" Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din cârpă și
mi-ar dărui o bucățică de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce
gândesc, însă în mod categoric as gândi tot ceea ce zic.
As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valorează, ci pentru ceea ce semnifica.
As dormi mai puțin, dar as visa mai mult, înțelegând ca pentru fiecare
minut în care închidem ochii, pierdem șaizeci de secunde de lumina. As
merge când ceilalți se opresc, m-as trezi când ceilalți dorm. As asculta
când ceilalți vorbesc și cat m-as bucura de o înghețată cu ciocolata!
Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucățică de viata, m-as îmbrăca foarte
modest, m-as întinde la soare, lăsând la vederea tuturor nu numai
corpul, ci și sufletul meu.
Doamne, Dumnezeul meu ,dacă as avea
inima, as grava ura mea peste gheata și as aștepta pana soarele răsare.
As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui
Benedetti, și un cântec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as
oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simți
durerea spinilor și sărutul incarnat al petalelor…
Dumnezeul meu,
dacă as avea o bucățică de viata… N-as lăsa sa treacă nici o zi fără sa
le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe
fiecare femeie sau bărbat spunându-le ca sunt favoriții mei și as trai
îndrăgostit de dragoste.
Oamenilor le-as demonstra cat se înșeală
crezând ca nu se mai îndrăgostesc când îmbătrânesc, neștiind ca
îmbătrânesc când nu se mai îndrăgostesc! Unui copil i-as da aripi, dar
l-as lăsa sa învețe sa zboare singur. Pe bătrâni i-as învăța ca moartea
nu vine cu bătrânețea, ci cu uitarea. Atâtea lucruri am învățat de la
voi, oamenii… Am învățat ca toată lumea vrea sa trăiască pe vârful
muntelui, însă fără sa bage de seama ca adevărata fericire rezida în
felul de a-l escalada. Am învățat ca atunci când un nou născut strânge
cu pumnul lui micuț, pentru prima oara, degetul părintelui, l-a acaparat
pentru întotdeauna.
Am învățat ca un om are dreptul sa se uite în
jos la altul, doar atunci când ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt
atâtea lucruri pe care am putut sa le învăț de la voi, dar nu cred ca
mi-ar servi, deoarece atunci când o sa fiu băgat în interiorul acelei
cutii, înseamnă ca în mod nefericit mor.
Spune întotdeauna ce simți
și fa ceea ce gândești. Daca as ști ca asta ar fi ultima oara când te
voi vedea dormind, te-as îmbrățișa foarte strâns și l-as ruga pe
Dumnezeu sa fiu păzitorul sufletului tău. Daca as ști ca asta ar fi
ultima oara când te voi vedea ieșind pe ușă, ți-as da o îmbrățișare, un
sărut și te-as chema înapoi sa-ți dau mai multe. Daca as ști ca asta ar
fi ultima oara când voi auzi vocea ta, as înregistra fiecare dintre
cuvintele tale pentru a le putea asculta o data și încă o data pana la
infinit. Daca as ști ca acestea ar fi ultimele minute în care te-as
vedea, as spune “te iubesc”si nu mi-as asuma, în mod prostesc, gândul ca
deja știi.
Întotdeauna exista ziua de mâine și viata ne da de
fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar dacă
cumva greșesc și ziua de azi este tot ce ne rămâne, mi-ar face plăcere
sa-ți spun cat te iubesc, ca niciodată te voi uita.
Ziua de mâine
nu-i este asigurata nimănui, tânăr sau bătrân. Azi poate sa fie ultima
zi când ii vezi pe cei pe care-i iubești. De aceea, nu mai aștepta, fa-o
azi, întrucât dacă ziua de mâine nu va ajunge niciodată, în mod sigur
vei regreta ziua când nu ți-ai făcut timp pentru un surâs, o
îmbrățișare, un sărut și ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o
ultima dorință. Sa-i menții pe cei pe care-i iubești aproape de tine,
spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubește-i și tratează-i
bine, ia-ți timp sa le spui “imi pare rau”, “iarta-ma”, “te rog” și
toate cuvintele de dragoste pe care le știi.
Nimeni nu-și va aduce
aminte de tine pentru gândurile tale secrete. Cere-i Domnului taria și
intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cat de
importanti sunt pentru tine."
Gabriel Garcia Marquez
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Unind puncte pe hârtia memoriei.
Când ești in zona Varna este recomandabil sa vizitezi Balcicul. Un motiv ar fi ca in zona nu ai multe locuri demne de vizita (in afara ora...
-
Dupa cel de-al doilea razboi mondial au aparut si bancuri, oroarea fiind foarte bine combatuta cu un pic de umor si/sau sarcasm. Doi evrei...
-
Acum 72 de ani, pe 24 octombrie, după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, 51 de state au fondat Organizația Naţiunilor Unite. Po...
-
Tiranul Dionysios îi dădu să aleagă între trei curtezane; el însă le luă pe toate trei, spunând: „Paris a plătit scump alegerea uneia din t...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu