Ereziile Coranului

După moartea lui Muhammad în 632, un număr de tovarăși ai săi care știau Coranul pe de rost au fost uciși în bătălia de la Yamama de către Musaylimah. Primul calif, Abu Bakr, a decis ulterior să adune cartea într-un singur volum, astfel încât să poată fi păstrată. Zayd ibn Thabit  a fost persoana care a colectat Coranul, deoarece „obișnuia să scrie Inspirația Divină pentru Apostolul lui Allah”. Astfel, un grup de cărturari, cel mai important Zayd, a strâns versurile și a produs un manuscris al cărții complete. Manuscrisul potrivit lui Zayd a rămas la Abu Bakr până când a murit. Reacția lui Zayd la sarcină și dificultățile de colectare a materialului coranic din pergamente, tulpini de frunze de palmier, pietre subțiri (denumite în mod colectiv sub numele de suhuf) și de la bărbați care îl știau pe de rost este consemnată în narațiunile anterioare. După Abu Bakr, în 644, lui Hafsa bint Umar, văduva lui Muhammad, i s-a încredințat manuscrisul până când al treilea calif, Uthman ibn Affan, a solicitat copia standard de la Hafsa bint Umar în aproximativ 650.

În aproximativ 650, al treilea calif Uthman ibn Affan  a început să observe mici diferențe în pronunția Coranului, pe măsură ce Islamul s-a extins dincolo de Peninsula Arabică în Persia, Levantul și Africa de Nord. Pentru a păstra sfințenia textului, el a ordonat unui comitet condus de Zayd să folosească copia lui Abu Bakr și să pregătească o copie standard a Coranului. Astfel, în decurs de 20 de ani de la moartea lui Mahomed, Coranul a fost angajat în formă scrisă. Acest text a devenit modelul din care au fost făcute și promulgate copii în toate centrele urbane ale lumii musulmane, iar alte versiuni sunt considerate a fi distruse. Forma actuală a textului Coranului este acceptată de savanții musulmani ca fiind versiunea originală compilată de Abu Bakr.

Stratul A (care se apropie de cele 86 de sure (capitole) „dezvăluite înainte de Hijra”, deși există unele amestecuri) este o lucrare teologică fin scrisă, de înaltă abilitate retorică. Are o anvergură generală, o mare parte din aceasta fiind dedicată relatării poveștilor biblice (și apocrife) (în special cele ale lui Adam, Noe, Avraam și Moise) ca încurajări și avertismente și referindu-se la evenimentele din ele ca Semne și cei implicați în aducerea Cuvântul lui Dumnezeu ca mesageri. Arată un interes intens în reconcilierea tradițiilor biblice cu propria sa narațiune teologică și conține foarte puține prescripții etice detaliate.

Stratul B (aproximativ la 28 'după Hijra') este complet diferit: are un stil retoric mult mai ciudat (în cea mai mare parte, deși cu unele pasaje mai fine), versuri mai lungi și are mult mai puține referințe biblice, folosește intens a celei de-a doua persoane (adresându-se direct ascultătorului) și include multe referințe la Mesager (singular) care recită Coranul ca profet, subliniind necesitatea de a-l asculta. Include diverse referințe locale specifice la Mahomed, Mecca, Moscheea și Yathrib (Medina), o serie de prescripții morale și legale detaliate, câteva îndrumări personale pentru profet și dispensații speciale pentru el (în special despre soțiile sale), numeroase anti- Polemici creștine și antievreiești și multe îndemnuri pentru a lupta împotriva inamicului și necredinciosului.

Inconsistentele si erezia Islamului (si implicit lipsa lui de valoare teologica) a fost demonstrata de către Sfântul Ioan Damaschinul(cca 655-750), ultimul dintre Sfinții Părinți.

Ioan Damaschinul cunoștea bine lumea musulmana, a lucrat in administrația califului, cunoștea limba si obiceiurilor. In acest sens voi prezenta câteva aspecte din viața Sfântului Ioan Damaschin.

-          I. Relația sa cu comunitatea musulmana

-          II. Analiza subiectului despre islam

I.                    Sinodul iconoclast de la Calcedon (754) - întrunit pentru a condamna venerarea icoanelor. La finalul întrunirii, acest sinod a condamnat prin anatemizare pe cei trei apărători ai icoanelor: patriarhul Constantinopolului, Gherman; patriarhul Constantei, Gheorghe si pe preotul si monahul din Mânăstirea „Sfântul Sava”, Ioan Damaschinul: „… Anatema lui Mansur, cel cu nume rău si cu cuget sarazin.”  Sinodul nu a menționat numele de creștin al lui Ioan Damaschinul (așa cum se obișnuiește in tradiția ortodoxa, pentru ca atunci când își îmbrăca hainele monahale, își părăsește numele de familie si își ia alt nume), ci a folosit numele Mansur pe care îl moștenise de la bunicul sau, Sargun b. Mansur.

Mansur, care însemna „biruitor”, era un nume bine-cunoscut in rândul musulmanilor. Sintagma: „cel cu cuget sarazin” a mai fost folosit de Sinodul VII Ecumenic atunci când Beser, un creștin apostat a îmbrățișat Islamul. Aceasta expresie a fost folosita pe de o parte pentru a blama iconodulii si pe de alta parte pentru a eticheta pe opozanții icoanelor. Însă Ioan Damaschin a fost etichetat așa pentru a scoate in evidenta afinitatea lui cu lumea musulmana.

