Superioritatea meseriei de scrib în Egiptul antic

 

 Superioritatea meseriei de scrib în Egiptul antic

 de Madalin Matica

             Din fericire, avem in zilele noastre destule izvoare pentru a ne face o idee ,apropiată de realitatea acelor zile, asupra importantei meseriei de scrib in perioada Egiptului antic.

            Nu voi insista asupra evidentelor (se estimează că doar 1% din populația Egiptului era alfabetizată), ci asupra impactului acestei importante a scribului asupra istoriei Egiptului.

            Cele mai clare informații pot si găsite in papirusurile Lansing si Sallier III, ambele fiind regăsite in cadrul British Museum. De altfel îmi pare foarte bine analizat papirusul Sallier dar, din varii motive, posibile incertitudini, mai puține analize sunt realizate pe marginea papirusului Lansing. As dori să îmi abat atenția cu precădere asupra acestuia. O poarte din acest document va fi citat mai jos spre susținerea argumentelor ulterioare:

 Papirusul Lansing

  [Începutul instrucțiunii de scrisoare scrisă de către scribul regal și supraveghetorul șef al vitelor din Amen- Re, Regele zeilor, Nebmare-nakht]

Pentru ucenicul său, scribul Wenemdiamun.

 Lauda Profesiei Scribului

[Scribul regal] și supraveghetorul șef al vitelor lui Amen- [Re, Regele zeilor. Nebmare-nakht vorbește cu scrib Wenemdiamun]. [Aproprie-te de aceasta] nobilă profesie ... O vei găsi utilă ... Vei fi avansat de superiorii tăi. Vei fi trimis în misiuni ... Iubește scrisul, evită dansul ; atunci vei deveni demn de a fi oficial. Nu tânji după pădurea de mlaștină. Întoarceți spatele aruncării cu pietre și alergatului. Ziua scrie cu degetele tale; recită noaptea. Împrieteniți-vă cu sulul, cu paleta. Sunt mult mai plăcute decât vinul. Scriind pentru cel care citește este mai bine decât toate celelalte profesii. Îi place mai mult decât pâinea și berea, mai mult decât îmbrăcămintea și unguent. Merită mai mult decât o moștenire în Egipt, decât un mormânt din vest.

 

Sfaturi pentru elevul nedorit

Tânărule, cât de îngâmfat ești! Nu asculți când vorbesc. Inima ta este mai densă decât un mare obelisc, [cu o] înălțime de o sută de coți, grosime de zece coți. Când este terminat și gata de încărcare, multe echipe de lucru îl desenează. Aceasta aude cuvintele oamenilor; este încărcat pe o barjă. Plecând de la Yebu este transportat, până când ajunge să se odihnească loc în Teba.

 Deci, de asemenea, o vacă este cumpărată anul acesta și ară anul următor. Învață să-l asculte pe păstor; doar îi lipsesc cuvintele. Cai aduși de pe câmp, își uită mămicile. În jug, ei urcă și coboară în toți ai lui misiunea maiestății. Devin ca cei care sunt in jurul lui, care stau în grajd. Ei fac tot din cauza fricii de bătaie.

 Dar, deși te bat cu toate felurile de bete, tu nu asculți. Dacă aș ști un alt mod de a o face, aș face-o pentru tine, ca să poți asculta. Ești o persoană aptă pentru scris, prin care nu ai cunoscut încă o femeie. Inima ta discerne. Degetele tale sunt pricepute, gura ta este potrivită pentru a recita.

 Scrisul este mai plăcut decât să te bucuri de un coș cu ... și fasole; mai plăcut decât nașterea unei mame, când inima ei nu cunoaște dezgust. Este constantă în îngrijirea fiului ei; sânul ei este în gura lui în fiecare zi. Fericită este inima celui care scrie; este tânăr în fiecare zi.

 

Toate ocupațiile sunt rele, cu excepția celei a scribului

Uita-te  cu ochii tai. Ocupațiile sunt în fața ta.

Ziua spălătorului crește, scade. Toate membrele lui sunt slabe, [din cauza] albirii hainele vecinilor în fiecare zi, de la spălarea lenjeriei lor.

Făcătorul de oale este îmbibat cu pământ, ca unul a cărui rude au murit. Mâinile, picioarele lui sunt pline de lut, el este ca unul care trăiește în mlaștină.

Cizmarul amestecă in cuve. Mirosul lui este pătrunzător. Mâinile lui sunt roșii de roiba, ca unul care este murdar cu sânge. Se uită în spatele lui după zmeu, ca unul a cărui carne este descoperită.

