luni, 27 ianuarie 2020

Balada Brancoveanului


Într-o joi de dimineață
Zi scurtării lui din viata,
Brâncoveanu se scula
Fata blândă el spala.
Barba alba-și pieptăna,
La icoane se închina
Pe fereastra el cata
Si amar se spăimânta:

Dragii mei coconi iubiți,
Lăsați somnul, vă treziți
Armele vi le gătiți
Că pe noi ne-a-nconjurat
Pasa cel neîmpăcat,
Ieniceri cu tunuri mari,
Ce sparg ziduri cât de tari".

Bine vorba nu sfârșeau
Turcii-n casă năvăleau
Pe toți patru mi-i prindea
Si-i decea de-i închidea
La Stambul, în Turnul Mare
Ce se-naltă lângă mare,
Unde zac fete domnești
Si soli mari împărătești.
Mult acolo nu zăcea
Că sultanu-i aducea
Lângă foișorul lui,
Pe malul Bosforului.

"Brâncovene Constantin,
Boier vechi si domn creștin
Adevăru-i c-ai chitit
Pân' a nu fi mazilit
Să despărți a ta domnie
De a noastră-mpărătie,
Că, de mult ce ești avut,
Bani de aur ai bătut
Făr' a-ti fi de mine teamă,
Făr' a vrea ca să-mi dai seamă? "

"De-am fost bun, rău la domnie
Dumnezeu singur o știe.
De-am fost mare pe pământ
Cata-acum de vezi ce sunt! "

"Constantine Brâncovene,
Nu-mi grăi vorbe viclene,
De ti-e milă de copii
Si de vrei ca să mai fii
Lasă legea creștinească
Si te dă-n legea turcească! "

"Facă Dumnezeu ce-o vrea,
Chiar pe toți de ne-ați tăia
Nu mă las de legea mea!
Facă Dumnezeu ce-o vrea,
Chiar pe toți de ne-ați tăia
Nu mă las de legea mea! "

Sultanul din foișor
De-te semn la Imbrohor.
Doi gealați veneau curând
Săbiile fluturând
Si spre robi dacă mergeau
Din coconi îsi alegeau
Pe cel mare si frumos
Si-l puneau pe scaun jos
Si spada repezea Capul iată-l reteza,
Brâncoveanu greu ofta
Si din gură cuvânta:
"Doamne, fie voia Ta!"

Gealații iarăși mergeau
Si din doi îsi alegeau
Pe cel gingaș, mijlociu
Cu păr neted si gălbiu
Pe scaun îl punea
Si capul îi reteza.

Brâncoveanu greu ofta
Si din gură cuvânta:
"Doamne, fie voia Ta!"

Sultanul se minuna
Si cu milă se-ngâna:
"Brâncovene Constantin,
Boier vechi si domn creștin
Patru fii tu ai avut
Din ei, trei ti i-ai pierdut
Numai unul ti-a rămas
Cu zile de vrei să-l las,
Lasă legea creștinească
Si te dă-n legea turcească! "

"Mare-i Domnul Dumnezeu
Creștin bun m-am născut eu
Creștin bun a muri vreu.
Mare-i Domnul Dumnezeu
Creștin bun m-am născut eu
Creștin bun a muri vreu.
Taci, drăguță, nu mai plânge
Că-n piept inima-mi se frânge
Taci si mori în legea ta
Că tu ceru-i căpăta! "

Imbrohorul se-ncrunta
Gealații se-nainta
Si spre blândul copilaș
Dragul tati fecioraș
La pământ îl arunca
Si zilele-i ridica.

Brâncoveanu greu ofta
Si cu lacrimi cuvânta:
"Doamne, fie voia Ta! "
Apoi el se-ntuneca
Inima-i se despica
Pe copii se arunca
Îi bocea, îi săruta
Si turbând, apoi striga:

"Alelei, tâlhari păgâni
Alelei, feciori de câni,
Patru fii eu am avut
Pe toți patru i-ati pierdut!
Dar-ar Domnul Dumnezeu
Să fie pe gândul meu,
Să vă ștergeți pe pământ
Cum se șterg norii de vânt.
Să n-aveți loc de-ngropat
Nici copii de sărutat! "

Turcii crunt se oțeleau
Si pe dânsul tăbărau:
"Câini turbați, turci, liftă rea
De-ati mânca si carnea mea
Să știți c-a murit creștin
Brâncoveanu Constantin!

Să știți c-a murit creștin
Brâncoveanu Constantin! "
 
 

duminică, 26 ianuarie 2020

Suflete mici


Răspuns pentru un tip deștept, citit, flamură ridicată împotriva dacopatilor dar mic la suflet ca orice antinaționalist.
Intr-o postare recenta încearcă să ne explice cum si de ce moldovenii nu vorbeau limba română. Desigur că nu poate face asta dar poate lăsa așa… o pâclă superficială care să extazieze tineretul ( nu neapărat tânăr) neomarxist. Amestecând explicații ( pertinente si reale) despre regionalisme, influente ale limbii române funcție de vecini, istorii, influente, migrații, cu unitatea ( evidenta) a limbii române.

Eu nu mă voi chinui să ii răspund dar voi da cuvântul unui premergător al „cosmopolitismului”, dl Petre Carp. La banchetul in cinstea lui Titu Maiorescu, dat in data de 15 Februarie 1910, el ii spune sărbătoritului ( după ce in introducere spune clar : „[…] știința niciodată nu-i mediocră, in schimb mediocritățile sunt totdeauna științifice […]”) :

„ Știi tu de ce te iubește pe tine lumea așa de mult ?Am să-ti spun eu: pentrucă tu ai fost un caracter ! Pentrucă atunci, când au început unii si alții să ne schimbe si să ne batjocorească limba noastră moldovenească, limba noastră românească, cultura noastră, tu ai avut curajul să te ridici cu știința ta împotriva lor. Lumea a simțit că tu luptai dintr-un sentiment public.[…]”.

