„Reforma monetară” a legilor lui Lycurg din perspectiva conceptului de Lege a Spartei.

     Ploutarkhos, istoric, scriitor si moralist grec, exponent al curentului aticist, personalitate de seamă a culturii Greciei Antice este autorul pe al cărui text îmi argumentez aceasta digresiune. In lunga-i viață (81 de ani – 46 d.Hr| 127 d.Hr), a creat o vastă operă, reunită in anul 1296 de către Maximos Planudes in două mari culegeri: Moralia si Bioi Paralleloi.  Asupra unui pasaj din această ultimă culegere îmi voi îndrepta atenția, mai exact asupra Vieții lui Lycurg. A fost folosită traducerea in limba română: Plutarh, Vieți Paralele, traducere, notă introductivă, notițe introductive și note de prof.univ. N.I.Barbu, Editura Științifică, București. 

            Fiind unul dintre istoricii cei mai cunoscuți ai Greciei Antice este inutil a insista asupra personalității acestuia sau a „încadrării in contextul istoric” a autorului, iar vastele efecte in timp a scrierilor sale au făcut subiectul multor lucrări de specialitate (dar si a multor deviații care exagerează impactul său asupra scriitorilor perioadei Renașterii si Iluminismului).

Textul vizat este :

„IX. Astfel, mai întâi a scos în afara legii orice monedă de aur și de argint, orânduind să se folosească doar cea din fier, dar și acestei monede, care cântărea greu și era mare, i-a dat o valoare atât de mică, încât echivalentul a zece mine avea nevoie de o mare încăpere în casă, ca s-o depună, și de un car tras de doi boi ca să o transporte. (...)

După aceasta, a izgonit și meșteșugurile nefolositoare și ușuratice. De altfel, și fără să le izgonească cineva, multe dintre aceste meșteșuguri se prăbușeau o dată cu noua monedă de vreme ce lucrurile nu-și mai găseau posibilități de vânzare, căci moneda de fier nu circula în celelalte cetăți grecești, și, luată în râs, nici nu avea preț, astfel că nici nu era cu putință să cumpere lucruri străine și ieftine, și în porturile Laconiei nu intra nici o încărcătură de marfa și în Sparta și Laconia nu se aducea nici un sofist, meșter la vorbe deșarte, nici un prezicător şarlatan, nici un întreținător de hetaire, nici un lucrător de podoabe de aur sau de argint de vreme ce nu exista monedă.

X. Dar plănuind să dea lovituri și mai puternice luxului și să nimicească pofta de bogăție, a pus în ființă o a treia și foarte frumoasă treabă politică, și anume a orânduit sisitiile. Sisitiile erau mese în comun, la care [spartanii] se ospătau cu mâncăruri și alimente anume statornicite, iar acasă nu mai obișnuiau să mănânce întinși pe paturi scumpe și luând bucate de pe mese de mare preț, fiind îngrășați la întuneric- întocmai ca niște animale lacome- de mâinile slujitorilor și bucătarilor, stricându-și o dată cu trupurile și moravurile...”

            Despre Sparta știm puține lucruri. Puține vestigii, puține date nemediate, puține scrieri si informații directe. Despre Sparta știm de la Ceilalți. Iar acești Ceilalți (in special Atenienii) sunt singurii care încearcă să ne definească Sparta si concepția de viață a Spartei. Atena este însă dușmana de moarte a Spartei. Atena a fost umilită in nenumărate rânduri de Sparta. Atena si-a văzut magnificele ziduri doborâte de Sparta. Cetatea Atenei a urât si respectat Sparta.

            Nu același lucru îl putem spune despre intelectualitatea Atenei. In imensa lor majoritate, filosofii antici (indiferent de școala cărora le aparțineau) au lăudat modul de viață si spiritul spartan. A judeca Sparta pe baza scrierilor ateniene este o întreprindere ce trebuie făcută cu atenție.  Înfruntarea celor două orașe-stat nu este doar o problemă politică sau o problemă generată de nevoia de expansiune a acestor state. Ele sunt intrinsec opuse, ele reprezintă două moduri antagonice de a exista, de a defini o cetate aici Jos si acolo- Sus, de a defini modul de viață al omului in cadrul societății ideale. A face o enumerare a ceea ce le deosebește pe cele două ar fi obositor atâta timp cat ceea ce le aseamănă s-ar rezuma la enumerarea lucrurilor de bază. Zidul Atenei, discursul atenian, mâncarea ateniană, concepția asupra morții, asupra valorii individului, asupra „democrației”, a maternității, educației, totul le pune in poziții antagonice. Dar aici ne referim la modul de a privi „averea”, „bogăția” si expunerea acesteia.