Paznicul pregătește ghirlande și lustruiește vase. El petrece o noapte de trudă la fel ca unul pe care Soarele strălucește.

Negustorii călătoresc în aval și în amonte. Sunt cât se poate de ocupați, transportând mărfuri dintr-un oraș în alt [oraș]. Îi aprovizionează pe cel care dorește. Dar vameșii scot aurul, cel mai prețios dintre metale.

Echipajele navelor din fiecare casă (de comerț), își primesc încărcăturile. Pleacă din Egipt spre Siria, iar zeul fiecărui om este cu el. (Dar) nici unul dintre ei nu spune: „Vom vedea din nou Egiptul!”

Tâmplarul care se află în șantierul naval transportă cherestea și o stivuiește. Dacă dă azi rezultatul de ieri, vai de membrele lui! Constructorul de nave  stă în spatele lui pentru a-i spune lucruri rele.

Lucrătorul care este în câmp, a sa este cea mai grea dintre toate slujbele. El își petrece ziua încărcat cu uneltele sale, legat de cutia sa de instrumente. Când se întoarce acasă noaptea, este încărcat cu cutia de scule și cu lemnele, cu cana sa, și pietrele lui albe.

Scribul, el singur, înregistrează rezultatul tuturor. Ia aminte la asta!

Nenorocirile țăranului

Permiteți-mi să vă explic și situația țăranului, acea altă ocupație dură. [Vine] inundația

și îl îmbibă ... își îngrijește uneltele. Ziua își taie uneltele agricole; noaptea împletește funii. Chiar orele prânzului le petrece in munca agricolă. Se echipează pentru a merge pe teren de parcă ar fi un războinic. Câmpul uscat se află în fața lui; iese să-și ia carul cu boi. Când a fost păstor mai multe zile, își aduna carul sau și revine cu ea. El ii face un loc pe teren. Vine zorii, se duce să înceapă (?) și nu o găsește la locul ei. Își petrece trei zile căutând; o găsește în mlaștină. Nu găsește piei lor; șacalii i-au mestecat. Iese, îmbrăcămintea în mână, să ceară pentru el un car cu boi.

Când ajunge la câmpul său, îl găsește rupt. Își petrece timpul cultivând, iar șarpele îl urmărește. Aceasta termină sămânța pe măsură ce este aruncată la pământ. Nu vede o lamă verde. Face trei arături cu cereale împrumutate. Soția sa a coborât la negustori și nu a găsit nimic pentru troc. Acum scribul ajunge la  țărm ca sa înregistreze recolta. Însoțitorii sunt în spatele lui cu toiaguri, nubienii cu bâte. Unul îi spune (lui): - Dă cereale. - Nu există. Este bătut sălbatic. Este legat, aruncat în canal, scufundat cu capul în jos. Soția lui este legată în prezența sa. Copiii lui sunt în lanțuri. Vecinii lui îi abandonează și fug. Totul s-a terminat! Nu există cereale.

 Dacă ai minte, fii scrib. Dacă ai aflat despre țăran, nu vei putea fi unul. Ia aminte la asta! ...

 Scribul nu suferă ca soldatul [...]

[...] Fii scrib și ferește-te de armata! Cheamă și fiecare va spune: „Iată-mă”. Ești ferit de chinuri.

Fiecare om caută să se ridice. Ia aminte la asta!”

 

 

 

Rolul scribului apare aici ca fiind asemănător atât intelectualului modern, dar si al funcționarului public modern, cu avantajele, inegalitățile si unele abateri de la o egalitate socială, concept necunoscut in aceea perioada dar la care ne putem raporta astăzi.

            Scribul are roluri diverse, acoperind aproape întregul spectru al activității guvernamentale moderne. Scribii mențin regatul unit prin comunicările pe care le fac prin rețeaua proprie administrației faraonului, subordonată evident acestuia. Funcționează deci ca un liant al societății si, având puterea de a scrie si înțelege dorința faraonului, devin umbra puterii acestuia. Scribul punând in scris voința zeului-faraon, căpătată prin extensie (o „contaminare”) o importantă mare in fata restului societății. Proximitatea faraonului îl ridică, in multe cazuri, deasupra liderilor militari, in anumite cazuri chiar deasupra celor religioși pe care ii substituie in anumite cazuri. Scribii sunt organizați pe niveluri ierarhice într-o structură piramidală extrem de complexă, iar competenta de scrib devine cerința unor activități care se bucură de un anumit prestigiu. Acum, pentru a deveni funcționar sau preot, cunoașterea scrierii era absolut necesară.