Discursul laudativ al cosmopolitului Petre Carp adresat marelui Titu Maiorescu s-ar potrivit astăzi domnului Ioan Aurel Pop.
Dar domnul Dan Alexe nu este Petre Carp.

( Vornicul Iordache Golescu spunea mai frumos : „ Cel mai prost la știință, acela mai mult flecărește.” )  

https://ro.wikipedia.org/wiki/Petre_P._Carp

 


joi, 23 ianuarie 2020

PILDĂ DIN EVANGHELIE

Pe 23 ianuarie 1512 începea domnia lui Neagoe Basarab, ctitorul Mănăstrii de la Curtea de Argeș și unul dintre cei mai culți domnitori ai Țării Românești.

„Neagoe Basarab (1512-1521) a fost supranumit „Marc Aureliu al Ţării Româneşti, principe, artist şi filosof” (B. P. Hasdeu) sau „domn cu apucături împărăteşti” (Nicolae Iorga). Prin activitatea culturală și-a pus amprenta asupra a sute de ani de gândire în Țara Românească, mai ales prin veritabilul tratat de diplomație „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său, Teodosie“.


PILDĂ DIN EVANGHELIE

Un împărat făcu nuntă fiiului său și trimése slugile sale să chéme chemații la nuntă. Tâlcul: Chemații, acéia sunt ovréii, pre carii i-au chemat Dumnezeu întâi cu prorocii, iar după acéia veni însuși Dumnezeu la dânșii, iar ei, fiind neam rău și nemulțumitoriu, nu pohtiră, nici voiră mila milelor lui Dumnezeu, ci mai mult încă îi făcură în ponciș și împotrivă. Că pe proroci îi uciseră, iar pre împăratul tuturor și Dumnezeul mântuirii noastre, Iisus Hristos, îl răstigniră pre cruce și-l împunseră cu sulița în coaste și-l déderă morții și îngropării. Iar el cu putérea lui învie a treia zi, ca un Dumnezeu, și după 40 de zile s-au înălțat la ceriu la tatăl, de unde să și pogorî pentru mila cea multă ce avu cătră noi. Iar ovréii cei ce fură chemați, nu fură harnici, nici vrédnici nuntei și cămărăi cei cerești. Iar în vrémea înălțării Domnului, trimise pre sfinții săi ucenici și apostoli zicând: „Păsați pre la răspântii — cum ai zice pren toate locurile și prin toate laturile și prin toată lumea —, să chemați pre cei șchiopi, pre cei răi și pre cei buni“, care sunt toate limbile, care era împiedecați de diavolul. Șchiopii și stricații sunt cei striinați de credința cea adevărată și de la Dumnezeu care i-au făcut. Și veniră toate limbile la nuntă și întrară și în cămara ginerelui și în avuțiia împărăției ceriului, cu credința și cu botezul. Deacii, după ce întrăm la nuntă și ne botezăm, noi iară ne-am împuțit și ne-am spurcat haina noastră cea sufletească, carea ne-a o țesut Dumnezeu, iar nu om, și ne-au albit și ne-au sfințit den nașterea noastră, cu apă și cu trimiterea sfântului duh. Iar când întră să vază pre cei ce șădea la a doao și înfricoșata lui venire, iată văzu un om care-și spurcase haina sa cu curvii și cu ucideri, cu beții și cu lăcomii și iubire de avuție și cu alte lucruri réle, cu multe și cu nedreptăți, și-i zise: „Priiatene (dar căci îi zise „priiatene“, pentru că priiateni și fiii lui Dumnezeu ne-am chemat), cum ai îndrăznit de ai întrat și șăzi înaintea mea cu haine spurcate și împuțite? Pentru ce n-ai păzit rânduiala botezului în curăție, ci cu viiața și cu traiul tău cel dobitocescu țe-ai spurcat haina ta, care o am curățit și o am albit, mai vârtos decât toate frumusețile lumii, și ți-o-am dăruit ție, ca să împărățești pentru dânsa cu mine în bucuriia și veseliia cea nespusă și negrăită““ Iar el tăcu, că nu avea lucru de-a îndrăzni și să grăiască, că-și spurcase haina credinței și a botezului, cu spurcăciunea spurcăciunilor. O, ce amar și ce nevoe și ce greutate va fi atunci în véci netrecuți și făr' de sfârșit, celor ce-și vor fi spurcat haina botezului său! Iar celor ce să vor hi nevoit, de-și vor fi păzit haina botezului, în credința cea mare și în curățiia cea întreagă, o, ce bine și ce bucurie îi va întâmpina! Că zice Zlatoust, că vor avea îndrăzneală mare. Iar de va zice cineva că n-au fost atunci chemații cei din limbi, că pre atuncea n-au fost apostolii bătuți și căzniți cu întunérece de cazne, ci după înviiare, atunci pătimiră, că atunci zise lor: „Păsați de învățați toate limbile?, iar noi să răspundem și să zicem că și mai-nainte de răstignire, și după răstignire i-au trimis și i-au învățat. Că mai înainte de răstignire i-au trimis și au zis: „Păsați cătră oile céle pierdute ale casei lui Israil!? Așijderea și după răstignire nu conteni, ci le porunci să învețe și ei. Și măcar de le și zise să învéțe toate limbile, iar le arătă aiave că va să să înalțe în ceriu, ca să grăiască și să mărturisească de dânșii întâi și le zise: „Luați putérea duhului sfânt, carea s-au pogorât spre voi, și să-mi fiți mărturisitori în Ierusalim și în toată Iudea și pân’ la marginile pământului“. Așijderea zice Pavel: „Cel ce au făcut pre Petru întru apostoliia obrezaniei, acela au făcut și pre mine în apostoliia limbilor“. Pentru acéia, și apostolii să porniră și mérseră la ovréi și lăcuiră în Ierusalim multă vréme. Deacii, deaca-i goniră, ei atuncea să răsipiră și să semănară pen toate limbile. Iar socotește și vezi și aici iubirea cea de cinste. Că zise: „Câți veți afla la răspântii, chemați-i la nuntă“. Că această zicere ce o zisése mai nainte ovréilor, și elinilor zisése. Că mulți elini lăcuia cu ovréii, ce diși lăcuia, iar tot îi hiclenea și-i mozavirea, cum și Pavel grăiaște în pildă și zice: „Cu nevoe era să să mărturisească întâi voao cuvântul lui Dumnezeu; iar pentru căci ați judecat pre cei nevrédnici, iată noi ne vom întoarce în limbi“. Pentru acéia și singur zise: „Nunta iaste gata, iar nuntașii nu fură vrédnici“. Aceasta s-au căzut mai nainte de aceasta, că știia că pre nici unii n-au lăsat măcar pentru fieștece lucru neînvățați cu blândéțe. Iată, veni el însuși, apoi trimése și solii săi, și cu aceasta lor le îngrădește și le astupă gurile, iar pre noi ne învață ca să umplem toate ale sale. Că, pentru căci nu fură vrédnici, pentr-acéia zise: „Păsați pre la răspântii și ori pre cine veți afla, chemați, măcar de să vor întâmpla și de cei goniți“. Iată că grăi înălțat și smerit, că zise că „curvarii și vameșii vor moșteni ceriul“ și „vor fi cei de apoi întâiu și cei dintâi apoi“. Arată că aceasta iaste pre dreptu și decât pre toți mai împunge pre ovréi și-i apropie cătră zbierarea cea cumplită, întru care pre dânșii vor să să ducă mai groaznic decât toate limbile.