            Spartanul este parte a cetății fără ziduri, cărămidă a zidului viu al Spartei, celulă valoroasă a organismului viu al Ideii-Sparta. Căci Sparta nu este o cetate, ea este un modus vivendi, este o Idee. Si ideile sunt veșnice. Spartanul este Egalul Spartanului. Nu amândoi la fel de mici, ci amândoi la fel de mari. Nu săraci, nu bogați. Spartani. Nevalorizând aurul, metal sclipitor dar neavând o utilitate practică, ci recunoscând valoarea si importanta Fierului, metal al plugului si al kopis-ului. Dar daca ai un plug, un kopis si educația Spartei, ce îți mai trebuie?! Statul al cărei celula vie ești, a cărei existenta o propagi si o aperi, îți asigură restul nevoilor vieții. Si cu cat ai nevoie de mai puțin, cu atât vei fi mai mulțumit cu cat de mult ai.

            Lycurg nu a adus Spartei legile. Lycurg a revelat Spartei un mod de viață, o filosofie de viață care, o data acceptata, a devenit „trăirea” ideii de spartan. Spartanul nu respectă legile, el este Legea. Legea Spartei este clara, simpla, democratica (in adevăratul sens al cuvântului), este zidul de apărare al cetății, este unitatea falangei spartane, este politică demografica si politica externa, este relația economica cu sclavul, cu restul Eladei si lumii. Mai presus de religie sta legea Spartei. Legea devine religie introiectata prin educația spartana in fiecare egal de la vârste fragede. Legea este eugenia practicata, respingerea prostituției, a împodobirii cu lucruri, a mâncării ne-esențiale, a excesului sau al dependentei de Altul. Sparta si-a redus nevoile devenind, așa cum predica stoicismul ulterior, eliberata prin legea „necesarului”.

            Sparta își este ea însăși suficientă. Deși Sparta practicase expansiunea (coloniile si expansiunile lui Menelau, Liga Peloponesiaca etc), niciodată nu a făcut-o din rațiunea păguboasă a lăcomiei sau luxului, ci din rațiunile impuse de legea ei.

            Sparta a existat, a prosperat, a modificat umanitatea, a cucerit, a plâns, s-a dezvoltat si s-a prăbușit in uitare. Ideea pură nu poate supraviețui. Prăbușirea Sparte nu a fost generata de relațiile geo-politice sau economice ale acelei perioade. Prăbușirea Spartei (aidoma insuccesului Falansterelor ulterioare) a stat in incapacitatea ulterioară a spartanului de a respecta Legea Spartei. Respectarea legii Spartei a adus-o la nivelul canturilor eroice si nerespectarea acesteia a adus-o in colbul uitării. Omul nou -căutat si de comunism mai demult, dar si mai de curând- este greu de creat. Exteriorul nu va suporta existenta unui Ideal Utopic funcțional.

            „Utopia Spartană” (distopie a Atenei si a restului lumii) a fost susținută si creată de Legea Spartei, lege asumată intim de fiecare celulă a corpului Spartei. Din aceasta cauză, povestea Spartei este intangibilă, nedegradată si prezervată pentru generațiile ce i-au urmat ca „epoca de aur” a unui model de „laconism” (este impropriu chiar a folosi „stoicismul” atenian când discutam despre Sparta) exemplar.    

            Sic transit gloria mundi.