            Scribul este istoricul Regatului. Ceea ce, in perspectiva si credințele asupra morții si preaslăvirii faraonului in fata generațiilor următoare, are o importantă mult mai mare decât in alte părți ale lumii antice sau ulterior in istoria omenirii. Dorința de a fi păstrat in memoria colectivă (imaginarul) a faraonului si credința in viața de după moarte așa cum este asumată de civilizația egipteană dă aceasta exacerbată putere scribului-istoric.  Scribul scrie, descrie si, in multe cazuri, modifică istoria scrisă. El este cel care, la cererea preoțimii si a faraonilor, șterg din istorie domnii importante. Cine controlează scrierea istoriei are o putere mare si asupra vieții ulterioare a sufletului faraonului.

            Scribul este colectorul de taxe. Si Regatul Egiptean, ca si restul statelor antice, medievale sau moderne, există si prosperă prin colectarea de taxe. Fiind cei care pot scrie, pot comunica si pot avea acces la arhive, scribii devin motorul de finanțare al Regatului. Scribii aveau astfel puterea de a nota, de a modifica si de a abuza de această calitate, meteahnă care se păstrează si in zilele moderne. Dacă in perioadele ulterioare existau măsuri de verificare, scrisul si cititul fiind mai accesibile, in Egiptul Antic scribii par a fi unicii deținători de putere. Singurii care le-ar fi putut afecta puterea fiind nobilimea si preoțimea, si ele fiind literate. Scribii egipteni apar în mod regulat în frescele mortuare ce zugrăveau activitățile de zi cu zi: înregistrarea recensământului bienal al bovinelor, măsurarea câmpurilor în scopuri de impozitare, verificarea livrărilor de cereale recoltate, cântărirea metalelor prețioase. Vechii egipteni au acordat o semnificație imensă cuvântului scris. Ei credeau că angajarea vorbirii în scris a făcut cuvintele reale și adevărate, o credință împărtășită de toți egiptenii, alfabetizați sau nu. Cei care nu pot citi singuri au angajat scribi  pentru a întocmi contracte, scrisori, inventare și testamente. Scribii au fost meniți astfel să facă acordurile și intențiile permanente și obligatorii. Când scribul și-a recitit lucrarea, clientul său a avut încredere în el să recite sincer cuvintele pe care le scrisese, având încredere că nu va abuza de chemarea sa.

            Scribul este privilegiat. Nu oricine putea deveni scrib. Nu ușor puteai deveni scrib (este estimată o perioadă de pregătire de 5-6, pană la 12 ani). Nu exista o mare competiție si deci o siguranță personala in a fi scrib. Scribul nu avea nevoie de legi ( ale „funcționarului public”) sau de agenții ( „Agenția Națională a Funcționarilor Publici’) care să le prezerve privilegiile, ele fiindu-le apărate prin greutatea de a deveni scrib sau imposibilitatea majorității la a accede la aceste posturi.

Bucăți de scrieri hieratice antice, în mare parte scrise de scribi studenți pe fulgi de calcar numiți ostraca, sugerează că, oricât de umilă ar fi originile sale, un egiptean educat ar putea realiza aproape orice. Horemheb (d.1292 î.Hr.) este un bun exemplu. Născut din părinți de rang mediu, pregătirea sa de scrib l-a dus la o carieră în armată. In timpul domniei lui Ahenaton (1353-1336 î.Hr.), Horemheb s-a ridicat prin rândurile militare și, in timpul conducerii lui Tutankhamon (1332-1323 î.Hr.), a fost comandantul șef al forțelor egiptene. În calitate de consilier apropiat al tânărului faraon, Horemheb a fost numit „adjunct al regelui în cele două țări” și s-ar fi putut aștepta să moștenească tronul ​​dacă regele ar muri fără copii. A trebuit să aștepte câțiva ani, dar în cele din urmă Horemheb a atins apogeul carierei sale devenind ultimul rege al dinastiei a 18-a, punându-și amprenta prin instituirea unor reforme dramatice în organizarea armatei, a sistemului judiciar și a administrației în general. Succesul durabil al acestor schimbări s-a datorat mult educației sale ca scrib. Scribii stagiari au fost determinați să creadă că, dacă se țineau de lecții și respectau instrucțiunile tutorilor, cariera lor putea fi fulminantă.

