Doua capre si asistenta socială

 Un tânăr intelectual boem se plimba printr-un sat sărăcios, îmbătrânit, specific românesc. Regiunea nu contează. La un moment dat, sprijinită de un gard ce sta să cadă, o bătrânică plângea de mama focului. Tânărul, revenit din reverie, se apropie și o întrebă:

- De ce plângi?

- Mi-a murit capra. Ea era singura mea sursă de hrană.

Tânărul, cuprins de frumsețea zonei rurale, simțind nevoia apropierii de glie, devine generos. 

- Cât mai costă o capră în târg, maică ?

- Una bună, cam 300 de lei

- Lasă, uite niște bani, ia-ți alta.

Bătrâna primește banii, mulțumește și tânărul dă să își continue drumul. Deodată o aude pe bătrână plângând mai tare, mai cu foc. 

- Acum de ce mai plângi?

- Păi dacă nu-mi murea, acum aveam două.

 

 

Grădinărit

Mă uitam la soția mea cum tunde grădina. Arbuștii au fost toaletați masiv având dăunători. Si au rămas ciuntiți. Doar crăcile sănătoase. La fel și frunzele care blocau soarele plantei. Florile vestede.
Grădinărind asiguri supraviețuirea plantei. Provocându-i ( poate) durere.

Dumnezeu când grădinărește, cât de mult protestăm noi ?

Căci, la fel de jos față de mine cum este planta suntem și noi față de El.
Cerem și nu știm ce cerem. Ne plângem dar nu putem înțelege.

Grădinăritul ca acțiune, un "imitatio Dei".

Stejarul

In fiecare dimineață mă plimb prin Parcul Carol. Vreau, nu vreau, câinele trebuie plimbat.
Parcul Carol este ( opinie personală) cel mai frumos parc din București. Liniștit, plăcut, scăpat de aglomerarea care a covârșit Cismigiul, având încă un aer boem și o liniste care ar trebui să fie intrinsecă unui parc. In parc exista o porțiune în care drumul este mărginit de stejari. Frumoși, înalți, falnici. Au o demnitate a lor, reală sau doar în imaginația mea. Neavând mijloc de control trebuie să îmi cred mintea. Ceea ce ea vede și îmi comunică, fals sau adevărat, constituie realitatea mea. Iar în ea Stejarul este special.

Pe jos, prin iarbă sunt ghinde. Frumoase, mici, netede, mici miracole care pot da naștere falnicului stejar. Le adun. La început am făcut-o pentru plăcerea tactilă. Apoi pentru mirarea că în ceva asa de mic să existe potențialul acesta atât de mare.

Am uitat să cultivăm copaci ( eu fiu de agronomi). Iar Google îmi dă ghiduri doar în limba engleză. Nu-i nimic. Ce am uitat noi putem readuce chiar de la cei care au învățat de la noi. Asa cum am readus filosofia antică prezervată de arabi.
Si am învățat că trebuie să aduni multe ghinde. Să le pui într-o pungă ziplock împreună cu o cârpă umedă. Apoi să le pui la soare. Apa se va evapora, condensa și va crea un microclimat în care este posibil să încolțească stejarul. Trebuie însă să pui multe ghinde. Multe. Căci "este posibil" să încolțească, neexistând nici o garanție. Este o vrere care ne depășește. Este puterea ghindei de a reuși. Este în puterea noastră doar de a le aduna și de a le crea condițiile optime. Acum aștept.

Nu despre creșterea stejarului doream să vorbesc. Există silvicultori pricepuți.
Ghindele acestui popor sunt copii și tinerii noștri.
Unii împrăștiați prin iarba și colbul zonelor rurale, defavorizate, prin desertul de betoane și asfalt al micilor sau marilor "metropole" ale României.
Trebuie prima dată să fim uimiți de ceea ce s-ar putea afla în ei. Să înțelegem că în fiecare din ei există potențialul măreției unui popor. Sau potențialul unui masacru. In definitiv și Stalin a fost un copilas răzând pe uliță.

Ar trebui să învățăm ( căci am uitat) chiar de la alții cum se cresc valorile unui popor. Să ii adunăm, să le creăm acel microclimat și apoi să așteptăm. Este deasupra noastră certitudinea dar este în putința noastră crearea condițiilor propice.
Asta dacă mai dorim să avem stejari falnici.
Si asta putem face ca societate civilă. Statul este incapabil, și-a pierdut busola, este câmp de luptă intre fanarioți, cretini, descurcăreți și beizadele. Statul este corupt moral ( nu mă refer la corupția pecuniară, efect secundar) și lipsit de viziune, de o filosofie a statului român.

