Libertatea artistului ?

Non est imaginum structura pictorum inventio, sed ecclesiae catholicae probata legislatio et traditio.


Al doilea conciliu de la Niceea 787

Condamnarea picturii la cenzura  ...

Opinia ta. Opinia publică

[...]Dar principala însușire a înțeleptului, considera Arkesilaos, în acord cu Zenon, consta în a se păzi să nu fie prins în capcană, în a băga de seamă să nu cadă în eroare. [...]

Cicero, Primele academice, II, 66

[...] In schimb, eroarea, nesocotința, ignoranța, opinia și presupunerea, într-un cuvânt toate cele străine de asentimentul ferm și constant, <Zenon> le socotea incompatibile cu virtutea și înțelepciunea. [...]

Cicero, Academicele posterioare, I, 42

Într-o lumea a înțelepciunii, talk-show-urile ar dispărea. Probabil majoritatea televiziunilor de știri ar dispărea. Multe vorbe, multe opinii, puțină minte, puțină ascultare.
Cuvânt definitoriu al contemporaneității: trăncănitul.

Pictura fotografică

Răspunsul lui Vincent Van Gogh la o scrisoare în care i se făcuse observația că figurile sale nu sunt "bune".

" Spune-i lui Serret că as fi disperat dacă figurile mele ar fi bune; spune-i că fotografiind un săpător, acesta - după părerea mea- nu sapă; spune-i că găsesc admirabile figurile lui Michel-Angelo, deși picioarele sunt hotărât prea lungi, soldurile, basinul prea late; spune-i că pentru mine Millet și L'Hermitte sunt adevărați pictori, fiindcă nu pictează lucrurile asa cum sunt, sec, analizându-le, ci asa cum ei le simt; spune-i că dorința mea cea mai mare e să învăț cum se fac astfel de abateri dela realitate, astfel de inexactități și prelucrări întâmplător născute: ei da, astfel de minciuni dacă vrei, dar mai de preț decât valorile propriu-zise."

( traducere Lucian Blaga, Filozofia stilului, Editura Cultura Națională, 1924, pag 3-4)

Într-o lume asaltată de imagine fotografică, din mediul virtual ( cate picturi ai văzut vreodată pe Instagram) pană în fostele galerii de artă devenite saloane de "expoziții fotografice", pictura pare să fi pierdut cursa cu fotografia. Plebea incultă respinge ca neînțeleasă pictura oricărui curent ( acceptată doar cea realist-fotografică, realism lipsit de substanță) neputând înțelege mesajul, sentimentul transmis. Lipsa de cultură ținând masele departe de pictură. Facilul, evidentul, decerebrata fotografie fiind maximul mesaj ce poate fi perceput.

Ruptura nu este însă - în umila-mi opinie - creată de pictori. Nu cred ca avem in pictură situatia filosofiei si a turnului ei de fildes. Nu, nu artistul trebuie să se coboare în noroi pentru a ridica privitorul ci acesta trebuie să își dorească această înțelegere superioară și să depună efortul de a se ridica la ea.

Pictura nu se îndepărtează de public. Ea își continuă drumul slăbită însă prin incapacitatea publicului de a o înțelege. Publicul însă se îndepărtează de cultură căzând pradă facilului, imediatului, explicatului, senzației animalice, imaginii brute, nude, care nu necesită sentiment sau educație.Cel mai are vânzător de tablouri - Ikea.

Facebook-ul plin de filmări cu picturi extrem-realiste, fără valoare intrinsecă. Doar tehnică și repetiție. Poza aproape perfectă care și-ar putea găsi locul doar în bâlciurile populare. Imagine fără sentiment.

Masele însă sunt arogante și s-au "eliberat" de "tirania" intelectualității. Răpirea din serai ascunsă în fotografia ridicată apoi la nivelul de artă. Sute de cursuri de fotografie și câteva de pictură. Facilul la îndemâna sub-mediocrității.

Deși acum 100 de ani România avea o populație la fel de needucată, lipsită de cunoaștere și de cultură, diferența este că atunci populația își dorea aceasta ridicare. Si ea a fost posibilă și realizată cu răbdare, umilință, atenție și dragoste. Intelectualitatea romană s-a aruncat atunci într-o cruciadă de culturalizare a poporului având însă toată susținerea acestuia. Învățarea poate începe de la acceptarea nevoii de cultură. De la acceptarea condiției tale inferioare din care dorești să te ridici. Dureros moment în care trebuie să iți accepți sub-mediocritatea urmat însă de înălțarea ta prin studiu, răbdare, acumularea de informații, definirea valorilor. Proces care nu se va finaliza niciodată, tu însă urcând prin fiecare efort spre vârfurile culturii. Poporul roman a putut să parcurgă acest drum o dată. Va mai putea să o mai facă încă o dată ?

