Lighioană

 Etimologiile cuvintelor sunt incursiuni in istoria nu doar a limbii române cât a istoriei neamului românesc. Ceva ce ne arată devenirea noastră ca popor in jurul a ceva ce ne-a menținut integritatea: limba română.

In Duminica a XXIII am ascultat predica vindecării demonizatului din ținutul Gherghesenilor. Desigur exista multe exegeze, explicații și predici pe acest text din Sfânta Evanghelie după Luca . Ceea ce mi-a atras atenția este paragraful ( Luca 8, 30) :

„Şi l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ţi este numele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulţi intraseră în el. „

Si mi-a atras atenția deoarece in „Cuvintele de invătătură” ale Diaconului Coresi ( 1581) acest paragraf apare astfel :

<< Intrebă elu Isusu, grăi:”ce ti-e numele?” Elu zise: „Legheonu” ( că draci multi intrase intru elu). >>

Legiunea din Biblia modernă apare in anul 1581 ca fiind „legheonu”. Oarecum mai apropiat de modernul „lighioană”.

Dar și Legiunea romană apărea in conștiința iudeilor sub ocupația romană ca fiind o putere malefică, oprimatoare, o lighioană care ii tinea sub control.

Mergând in zilele noastre găsim câteva explicații pentru „lighioană”

LIGHIOÁNĂ, lighioane, s. f. 1. Animal (sălbatic). ♦ Spec. Pasăre de curte; orătanie. ♦ Spec. Insectă, gâză (vătămătoare). 2. Fig. Epitet dat unui om de nimic; mișel. ♦ Calificativ glumeț dat unui copil sau unui om matur. [Var.: lighioáie s. f.] – Din sl. legeonŭ.
sursa: DEX '09 (2009)

lighioană sf [At: CANTEMIR, I. I. I, 60 / V: (reg) ~aie, ~on sm, ligioaie, ligi~ / Pl: ~ne și (pop) ~oni / E: slv лєгєонъ] 1-2 (Adesea cu determinări prt sau dep) Animal (sălbatic) Si: babă, dihanie, fiară. 3-4 (Spc) Insectă (dăunătoare). 5 (Spc; mpl) Vietate care trăiește pe lângă casa omului. 6 (Spc; mpl) Pasăre. 7 Om ticălos. 8 Om străin. 9 (Gmț) Apelativ pentru un copil sau, rar, pentru un om matur.
sursa: MDA2 (2010)

In ambele se face o vagă referire la proveniența din slavona veche a cuvântului.

Erorile de interpretare par a fi susținute incă din anul 1927 unde găsim, in „Dacoromanie – buletinul „Muzeului Limbei Române” condus de Sextil Puscariu, anul IV, partea 2, paginile 828-829, o posibilă explicație etimologică ( formulată de filologul Vasile Bogrea):

Din păcate explicațiile îmi par eronate. Si forțate. 

Drumul corect al cuvântului pare a fi :

Legiune (romană) – Legiune (diavolească)- Legheonu ( Coresi) – Lighioană (laic) si revenirea la „Legiune” in forma biblică modernă.

Aștept să fiu contrazis.

Iluzia tineretii. Leonidas

      Cu toții cunoaștem povestea regelui-eroul al Spartei, Leonidas. Un sacrificiu care a marcat nu doar istoria Greciei antice dar și istoria și devenirea întregii culturi europene, până în zilele noastre. S-au scris sute de cărți despre puterea sacrificiului, despre cei 300 de spartani care au luptat și murit pentru a apăra Atena, Europa si spiritul liber, născător de democratie si libertate, reprezentat in acel moment de măreata Grecie. Cei 300 de spartani care nu au cedat in fata unei armate imense ( nu, nu cred că erau un milion de persani dar, o estimare realistă ne arată 7000 de greci - intre ei si cei 300 de spartani- față-n față cu 300.000 de persi) murind pentru a respecta legea Spartei si apărarea Atenei. Cei care nu au avut plăcerea să citescă manualele de istorie povestind războaielor greco-persane ( adica majoritatea), au văzut filmele. 

    Nu doresc să intru in polemici legate de inexactitățile din filmele despre Thermopylae. Nu asta mi-am propus si, daca doriti să vă extindeti intelegerea asupra acestei batalii, exista surse mai avizate. Doresc doar sa subliniez o imensă eroare promovată in film si, prin aceste filme, in inconstientul colectiv: elogiul (exagerat) al puterii tinereții. In acest caz. Si in general. Dar despre "in general" exista alte carti. 