Scribul are un rol important dar si o muncă ușoară. Aceasta afirmație este susținută de papirusul Lansing ( motivul citării acestuia mai sus). Dacă putem privi/ citi acest papirus dintr-un punct de vedere admirativ vis-a-vis de rolul acestuia, el poate fi citit si din punctul de vedere al unei nedisimulate arogante ale acestei caste. Nici viața militară, nici a micului meșteșugar, nici a agricultorului sau cizmarului nu este prețuită. Este dis-prețuită in comparația făcută cu avantajele vieții scribului. Lipsește cu desăvârșire din aceste texte (nu numai in papirului Lansing) o empatie cu restul claselor sociale dar si o lipsă de valorizare a acestor clase fără a căror existentă si muncă, Regatul ar fi încetat a mai exista. Si aici putem trasa o paralelă dureroasă intre scribul antic si funcționarul public modern, ambii manifestând aceeași atitudine de superioritate susținută doar printr-o putere formală si generată de funcționarea unui sistem autocrat ( denaturat-democrat).

Dar educația nu era la îndemâna tuturor. Așezămintele guvernamentale și templele majore au sprijinit școlile, unde băieții încep pregătirea la șase sau șapte ani, uneori mai devreme. La aceste internate, cunoscute sub numele de „grajduri”, servitorii de familie sau de gospodărie livrau zilnic rații de mâncare și băutură studenților timp de câțiva ani, timp în care studentul nu contribuia la venitul familiei. Băieții din familiile mai sărace nu puteau spera să fie educați decât cu sprijinul unei rude sau patron mai înstăriți sau prin ucenicie către un scrib mai în vârstă, poate funcționarul local sau agentul funciar, care le-ar învăța elementele de bază ale meșteșugului scribului.

Textul cunoscut sub numele de Satira meseriilor datează din Regatul Mijlociu, Epoca de Aur a literaturii egiptene, între 2025 și 1700 î.Hr. El aparține unui gen cunoscut sub numele de „Texte de înțelepciune”, presupuse colecții de experiențe ale oamenilor învățați și influenți care trebuie împărtășite cu generațiile următoare ca sfaturi privind comportamentul, deportarea și avansarea în carieră. În epoca Ramesside (1300-1075 î.Hr.), Satira meseriei era unul dintre textele cele mai frecvent copiate de cărturarii studenți. Compară munca unui scrib cu cea a altor meserii sau meșteșuguri, în încercarea de a convinge elevul că educația îl va face mai bun decât oricine altcineva. Introducerea, presupusă a fi scrisă de un tată pentru fiul său, citește:

 

Am văzut multe bătăi - pune-ți inima pe cărți! I-am urmărit pe cei recrutați pentru muncă - nu este nimic mai bun decât cărțile! [A fi scrib] este cea mai mare dintre toate chemările, nu există nici una ca aceasta în toată țara.

 

Câteva texte didactice înalță beneficiile educației cu profesia de magistrat promovată ca realizare finală.

 

Scribul dirijează munca oamenilor. Pentru el nu există taxe pentru că își plătește tributul în scris ... Puneți scrisul în inima voastră pentru a vă putea proteja de orice fel de muncă grea și deveni un magistrat respectat.

 

Scribul student a fost îndemnat în mod constant să fie studios:

 

Nu rămâneți inactiv sau nu vă pierdeți timpul. Nu te lăsa plăcut, asta va fi ruina ta. Scrie cu mâna, citește cu gura și caută sfaturi de la cei mai buni. Un scrib priceput în chemarea sa, un maestru al educației, este foarte norocos. Perseverează ... nu petrece niciun moment în trândăvie sau vei fi zdrobit. Urechea unui băiat este pe spate; aude doar când este bătut. Luați aceste cuvinte în inimă pentru binele vostru.

 

Insigna comerțului era scribul cu paleta sa, de obicei un dreptunghi îngust de lemn cu două sau mai multe adâncituri pentru cerneală și o fantă pentru ținerea pixurilor. Paleta, împreună cu un recipient tubular pentru tulpini de stuf utilizate ca pixuri și o pungă cu șnur care conține alte accesorii ale scribului, au format semnul hieroglific pentru un scrib și activitățile sale. O rugăciune invocațională către Thot, zeitatea patronă a scribilor și inventatorul scrisului, a fost folosită ca instrucțiune pentru studenții cărturari:

 

Vino la mine, Thot, oh nobil ibis ... Vino la mine și dă-mi sfaturi pentru a mă face priceput în chemarea ta. Cel care îl stăpânește este considerat apt să ocupe funcții ... Soarta și norocul se găsesc alături de tine.

