Aristocratia semidoctului.

Semidoctul, ca si prostul, are, in străfundul golului minţii sale, conștiința inferiorității lui. Nu o recunoaște, nu înțelege de ce este frustrat, este ceva ce ii irită amigdala cerebrală. Este poate o rămășită a frustrării simțite in copilărie când vedea admirația umilă din ochii părintelui ( gestionar cu două Dacii, una cu număr par, alta impar, a doua „câștigată” la Loto căci atunci funcționa legea 18) când venea in aprozar „Domnu’ doctor”. Este amintirea refulată a zecilor de ani când a tras de un cinci la toate materiile dar când colegii din primele bănci răspundeau la toate întrebările (da’ in pauză le arăta el lor). „Prostul nu e prost destul daca nu e fudul” spuneau romanii autentici ( corporatiștii copiază de undeva de „pe net” un fâs spus de Bertrand Russell :„Sursa fundamentală a problemelor este că în lumea modernă oamenii proşti sunt încrezuţi, iar cei inteligenţi sunt plini de îndoieli“).

Dar semidoctul, proasta clasei si întreaga ei pătura socială au pus mana pe putere. In vidul economic, politic si ideatic post-revoluționar s-au ridicat „cei care au dat din coate”. Bișnițari de coltul străzii, curve de lux, șmenarii de curtea blocului au priceput economia „capitalistă” cu repeziciune si au devenit becalii epocii contemporane.

Frustrarea însă nu ii dă pace nici in Gucci sau D&G ( musai scris mare „să să vadă valoare”). El vrea să acceadă sus la nivelul domnului doctor. Si prostul inventiv se „reinventează” ( ce îmi e dragă limba de lemn a corporatiștilor ). Si prostul devine :

Din bucătar – Master Chef

Din croitor – Fashion Designer

Din secretara – Asistent Manager

Din coafeza – Hair stylist

Din manichiurista – Salon stylist „ Manipedi dear”

Din vânzătoare – asistentă vânzări

Din gestionar – Shop manager

Din paznic – Security / Body Guard

Din paznic de noapte – Night security

Din curva proasta – Liber gânditoare intr-o relație complicată

Din barman - bartender

Din curva de hotel – escortă

Din recepționer - front desk officer

 

Au americanii o vorbă simplă si frumoasă : dacă umblă ca o raţă, măcăne ca o raţă, arată ca o raţă.. cel mai probabil este o raţă.
Sau o proastă. Sau un incult.
Lasă ba că merge așa… fără număr dom’ „siio”.

Adăugați o legendă

 

Concentrare

Un tânăr merge la preotul paroh și îi spune:
- Părinte, eu nu mai vin niciodată la biserică.
Preotul îl întrebă:
- Ah. Poți să-mi spui care este motivul?
Tânărul îi răspunde:
- Dumnezeule! Aici văd o femeie care bârfește despre altă femeie; domnul din față nu citește bine; cei din cor se ceartă încontinuu; în timpul Liturghiei oamenii butonează telefonul mobil; fără să mai aduc în discuție și comportamentul egoist al persoanelor după ce pleacă de la biserica...
Preotul îi spune:
- Ai dreptate. Dar înainte de a părăsi definitiv Biserica, aș vrea să-mi faci o favoare. Ia, te rog, acest pahar plin cu apă și înconjoară de trei ori biserica, fără să verși nicio picătură de apă din pahar. După poți pleca.
„Doar atât?” - s-a întrebat tânărul.
A făcut cele trei ture, așa cum i-a cerut preotul. După ce a terminat, i-a spus:
- Părinte, am făcut.
Preotul l-a întrebat:
- În timp ce înconjurai biserica cu paharul în mână, ai observat vreo persoană care o bârfea pe alta?
Și tânărul:
- Nu.
- Ai văzut persoane care butonau telefonul?
Tânărul:
- Nu.
- Știi de ce? Erai concentrat asupra paharului pentru a nu vărsa apa. Și vezi... în viața noastră e la fel. Când inimile noastre se concentrează pe Isus Cristos, nu mai avem timp să ne uităm la greșelile oamenilor. Cei care părăsesc Biserica din cauza creștinilor ipocriți, cu siguranță că niciodată nu au intrat în ea pentru Isus.

