Sacrificiile umane ale aztecilor.

 „[...] Aduși la butuc, care era o piatră de trei palme și încă puțin în înălțime și aproape două în lățime, erau răsturnați pe spate și ținuți de cinci persoane: două le apucau picioarele, alte două brațele și una capul. Atunci venea preotul care trebuia să-i ucidă, și-i lovea în piept cu amândouă mâinile cu o piatră de silex, meșterită aidoma fierului de lance și, prin deschizătura operată, băga mâna și smulgea inima, apoi o oferea soarelui și o arunca într-o tigvă. Odată inima smulsă și sângele aruncat într-o tigvă, luată de stăpânul prizonierului sau sclavului care murise, trupul era azvârlit și se rostogolea pe trepte până la baza templului. [...]”

Bernardino de Sahagun (misionar franciscan), (1499-1590)
„Historia general de las cosas de Nueva Espana” Tomo II

 

„[...] Pe acea piatră nenorocitul era așezat pe spate pentru a fi sacrificat, cu pieptul foarte întins, căci îl țineau legat de mâini și de picioare […] cum pieptul sărmanului era atât de întins, îl deschideau cu multă putere, cu ajutorul unui cuțit crud și smulgeau repede inima, iar cel care oficia abjectul act izbea inima de partea exterioară a pragului altarului, lăsând acolo o pată de sânge [...]”
Toribio de Benavente Motolinia (misionar franciscan), (1482-1568)
„ Historia de los indios de la Nueva Espana”

 

„ [...] Neamurile care ofereau sacrificii omenești zeilor lor arătau astfel, ca idolatri rătăciți ce se aflau, ideea înaltă pe care o nutreau despre excelența divinității, despre valoarea zeilor lor și cât de nobilă, cât de înaltă era venerația lor către divinitate. Prin urmare, ele dovedesc că posedă, în mai mare măsură decât alte neamuri, reflecția naturală, dreptatea cuvântului și judecata rațională. Iar în materie de religiozitate, ei au fost deasupra tuturor celorlalte neamuri, întrucât neamurile cele mai religioase din lume sunt acelea care, spre binele popoarelor lor, își oferă ca sacrificiu proprii copii. [...]”
Bartolomé de las Casas (misionar dominican), (1474–1566)
„Brevísima relación de la destrucción de las Indias”

 

„ [...] Indianul își lua mica încărcătură de daruri pentru cavalerii soarelui, bastonul și scutul și începea să urce pas cu pas spre înaltul templului, ceea ce întruchipa drumul soarelui de la est la vest. Când ajungea în vârf și se ridica în centrul marii pietre solare, care se afla acolo pentru a indica apusul, sacrificatorii soseau și îl sacrificau, deschizându-i pieptul la mijloc. I se scotea inima care era oferită soarelui, aruncându-se sângele înspre astru. Apoi, pentru a reprezenta coborârea soarelui spre vest, lăsau cadavrul să se rostogolească la baza scărilor. [...] „
Diego Durán (misionar dominican), (1537–1588)
„Historia de las Indias de Nueva Espana e islas de Tierra firme”

 

Subiectul este unul mult comentat si mult „gustat” de curioși, ageamii, cercetători, de amatorii de senzații tari sau ai industriei de film. Toate aceste emoții au dus la o clară distorsionare a procesiunii, a motivației, dar si la o greșită judecată a acestui ritual privit eminamente dintr-o perspectivă catolic-spaniolă. De altfel, in urma primelor relatări a apărut in Europa un val masiv de condamnare a „împăratului-criminal” Moctezuma, indignare aparent menită a ascunde si a justifica jafurile si genocidul făcut de trupele spaniole. Ulterior, foarte multi istorici au început să conteste aceste practici si să catalogheze aceste relatări ca fiind „propagandistice”. Din păcate pentru ei, dovezile arheologice recente arată însă că aceste ritualuri nu erau nici izolate si nici de mică sau mare amploare.   

Descrierile conchistadorilor (Hernan Cortes, Andres de Tapia etc.), dar si cele ulterioare (precum cele ale clericilor Bernardino de Sahagun, Toribio de Benavente Motolinia, Bartolomé de las Casas sau Diego Durán ) ne descriu cu destulă exactitate ritualul sacrificiilor umane ale imperiului aztec, cu mici diferențe. Sacrificatul (potrivit studiilor ADN – prizonieri de război sau sclavi neaparținând ca etnicitate populației aztece) era adus in vârful piramidei, in zona pietrei sacrificiale, unde era țintuit de către 4 sau 5 persoane (femei sau bărbați) in timp ce preotul ii deschiderea cutia toracică cu un cuțit de silex (sau obsidian). O dată ce cutia toracică era deschisă, preotul băga mana in cavitate si scotea inima sacrificatului, o arăta/ îndrepta/ oferea zeului soare si apoi o arunca intr-un vas aparținând stăpânului sclavului sau prizonierului de război. Corpul ii era apoi împins in jos pe scările piramidei, reconstituind alegoric apusul soarelui.

Cele patru descrieri analizate par grupate cate două: primele două (Bernardino de Sahagun si Toribio de Benavente Motolinia) sunt inflamate si pompieristice, neținând cont de diferențele culturale si religioase dintre privitor si participanții la ritual sau însemnătatea acestuia pentru aceștia. Următoarele (Bartolomé de las Casas si Diego Durán) sunt însă mai rezervate, căutând a înțelege practicile religioase, valorile etico-morale sau ideea de dreptate sau Drept ale populației aztece.

Repulsia si indignarea primelor două descrieri par a fi generate de uitarea „voluntară” a istoriei (cunoscute) a practicilor romane, egiptene sau chinezești (acestea din urmă incă necunoscute conchistadorilor spanioli). Trăgând o paralelă putem spune că este greu să fii îngrozit de „masacrele” sacrificiilor aztece (relatate in jurul anilor 1500), unde găsim aproape 700 de fragmente umane (Templo Mayor) când, in aceeași perioada (23-24 august 1572), in Paris, circa 30.000 de hughenoți au fost masacrați (Noaptea Sfântului Bartolomeu).

Sacrificiile umane ale aztecilor au fost reale si își au originea in credințele religioase si tradiționale ale acestor popoare reunite sub Imperiul Aztec. Ritualul este important pentru coeziunea unui popor si niciodată nu este arbitrar sau neavând o importanță majoră in funcționarea si existenta acelui stat. Privind echidistant, din punctul meu de vedere, ritualul sacrificial este un aspect minor, lipsit de o însemnată importantă in înțelegerea societății aztece, fapt relevat si din citirea „Códice Tudela” aflat in Museo de América unde planșele reprezentând aceste practici sunt puține si descrierile mult mai calme.