Tristă lume care își uită cultura și își înlocuiește valorile cu insignifiantul.

Sic transit gloria mundi.

Toate's vechi...

Plângerea tării.


Frunză verde de negară,
Vai! sărmană biată țară
Cum te-ajunse focul iară!
Rusii vin te calicesc,
Nemții te batjocuresc
Si ciocoii te hulesc !
Nu mi-e ciudă de străini
Cât de pământeni haini,
Că tu, dragă, le-ai fost mumă
Si ei singuri te sugrumă!
Nu mi-e ciudă de Muscali
Nici de Nemții bocâncari*
Cât mi-e ciuda de ciocoi
Că te lasă la nevoi
De tipă sufletu 'n noi.
Frunză verde de neghină,
Vai s'amar de-a ta gradină,
Cea gradină cu flori plină!
Cum o calcă, cum o strică
Niște izme** fără frică!
Cum ii smulge florile
Si-i pradă rodurile!
Frunză verde de mohor,
Vai de sânu-ți plin de dor
Cât e el de hrănitor
Si la iepe căzăcești,
Si la câni flămânzi nemțești,
Si la pilafgii turcești
Si la râme ciocoiești!
Sărăcuț de maica mea
Cui a fi milă de ea ?
Sărăcuț de locul meu
Când l-a scăpa Dumnezeu ?
Hai copii la cei stejari
Să tăiem niscaiva pari,
Tara să ne-o țărcuim
Si de izme s'o ferim !

Poezii populare ale românilor - Vasile Alecsandri
pagina 104, editura Casa Scoalelor, 1942

* Porecla dată soldaților austriaci cari au ocupat Principatele-Unite in timpul războiului dela Crâm și cari erau încălțați cu ciobote groase sau bocanci. ( aceeași sursa)

**iazmă:sf [At: MARCOVICI, D. 167/21 / V: iasmă / Pl: iezme, (îvr) iasme, (îvr) iesme / E: nct] 1 (În superstiții) Arătare stranie și monstruoasă. 2 (Pop) Vedenie. 3 (Fig) Om foarte slab. 4 (Fig) Femeie foarte slabă și urâtă. 5 (Mtp) Ființă care este schilodită de iele.

Voluptatea artei

"[...] Arta este ea însăși un omagiu pe care îl aducem lui Dumnezeu și făpturilor lui și inima, care tresare la atingerile frumuseții, trecând peste maldările de adorări ce i se aruncă la picioare, nu se poate smulge acelei voluptăți neasemănate de a se umili în fata minunilor firi, aducându-le omagiul acesta al înțelegerii și al simțirii, care este creația artistic.[...]"

Nichifor Crainic, "Icoanele vremii", "Tara reginei", pag 17,
editor H. Steinberg, Librar, București, 1919

"Costișă în Dâmbovița" - Eliza Matica
ulei pe panza , 100 x 120 cm

Raiul tuturor.

După o viată lungă și plină de seninătate, un ateu moare. Vede cum camera de spital se încețoșează, dispare și cum o beznă pune stăpânire pe tot ce îl înconjoară. Apoi o luminiță ii apare în fata. Care creste, și creste urmând o explozie de lumină. În fată apare poarta Raiului, măreață și impunătoare.

”Da, numai prostia mea putea să mă facă ateu o viată întreagă. Și iată-mă aici, la poarta Raiului de care am râs toată viata.”

Încruntat se aproprie de poartă și se uită lung la ea. Oftează greu și..bate.

După o secundă lungă cât o eternitate, ușa se deschide. În prag stă un bătrânel simpatic, zâmbindu-i încurajator.

„Și acum urmează dezamăgirea, explicațiile în van și izgonirea în Iad. Căci existenta Iadului creștin atrage și izgonirea ateistului în Iad.”

-Bună ziua.... Sfântul Petru presupun.

• Bună să îți fie inima. Da, chiar el.
• Aaaa...am murit. Cred. Și am ajuns aici. Și acum...
• Da, ai murit dacă ai ajuns aici.
• Și acum... judecata și pedeapsa...și Iadul..și..
• De ce crezi asa ceva, fiule ?
• Sfinte... eu toată viata mea am fost ateu convins. Am fost convins că nu exista Rai, Iad și nici.... Dumnezeu.

Sfântul Petru zâmbește își întinde mâna după o carte imensă. Răsfoiește cartea îndelung. În cele din urma suspină....