Indignarea retelelor sociale

Apare un subiect serios. Exemple : degradarea patrimoniului național și cultural, distrugerea cultului eroilor, distrugerea pădurilor României, lașitatea conducătorilor actuali în comparație cu cei din istoria noastră s.a.m.d. Aproape imediat se umflă o "revoltă indignată" pe rețelele sociale de ai crede că ceva, acum, chiar se va întâmpla. Si lumea își strigă supărarea, indignarea, curg acuzații, blesteme și promisiuni. Toate durează maxim o zi. Apoi apare altă indignare , supărare și apoi alta. Nimic, niciodată nu pare sa depășească stadiu de indignare sterilă. Maxima implicare pare un "share" sau un comentariu. Poate o poză naționalistă. Nimicul și nimicuri. Indivizii trăind totuși cu falsa impresie că sunt "implicați", "responsabili" sau "motivați". Si asta le dă dreptul să critice sau să dea lectii de patriotism. Sau de morală si etică. Deșertăciune și impotentă. Nimic nou sub soare căci, asa cum ne spune Stobaios ( Antologie, 82,9, Excerpte, II,2,16) :

"Întrebat fiind din ce motiv în vechime erau mai multi filosofi străluciți decât în prezent, deși pe atunci erau putini cei care se ocupau cu filosofia, Cleanthes răspunse: "Pentru că pe atunci se practica acțiunea, iar acum, cuvântul."

 

Săpându-ne groapa

O problemă care merită atenție este aplecarea noastră spre rău, spre eșec și spre dezastru. Nu voi generaliza ci mă voi referi doar la modelele filosofice și ale gândirii umanității.

Pentru a gândi o societate ideală avem nevoie de imaginarea unei utopii. Deși termenul provine din greaca veche, el este consacrat de Sir Thomas More ( "Utopia"- 1516). Uitându-ne în urmă la ceea ce ar fi farurile idealizate ale literaturii găsim următoarele utopii ( nu doresc să fac o lista completă):
- Republica lui Platon
- Legile lui Platon
- Istoria sacră - Euhemerus
- Insula soarelui - Iambulus
- Viata lui Licurg - Plutarch
- Noua Atlantidă - Sir Francis Bacon
- Insula Pinilor - Henry Neville
- O utopie modernă - H.G. Weels 
și cea mai importanta Utopie : Raiul Creștin. Lista ar putea continua ( dar nu foarte mult).

Ceea ce însă frapează este lista lucrărilor Distopice. Dacă Sir Thomas More a consacrat termenul "utopie", filosoful John Stuart Mill a creat antonimul ( prefixul "dys" / greaca veche = rău).

Aici lista este IMENSA. O listă ( scurtă) a lucrărilor distopice o găsiți aici:
https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_dystopian_literature

Ne-am preocupat atât de mult de a lupta cu injustiția și nedreptățile sociale încât am uitat să mai imaginăm modelul ideal. Care este acest ideal modern ? Este greu de precizat. Am creat însă nenumărate modele disfuncționale și, printr-o ironie a istoriei, le-am pus în practică ( va amintiți 1948 - Orwell? Sau Ferma animalelor ?).

Cunoaștem atât de bine Iadul încât am uitat să ne mai uităm la Rai, să încercăm să aducem modelul ideal în fata noastră ca punct în care trebuie să ajungem .
Fără o hartă mentală a destinației ideale, implementată la nivelul societății ( a umanității ?) singura destinație este Iadul social, religios și personal.

Ne-am apropiat atât de mult de tragic, de dezastru și durere ( câte filme optimiste ați mai văzut în ultima perioadă ?) , ni l-am asumat atât de mult încât el devine singura destinație posibilă.
Umanitatea are nevoie de un nou vis, de o noua Utopie care să poată fi asumată de populații întregi , de umanitate și apoi, printr-un efort comun, să se încerce punerea ei în practică. Sau de reasumarea uneia mai vechi: Raiul Crestin.

