5311 s-au făcut câteva descoperiri extraordinare
și au avut loc anumite evenimente care conferă istoriei masonice a
acelei perioade o importanță extremă: nişte vremuri dragi inimii
oricărui Mason plin de ardoare pentru cauza Ordinului său, a țării sale
și a lui Dumnezeu.
O altă descoperire importantă a fost făcută în anul 5553: un înscris
în limba siriacă vorbind despre cea mai îndepărtată antichitate,
potrivit căruia s-ar părea că lumea este mai veche cu mii de ani decât
ne indică numărătoarea calendarul evreiesc; reprezintă o opinie
împărtășită de mulți dintre cei învățați. Doar câteva pasaje au fost
traduse înaintea domniei Ilustrului şi Prea Luminatului Frate, Frederic
al II-lea, Regele Prusiei, al cărui zel binecunoscut pentru Meşteşug a
generat mari progrese ale Societății pe care s-a ostenit să o conducă.
Pe măsură ce Societatea s-a perfecţionat şi s-au tot găsit documente
vechi, numărul gradelor noastre a crescut de-a lungul timpului până când
sistemul a fost desăvârşit.
Din aceste arhive, care sunt autentice, noi suntem înștiințați despre
constituirea gradelor Sublime și Inefabile ale Masoneriei în Scoția,
Franța și Prusia, imediat după Cruciade. Ca urmare însă a unor
împrejurări necunoscute, după anul 5658 au căzut în uitare până în 5744,
când un nobil din Scoția a vizitat Franța și a restabilit Loja de
Perfecție de la Bordeaux.
Urmare a faptului că Lojile și Consiliile de Grade Superioare se
răspândiseră pe întreg continentul european, în 5761 Majestatea Sa,
Regele Prusiei, Marele Comandor al Ordinului Prinților Secretului Regal,
a fost recunoscut de către toţi membrii Meşteşugului în calitate de șef
al Gradelor Sublime și Inefabile ale Masoneriei, pe cele două Emisfere.
Alteța Sa Regală Carol, Prințul Ereditar al Suedezilor, Goților și
Vandalilor, Duce de Sudermania, moștenitor al Norvegiei, etc. a fost și
este încă Marele Comandor și protector al Masonilor Sublimi în Suedia
iar Alteța Sa Regală, Ludovic de Bourbon, Prinț de sânge, duce de
Chartres, etc precum şi Cardinalul de Rohan, episcop de Strasbourg, au
fost la conducerea acestor grade pe teritoriul Franței.
La 25 octombrie 5762, Marile Constituții Masonice au fost definitiv
ratificate la Berlin și proclamate astfel pentru guvernarea tuturor
Lojilor de Masoni Sublimi și Perfecţi, Capitule, Consilii, Colegii şi
Consistorii ale Artei Regale și Militare a Francmasoneriei, pe toată
întinderea celor două Emisfere. Dar există Constituții secrete, care
datează din timpuri imemoriale şi la care se face referire în aceste
documente.
În același an, Constituțiile au fost transmise către Ilustrul nostru
Frate Étienne Morin, care a fost numit Inspector General peste toate
Lojile, etc. în Lumea Nouă la 27 august 5761 de către Marele Consistoriu
al Prinților Secretului Regal, întrunit la Paris și prezidat de
delegatul Regelui Prusiei, Chaillon de Jonville, Substitut General al
Ordinului, Prea Venerabilul Maestru al primei Loji din Franța, ce poartă
numele de «Saint-Antoine», șeful Gradelor Eminente, Comandor și Prinț
Sublim al Secretului Regal, etc.
Au fost de asemenea prezenți următorii Iluștri Frați:
-Fratele Prinț de Rohan, Maestrul Marii Loji «L’entendement» și Prinț Suveran al Masoneriei, etc.
-La Corne, Substitut al Marelui Maestru, Prea Venerabilul Maestru al
Lojii „«Trinité», Mare Ales, Perfect, Cavaler și Prinț al Masonilor,
etc.