 

Cerneala era fabricată din pigment fin măcinat, amestecat cu o gumă ușoară și păstrată în tablete mici. Mestecând capătul unui stuf proaspăt se strâng fibrele pentru a forma un stilou de pensulă, care este scufundat într-un vas cu apă, în mod tradițional o broască țestoasă, înainte de a fi învârtit peste blocul de cerneală uscată pentru a prelua culoarea. Când stiloul a devenit zdrențuit sau înfundat cu cerneală, scribul va tăia capătul și va face următoarea secțiune de scris. Suprafețele de scriere includeau fulgi de calcar, scânduri spălate cu alb și role de papirus sau piele, ale căror suprafețe ar putea fi netezite cu o pietricică rotunjită sau cu un obiect neted din fildeș special. Erorile erau șterse cu o cârpă umedă sau răzuite cu o bucată de gresie. Vasul cu apă, blocurile de cerneală de rezervă, radierele și un cuțit pentru tăierea și ascuțirea stilourilor erau păstrate în punga scribului.

 

            Educația scribului începe cu principiile elementare ale scriptului hieratic. Cei mai josnici cărturari, care s-au antrenat doar cinci sau șase ani, au învățat probabil doar rudimentele scriptului hieroglific. Studenților li s-au setat documente exemplare și extrase din texte populare pentru a le copia, pentru a-și exersa scrisul hieratic pe scrisori de format de bază, rapoarte și contracte, absorbind în același timp sfaturile bune conținute în texte. Unele opere literare egiptene semnificative supraviețuiesc aproape exclusiv din copii ale studenților.

 

Un „dicționar” al școlarilor in hieroglife, cu echivalentele lor hieratică, arată că o cunoaștere a mai mult de 450 de semne a fost necesară pentru scrierea zilnică. Lecțiile de păstrare a evidenței, de înregistrare și etichetare au permis oricărui scrib pe jumătate competent să îndeplinească cea mai esențială dintre toate funcțiile scribale: întocmirea și actualizarea listelor. Pentru profesii precum cele de funcționar guvernamental, preot sau avocat, un scrib s-a antrenat încă câțiva ani, mărindu-și vocabularul la probabil o mie sau mai multe semne. Cei cu cele mai bune abilități de scriere de mână sau desen ar putea urma meșteșugul de a crea copii ilustrate frumos ale textelor funerare, denumite în mod obișnuit Cărți ale morților. Alții ar putea deveni desenatori, artiști sau arhitecți. Medicii și-au compilat propriile colecții de rețete de medicamente, tratamente și descântece asociate, multe copiate din texte găsite în Casa Vieții, biblioteca templului. Avocații trebuiau să fie familiarizați cu corpusul legilor și precedentelor civile și religioase găsite în dosarele oficiale, care erau administrate de arhiviști. Societatea birocratică a Egiptului depindea de abilitățile unei armate de cărturari de toate gradele, de la grefier la evaluator fiscal.

Intr-o altă cheie, scribul este intelectualul modern. Manifestă o înțelegere a istoriei Regatului, are o clară înțelegere a funcționării acestuia si, prin natura meseriei, este puternic conectat la modificările si dorințele faraonului. Este in mijlocul evenimentelor atât in teritoriu ( prin activitățile din teren, agricole, taxare, militare etc), cat si in palatele faraonilor si templele preoților unde se elaborează politicile regatului.

            Scribul are mijloacele si timpul de a înțelege frumosul. Poezia, literatura, mistica, întreaga artă hieratică îl preocupă nu doar ca înțelegere si transmitere dar, mai ales, îl găsim si ca generator de cultură si cunoaștere.

            Scribul se supune dar este prezent. Îl vedem, in sculpturile si frescele găsite, îngenuncheat. Îngenuncheat dar prezent. Prezent, dar nu insignifiant. Mic, dar nu minuscul. Scribul este văzut si, a fi văzut înseamnă a exista. A exista înseamnă că vei exista si după trecerea in lumea de apoi.  

            Înțelegerea scribul egiptean este una din cheile noastre de înțelegere a Egiptului Antic. Dintr-o perspectivă exhaustivă putem înțelege intrinsec Egiptul înțelegând corect instituția scribilor.