           

Anti-toleranță

  Vocile contemporanilor tind să ridice la nivel de virtute toleranța. Nu pot să fiu de acord căci eu văd toleranța asa cum este ea: o slăbire a spiritului , o slăbiciune a persoanei, o inexistența a opiniei, o moarte a individualității. Toleranța în numele căreia vedem distruse spiritele unor națiuni, obiceiuri milenare garante ale individualității unui popor, bunele moravuri prăbușite într-o complacere cu ceea ce este nenatural.
  Toleranța este expresia inexistenței unei personalități. Când nu ai o opinie este bine să fi de acord cu toată lumea. "Trăiește și lasă să trăiască" este o minciună care , pană acum, în istorie, s-a soldat cu băi de sânge.
  Toleranța lipsită de judecată, lipsită de îndreptare, lipsită de îmbunătățire,  este abandon. Pot "trece cu vederea", "tolera", o perioadă scurtă de timp pană când acel morav, obicei, modă, se îndreaptă sau o voi îndrepta-o eu. Marc Aureliu dădea sentința : "Drept sau indreptat".
  Intoleranța inteleaptă manifestată de-a lungul istoriei civilizației europene a fost creatoarea geniului european civilizator. Căci, oricând de tolerant as vrea sa fiu cu alte rase, omenirea este creația Civilizației Europene. Poate din aceasta cauza nu o pot ințelege sau urma.
  Înțelepciunea europeană, sofisticată, angoasantă și depresivă a creat Înțelepciunea care a desăvârșit lumea. Ceea ce avem însă acum în fața noastră, moda toleranței, ce a putut ea produce ? Nimic.
  Si Cicero știa asta căci, în "Pentru Murena" ( cap. 61) scrie:  " Înțeleptul nu face nimănui nici o favoare, el nu iartă niciodată greșeala cuiva; căci milos este numai cel prost și slab; un bărbat adevărat nu se lasă nici înduplecat, nici îmblânzit..".
  Iar Lactanius susține aceeași intoleranță atât în "Instituțiile divine ( III, 23) - "Zenon pune mila printre vicii și boli" dar și în "Epitoma pentru Pentadius" - " Zenon, magistrul stoicilor, care laudă virtutea, mila a condamnat-o ca pe o boală a sufletului."

  Aici însă a se înțelege ca ambii vorbeau despre Înțelept, despre omul creator, omul politic și aspirantul la o înțelepciune înaltă, divină. Despre "bărbat". Niciunul nu a condamnat ajutorul, "mila", compasiunea sau întrajutorarea. Nici una dintre opinii nu are extrema imbecilului care "știe", decide, condamnă sau emite "adevăruri"/ judecăți de valoare. Intoleranța senina este apanajul Înțelepciunii care a aruncat și avertizarea: nu judeca dacă nu vrei sa fii judecat. Care se ințelege insă asa:  judecă dacă îți asumi ca și tu să fii judecat în același fel( să arunce piatra doar cel fără de păcat). Judecata pe care toți înțelepții și-au asumat-o și au respectat-o ( a se vedea judecata lui Socrate) chiar cu prețul vietii.

 Condamnantă este aceasta diluarea a puterii, a forței unui individ care a decis să urmeze calea toleranței.

 Tristă modernitate scăldându-se într-o apă călduță în care nu simte cum forțele ii scad și urmează înecul.

Fiat pax fiat justitia.

Ieri a fost o zi tristă pentru Justiție. Nu mă refer la Ministerul Justiției sau la activitatea procurorilor. O zi tristă pentru conceptul de Justiție. Ieri, în două spete separate, Justiția a fost călcată în picioare.

In primul caz un anchetat, care a adus prejudicii de peste 110.000.000 EUR a fost condamnat cu suspendare. Ma întreb gardienii puscăriilor cum se uită în ochii condamnaților cu executare pentru furturi mult mai mici. Justiția este legată dar ochi dar dimensiunea unui prejudiciu trebuie luată în considerare. In paralel trebuie însă refăcut patrimoniul Primăriei, recuperat prejudiciul, lipsiți infractorii de uzufructul obținut ilegal. Recuperările ar duce la descurajarea acestui tip de infracțiune: la ce bun să mai furi ceva dacă îți poate fi luat înapoi. Judecătorii au mai dinamitat o bucata ( mare) din soclul Justiției. Care oricum era firav.