Iar nimenelea să nu să nădăjduiască numai în credință, și din credință să le grăiască, iar lucruri să aibă réle și hicléne, căci iaste din dăstul numai a aduce ovréii den necredință în credință. Ci, deaca-i vei încredința, să-i păzești și în viață și în traiu bun. Că îmbrăcarea iaste viața, iar lucrul iaste chemarea milei. Dar pentru ce întreabă cu de-adinsul, că a chema pre necredincioși și a-i curăți nu iaste aceasta den dăstoinicie și din vrédnicie, iar a păzi și a îndemna pre cei chemați și curățiți să petreacă în ce au fost chemați și îmbrăcați, acéia nu iaste din destoinicie și din vrédnicie, ci iaste din bunătate. Că să cădea mila și bunătatea să să întoarcă cu plată. Iar să nu arăți după cinste hicleșug, că zice că n-ai luat ca ovréii, ci ai luat bunătăți mai multe și mai îmbogătățite. Că céle ce să gătea lor în toată vrémea, iar tu, fiind nevrédnic, le-ai luat. Pentru acéia grăiaște și fericitul Pavel: „Limbilor, lăudați pre Dumnezeu pentru mila sa, că céle ce era făgăduite lor, acélea le-ați luat voi“. Pentru acéia, multă judecată și osândă va să fie celor lenevoși, că cum fură acéia ocărâți și batjocorâți, căci n-au venit, așa vei fi și tu, deaca vei viețui viiață rea și scârnavă. Că cel ce întră îmbrăcat cu haine spurcate, semnează cela ce moare în traiu scârnav și necurat. Pentru acéia zice că tăcu.

Vezi că, de să și știe omul cel păcătos că au făcut lucruri réle și grozave în viața lui, iar tot nu va fi muncit până nu se va judeca. Iar deaca să va judeca, deacii îl vor cuprinde muncile céle neștiute. Și să nu gândești că-i va fi munca numai atâta, numai cât va fi dus în niște locuri întunecate, ci va fi acolo plângere fără mângâiare și scrâșnire de dinți. Și aceasta să chiiamă durerile și ranele céle nevindecătoare, și céle ce nu iaste putință de-a le răbda. Auziți, cei ce ați făcut tainele ascunse și ați venit la nuntă și v-ați îmbrăcat sufletele cu haine spurcate, auziți, de unde ați fost chemați: de la răspântii! Dar ce va să fie, șchiopii și cii cu sufletele betége? Iaste céia ce ș-au spurcat sufletele cu voirile și cu pohtele trupești. Deci acum vă rușinați de dragostea celui ce v-au chemat, care o are cătră oameni, și nimeni să nu umble în hainile céle spurcate, ci fieștecarele dintru voi să cugete și să bage seama de haina cea sufletească.