Aștept să îmi încolțească ghindele. Stejarul va rămâne mult după ce eu voi fi praf și umbre. Asa cum ne-a învățat Marcus Aurelius.

Frica de virginitate

”Din punct de vedere magic, virginitatea e o putere inumană și nelimitată, tocmai pentru că se răzvrătește instinctului care condiționează și limitează umanitatea. În mitologia Indiei, zeii cei mai puternici se tem de acei asceți care practică prelungi și crunte înfrânări. Zeii încearcă să-i ispitească sau se le făgăduiască orice - pentru că forța antrenată de asceză îi depășește, e o energie impersonală și feroce, iar o dată strunită de voința unui ascet, libertatea lor divină e limitată. Atât timp cât forța e impersonală, oarbă, fizică - zeii nu se tem. Sunt înspăimântați, însă, de posibilitatea canalizării și organizării ei sub o inițiativă personală.”
Mircea Eliade, ”Solilocvii”

Duminica

"Plictisul este dorința de fericire în stare pura."
Giacomo Leopardi

Gânduri de duminica torida.

William Kay Blacklock (1872-1922)

Sufletul lumii

"Si Zenon adaugă : "Dacă raționalul e superior neraționalului și totodată nimic nu-i este superior lumii, atunci lumea este rațională." La fel argumenta și cu privire la ceea ce este înzestrat cu inteligentă și cu suflet. " Ceea ce posedă inteligentă este superior lucrului lipsit de inteligentă, iar ceea ce este înzestrat cu suflet este superior celui lipsit de suflet; însă nimic nu-i este superior lumii; așadar lumea este înzestrată cu inteligentă și suflet". Sextus - Contra Învățaților, IX, 104.

Unul din acele plăcute momente în istoria culturii europene când un papă (Sextus = Papa Sixt al V-lea , născut:1521, Grottammare, Italia, decedat: 27 august 1590, Roma, Italia) apelează la filosofia stoică a lui Zenon ( fondatorul stoicismului) în demonstrarea sufletului și inteligentei lumii. Adică a lui Dumnezeu. Ceea ce pare a fi în opoziție este, în esență, aceeași părere. Din păcate ,atât filosofii cat și teologii țin a nu recunoaște acest lucru și a nu face reconcilierea atât de necesară după 2000 de ani de penibile dispute. Filosofii nu au inspirat religii și nici religia nu a plagiat filosofia. Ambele au descoperit aceeași realitate, aceeași stare de fapt, pe căi diferite. Cu atât mai mult s-ar întări descoperirea fiind probată/revelată prin două metode total independente și chiar divergente.
Reconcilierile sunt atât de necesare culturii europene. Pentru că alte culturi sunt infinit mai mici și sunt subordonate acesteia, copiind bucăți disparate din aceasta.

 

Da, analizati cu atentia pictura. Poate găsiti ceva in ea. 

Moartea filosofiei si fitnessul

Am privit mereu activitățile "sportive", spa-ul, wellness-ul, aplecarea insistentă asupra corpului uman ( în felul în care imensa majoritate uită că prima parte a dictonului latin este "mens sana" urmând apoi "in corpore sano") ca o evidentă frică în fata morții. Palidă replică în fata inevitabilului, tentativă patetică de amânare a ceva ce este de neamânat și de neașteptat, ceva care poate surveni în următorul minut fără o cauză externă/ extremă.  Mai departe însă de aceasta revelație a mea ( pe care o voi detalia-o altă dată) mi-a atras atenția o complementară explicatie a lui Agamben : 

"Fortele istorice tradiționale - poezie, religie, filosofie- care, atât în perspectiva hegelo-kojeviană, cat și în cea a lui Heidegger, țineau treaz destinul istorico-politic al popoarelor au fost de mult transformate în spectacole culturale și în experiente private, pierzându-și orice eficacitate istorică. In fata acestei dispariții, singurul proiect care mai pare să păstreze o oarecare seriozitate este asumarea și "gestionarea integrală" a vieții biologice, adică a înseși animalității omului. Genomul, economia globală, ideologia umanitară sunt cele trei fațete solidare ale acestui proces în care umanitatea postistorică pare să-și asume propria fiziologie drept mandat unic și apolitic." 

Giorgio Agamben - Deschisul, Omul și animalul, ed Humanitas