Aristip. Un filosof uitat...

Tiranul Dionysios îi dădu să aleagă între trei curtezane; el însă le luă pe toate trei, spunând: „Paris a plătit scump alegerea uneia din trei“. Dar, după ce le-a dus până la poartă, le-a lăsat să plece: aşa de mult păstra măsura şi în alegere, şi în respingere.

Când Dionysios l-a scuipat, el nu-şi arătă supărarea, şi spuse celui care-l mustra: ..Doar şi pescarii îndură să fie udaţi de apa mării spre a putea prinde peşti, iar eu să nu suport să fiu spălat de udătura scuipatului pentru a căpăta o mâncare de peşte ?“.

Într-o zi, Dionysios voi să-l silească să enunţe o doctrină de filozofie, iar el îi răspunse: „Ar fi ridicol ca tu să afli de la mine cum să vorbeşti şi totuşi să mă înveţi pe mine când să vorbesc”.

Se povesteşte că odată Dionysios s-a supărat şi l-a aşezat la coada mesei, dar Aristip îi spuse: „Desigur, ai voit să cinsteşti acest loc de la coadă“.

Cerându-i odată bani lui Dionysios, acesta îi întâmpină cererea cu cuvintele: „Ei, dar spuneai că omul înţelept nu se află niciodată în nevoie“, la care el răspunse: „Lasă, dă întâi banii, şi vom discuta noi pe urmă”, iar după ce primi banii: „Acum vezi – îi spuse – că nu sunt în nevoie“.

Îl rugă odată ceva pe Dionysios pentru un prieten şi, neizbutind să dobândească ce dorea, îi căzu la picioare. Cineva râse de el, iar Aristip îi spuse: „Nu sunt eu de vină, ci Dionysios, care are urechile la picioare“.

Răspunzând unuia care zicea că vede mereu filozofi la uşile bogaţilor: ..La fel – îi spuse el – cum medicii stau pe lângă bolnavi, dar asta nu înseamnă că vreunul ar dori să fie bolnav, în loc să fie medic“.

S-a întâmplat odată să călătorească pe mare spre Corint şi, fiind surprins de o furtună, era în mare deznădejde. Unul îi spuse: .,Noi, oamenii de rând, ne păstrăm firea; de ce voi, filozofii, vă pierdeţi capul ?” „Vieţile în joc, din aceste două cazuri – îi răspunse el – nu se pot asemui“.

Unuia care îşi lua aere de mare învăţat, Aristip îi spuse acestea: ..După cum cei care mănâncă mai mult şi fac mai multe exerciţii n-au o sănătate mai bună decât cei care se restrâng la necesar, tot aşa nu cei ce citesc mult, ci cei ce citesc cu folos sunt cei de seamă”.

Un logograf, care-i câştigase un proces, îl întrebă: .,La ce ţi-a folosit Socrate ?” „La foarte mult – fu răspunsul -, ca cele ce-ai spus despre mine în discursul tău să fie adevărate“.

Fiind întrebat de cineva la ce-i va folosi mai mult fiului său dacă va fi bine educat, el răspunde: „Dacă nu la altceva, cel puţin ca atunci când e la teatru să nu stea ca o piatră peste altă piatră”.

Altul îi aduse copilul la învăţătură, iar când el îi ceru o plată de cinci sute de drahme, tatăl cârti: „Cu preţul acesta pot cumpăra un sclav”. „N-ai decât să faci aşa şi vei avea doi sclavi“.