Ascultați, bărbaților, ascultați, muerilor, ascultați, împăraților, ascultați, împărătéselor, ascultați, boiari, ascultați, jupânéselor, ascultați, toată vârsta și toate rânduialeli, bătrânii și tinerii, bătrânele și céle tinere; că nici de un folos nu vă sunt hainele céle lucii du pre denafară, cu céle denlăuntru, acélea sunt de folos și de treabă. Că pân’ vor fi îngrijați și vor purta pre denafară haine lucii și frumoase, cu nevoe ne vom îmbrăca sufletele cu hainele neputrejunii! Că nu iaste putére să-și împodobească cineva și trupul și sufletul, nici va putea să slujască cineva și lui Hristos, și diavolului, tot bine. Deci iani să lepădăm această muncă cumplită, că nimeni nu ș-ar împodobi casele cu părătare și într-alte chipuri poleite, iar să meargă și să șază cu robii săi îmbrăcat în niște férfenițe réle. Iar tu, iată că faci și ești așa; că casele sufletului tău să cheamă trupul, care-l înfrumsițezi cu multe îmbrăcăminte frumoase, iar pre suflet tu îl lași de zace într-o férfeniță rea acoperit. Dar nu știi că să cade să să împodobească mai frumos împăratul decât cetatea? Că cetatea o împodobéște cu zavése de in supțiri și cusute, iar împăratul să împodobéște cu caftanuri frumoase și cu corune. Așa și tu, trupul să ți-l îmbraci în haine slabe și proaste, iar mintea ți-o îmbracă în haine împărătești și o împodobéște cu corună, și șăzi în carâtă naltă și luminată. Iată, tu acum faci împotrivă și în ponciș, că cetatea, adecă trupul, tu ți-l împodobéști cu multe feliuri de haine, iar pre împăratul, adecă mintea, ți-o lași legată de să târaște spre patimile și lucrurile céle nebune și dobitocești. Dar nu cugeți că ai fost chemat la nuntă, și nunta au fost a lui Dumnezeu, și nu chibzuești că în cămărăle lui vor să între toate sufletele îmbrăcate în haine lucii și cu ranțuri de aur împodobite.

Iar di-ți iaste voia să-ți spuiu carii au fost îmbrăcați așa și carii au fost împodobiți cu podoabe care să cădea la nuntă, adu-ți aminte de cei sfinți ce v-am pomenit mai întâi, de multe ori, carii au avut haine de păr și au lăcuit pren pustii. Acéia sunt céia ce au fost împodobiți și înfrumsițați la acea nuntă cu haine și cu podoabe ca acélea. Cărora de li s-ar fi dat câte haine de scumpe și de multe, n-ar fi vrut să le ia. Ci, ca când ar zice cineva unui împărat să să îmbrace cu niște pétece réle și fărimate ale unui sărac, iar el s-ar mâniia pentru acéle férfenițe, așijderea și acéia n-ar fi băgat seama de caftanele céle împărătești, nici ar fi avut nici o grijă de dânsele, făr' numai ce ar fi avut socoteală tot de haina bunătăților lor. Pentr-acéia n-ar fi băgat în seamă caftaneli împărătești, ca pre niște păianjini, și ar fi zis că suntu niște zăblae rupte și réle. Că la acel împărat mare și minunat, ce au făcut nunta, sunt alte podoabe, mai frumoase și mai luminate decât acestor de acum. Și numai de țe-ai putea dășchide ușa minții să vezi cugetele și sufletele lor și împodobirile lor céle dinlăuntru, tu ai cădea jos pre pământu, că n-ai putea răbda să vezi frumusețea sufletelor lor și lumina și strălucirea hainelor, care strălucescu mai luminos decât fulgerul.

Iată că vom să zicem și de bărbații cei de dămult, carii au fost minunați, iar au și să duc pildele lor cătră lucruri gréle și multe. Drept acéia, vă duc cătră umblările acelor sfinți, că n-au nici un lucru rău de întristăciune, ci ca când ș-ar rădica corturi în ceriu, așa s-au sălășluit de dăparte. Cei ce au pătimit greutate într-această lume și s-au nevoit cu ostenéle cătră dânsul, pentru acéia ș-au și făcut case în ceriu, că au fugit din oraș și din cetăți și din case. Că cel ce va să să nevoiască cu totul cătră Dumnezeu, nu-i iaste să șază în case, ce i să cade să lăcuiască în case mutătoare, ca cela ce va să să mute dintr-o gazdă. Deci câți petrec și viețuescu așa, tot în ponciș și împotriva noastră lăcuescu, căci că noi nu viețuim ca într-o oaste, ci viețuim ca într-o cetate, cu pace. Dar cine ș-au făcut vreodată case de piiatră în tabără, știind că curând și preste puținea vréme iarăși va să le părăsească? Nimeni n-au făcut așa, ce măcar de ar și încépe ceva să facă așa, acela ca un vânzătoriu să va ucide. Sau cine ar cumpăra măcar o milă de loc în vrémea războiului și să-și facă curți pre dânsa? Nimeni nu va face așa. Că de ar și cugeta cineva să facă așa, încă i-ar zice alții: „Venit-ai la războiu, iar n-ai venit la negoț! Dar căci te nevoești cu dor și cu pohtă de acest loc, care preste puținea vréme vei să-l părăsești? Lasă, deaca vom mérge la moșiia noastră, deacii vei face aceasta acolo!“ Aceasta-ți grăescu eu acum, fătul mieu: când vom mérge în cetatea Ierusalimului celui de sus, acolo vei face aceasta, ce însă acolo nu iaste nici o nevoință și nici o osteneală, că acel împărat minunat și putérnic le va face toate. Iar și aici ajunge a lăcui într-un zemnic și îngrădit cu un gărdicel, iar a face cetăți și case de piatră nici de un folos nu sunt. Auzi cum lăcuescu tătarii în case făcute pre roate, și lăcașul lor iaste făcut tot ca al unor păstori. Așa să cade să lăcuiască și creștinii, să încungiure toată lumea luptându-se cu diavolul, și să-i izbăvească pre cei robiți și supuși de diavolul și pre cei ce sunt ținuți de diavolul și de toate ale lui, să să schimbe. Că acéia, deaca-și fac colibi și deaca vor să le părăsească, ei le părăsescu, ca cum ar lăsa ostașii oastea cu pace, și acéia deacii mult s-ar veseli și s-ar bucura. Că mai frumos lucru iaste, și mai cu plăcére a vedea pustiile având umbră de céte călugărești, decât voinici în oaste întinzându corturi și înfigându-și sulițile și lângă sulițe să-și pue platoșăle și armele, iar altă mulțime să aibă ochi ca de aramă și înarmați cu arme de hier, și împărăție îngrijată și preste câmpu multe așternute și prânzuri. Că această vedére nu iaste bună, ci iaste mai bună carea zic eu.