-Maximilien de Saint-Simon, Prim Mare Supraveghetor, Mare Ales, Perfect, Cavaler și Prinț al Masonilor, etc.
-Savalette de Buchelay, Marele Păstrător al Sigiliilor, Mare Ales, Perfect, Cavaler și Prinț al Masonilor, etc.
-Ducele de Choiseul, Prea Venerabilul Maestru al Lojii «Les enfants de
la Gloire», Mare Ales, Perfect, Maestru din Trecut, Cavaler și Prinț al
Masonilor, etc.
-Topin, Marele Ambasador al Alteţei Sale Serenisime, Mare Ales, Perfect, Maestru din Trecut, Cavaler și Prinț al Masonilor, etc.
-Boucher de Lenoncour, Prea Venerabilul Maestru al Lojii «La Vertu»,
Mare Ales, Perfect, Maestru din Trecut, Cavaler și Prinț al Masonilor,
etc.
-Brest de la Chaussée, Prea Venerabilul Maestru al Lojii «L’exactitude»,
Mare Ales, Perfect, Maestru din Trecut, Cavaler și Prinț al Masonilor,
etc.
Au fost aplicate sigiliile Ordinului și a fost contrasemnată Patenta de către:
Daubertain, Mare Ales, Perfect, Cavaler și Prinț al Masonilor, Prea
Venerabil Maestru al Lojii «St. Alphonso», Mare Secretar al Marii Loji
şi al Consiliului Sublim al Prinților Masonilor, etc.
La sosirea sa în Saint-Domingue, fratele Morin a numit un Inspector
General Delegat pentru North America, în conformitate cu Patenta
primită. Această mare onoare i-a fost acordată Fratelui M. M. Hayes,
având astfel autoritatea de a nominaliza și alți Inspectori Generali, la
nevoie. De asemenea, Fratele Morin l-a numit Inspector General Delegat
pentru Jamaica și Insulele Leeward pe Fratele Henry Andrew Francken iar
pe Fratele col. Provost pentru Insulele Windward și British Army.
Fratele Hayes la numit Inspector General Delegat pentru statul South
Carolina pe Fratele Isaac Da Costa, cel care v-a înființa în anul 5783
la Charleston Marea Lojă Sublimă de Perfecție. După moartea lui Da
Costa, în locul său a fost desemnat Fratele Joseph Myers ca Inspector
General Delegat pentru acest stat de către Fratele Hayes, după ce
anterior îi numise pe Fratele col. Solomon Bush Inspector General
Delegat pentru Pennsylvania și pe Fratele Barend M. Spitzer în aceeaşi
demnitate pentru Georgia, decizii confirmate de o reuniune a
Inspectorilor Generali, convocată la Philadelphia pe 15 iunie 5781.
La 1 mai 5786, Marile Constituții ale gradului al 33-lea, denumit
Supremul Consiliu al Suveranilor Mari Inspectori Generali, au fost
ratificate în cele din urmă de către Majestatea Sa, Regele Prusiei, care
are Autoritate Masonică Suverană asupra întregului Meşteşug, în
calitate de Mare Comandor al Ordinului Prinților Secretului Regal. În
noua Constituție, aceste Înalte Puteri au fost conferite unui Suprem
Consiliu alcătuit din nouă Frați pentru fiecare Națiune, care deţine pe
teritoriul său toate prerogativele masonice pe care Majestatea Sa le-a
avut pentru sine însuşi; și fiecare dintre ei sunt Suverani ai
Masoneriei.
La 20 februarie 5788 a fost deschis la Charleston Marele Consiliu al
Prinților de Ierusalim, adunare la care au fost prezenţi Fratele J.
Myers, Inspector General Delegat pentru South Carolina, Fratele B.M.