Dacă nu sunteți convinși, încercați să vă spuneți singuri care este idealul social spre care tindeți.

Un vechi proverb spune că, atunci când ești într-o groapă, primul lucru de făcut este să te oprești din săpat. Cunoaștem mai bine Iadul și am uitat Raiul.

Dieta epicureica

"Toate poftele care nu duc la durere, dacă nu sunt satisfăcute nu sunt necesare, ci au pornirea ușor anihilabilă, dacă cele dorite sunt greu de procurat sau dacă dorinţele par că ne vor dăuna. Şi în dorinţele naturale acelea care nu duc la suferinţă când nu sunt satisfăcute, dar sunt urmărite cu pasiune, se datorează tot unei opinii iluzorii, şi dacă nu sunt înlăturate, nu-i din pricina naturii lor proprii, ci din pricina părerii iluzorii a omului." -Epicur

Revin ( obsesiv) asupra filosofiei epicureice și asupra anatemei aruncate asupra ei din perioada Evului Mediu. Să nu uităm că Platon a dorit să ardă toate operele lui Democrit ( alt filosof atât de iubit de mine). Biserica, în perioada Evului Mediu, Evului Întunecat, a încercat să șteargă din cultura universală sute de filosofi în încercarea de a crea o strictă doctrină idealistă. Din fericire nu au reușit pe deplin.
Dieta epicureică este blândă, este logică, este asumabilă. Este lipsită de asperitățile și duritatea stoică. Este însă recomandată unor persoane evoluate, în drumul spre ințelepciune.

Insă, atât pentru societate cat și pentru tineri sau cei pe zona de început a drumului spre gnosis, susțin și recomand Stoicismul. Este un medicament mai amar dar care ar putea vindeca o societate derutată, care și-a abandonat principiile morale, etice și religioase.

In fata unei alegeri intre binele social și plăcerea unei înțelepciuni domoale ,( cu imensă durere în suflet) as face un rug din lucrările epicureice și hedoniste.

Binele social suprapozitionat plăcerilor fine, intelectuale ale individului.

"În mine sălășluiește ceva care vrea binele. Numai dintr-o neînțelegere cred că-mi doresc mie binele. Dorința binelui, care sălășluiește în mine, nu poate să-mi dorească binele numai mie. Dorinţa binelui este glasul lui Dumnezeu, care doreşte binele tuturor." -Lev Tolstoi

Fiat pax fiat justitia.

Ieri a fost o zi tristă pentru Justiție. Nu mă refer la Ministerul Justiției sau la activitatea procurorilor. O zi tristă pentru conceptul de Justiție. Ieri, în două spete separate, Justiția a fost călcată în picioare.

In primul caz un anchetat, care a adus prejudicii de peste 110.000.000 EUR a fost condamnat cu suspendare. Ma întreb gardienii puscăriilor cum se uită în ochii condamnaților cu executare pentru furturi mult mai mici. Justiția este legată dar ochi dar dimensiunea unui prejudiciu trebuie luată în considerare. In paralel trebuie însă refăcut patrimoniul Primăriei, recuperat prejudiciul, lipsiți infractorii de uzufructul obținut ilegal. Recuperările ar duce la descurajarea acestui tip de infracțiune: la ce bun să mai furi ceva dacă îți poate fi luat înapoi. Judecătorii au mai dinamitat o bucata ( mare) din soclul Justiției. Care oricum era firav.

In al doilea caz, un funcționar public refuză să se prezinte in fata comisei, la o interpelare parlamentară. Este total irelevantă componenta comisiei, imbecilitatea membrilor sau răutățile care se pregăteau. Parlamentul României este una din cele trei puteri* ale statului român. Puterea Parlamentului într-o republica semiprezidențială ( cum este România) este clară, solidă și trebuie respectată. Nu poți cere respectarea puterii judecătorești dacă îți bați joc de puterea parlamentară. In alt registru : de ce un funcționar care nu are nimic să își reproșeze ar refuza să se prezinte în fata unei comisii parlamentare? Dacă ai conștiința împăcată ce ți se poate întâmpla ? Nu ar trebui să fi dornic de a te prezenta și spăla numele ? Căci pană nu dai ochi în ochi cu acuzatorii și nu clarifici problemele ,rămâne o umbră de îndoială ( justificată pentru orice om rațional). Eu cer respectarea legilor și lupt pentru aceasta dar mă sustrag unei investigații, oricât de cretine ar fi? Cum pot cere/impune respectarea legii pe care eu insămi nu o respect ? A se vedea procesul lui Socrate. 