• Aici erai. Ai omorât pe cineva ?
• Nu.
• Ai fost egoist? Ai fost lacom ?
• Nu, nu cred că am fost.
• Ai fost furios ? Răzbunător ?
• Nu, am considerat ca răzbunarea este săparea a două morminte în cimitir.
• Da, da... Buddha. Ai păcătuit mult ? Ai furat ? Ai mințit? Ai râvnit la femeia altuia?
• Nu. nu cred că am făcut asa ceva. Am încercat să trăiesc după o morală strictă. Din păcate pentru mine , una a filosofiei și nu cea a credinței religioase. M-am înșelat.
  

Sfântul zâmbea și răsfoia cartea.

• Ai ajutat oameni..multi. Ai fost drept în viata... Ai încercat să îți educi în spiritul binelui copii, prietenii.
• Cred că da. Sau asta am încercat să fac.
• O viată frumoasă. Bine ai venit în Rai !

Omul încremenește. Ar vrea sa zâmbească dar nu ii vine a crede. Se uită neîncrezător la Sfânt.

• Hai, nu mai fi asa crispat. Ai avut o viata frumoasă, ai făcut mult bine, ai respectat Poruncile. Ai fost un Om frumos. Ne ești drag și viata ta a fost o binecuvântare pentru tine, pentru ceilalți și pentru Noi. Că ai făcut-o crezând în bunătatea lumii , este egal cu a crede în bunătatea Zeului. A-i iubi și proteja Creația este a fi ceea ce el a dorit să fi. Să îți arăt Raiul...
  

Împreună se plimbară prin rai. Grădinile imense, mereu însorite, liniștea împăcată, absenta dorințelor, a durerii și a răului. Absenta a tot în afara Lui. Oameni destinși discutau în liniște. Unii aveau turban. Ridică ochii spre Sfânt care zâmbi văzându-i mirarea. Sub un copac câțiva budhisti stăteau de vorba cu însuși Buddha. Aceeași mirare. Dar nu întrebă nimic... Au mai mers și iată-i pe filosofii antici alături de cei medievali și ..cei moderni. Filosofii ateismului... Crispare...și se uită din nou către Sfântul care abia își stăpânea râsul.

• Toți cei de aici, știind sau neștiind, au fost buni oameni, au protejat și aparat Umanitatea, Creația, Adevărul și Frumusețea. Crezi tu că ei nu ar trebui să fie în Rai ?

Se mai plimbară un pic și, în zare, văzură niște ziduri înalte până aproape de cerul mereu senin. Zidurile părea a nu se mai termina și despărțeau Raiul în două. Ziduri...Nu putu să se abțină a intreba...

• Iertată să îmi fie mirarea. Ce sunt acele ziduri ? Este acolo Iadul ?
• Nicidecum ! Acolo este tot Raiul. Doar că dincolo de zid stau creștinii. În definitiv nu putem să ii dezamăgim arătându-le că Raiul este și pentru voi. 
  
  
  
   

Mormântul

„ Fost-am pe unde-am iubit ,

Pe mândruța n'am găsit

Și m'am lăsat după vânt

Și am dat de un mormânt.

Vântu 'mprejur suspina,

Iarba 'ncet se clătina.

Sărăcuț, amar de mine,

De-asi simți moartea că vine
As lăsa cu jurământ
să mă 'ngroape 'n cel mormânt.”

Poezie populară – culeasă de Vasile Alecsandri

pag. 113, Poezii populare ale românilor- editura Casa Scoalelor , 1942

Moartea vine cu uitarea

" Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din cârpă și mi-ar dărui o bucățică de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gândesc, însă în mod categoric as gândi tot ceea ce zic.

As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valorează, ci pentru ceea ce semnifica.
As dormi mai puțin, dar as visa mai mult, înțelegând ca pentru fiecare minut în care închidem ochii, pierdem șaizeci de secunde de lumina. As merge când ceilalți se opresc, m-as trezi când ceilalți dorm. As asculta când ceilalți vorbesc și cat m-as bucura de o înghețată cu ciocolata!

Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucățică de viata, m-as îmbrăca foarte modest, m-as întinde la soare, lăsând la vederea tuturor nu numai corpul, ci și sufletul meu.

