Povestea căderii Constantinopolului este însă interesantă. Trebuie să ținem minte că asediul a durat 2 luni și că , fată în fată, se aflau doua armate disproporționate : armata apărătoare, bizantină, formată din cca 7.000 de osteni ( din care 2.000 de mercenari) și armata lui Mehmed al II-lea formată din 100.000 de osteni, inclusiv 20.000 de ieniceri.
Lung și greu a fost asediul otoman dar a fost punctat de eșecuri după eșecuri. Planuri interesante, tehnică de luptă de ultimă generație ( faimoasele mega-tunuri făcute de "inginerul" ungur-transilvănean Orban ) sau tunelurile săpate de kosovarii trimiși din Novo Brdo de Despotul Serbiei. Uneori te întrebi cu cine s-au luptat apărătorii Constantinopolului cu atâția dușmani-mercenari din tările vecine.
Dar orașul rezista. Si atunci, în noaptea de 28-29.mai a apărut eroarea : o poartă din zidul de apărare al Constantinopolului a fost uitată deschisă. Kerkoporta. Conform "tradiției" ar fi trebui să urmeze trei zile de jaf, ucideri și violuri. După doar o zi , sultanul a oprit masacrul dorind să păstreze cetatea intactă. Din cca 50.000 de locuitori, mai puțin de jumătate mai erau în viată.
Totul începe cu o poartă lăsată deschisă. O mică poartă aparent inofensivă. Dar, printr-o mică poartă, se scurg armatele invadatoare. Care, în liniște, ajung în cetatea ale cărui ziduri nu au fost în stare să le distrugă în plină zi. Intrând în liniște și, după ce au ajuns la un număr considerabil inlăuntrul cetătii, pornesc atacul. Printr-o poartă mică năvălesc, ca un șuvoi, armate tăcute și mortale.
Porțile, portițele, găurile, tunelurile, fisurile trebuiesc păzite cu imensă grijă. Căci nu mega-tunul făcut de ungurul Orban sau cei 100.000 de osteni au făcut ca frumoasa capitală să cadă ci o poartă uitată deschisă.
Si m-am gândit zilele acestea la Kerkoporta căci sunt convins ca în 6-7 octombrie vom avea în fata tocmai această poartă care vreau să rămână închisă.