O imensă piatră de la baza unei societăți, a unui popor, este Dreptul acestuia. Acel set de reguli de coabitare care, nerespectate, pot duce la distrugerea țesăturii fine a unei societăți.

In anul III de facultate, regretatul profesor Bulai ( tatăl, nu fiul) îmi spunea : Dragă domnule Matica ( eram după Revoluție, în 1993), Dreptul nu are nimic în comun cu Dreptatea. Dreptul este constituit dintr-un set de reguli de coabitare astfel încât să putem progresa, prospera și avansa ca și popor. Dreptatea este divină. Dreptul însă este fundamental existentei societății.

Nu știu care din cele două spete de mai sus este mai nocivă : eliberarea unui infractor dovedit sau refuzul unui justițiar de a se supune regulilor statului pe care ar trebui să il apere, pe care își fundamentează existenta și activitatea.

Trista țară în care toată lumea violează Justiția. Răzbunarea acesteia va veni și va fi groaznică.

*
Montesquieu a descris un sistem de separare al puterii politice între trei tipuri diferite de entități, pe care le-a desemnat ca fiind executivul, legislativul și juridicul. Modelul prezentat de Montesquieu a fost inspirat de modelul constituțional britanic, în care monarhul ar fi corespuns executivului, parlamentul țării ([The] British Parliament) ar fi corespuns legislativului și curțile de justiție ar fi corespuns puterii juridice. Critici ai sistemului propus de iluministul francez au comentat adesea că idea sa de separare a puterilor este neclară întrucât în Marea Britanie există o legătură prea strânsă între executiv, legislativ și juridic. Pe de o parte, Montesquieu propusese un model care era viabil în timpul său, și, pe de altă parte, legăturile politice invocate erau mult mai slabe în trecut decât sunt astăzi.
Montesquieu a precizat cu claritate că "independența juridicului trebuie să fie reală și nu doar aparentă".^[4] "Puterea juridică a fost percepută în general ca cea mai importantă dintre puteri, independentă și de neverificat", dar și cea mai puțin periculoasă.^[4] Anumiți politicieni consideră exercitarea puterii judiciare asupra lor înșiși ca o "criminalizare", când, de fapt, ceea ce aceștia numesc criminalizare este un răspuns al juridicului la acte de corupție sau de abuz de putere ale acelorași politicieni. ^{[5]
Sursa citatului : Wikipedia}

Calea spre bogatia linistita

Epicur, fondatorul, ne-a dat cea mai clara cale spre bogatie. Este pacat sa nu ascultam intelepciunea testata timp de 2000 de ani.

Dacă vrei să faci bogat pe cineva, nu-i spori averea, ci ia-i din dorinţe.

Nu un indemn la lene ci unul la smerenie, la cumpatare si la auto-analiza. 

Inainte de ingrădire

"Să nu abandonăm acest principiu fundamental potrivit căruia omul este o ființă rațională și morală înainte de a fi îngrădit într-o anumită limbă, membru al unei anumite rase, părtaș al unei anumite culturi."

Renan, "Qu'est-ce qu'une nation"

Si de aici as putea extrapola... să nu uităm că suntem ființe morale, raționale și etice , apoi că suntem membrii ai unei anumite rase, apoi ca suntem membrii unui continent care ne-a născut, educat și cultivat, membrii unui popor milenar, mândru și pașnic, creștini ortodocși de peste 2000 de ani..și abia la urmă că suntem simpatizanții unei anumite doctrine politice sau ai unor vremelnice partide sau conduceri de partid.
Să realizăm că ceea ce ne unește este infinit mai mare și mai puternic decât ceea ce ne dezbină. Dacă am înțelege asta, am elimina ura, jignirile și acuzațiile fără motiv real. Dacă am înceta să fim dezbinați, am fi uniți. Dacă am fi uniți, am fi de temut. Ca popor, ca europeni, ca "albi", ca ființe raționale și morale în fata istoriei și în fata atacurilor barbariei născută din ură și habotnicie.