Doamne, Dumnezeul meu ,dacă as avea inima, as grava ura mea peste gheata și as aștepta pana soarele răsare. As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, și un cântec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simți durerea spinilor și sărutul incarnat al petalelor…

Dumnezeul meu, dacă as avea o bucățică de viata… N-as lăsa sa treacă nici o zi fără sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau bărbat spunându-le ca sunt favoriții mei și as trai îndrăgostit de dragoste.
Oamenilor le-as demonstra cat se înșeală crezând ca nu se mai îndrăgostesc când îmbătrânesc, neștiind ca îmbătrânesc când nu se mai îndrăgostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lăsa sa învețe sa zboare singur. Pe bătrâni i-as învăța ca moartea nu vine cu bătrânețea, ci cu uitarea. Atâtea lucruri am învățat de la voi, oamenii… Am învățat ca toată lumea vrea sa trăiască pe vârful muntelui, însă fără sa bage de seama ca adevărata fericire rezida în felul de a-l escalada. Am învățat ca atunci când un nou născut strânge cu pumnul lui micuț, pentru prima oara, degetul părintelui, l-a acaparat pentru întotdeauna.
Am învățat ca un om are dreptul sa se uite în jos la altul, doar atunci când ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atâtea lucruri pe care am putut sa le învăț de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci când o sa fiu băgat în interiorul acelei cutii, înseamnă ca în mod nefericit mor.
Spune întotdeauna ce simți și fa ceea ce gândești. Daca as ști ca asta ar fi ultima oara când te voi vedea dormind, te-as îmbrățișa foarte strâns și l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu păzitorul sufletului tău. Daca as ști ca asta ar fi ultima oara când te voi vedea ieșind pe ușă, ți-as da o îmbrățișare, un sărut și te-as chema înapoi sa-ți dau mai multe. Daca as ști ca asta ar fi ultima oara când voi auzi vocea ta, as înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data și încă o data pana la infinit. Daca as ști ca acestea ar fi ultimele minute în care te-as vedea, as spune “te iubesc”si nu mi-as asuma, în mod prostesc, gândul ca deja știi.
Întotdeauna exista ziua de mâine și viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar dacă cumva greșesc și ziua de azi este tot ce ne rămâne, mi-ar face plăcere sa-ți spun cat te iubesc, ca niciodată te voi uita.
Ziua de mâine nu-i este asigurata nimănui, tânăr sau bătrân. Azi poate sa fie ultima zi când ii vezi pe cei pe care-i iubești. De aceea, nu mai aștepta, fa-o azi, întrucât dacă ziua de mâine nu va ajunge niciodată, în mod sigur vei regreta ziua când nu ți-ai făcut timp pentru un surâs, o îmbrățișare, un sărut și ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorință. Sa-i menții pe cei pe care-i iubești aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubește-i și tratează-i bine, ia-ți timp sa le spui “imi pare rau”, “iarta-ma”, “te rog” și toate cuvintele de dragoste pe care le știi.
Nimeni nu-și va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete. Cere-i Domnului taria și intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine."

Gabriel Garcia Marquez

Scopul nostru suprem

" Supremul scop al luptei noastre este spiritualizarea vieții marelui organ social-politic și cultural-creator care e națiunea. 
   Mijloacele întrebuințate de noi sunt exclusiv de caracter social-cultural și pleacă din izvorul unic al idealismului național. 
  Metoda noastră e aceea a cultivării și selecțiunii sufletelor superioare, prin punerea la proba a fiecărui individ care ne este încredințat, cu piatra de încercare a Cultului Ideei. Cine rezistă și dă scântei e vrednic să intre în confraternizarea Universității naționale. Cine e un simplu pietroi brut, e dat înapoi în grămadă, spre a servi ca pavaj de sosea pentru construirea drumului nou către sferele cele de sus. Oportunisme, tocmeli, reductibilități, nouă nu ne sunt permise. Noi suntem preoții aspri ai unei religii de purificare. Suntem preoții unui timp, cu mult prea îndepărtat pentru poftele grăbite ale hămesiților contemporani, dar nouă imediat accesibil, prin largul orizont al vederii istoric-filosofice."

Vasile Pârvan - Fragment dintr-o lecție de deschidere la Universitate , volumul "Idei și forme istorice"

O vreme în care intelectualitatea nu se ferea să arate calea spre succesul unei națiuni: promovarea agresivă a valorilor elitiste, investiția în vârful intelectualității, în detrimentul mediocrității, totul bazat pe un naționalism puternic, autentic și discriminator, promovarea culturii naționale și naționaliste creatoare a unui viitor potrivit acestei nații.
Generația de aur a României nu avea jumătăți de măsură și nici nu era "corectă politic".
Scopul măreț al făuririi unei națiuni mandre cere sacrificii și duritate. Otelul trebuie topit, bătut, călit, retopit, bătut, recălit pană când devine dur, ascuțit și necruțător.
Elitele gândite pentru salvarea celor care nu au cum, nu știu, nu vor sau nu pot să se salveze singuri. Elitele pregătite pentru sacrificiul suprem în numele binelui național.

Tristă contemporaneitate în care acest tip de discurs a dispărut, poate fi acuzat de diverse legi protecționiste și este imposibil de înțeles sau reprodus de către politicianul de vârf.