In al doilea caz, un funcționar public refuză să se prezinte in fata comisei, la o interpelare parlamentară. Este total irelevantă componenta comisiei, imbecilitatea membrilor sau răutățile care se pregăteau. Parlamentul României este una din cele trei puteri* ale statului român. Puterea Parlamentului într-o republica semiprezidențială ( cum este România) este clară, solidă și trebuie respectată. Nu poți cere respectarea puterii judecătorești dacă îți bați joc de puterea parlamentară. In alt registru : de ce un funcționar care nu are nimic să își reproșeze ar refuza să se prezinte în fata unei comisii parlamentare? Dacă ai conștiința împăcată ce ți se poate întâmpla ? Nu ar trebui să fi dornic de a te prezenta și spăla numele ? Căci pană nu dai ochi în ochi cu acuzatorii și nu clarifici problemele ,rămâne o umbră de îndoială ( justificată pentru orice om rațional). Eu cer respectarea legilor și lupt pentru aceasta dar mă sustrag unei investigații, oricât de cretine ar fi? Cum pot cere/impune respectarea legii pe care eu insămi nu o respect ? A se vedea procesul lui Socrate. 

O imensă piatră de la baza unei societăți, a unui popor, este Dreptul acestuia. Acel set de reguli de coabitare care, nerespectate, pot duce la distrugerea țesăturii fine a unei societăți.

In anul III de facultate, regretatul profesor Bulai ( tatăl, nu fiul) îmi spunea : Dragă domnule Matica ( eram după Revoluție, în 1993), Dreptul nu are nimic în comun cu Dreptatea. Dreptul este constituit dintr-un set de reguli de coabitare astfel încât să putem progresa, prospera și avansa ca și popor. Dreptatea este divină. Dreptul însă este fundamental existentei societății.

Nu știu care din cele două spete de mai sus este mai nocivă : eliberarea unui infractor dovedit sau refuzul unui justițiar de a se supune regulilor statului pe care ar trebui să il apere, pe care își fundamentează existenta și activitatea.

Trista țară în care toată lumea violează Justiția. Răzbunarea acesteia va veni și va fi groaznică.

*
Montesquieu a descris un sistem de separare al puterii politice între trei tipuri diferite de entități, pe care le-a desemnat ca fiind executivul, legislativul și juridicul. Modelul prezentat de Montesquieu a fost inspirat de modelul constituțional britanic, în care monarhul ar fi corespuns executivului, parlamentul țării ([The] British Parliament) ar fi corespuns legislativului și curțile de justiție ar fi corespuns puterii juridice. Critici ai sistemului propus de iluministul francez au comentat adesea că idea sa de separare a puterilor este neclară întrucât în Marea Britanie există o legătură prea strânsă între executiv, legislativ și juridic. Pe de o parte, Montesquieu propusese un model care era viabil în timpul său, și, pe de altă parte, legăturile politice invocate erau mult mai slabe în trecut decât sunt astăzi.
Montesquieu a precizat cu claritate că "independența juridicului trebuie să fie reală și nu doar aparentă".^[4] "Puterea juridică a fost percepută în general ca cea mai importantă dintre puteri, independentă și de neverificat", dar și cea mai puțin periculoasă.^[4] Anumiți politicieni consideră exercitarea puterii judiciare asupra lor înșiși ca o "criminalizare", când, de fapt, ceea ce aceștia numesc criminalizare este un răspuns al juridicului la acte de corupție sau de abuz de putere ale acelorași politicieni. ^{[5]
Sursa citatului : Wikipedia}

Si încă există asemenea oameni...

" Atunci când îți îndeplinești datoria, să-ți fie indiferent dacă tremuri de frig sau ți-e cald, dacă moțăi sau ai dormit suficient, dacă ești vorbit de rău sau de bine, dacă ești pe moarte sau faci altceva. Căci este una din acțiunile care țin de viata și aceasta prin care murim. Este suficient, așadar, și în cazul ei, să pregătești bine prezentul. "

Marcus Aurelius.

Atunci când ți-ai făcut datoria morală față de tine și ( abia în al doilea rand) față de alții, rezultatul general este indiferent. Căci suma acțiunilor pozitive cumulate nu poate duce decât la îmbunătățirea situației generale. Datoriile le avem față de noi și față de conștiința noastră. Conștiința, cea de care nu poți scăpa la nici o oră din zi sau din noapte și în fața căreia orice argument sau polemică este nulă. Nu este vorba de un sacrificiu. Este vorba de auto-prezervarea sinelui.