Rezistență civilă.

" Fă ceva de acest fel : dacă soarta te-a îndepărtat dintr-o poziție de prim rang în stat, rămâi totuși în picioare și ajută prin strigăt, iar dacă cineva îți închide gura, rămâi totuși în picioare și ajută în tăcere. Nu este niciodată inutil serviciul unui bun cetățean: prin faptul de a fi auzit, și văzut, prin expresie, prin gesturi, prin încăpățânarea tăcută și chiar prin mers el este de folos. "

Seneca - Epistulae morales ad Lucilium

Si înaintașii noștri au învățat bine această lecție și au perfecționat-o. Au strigat, când le-a fost închisă gura au rezistat, când au fost închiși în temniță, au cântat, s-au rugat și au scris poezii de revoltă. Au dat dovada civismului lor în pușcării, pe fronturile războaielor, manifestații sau revoluții. Și-au demonstrat calitatea de Cetățean.
Ei și-au făcut partea. A ajuns la noi torța nesupunerii și rezistenței civile împotriva agresiunilor din interior sau din exterior.

Beau tutun si mă gândesc la Remo Bodei

" [...]De fapt, după cum se știe, noi nu părăsim niciodată prezentul și trăim trecutul numai în prezentul amintirii, iar viitorul numai în prezentul așteptării.

Timpul ( prezentul tridimensional, măsurat de distension animi) este, așadar, elastic; el se restrânge și se concentrează aproape punctual în atenție, dar se și lărgește "înapoi" în amintire și se prelungește "înainte" în așteptare, în proiectare, în teamă și speranță. "

Remo Bodei

Ataraxia epicureică

[...]Dulce-i , când marea umflată o zbuciumă vânturi turbate,
Tu să te uiți de pe țărm cum în valuri se chinuie altul...
Nu c-ai simți bucurie când suferă cel de aproape,
Dar e plăcut să privești de ce rele ferit ești tu însuți.

Dulce-i de-asemeni să vezi încleștările marilor lupte
Orânduite pe câmpuri, dar parte să n-ai de primejdii:
Totuși nimic nu-i mai dulce ca viata în locuri senine
Sus in-nălțime-ntărite de cei înțelepți prin știință
Si de aici să privești la mulțimea de jos care umblă
Nedumerită, cătând la întâmplare o cale în viată,
Toți vrând să treacă drept genii, cu toții năzuind la noblețe,
Ziua și noaptea luptând cu o râvnă ce tihnă nu știe,
Ca să ajungă la culmi de putere ori de avuție.

De rerum natura - Lucretiu (2.1-13)

Desăvârsirea educației stoice

" A pune în seama altora pricinile pentru care faptele au decurs prost este propriu unui om needucat; a și le pune în seama sa, înseamnă că educația a început; a nu le pune în seama nici altcuiva, nici sinelui, înseamnă că educația s-a desăvârșit."

Epictet- Manualul.

O frumoasă paralelă peste timp în evoluția omului înțelept , superb descrisă de către Nietzsche- Asa grăit-a Zarathustra. Copilul ca punct de plecare și reîntoarcere.
Lathe biosas -(λάθε βιώσας).

Fericirea imediată.

"[...] Nimicirea credinței în ceruri nu are doar o importantă morală, ci și una politică. Masele nu mai vor să-și îndure creștinește mizeria pământească și jinduiesc după fericire pe pământ. Comunismul, o urmare naturală a acestei viziuni modificate despre lume, se răspândește în toată Germania [...]"