Spitzer, Inspector General Delegat pentru Georgia și fratele A. Forst,
Inspector General Delegat pentru Virginia. La scurt timp după
deschiderea Consiliului, o scrisoare a fost adresată în această privință
Alteței Sale Regale, ducele de Orléans, prin care se solicita oficial
trimiterea anumitor documente cuprinse în arhivele Societății din
Franţa; printr-un răspuns oficial, primit din partea col. Shee,
secretarul său personal, Ducele, în calitate de Mare Maestru, a promis
cu amabilitate că le va transmite ulterior; dar din nefericire,
începutul Revoluției Franceze a împiedicat acest lucru, Ludovic fiind
ghilotinat (n.t.).
La 2 august 5795, Fratele col. John Mitchell, fost Intendent General
Adjunct al United States Army, a fost numit Inspector General Delegat
pentru South Carolina de către Fratele Spitzer, ca urmare a îndepărtării
Fratelui Myers din țară. Fratele Mitchell a fost limitat însă să
acționeze până după moartea Fratelui Spitzer, care a avut loc anul
următor.
Mulți Frați de Grade Eminente au sosit din străinătate, iar
Consistorii ale Prinților Secretul Regal s-au întrunit din când în când,
atât pentru inițieri cât și în alte temeiuri.
Supremul Consiliu de gradul al 33-lea pentru Statele Unite a fost
inaugurat la 31 mai 5801, cu toate onorurile cuvenite din partea
Masoneriei, de către Frații John Mitchell și Frederick Dalcho, Suverani
Mari Inspectori Generali, iar numărul total de Mari Inspectori Generali a
fost completat în cursul acestui an, conform Marilor Constituții.
La 21 ianuarie 5802, printr-o Patentă de Constituire s-a înmânat
sigiliul Marelui Consiliu al Prinților de Ierusalim pentru înființarea
unei Loji de Mark Master Masons la Charleston (n.t.).
La 21 februarie 5802, Ilustrul nostru Frate, Alexandre François
Auguste, Conte de Grasse, Marchiz de Tilly (n.t.), Inspector General
Delegat, a fost numit de către Supremul Consiliu în calitate de Mare
Inspector General și Mare Comandor pentru Indiile de Vest franceze; iar
Ilustrul nostru Frate Jean-Baptiste Marie de La Hogue, Inspector General
Delegat, a fost primit de asemenea Mare Inspector General și numit
Locotenent Mare Comandor pentru aceleași insule.
La 4 decembrie 5802, printr-o Patentă de Constituire s-a înmânat
Marelui Consiliu al Prinților de Ierusalim sigiliul pentru înființarea
unei Mari Loji Sublime în Savannah, Georgia.
Denumirile Gradelor Masonice sunt următoarele:
- Ucenic primit;
- Calfă;
- Maestru Mason;
Grade conferite de Loja Simbolică
- Maestru Secret;
- Maestru Perfect;
- Secretar Intim;
- Staroste şi Judecător;
- Intendent al Clădirilor;
- Maestru Ales dintre Cei Nouă;
Grade conferite de Marea Lojă Sublimă
- Ilustrul Ales dintre Cei Cinsprezece;
- Sublim Cavaler Ales;
- Mare Maestru Arhitect;
- Arcada Regală;
- Perfecţie;
- Cavaler de Orient;
Grade conferite de Prinţii de Ierusalim, care alcătuiesc un Consiliu Suveran
- Prinţ de Ierusalim;
- Cavaler de Orient şi de Occident;
- Prinţ Suveran Rose-Croix de Heredom;
- Mare Pontif;
- Mare Maestru al tuturor Lojilor Simbolice;
- Patriarh Noachit sau Cavaler Prusian;
- Prinţ al Libanului;
- Şef al Tabernacolului;
- Prinţ al Tabernacolului;
Grade conferite de Consiliul Marilor Inspectori, Suverani ai Masoneriei
- Prinţ al Îndurării;
- Cavaler al Şarpelui de Aramă;
- Comandor al Templului;
- Cavaler al Soarelui;
- Kadosch;
30/31/32. Prinţ al Secretului Regal, Prinţ al Masonilor;
Grade conferite de Consiliul Marilor Inspectori, Suverani ai Masoneriei
- Suveranii Mari Inspectori Generali, ofiţeri numiţi pe viaţă.