Ia blăm acum în pustii și vom vedea umbrarile vitéjilor lui Hristos și nu vom vedea acolo întinderea corturilor, nici haine și alte zăvése lucii, cu care fac umbră împăratului; ci vom vedea ce iaste mai bun și mai fericit decât tot ce iaste pre pământ. Că de multe ori acolo să vor fi întinsu ceriurile și să vor fi arătat lucruri și vederi minunate. Și vom vedea acolo lăcașurile lor, carei cu nimic nu sunt mai jos sau mai mici decât ceriurile. Că într-însele s-au pogorât și au întrat îngerii, ce încă tocma și stăpânul îngerilor. Dar de vréme ce veni la Avraam, carele era bărbat cu fămée și avea coconi, căci îl văzu că iaste iubitoriu de streini, cu cât mai mult va veni și va afla omul cel ce s-au schimbat din trupul său și l-au urât, și cu cât mai mult va lăcui și va viețui cu cela ce să potrivéște întru toate trupului său. Că mésele acestora au fost curățite și schimbate de mite și de camăta și pline de dragoste, iar n-au fostu pre dânsele pârae de sânge, nici bucăți de carne, nici zemuri bune, nici fripturi, nici abur grozav, nici pizmă sau gâlcevi, nici mestecături făr' de treabă. Ci numai ce au fostu apă și pâine, apă dintr-un izvor curat, iar pâine din osteneală și din muncă dreaptă. Pentru acéia dănțuiaște dumnezeiasca bisérică și într-însa preoțiia, închipuirea albiturii și strălucirii îngerești. Că preoții și diaconii într-însa aduc jertvă făr' de sânge lui Dumnezeu și necruntată, pentru nepricéperea și neștiința tuturor oamenilor. Așijderea dănțuiaște și tot cinul și rânduiala călugărească, ca cum ar fi în ceriu și cu bucurie dumnezeiască să bucură și pre Dumnezeu roagă și-l cântă cu umilință și cu glas neîncetat, ziua și noaptea. Și-l laudă cu laude nespuse în biséricile lui Hristos, și lăcuescu frățéște. Cărora și Dumnezeu le-au făgăduit viața de véci, cum cântă și David la cântecul său: „Iată acum, ce iaste mai bune și ce iaste mai frumos decât a lăcui frații împreună?“ Și în multe locuri și încungiurări departe, slobozescu cătră Dumnezeu glasuri de laudă și de cinste, nădăjduindu-se să ia viața cea de véci și să o moștenească. Că mesele acelora céle de ospăț era mugurul și vlăstarii copacilor, și mai bine era acela decât toate dulcețile din mésele împărătești și făr' de nici o grijă și témere. Și nici au grăit pre Dumnezeu de rău, nici l-au ațâțat spre ceva, nici copilașii nu i-au spereat, nici au făcut râs făr' de lucru, nici s-au amestecat să facă înșălăciuni. Ci iaste masă îngerească și curățită și schimbată de acéste amestecături de toate. Și iaste așternut numai pre iarbă, cum și Hristos făcu prânzu în pustie. Iar fac aceasta mulți și în câmpu făr' de colibi, și au, în loc de acoperimânt, ceriul și, în loc de lumânare să-i luminéze, au luna. Și nu le trebue slugi să le slujească, că le ajunge den dăstul acea lumină de sus ce-i luminează. Această masă văzând-o apostolii din cer, să înfrumsițează și să îndulcescu. Că de vréme ce iaste bucurie de un păcătos ce să pocăiaște, dar pentru atâțea drepți ce-i urmează lui totdeauna, ce lucru nu va face! Că nu iaste acolo stăpân sau slugă, ci toți sunt stăpâni unul altuia. Și nu-ți pară că suntu acéstea zise vre într-o pildă. Că, deaca înserează, ei nu să tem, nici să întristează, cum fac bogații oameni, de-și aduc aminte de grijile céle multe ce au ziua, nici, deaca înnoptează, nu grijăscu de tâlhari, să-și încue ușile și să-și pue verigile pe la case, nici de nimic de ce să tem alții ei nu să tem, nici iau aminte cu lumânări bine, să nu cumva să sae vre o scântee de undeva, să li să aprinză casele. Ci tot graiul și voroava lor iaste plină de blândéțe și de liniște, și nu vorbescu ei acéstea care le vorbim noi și nu ne suntu nici de un folos. Că noi tot acéste vorbe réle avem și zicem: cutaree domn iată cum au fost, cutare iată cum ș-au pus domniia, cutare iată cum s-au petrecut și cum i-au luat cinstea lui altul, și alte multe, încă mai réle de acéstea. Ci pururea sfătuescu de céle ce vor să fie și să învață, ca cum ar fi petrecând într-altă lume și ca când ar fi suiți tocma în ceriu. Că toate céle de acolo totdeauna vorbescu: de brațele lui Avraam vorbescu, de cununile sfinților, de dănțuirea cu Hristos. Iar de céste de acum și de ale lumii aceștiia nici își aduc aminte, nici pomenescu; ci tot de împăratul cel cerescu și de războiul și caznele dievolești și de îndreptările cu care s-au îndreptat sfinții. Ce am putea noi să ne asemănăm sau să ne împotrivim lor în ceva, când noi suntem ca furnica? Că cum să grijescu iale și să nevoescu numai de céle trupești, așijderea facem și noi. Și nu ne iaste den dăstul cu atâta, ce încă facem și mai rău, că acéia să grijaște și muncéște numai cât să-i ajungă, iar noi ne nevoim încă să ne și prisosească; și acéia căile tuturor nu le cercetează, iar noi păzim tot mitele și cametele. Deci iată că nu ne închipuim nici furnicăi, ce ne închipuim lupului și pardosului. Încă suntem și mai răi decât acéia, căci că lor așa le iaste firea să să hrănească, iar pre noi ne-au dăruit Dumnezeu și ne-au cinstit cu graiu și cu cuvântu și cu judecată dreaptă. Iar noi suntem mai răi și decât hierăle, și decât dobitoacele.