Sclavul

S-a afirmat ca religia este opiul popoarelor. Apoi s-a anulat aceasta afirmație considerata adevărată. Din fericire a fost și uitata astfel încât, astăzi, putem reveni asupra subiectului fără "moștenirea de trista amintire". In căutarea omului mândru, omul superior prevestit de Nietzsche.

"Faptul ca mândria e considerata mama tuturor viciilor exprima convingerea ca omul e făcut sa se supună - și orice  pornire care-l îndeamnă sa iasă din ierarhie nu poate însemna decât un pas către pierzanie." 

Peter Sloterdijk - Manie si timp.

Iubiti statul !

 Ieri am avut un control din partea ANAF. Iritarea mea a venit Doar din cauza faptului ca in ultimele 12 luni am avut 8 controale din partea statului roman. Altele din partea unor Autorități de Management. Irelevant.
 Am constat ca lumea ma compătimea și mai ales ca exista o repulsie masiva împotriva controalelor statului ( nu, nu voi comenta deloc acțiunea ANAF/ Antena 3 care este un circ mediatic).
 Ca cetățeni ai României trebuie sa iubim statul roman. Noi suntem parte a acestui stat. Bun, prost, corupt, imbecil, statul este cel care ne apără si rog a nu se confunda esența statului si , prin extensie a organelor sale de control, cu vremelnica conducere a acestuia. Statul roman sper sa fie milenar si sa fie iubit de toți romanii. Pentru existenta lui strămoșii noștri au murit. Milioane. Uciși, torturați, pe front, in răscoale. Statul roman s-a construit pe un munte de oase.
 Aici însă as aduce în discuție pilda morții lui Socrate, probabil unul dintre cei mai virtuoși si înțelepți oameni care i-a cunoscut istoria lumii.  Nu voi face rezumatul Procesului. Mai mult, dacă nu ati citit dialogul lui Platon, nu continuați aceasta lectura.
 Pus in fata unei injuste condamnări la moarte, Socrate refuza orice cale de a scăpa, cai oferite de fidelii lui prieteni, motivând astfel : nu pot sa ma bucur de beneficiile aduse de existenta statului ca apoi sa nu ma supun si pedepselor acestuia, oricât de nedrepte.
 Atâta timp cat ne bucuram de beneficiile existentei Statului ( infrastructura de utilități , apărarea militara, protecția civila prin politie, asistenta medicala, protecție sociala etc. ) NU POT si nu am voie sa ma sustrag si pedepselor aplicate de acesta.
 Imperfect , condus uneori de imbecili, capusat de diferiți politicieni , incapabil deocamdată sa ne asigure bunăstarea generala... asa este dar... imaginați-vă cum/ dacă ați putea trai o săptămâna fără existenta statului. Încercați zilnic sa îmbunătățiți existenta si performantele statului roman dar..iubiți-l.
 Si supuneți-vă statului dacă va bucurați de beneficiile aduse de el. Nu exista Drepturi fără Obligații.

Asteptand moartea....

" Ganditi-va la toti acei ani in care v-ati spus "O sa fac asta maine" si la faptul ca zeii v-au acordat iar si iar perioade de gratie de care nu ati profitat. A sosit momentul sa intelegeti ca sunteti parte a Universului, nascuti din Natura, si ca timpul de care dispuneti are si el limitele sale."

Marc Aureliu 

Romantismul german.

Gut ist der Schlaf, der Tod ist besser - freilich
Das beste ware, nie geboren zu sein.

Heinrich Heine -Morphine

Diferite nevoi ( rep.)

Un alt filozof necunoscut maselor dar foarte iubit de mine este Aristip, fondatorul scolii Cirenaice. A fost un filozof scolit de Socrate si asta se vede. Cei care revin des vor trage concluzia ca imi plac epicureicii si am ceva impotriva lui Platon si a scolii lui. Si ar avea dreptate.