Pe lângă aceste grade care sunt într-o succesiune regulară,
majoritatea Inspectorilor dețin deja un număr de grade distincte,
conferite în diferite părți ale lumii și pe care în general doar le
comunică, fără niciun cost, acelor Frați care au cunoştinţele necesare
pentru a le pătrunde înţelesul. Cum ar fi Masonii selectaţi la Gradul al
27-lea şi la Arcada Regală, așa cum sunt date în baza Constituției de
la Dublin. Împreună cu cele şase grade ale Masoneriei de Adopţie,
Companion Scoţian, Maestru Scoţian şi Mare Maestru Scoţian, etc.
însumate fac un total de 52 de grade.
Această comisie supune deciziei Consiliului raportul de mai sus, privind
principiile și instituirea Gradelor Sublime în South Carolina, extrase
din arhivele Societății (n.t.).
Însă comisia nu poate conchide fără a-și exprima dorințele sale
înflăcărate de prosperitate și preamărire față de instituțiile prezidate
de Supremul Consiliu; și deşi vor exista unele păreri potrivnice în
rândul Fraților de Grade Albastre, generate doar de lipsa cunoașterii
Principiilor și practicilor Masoneriei Sublime, are ferma convingere că
toate acestea vor dispărea iar armonia și dragostea fraternă vor deveni
liantul cel binecuvântat pentru Societatea universală a Masonilor Liberi
şi Acceptaţi. Până la urmă, este vorba doar despre îmbunătățirea
condiției generale a Umanităţii prin practicarea virtuții și exercitarea
bunăvoinței, așadar noi ne dorim sincer ca orice diferențe
nesemnificative care ar putea apărea într-o oarecare ceremonie a
Anticilor sau a Modernilor să poată fi reconciliate şi lăsate la o parte
de dragul principiilor originare ale Ordinului, aceste ziduri de
apărare ale Societății noastre care sunt reprezentate de bunăvoința
universală și dragostea fraternă, iar Frăţia Masonilor Liberi extinsă pe
cele două Emisfere să poate alcătui doar o singură legătură, întru
Fraternitate.
„Iată cât de bine și de plăcut poate fi pentru Frați să convieţuiască în unitate”.
Salutăm respectuos Supremul Consiliu prin Numerele Sacre!
Charleston, South Carolina,
astăzi, a 10-a zi a celei de a 8-a Luni, numită Kislev 5563, a anului de Adevărata Lumină 5806,
și a 4-a zi a lui Decembrie 1802 din Era Creştină.
Inspectori raportori,
FREDERICK DALCHO, Kadosch – Prinţ al Secretului
Regal, Suveran Mare Inspector General de gradul al 33-lea şi Locotenent
Mare Comandor al Statelor Unite ale Americii;
ISAAC AULD, Kadosch – Prinţ al Secretului Regal, Suveran Mare Inspector General de gradul al 33-lea;
EMMANUEL DE LA MOTTA, Kadosch – Prinţ al Secretului
Regal, Suveran Mare Inspector General de gradul al 33-lea şi Ilustru
Trezorier al Sfântului Imperiu;
Raportul de mai sus a fost luat în considerare iar Consiliul și-a
exprimat mulţumirea, aprobând în integralitate textul prezentat nouă.
Pe cale de consecinţă, Consiliul a decis ca acesta să fie tipărit și
înaintat tuturor Marilor Loji Sublime și Simbolice, răspândite pe cele
două Emisfere.
Semnat,
JOHN MITCHELL, Kadosch – Prinţ al Secretului Regal,
Suveran Mare Inspector General de gradul al 33-lea şi Suveran Mare
Comandor al Statelor Unite ale Americii;
Extras întocmai cu rezoluţiile Consiliului.
Contrasemnat,
ABRAHAM ALEXANDER, Kadosch – Prinţ al Secretului Regal,
Suveran Mare Inspector General de gradul al 33-lea şi Ilustru Secretar
al Sfântului Imperiu.
DEUS MEUMQUE JUS