Iar acéia fiind aici, s-au făcut streini și vinetici, și de toate de ale noastre s-au schimbat și din haine și den bucate și den case și den călțăminte și din vorbe și s-au închipuit îngerilor. Și de-ar fi auzit cineva pre dinșii vorbind și grăind, însă și pre ei și pre noi, atunce acela ar fi văzut bine, numai din vorbe, că suntu cu adevărat lăcuitori și viețuitori cerești, iar noi nu suntem harnici nici pre pământu de a ne sălășlui. Pentru acéia, de-ar mérge cineva cătră dânșii, măcar cât de împodobit, și cu laudă și pohvală multă, atât n-ar griji, nici ar băga seama nimic, căci că n-au ce lua, nici le pot face vreun necaz ceva. Ci tot într-un chip vor să fie, ca cum ar mérge cineva la un loc unde ar fi niscare aur și șipoc1, ca să dobândească și să câștige de la aur și de la șipoc vreo strălucire ceva. Așa și acéia ce vor să afle dentr-aceștea, den negrijirea ce fu zisă mai nainte. Și ca cum s-ar sui cineva vre într-o măgură înaltă, deci, de ar fi cât de mic cu statul, tot se véde nalt, așijderea și aceștea carii mergu cătră cugetele lor céle înalte și înțelépte, așa să arată până ce lăcuescu acolo. Iar deaca se pogoară, iar se pleacă și să micșorează. Că înaintea acelora împărații și domnii și judecătorii numic nu sunt. Ci cum râdem noi de coconii cei mici când să joacă, așa și ei nu bagă seama de pohtele și de aprinderile trupurilor sale.

Notă marginală: „Șipoc să cheamă pomul care are rodii, adecă rodiul, că rodiul face flori mai frumoase decât toți pomii”.

Și de le-ar da măcar să fie și împărați, nici acéia, nici cum nar vrea, daca ar cugeta că iaste mai bun și iaste mai de folos traiul lor, și deaca ar ști că acea împărăție ce li-o va da cineva va să aibă sfârșit și va să fie numai până la o vréme. Dar noi, căci nu vom să mérgem cătră o fericire ca aceasta, căci nu mérgem cătră niște îngeri ca aceștea, căci nu luom haine curate și să ne bucurăm la acea nuntă împărătească. Că rău iaste a șădea la răspântii și a cere, iar mai rău iaste a să îmbogăți omul cu nedreptate. Că mai bine iaste a cere la răspântii, decât a prăda pre cineva și a lua cuiva cu de-a sila. Căci că cel ce cere are ertăciune, iar cel ce pradă, el însuși ș-aduce caznă și muncă fără sfârșit. Și săracul cu cérerea nimic nu mânie pre Dumnezeu, iar cel ce pradă, acela ațâță mâniia lui Dumnezeu, amestecându gândurile oamenilor. Și prada rădică durére și rană. Iată, văzând acéstea, să ne lepădăm de camăta dupre pământ, ca să dobândim céle cerești și cu multă nevoință să apucăm împărățiia cea de sus. Că nici într-un chip lenevosul nu va putea întra acolo. Iar zice Dumnezeu: „Să fie întrare tuturor celor nevoitori și priveghitori și să o dobândească. Amin!“

Dulcele gust al dictaturii


Democrația este o armă ciudată cu două tăișuri. Ceea ce însă este aberant este ca entități "dedicate trup și suflet" promovării democrației să ignore democrația când le priește.

In acest caz este vorba de o scrisoare a 19 organizații ale minorităților naționale pentru...demiterea primarului orașului Târgu-Mureș, Dorin Florea în urma unor afirmații catalogate ca fiind "rasiste".

Cazul a fost larg mediatizat dar, mai jos, adaug linkurile către articolele de presă care stabilesc cadrul discuției.

Ce fractură logică găsesc eu aici ? Primarul a fost ales în mod democratic, în 2016, pentru a cincea oară, primar al Tg-Mureșului cu un procent de 42,95%. Candidat Independent. Independent ! Primar pentru.. a cincea oară.

El este deci alegerea majorității cetățenilor din Târgu-Mureș, cetățeni care și-au manifestat voința în cadrul alegerilor. Fiind Independent nu putem gândi ca a fost o alegere "pe val de partid" sau "dictată de la Centru". Fiind a cincea oară primar, nu putem presupune că votanții nu au știut ce aleg. Știau Foarte Bine. Vox populi în cel mai clar și simplist mod.

Voința poporului exprimată prin vot este sfântă și cele 19 ONG-uri au afișate aceste principii sus în statutele lor. Ceea ce nu le face să ceară ceva profund anti-democratic: demisia unui primar ales de cetățeni.