Heine - Briefe uber Deutschland

Negăsind fericirea pe pământ , aceasta fiindu-le refuzată de realități economice, mase vaste se întorc la prima opțiune. Si de aici apare extrema religioasă , în anumite cazuri. Strugurii sunt acrii și trebuiesc călcați în picioare. Dacă la sfârșitul sec. XIX Heinrich Heine identifica corect o tendință, astăzi constatăm revenirea primei opțiuni. Cea seculară. Frustrare și crimă. 

Fracturilor actuale trebuie nu doar să le găsim soluții rapide dar, probabil mult mai important, trebuie să le înțelegem cauza, dinamica și ritmul. Trista separare a politicului de înțelepciune a pus conducerea vremelnică într-o stare abulică în care se încearcă peticirea realității. Doar înțelegând în detaliu situațiile, cauzele și tendințele se pot elabora măsuri de remediere. Înțelegerea ca garant a supraviețuirii culturii și societății.   

Mânie

" Mânia [...] este necesară și fără ea nu poți ajunge la vreo țintă, dacă nu-ți umple sufletul și nu aprinde spiritul; trebuie s-o folosești însă nu ca [pe] un conducător, ci ca [pe] un soldat".

Aristotel - Despre suflet
Înapoi la vechile noastre căi, la vechea noastră ințelepciune. Chiar dacă nu este "corectă politic". Mânia ca formă a salvării Europei. Revenirea la simplitatea și duritatea antică. 

Continuând...

De ce continui de ani de zile să scriu aceste digresiuni ? Răspunsul l-am regăsit în Seneca:
" Preceptele, zic eu, sunt ca semințele: dau rod puternic, chiar dacă sunt micuțe." 

Totodată lupt împotriva uitării. Uitarea de către mine și uitarea sau necunoașterea celorlalți. Însă nu am reușit să mă "atașez" de "celalalt", de cititor. L-am presupus inexistent sau doar vremelnic interesat. In definitiv ar trebui să scriem doar pentru noi, restul fiind doar o potențialitate care nu ar trebui să ne preocupe. Când devii (prea) preocupat de cititor devii sclavul lui. Trebuie să te moderezi pe tine pentru a-i da lui ceea ce vrea el. Cioran a scris sute de gânduri împotriva acestei apucături care îl distruge pe cel ce scrie. 
Ceea ce însă ne arată realitatea este că, în adânc, tânjim după cititor. Semințele au nevoie de sol pentru a inflori. Plantând în neant nu vom obține nimic.
Calea de mijloc....

In cutia Pandorei.

"[...] Speranța este o dorință, dar nu orice dorință este o speranță. Care ar fi, în câmpul general al dorinței, caracteristicile speranței? Eu as distinge trei. Prima sună cam asa: speranța este o dorință căreia ii lipsește obiectul ( speranța înseamnă dorință fără bucurie). A doua : speranța este o dorință a cărei împlinire nu depinde de noi. Este ceea ce distinge speranța de voință - speranța înseamnă dorință fără putere. In sfârșit, a treia caracteristică : speranța este o dorință despre care nu știm dacă este sau va fi îndeplinită - speranța este dorință fără cunoaștere. Acest lucru exprimă deopotrivă forța speranței ( care este cu atât mai puternică, cu cât suntem noi mai slabi : de fiecare dată când ne lipsesc plăcerea, puterea sau cunoașterea, speranța este inevitabil acolo ) și slăbiciunea sa ( care nu face altceva decât să o redea pe a noastră : de fiecare dată când apare speranța, plăcerea, voința și cunoașterea dispar). Stoicii aveau dreptate văzând în speranță o "lipsă de cunoaștere" și o "neputință a sufletului", de care e bine să te eliberezi cât mai mult cu putință. Voința valorează mai mult. Cunoașterea valorează mai mult.Dragostea valorează mai mult.[...]"

Cea mai frumoasă istorie a fericirii - Andre Comte-Sponville, Jean Delumeau, Arlette Farge - Editura Art 

 

Falsa alegere

"Putină știință ne îndepărtează de Dumnezeu, mare parte de știință ne readuce la el."
Louis Pasteur ( da, acel Louis Pasteur care a inventat vaccinul).