Intr-o zi, tiranul Dionysios, caruia ii placea sa se inconjoare de filozofi si sa ii rasplateasca ( hei, domnii mogului moderni, invatam ceva de la tirani ?) i-a facut cadou lui Aristip o suma generoasa de bani si lui Platon o carte. Invataceii i-au reprosat aceasta lucru lui Aristip considerand cadourile ca nepotrivite.

Cu intelepciune Aristip a raspuns: Fiecare cu nevoile lui. Eu am nevoie de bani si Platon are nevoie de carti.

Umorul sau s-a prelungit si dupa moarte. Aristip a cerut ca pe piatra lui de mormant sa fie scris :
Aici odihneste cel care va asteapta. 

Cred ca ar fi fost un prieten bun si distractiv. Dar sa asteptam sa il intalnim . Sooner than we think.

Regretele mortii

"Cel mai mult ma doare faptul ca voi inceta sa invat"
Bohuslav Martinu

Regret impartasit ( in domeniul muzical) si de Socrate ale carui ultime ore stim cum au fost petrecute...

Hic Rhodos, hic salta

Expresia apare in Fabulele lui Aesop ( "Αὐτοῦ γὰρ καὶ Ῥόδος καὶ πήδημα") si s-ar traduce: Aici este Rhodos, sari aici. 

Fabula este simpla : un atlet se lauda in Atena ca ar fi reusit o saritura incredibil de lunga in cadrul jocurilor sportive din insula Rhodos. Un om din multime, enervat de laudarosenia acestuia, i-ar fi spus : Aici este Rhodos, sari aici. 

In viata auzim multe asemenea povestiri, promisiuni, descrieri de actiuni care ne uimesc. Mereu insa este "ceva" ce face imposibila realizarea lor imediata. Mereu este ceva, vantul care nu bate bine, vinul rosu care nu a fost bun, fluctuatia monetara defavorabila, situatia geopolitica etc. Merita mereu sa spunem : Hic Rhodos, hic salta. 

Astazi am clarificat ( si simplificat ) unul din noile mele proiecte cerandu-i unui partener "sa sara". Evident nu a reusit. Varii motive. 

Patinoarul....

"[...] Daca exista o morala, ea spune, practic, ca poti sa te plimbi de-a lungul patinoarului dupa bunul plac, trebuie doar sa ai grija sa nu lovesti pe nimeni."

Robert Rowland Smith - Mic dejun cu Socrate

O alta perspectiva morala...Antiphon.

"Se crede ca ca dreptatea este un lucru bun, iar sa depui marturie adevarata este in mod firesc considerat un act drept si in aceeasi masura util in relatiile dintre oameni. Insa nu ar fi drept,  in cazul in care criteriul dreptatii ar fi ca nimeni sa nu faca rau altuia daca nu i s-a facut rau intai lui. Martorul, chiar daca pe baza adevarului, ii face rau celui impotriva caruia depune marturie, desi acela nu i-a facut lui nici un rau , iar gestul ii poate fi rasplatit tot cu rau. Va trebui cel putin sa se pazeasca de ura celuilalt, pe care si l-a facut dusman. Astfel raul este implicat de ambele parti, si faptul de a numi dreptate astfel de acte nu poate fi impacat cu principiul conform caruia  nu este drept nici sa provoci, nici sa suferi raul. Cineva poate conchide ca procesul, judecata si arbitrajul nu sunt drepte, indiferent de rezultatul lor, caci o decizie in beneficiul uneia din parti ii face rau celeilalte... "

Antiphon. Poate aceste franturi filosofice releva motivele urii profunde ale filosofie "traditionale" impotriva sofistilor, hedonistilor, epicureicilor si cinicilor. Singurul filon ideatic acceptat, promovat ramane cel idealist/ platonician. De distrugerea restului scolilor filosofice antice s-au ocupat scribii crestini medievali.


http://en.wikipedia.org/wiki/Antiphon_%28orator%29#Antiphon_the_Sophist

Virtutile umane.Arete, dike, nomos

"Suntem inzestrati de natura cu aptitudinea de a primi virtutile, dar le obtinem numai prin practica".
Aristotel.

"Instruirea cere inzestrare naturala si exercitiu."
Protagoras

Calul..