Democrația ne convine... în general. In cazuri "speciale" nu ne mai interesează opinia majorității și noi facem altă lege. Amendamente.
Democratic ar fi să aștepte alegerile din acest an și să explice cetățenilor de ce nu ar trebui să îl voteze pe medicul Florea. Suspectez însă că nu vor avea succes și ei știu asta. Soluția lor ? Măsuri dictatoriale anulând votul democratic din 2016.

Activiștii de stânga ( nu există activism conservator sau liberal, dar oricum noi nu mai avem adevărați liberali în România) ar putea să explice totuși, sper înțelegerea noastră, a prostimii, când se aplică cu sfințenie democrația și când nu se mai aplică ? Ca să nu existe dubii. Stânga și vechile ei regrete legate de comunism.

PS (opinie personală) : Stânga este larg reprezentată în România : PSD, USR, Plus, majoritatea PNL. Nu avem partide de dreapta. Nu avem conservatori. Pe de alta parte, partidele nu respectă doctrinele politice deloc. Avem circ și interese personale sau de partid. Nu avem interese naționale.

https://paginadetransilvania.ro/primarul-din-targu-mures-dorin-florea-vrea-anchete-sociale-obligatorii-pentru-cuplurile-care-vor-sa-aiba-copii/

http://www.radiomures.ro/stiri/dorin-florea-nu-se-teme-de-sanctiuni-din-partea-cncd.html

https://www.stiripesurse.ro/afirmatiile-rasiste-l-ar-putea-costa-functia-19-organizatii-ale-minoritatilor-nationale-cer-demisia-primarului-dorin-florea_1424030.html



duminică, 19 ianuarie 2020

Dormitor



Cimitir. Coemeterium. Latinul pentru "cimitir", din greaca veche, κοιμητήριον, koimeterion = "dormitor, loc de odihnă".

CIMITÍR s. (rar) necropolă, (reg.) îngropelniță, margine, morminte (pl.), (Ban.) avlie, (prin Transilv.) comoară, (Ban.) morțărie, (prin Transilv.) pițigăi (pl.), (Ban., Transilv. și Olt.) progadie, (prin sudul Transilv.) stobor, (Transilv. și Maram.) temeteu, (Mold.) țintirim, (înv.) grobiște.

Frumusețea limbii române care, cu credință și delicatețe, evită ateistul "moarte" aducându-l în creștinul odihnă, înălțare, adormire.



Oricât ar putea lupta noii "deștepți" ai contemporaneității, limba română s-a născut creștină, frumoasă și plină de sens. Sensul aparent s-a pierdut dar rămâne incastrat în însuși ADN-ul nostru, atâta timp cât vom vorbi această limbă.


Vorbind limba română folosim sensuri înalte, spunem povesti uitate și distilate în "simple" cuvinte.

Rămâi mândru ca ești român.



luni, 13 ianuarie 2020

Generozitate

Din puțul gândirii conservatoare: 
- sistemul capitalism, capitalismul se pricepe de minune sa producă plus-valoare, bunuri, bogăție, creștere. Ceea ce însă îl face nesuferit este incapacitatea lui de a realiza sau propune o redistribuire buna, justa, echitabila a acestei plus valori. Ceea ce îl face, periodic, nefrecventabil. Ceea ce duce, ciclic, la (re)apariția ideilor socialiste;
- sistemul socialist pe de alta parte (își propune - cel putin) se pricepe sa facă o redistribuție justa, echitabila, apropiata de o justiție sociala ( nu egalitate ! nota bene) dar este groaznic în a produce ceva, în a genera plus-valoare sau bogăția de care are nevoie a o redistribui. Ceea ce nemulțumește pe toată lumea și, ciclic, îl face nefrecventabil. 
- comunismul s-a ratat prin eliminarea opțiunilor dar, mai ales prin faptul ca nici nu producea plus-valoare, nici nu o distribuia just;
- social-democrația moderna a aruncat problema redistribuirii plus-bogăției birocraților, sistemului "de stat". Ca ne-creatori de valoare ei, evident, și-au "auto-redistribuit-o". Ceea ce ii face, ciclic, nefrecventabili. 

Deși pare un cerc vicios, exista salvare. Din păcate va fi greu de atins. Ea se numește simplu, generozitate și morala creștină. 


miercuri, 8 ianuarie 2020

Decadența demografică

 „Istoria este martoră că nici un popor nu s-a prăbușit atâta timp cât a dispus  de  o  pătură  țărănească  sănătoasă  și  prolifică.  Decadența  demografică adevărată începe întotdeauna la sate; vieaţa rurală se scurge spre orașe, din orașe spre metropole, din metropole spre neant."

 Ovidiu Comşia, Elita Etnică, „ Buletin Eugenic şi Biopolitic”, vol. XI, nr. 1-2-3, Cluj, Institutul de Igienă şi Igienă Socială, Ianuarie-Februarie-Martie 1940

(poze din Colectia Romulus Vulcanescu : https://www.facebook.com/romulusvulcanescu/ )










marți, 7 ianuarie 2020

Sport


"Este un semn caracteristic al timpurilor în care trăim, faptul că atât statul cât şi diferitele societăți particulare gă­sesc sume de bani destul de mari pentru întrecerile sportive de tot felul și consideră ca o chestiune de onoare participarea țării la acest fel de manifestații, dar nimeni nu se gândește să ofere nici un fel de ajutor pentru întrecerile cu mult mai fo­lositoare progresului ţării şi al omenirii pe câmpul aşa de vast al ştiinţii şi culturii, unde într'adevăr onoarea şi prestigiul ţării noastre sunt puse în joc."