Cu el ar fi fost de acord și :
- Gregor Mendel - cel care a fundamentat legile eredității. Călugăr austriac.
- Edouard Branly - cel care a inventat radioconductorul. Profesor Institutul Catolic Paris.
- Georges Lemaitre - astrofizician belgian ( concepe teoria Big Bang). Canonic.
- Guglielmo Marconi (unde hertziene), Louis de Broglie ( premiul Nobel pentru fizică), Jerome Lejeune ( genetician) .. toți preoți sau canonici. S.a.m.d

Undeva, de curând, atât știința laică cat și biserica au început să capete poziții agresiv divergente și să creeze o falsă dilemă : știință sau credință. Au creat poziții aparent ireconciliabile forțându-ne să ne îndepărtăm de adevăr : nu este absolut nici un antagonism. Nici o alegere clară. Nu există "sau" , "sau". Există "și". Există coerentă și complementaritate.

Nici măcar filosofia laică, modernă nu prosperă singură și asumând ( aprioric) lipsa Zeului.  Orgolii născătoare de divergente, depresii si uri nejustificate. Război fals intre știință / atei și credință / credincioși.

Nevoia de împăcare la nivel global. Nevoia de a recunoaște că și celalalt poate avea dreptate. Nevoia de a colabora și a înceta excluderea.

Divide et impera. Trist dicton al organizațiilor conducătoare.

Si încă există asemenea oameni...

" Atunci când îți îndeplinești datoria, să-ți fie indiferent dacă tremuri de frig sau ți-e cald, dacă moțăi sau ai dormit suficient, dacă ești vorbit de rău sau de bine, dacă ești pe moarte sau faci altceva. Căci este una din acțiunile care țin de viata și aceasta prin care murim. Este suficient, așadar, și în cazul ei, să pregătești bine prezentul. "

Marcus Aurelius.

Atunci când ți-ai făcut datoria morală față de tine și ( abia în al doilea rand) față de alții, rezultatul general este indiferent. Căci suma acțiunilor pozitive cumulate nu poate duce decât la îmbunătățirea situației generale. Datoriile le avem față de noi și față de conștiința noastră. Conștiința, cea de care nu poți scăpa la nici o oră din zi sau din noapte și în fața căreia orice argument sau polemică este nulă. Nu este vorba de un sacrificiu. Este vorba de auto-prezervarea sinelui.

Da si nu.

“Conciliul de la Lateran , ținut sub Leon al X-lea, a statornicit ca îngerii pot fi pictați și ca ei au suflete raționale, dar din asta nu s-a conchis ca ei ar fi corporali.” 

Descartes (sublinierile îmi aparțin)
Tablou colecția (mi) privata - autor Tudorel Predan

Fluxuri de stiri.

"Acea activitate abominabilă și senzuală intitulată cititul ziarului mulțumită căreia toate nenorocirile și cataclismele din univers din ultimele douăzeci și patru de ore, bătăliile care costă viata a 50.000 de bărbați, crimele, grevele, falimentele, incendiile, otrăvirile, sinuciderile, divorțurile, sentimentele crude ale oamenilor de stat și ale actorilor, sunt transformate pentru noi, cărora nici măcar nu ne pasă, într-un răsfăț matinal, armonizându-se laolaltă minunat, într-un fel deosebit de însuflețitor și tonic, odată cu ingerarea recomandată a câtorva guri de cafe au lait. " - Marcel Proust

Ziarul, știrile dimineții, Facebook-ul și indiferenta care a omorât umanitatea în noi. Ne-am salvat de apăsarea responsabilității prin ignorare si desensibilizare, ca apoi să ne găsim latura sadică prin care trebuie să urmărim toate ororile ridicând din umeri sau apăsând butonul de Like. Incapabili a mai simți oroarea sau realitatea pe care o cern, cosmetizând-o în exterioritate, canalele de comunicare.
Cantitatea imensă de oroare la care am fost expuși ne-a făcut să ne creăm mecanismul supraviețuirii : indiferenta. Acest mecanism care , salvându-ne , ne va omorî ca societate și ca individualități.