Simplicius povesteste o discutie simpatica intre Antistene si Platon, adversari ideologici de neimpacat. Antistene (probabil primul nominalist), luand in deradere ideile platoniciene afirma ca "Vad un cal, dar nu vad ideea de cal". Inspirat Platon ar fi raspuns : "E adevarat, pentru ca ai ochii cu care poti vedea calul, insa nu ai capatat inca vederea care sa-ti arate ideea de cal".

Filosofia in perioada ei in care nu isi crease turnul de fildes care a indepartat-o de lume era glumeata, senina si placuta. 

Increderea in legi

Socrate a preferat sa moara decat sa nu respecte legea. Legea care te apara atunci cand iti este bine este cea care pedepseste cand gresesti. Daca accepti protectia ei de ce ai nerespecta-o cand ii apara pe ceilalti de tine ? Nu exista Drepturi fara Obligatii ! De ce crezi ca instrumentele legii sunt bune cand iti apara viata, proprietatea si drepturile dar sunt oprimante cand te forteaza sa respecti legea ?


"Nu puterea si violenta unui tiran  il aduc pe acesta la putere, asa cum cred multi, ci chiar prostia cetatenilor, caci numai o cetate in care deja s-a pierdut respectul pentru lege si ordine poate cadea in ghearele lui. "

O opinie

Sufletul nu este o tabula rasa cu nimic scris pe ea. El este intotdeauna acoperit de inscriptii care se scriu pe ele insele si sunt scrise de INTELECTUL DIVIN. Tot ce tine de matematici, postulatele si figurile geometrice, sunt scrise pe el din vesnicie.

Proclos din Licia

Desi nu sunt deloc de acord cu acest punct de vedere, merita mentionat. 

Sartre vs Socrate

"Urasc victimele care isi respecta calaii".
Jean-Paul Sartre

Spunand asta, Sarte isi declara ura fata de Socrate. Calaii, acuzatorii, judecatorii pot fi doar reprezentantii legii si ai legilor polis-ului sau tarii (mod ideal). Daca a te bucura de drepturile acordate de lege pare placut nu vad de ce a suporta rigorile aceleiasi legi este condamnabil.
Sarte comite o eroare logica iesind totodata din cercul hedonistilor ( care nu recunosc caracterul divin/ nediscutabil/ obligatoriu al legii) neavand nici sustinere din partea idealistilor care il considera un dat al deitatii sau al societatii.

Aceeasi eroare o comite si Jaspers in brosurica despre viata lui Socrate, anulandu-si teza filosofica prin afirmarea axiomatica a divinitatii legii.

Daca Socrate ar fi trait astazi ( potrivit stilului lui ) ar fi fost un mare blogger. Dialectica in era internetului.

Aviz incepatorilor...

..in jocurile politicii si ale grupurilor de interese:

Tradarea nu-nfloreste niciodat, si stiti de ce oare ?
Daca infloreste, nimeni nu-ndrazneste sa-i zica tradare. 

Thrasymachos acum 2000 de ani.


Ἄκουε δή, ἦ δ᾽ ὅς. φημὶ γὰρ ἐγὼ εἶναι τὸ δίκαιον οὐκ ἄλλο τι ἢ τὸ τοῦ κρείττονος συμφέρον.


Cand tradare infloreste se numeste strategie sau decizie ponderata sau negociere. Spre binele comun. Sau cel inalt. Sau bunastarea natiunii.

Vai insa de cel care nu reuseste in tradarea sa.

In zona politicii lucrurile sunt inca si mai complicate dupa cum descrie Socrate : guvernantii conduc spre propria lor prosperitate, iar dreptatea este numele dat supunerii fata de legile lor, ceea ce inseamna a servi interesele celorlalti. ( via Guthrie) .

Despre adevar si discutii interminabile

Propriu-mi neadevar il pot descoperi numai la mine. Abia cand il descopar eu, este el descoperit si nu inainte, asta chiar sa-l fi stiut lumea intreaga.

Nietzsche rescriind ,fara mari completari, conceptul lui Protagoras sofistul. In definitiv Socrate l-a copiat pe Protagoras, de ce nu ar face-o si el ? Pacat insa ca acesta zace in uitare.....