DISCURS INAUGURAL ŞI DARE DE SEAMĂ rostite în ziua de 4 Noiembrie 1934, cu ocazia deschiderii solemne a anului universitar 1934/1935,
profesor Florian Ştefănescu-Goangă
Rectorul Universităţii Cluj

luni, 6 ianuarie 2020

Elite autentice.

„Mediul social nu favorizează întotdeauna ascensiunea elitelor autentice. (...) Ascensiunea prin muncă creatoare talent sau geniu face ca în ramurile ierarhiei respective să intre numai elite adevărate deci oameni cu o înaltă valoare genetică.  Nu  am  putea  spune  desigur  acelaşi  lucru  despre  reuşita  politică  sau financiară. Multe din însuşirile pe cari le pretinde ascensiunea în aceste domenii se confundă adeseori cu defectele. (...) Astfel reuşita socială nu ne dă decât excepţional, măsura valorii ereditare, atributul fundamental care defineşte o elită”

Ovidiu Comşia,
Elita Etnică, „ Buletin Eugenic şi Biopolitic”, vol. XI, nr. 1-2-3, Cluj,
Institutul de Igienă şi Igienă Socială,
Ianuarie-Februarie-Martie 1940




duminică, 5 ianuarie 2020

Vatra strămoşeaşca


 „Iată de ce, pentru a  se  asigura  o  permanenţă  neamului  nostru  (...),  credem  ca  o  sfântă  datorie  a tuturora să grijească de stăpânirea efectivă a pământului. Plugarii noştri trebuie să înţeleagă un adevăr: pământul lor a fost românesc din veac şi trebuie să râmână românesc.  Fiecare  palmă  de  loc vândută  altora  înseamnă  o  trădare  a  vetrei strămoşeşti."









Grigore Bugarin, Ţărani români nu vindeţi pământul decât între voi,
„Dacia”, anul IV, nr. 259, 20 noiembrie 1942, p. 1




Grigore(-Gore) Bugarin (n. 2 iunie 1909, com. Ohabița, jud. Caraș-Severin - d. 9 septembrie 1960, Timișoara) a fost un poet tradiționalist-gândirist și publicist român.
A urmat cursurile școlii primare în comuna natală iar cele secundare (gimnaziul, Școala normală de învățători) la Caransebeș. Poetul va rămîne toată viața în aceste părți, funcționând un timp ca învățător și revizor școlar în Lugoj și participînd intens la viața literară și culturală din centrele bănățene.
A colaborat la principalele ziare și reviste, în special la cele care au apărut în zona de vest în această perioadă. Ziare: Rasunetuil (Lugoj), Acțiunea (Lugoj), Reșița (Reșița), Vestu1 (Timișoara), Cuvântul satelor (Lugoj), înnoirea. (Arad), Banatul (Timișoara), Drapelul roșu. (Timișoara). Reviste : Fruncea (Timișoara), Luceafărul (Timișoara), Cuget clar (București), Societatea de mîine (Cluj), Banatul literar (Timișoara), Lanuri (Mediaș), Gând românesc (Cluj), Gândirea (București), Scrisul bănățean (Timișoara), ș.a.
 
Datorită vederilor sale de dreapta (legionar) , i-a fost interzis să mai publice până în 1956, când revine cu texte în ”Scrisul Bănățean”.
În 1959 a fost arestat și în 1960 a murit în închisoare de tuberculoză.

Opere

* Simfonia rustică. Sonete, Editura “Fruncea”, Tipografia Rapid, Timișoara, iulie 1935 (cu ilustrații de Virgil Augustin Mihulin; tiraj de 510 exemplare numerotate)
* Cântece de seară, Colecția Luceafărul (nr. 8), Timișoara, 1936
* Cântarea dragostei. Sonete, Luceafărul, Timișoara, 1937
* Florile satului, Colecția gazetei Cuvântul satelor (nr. 1), Tipografia Corvin, Lugoj, 1937
* Ameaz liniștit, Editura autorului, Lugoj, 1939
* Cântecele mele, Editura Litera, 1980
* La nana'n vale: Poezii în grai bănățan scrise pentru paori, să le șieciască sara când vin dîn țarină ori după șie ș'or ocieșit vicili, ?
* Decebal (piesă de teatru)


vineri, 3 ianuarie 2020

Natiunea, o alta definitie

“Naţiunea nu este o simplă entitate juridică, economică,  administrativă  sau  politică,  ci  înainte  de  toate  un organism,  cu  o structură biologică specifică închegată de-a lungul mai multor milenii”

Iordache Făcăoaru, Amestecul rasial și etnic în România, „ Buletin Eugenic și Biopolitic”, vol. IX, nr. 9-10, septembrie-octombrie 1938, p. 279.



"Călușarii" cca 1950 - studii etnografice efectuate de dl. Romulus Vulcanesc

joi, 2 ianuarie 2020

Nota bene

"Căci mai sfinte decât toți sfinții pământului sunt condițiunile primordiale ale culturei unui neam. Si sfinți nu sunt decât aceia cari le întăresc. Si toți aceia cari le slăbesc, sunt cărturari nepricepuți, farizei sau vameși, orice ar fi ei. "

pagina 25. "Naționalism sau Democrație - o critică a civilizațiunii moderne"
Aurel C. Popovici
Institutul de Arte Grafice și Editura Minerva - 1910

https://ro.wikipedia.org/wiki/Aurel_Popovici


Unind puncte pe hârtia memoriei.

  Când ești in zona Varna este recomandabil sa vizitezi Balcicul. Un motiv ar fi ca in zona nu ai multe locuri demne de vizita (in afara ora...