    Filmele ne prezinta un Leonidas tânăr, puternic, exemplu de vigoare masculina. Un tânăr/adult care accepta moartea fara a ceda o palma de pamant in fata unei morti sigure. Tineretea încrezătoare în respectarea legilor Spartei, pentru a carei onoare va muri. Alaturi de tinerii lui prieteni, capi de familii care vor opri, vremelnic, amenintarea persana a eradicarii Greciei. 

    Nimic mai fals. Regele Leonidas avea, la data bataliei de la Thermopylae, varsta de 60 de ani. Intre cei care l-au urmat (in ciuda opozitiei preotilor Spartei) sunt 300 de soldati credinciosi care aveau mostenitori barbati/baieti, adulti sau destul de maturi sa poata prelua sarcinile capului familiei ce pleca acum spre o moarte sigura. Putem aproxima, fara sa gresim prea mult, ca acestia aveau peste 40 de ani, probabil multi fiind de varsta regelui. 

    O societate decisa sa venereze tineretea vesnica, scut nevrednic in fata evidentei-de-anulat a mortii, mistifica istoria. Societatea astazi decisa sa venereze tineretea fara de batranete si sperand in viata fara de moarte, ascunde o intelegere mai profunda si exacta a unui eveniment istoric demn de a fi gandit. 

    Nu, nu voi gandi eu pentru voi. Cine are minte, sa o faca singur. Cine nu are, nu ar intelege nici daca i-as desena. 

    Sacrificiul adultului ajuns la intelepciunea apusului vietii.  

Insemnele de stat

Simbolurile si însemnele naționale fac parte din identitatea naţională.
In afara steagului si imnului de stat avem Stema României. 

Stema României simbolizează statul român național, suveran și independent, unitar și indivizibil și se compune din două scuturi suprapuse: scutul mare și scutul mic.

Scutul mare, pe albastru, are o acvilă de aur cu capul spre dreapta, cu ciocul și ghearele roșii, cu aripile deschise, ținând în cioc o cruce ortodoxă din aur, în gheara dreaptă o sabie, iar în gheara stângă un buzdugan.

"Stema României, adoptată de cele două Camere ale Parlamentului, reunite în sesiunea din 10 septembrie 1992, constă într-un vultur sau o acvilă, pe un scut, având aripile deschise; în cioc ține o cruce iar în gheare o spadă și un sceptru. Între aripile protectoare se află un scut împărțit în cinci părți cuprinzând stemele celor 5 regiuni istorice."

Sperând că nu v-am plictisit… unde doream eu să ajung este o subliniere pentru toți funcționarii statului ( inclusiv forțele de ordine) a următoarelor paragrafe :

-          „ținând în cioc o cruce ortodoxă din aur”

-          „în cioc ține o cruce iar în gheare o spadă și un sceptru”

Crucea ortodoxă, simbol al Ortodoxiei intrinseci statului național, suveran, independent, unitar și indivizibil român trebuie apărată si prețuită înaintea oricăror vremelnice ordine.

Jurământul vostru prevede apărarea României si a însemnelor ei identitare.

Gândește… 

 

 

 

Pe socoteala cui ?

 "[...] ne-am desgrădit, făcând drum larg unei civilizații pripite, unei pospăeli apusene, care in schimbul păturilor bogate ale brazdei noastre, ne împle cu trebuințe de care n'am fi avut trebuință; prin legiuiri de un caracter cosmopolit, pe care liberalii obicinuiesc a le numi "tot ce e romanesc", am făcut din tara noastră o nouă Americă, in care se grămădește superfluența populațiilor apusene, cărora le convine foarte bine teoria de "om si om", de egalitate, libertate si fraternitate pe socoteala noastră. [...]"

 

Mihai Eminescu 

Timpul (II) 1877, 11 Dec. articol de fond

Lama frântă

Când o sabie încetează să mai fie o sabie?
Când are lama ruptă?

Ea a luptat. Si-a făcut groaznica menire. A făcut să curgă râuri de sânge. A omorât oameni. A stat in mâna celui pe care l-a slujit. Probabil a pierdut la un moment dat. Si atunci ea a fost frântă. Căci acesta este mersul lumii. La un moment dat, stabilit de Judecător, vine rândul tău. Si atunci lama se sfarmă, omul cade, pământul înghite, metalul crapă.

Când o sabie încetează să mai fie ceea ce a fost?

Este cea care nu a văzut niciodată sânge omenesc o sabie? Născută ca sabie si-a făcut ea menirea? Obiect de panoplie, amintire tristă a unor vremuri pline de nelegiuire si de violentă. Născută pentru moarte, ea devine „obiect decorativ”. Dar o numim sabie.

Când o sabie devine sabie ?

Când încetează să fie sabie ?