Bunicul lui Ioan Damaschinul pare sa fi jucat un rol important in capitularea Damascului in fata oștirilor lui Khalid b. al-Walid. Damascul a fost asediat începând cu data de 13 martie 635 si s-a predat după șase luni. Heraclie se afla in Antiohia, însă creștinii au așteptat in zadar ca armata acestuia sa intervină in ajutorul cetății. In anul următor va reveni bizantinilor, dar pentru o scurta perioada. Bătălia de la Yarmuk, 20 august 636, a marcat sfârșitul prezentei bizantine in Siria.

La început, musulmanii erau toleranți fata de sirieni, nu au fost forțați sa se convertească la Islam. Toleranta primilor califi umayyazi a fost exprimata si prin decizia lor de a păstra sistemul administrativ existent. Bunicul lui Ioan Damaschin, Mansur a deținut o poziție înalta de autoritate publica. După moartea tatălui sau, Ioan Damaschinul a devenit secretar, având o poziție chiar mai înaltă decât tatăl sau in administrația califului.

II.                 Ioan Damaschinul a fost in primul rând teolog, iar scrierile sale devin mijloace de exprimare a opiniilor teologice.

„Erezia ismaelitilor” apare in corpul principal „De Haeresibus”, care face parte din lucrarea „Izvorul cunoștinței” .

Capitolul 100 este o apologie istorica si o scriere polemica. Discuția ia forma unui dialog.

1.      „Există și religia rătăcitoare de norod a ismailiților care până în ziua de astăzi are putere și care este înaintemergătoare lui Antihrist.”

-          Acest „si” ne arata ca aceasta religie este o erezie, fiind pusa alături de alte erezii si nu este o scriere special scrisa împotriva ismaelitilor

-          Expresia „ înaintemergătoare lui Antihrist”- Ioan Damaschinul a mai folosit-o intr-un capitol special din „De Fide Orthodoxa” in care considera ca Antihrist este nu doar Satan, ci si orice om care nu mărturisește ca Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat, ca este Dumnezeu desăvârșit si a devenit om desăvârșit, rămânând in același timp Dumnezeu. El a aplicat acest nume si lui Nestorie.

2.      Ea își trage obârșia de la Ismail, care s-a născut lui Avraam din Agar: de aceea ismailiții se mai numesc și agareni. Ei sunt numiți și „saracini" de la spusa ,,Σάρρα κενούς", că Agar i-ar fi zis îngerului: „Sarra m-a slobozit pe mine deșartă (Σάρρα κενήν με άπέλυσεν)".

-          Sfântul Ioan Damaschinul folosește trei nume pentru musulmani: ismaeliti, agareni si sarazini.

-          Coranul afirma ca Avram si Ismael au pus temeliile casei :”Si când sădiră Avram si Ismael temeliile casei” SII, 121

-          Ii numește agareni, un nume derivat de la Agar, mama lui Ismael.

-          Sarazini, se refera la Vechiul Testament,  Facerea , cap 16.8 :” și i-a zis îngerul Domnului: "Agar, slujnica Sarei, de unde vii și unde te duci?" Iar ea a răspuns: "Fug de la fața Sarai, stăpâna mea”

3.      Ei bine, până în vremurile lui Heraclie au fost vădit închinători la idoli, dar între timp a apărut la ei un proroc mincinos pe nume Mamed, care, după ce a dat peste Vechiul și Noul Testament și a vorbit cu un călugăr - chipurile - arian, a alcătuit un eres al său - și băgându-se sub pielea poporului prin părută cucernicie, a dat sfară în țară că s-a pogorât asupra lui carte din cer, și după ce a scris în cartea sa niște alcătuiri caraghioase, așa le-a predat închinarea.

-          Adică din Vechiul Testament a luat monoteismul, de la arieni, afirmația ca Duhul Sfânt si Isus sunt fapturi, mai mult ca Hristos a fost un simplu om.

4.      Zice că Dumnezeul tuturor este unul singur, nici născut, nici născător.

-          Acesta este conținutul Surei Curățirii sau Sura Unității si este îndreptată împotriva creștinilor, adică a celor care atribuie „asociații” lui Dumnezeu.  In teologia lui Ioan Damaschin :”cunoaștem un singur Dumnezeu, in trei ipostasuri”

5.       Zice că Hristos este cuvântul lui Dumnezeu și duhul Lui, zidit însă și rob, și că din Maria, sora lui Moise și Aaron, s-a născut fără de sămânță, deoarece „cuvântul și duhul lui Dumnezeu", zice, „a intrat în Maria și a născut pe Iisus, care a fost proroc și rob al lui Dumnezeu ". Mai zice că iudeii, săvârșind călcare de lege, au vrut să-L răstignească și, punând mâna pe El, au răstignit numai umbra Lui, dar Hristos însuși nu a fost răstignit, nici nu a murit, fiindcă Dumnezeu L-a luat pe El la Sine în cer, fiindcă îl iubea. Zice și că după ce S-a înălțat Hristos la ceruri L-a întrebat Dumnezeu, zicând: „O, Iisuse, ai zis tu: «Sunt Fiul lui Dumnezeu și Dumnezeu?»", la care Iisus a răspuns: «Fie-Ți milă de mine, Doamne; Tu știi că nu am zis [așa ceva], nici nu mă simt înjosit a fi rob al Tău, însă oamenii cei călcători de lege au scris că am zis cuvântul acesta, și au mințit împotriva mea, și sunt rătăciți». Și I-a răspuns Lui Dumnezeu", zice: „«Știu că tu n-ai zis cuvântul acesta»".

-          Ioan Damaschin cunoștea Coranul si toate cele cate sunt expuse apar in Coran.

6.      „Și cine dă mărturie că Dumnezeu i-a dat lui scrierea [aceasta], sau care dintre proroci a prezis că se va scula asemenea proroc?"

-Inca de la începutul capitolului Ioan Damaschin îl numește pe Mohamed „fals profet”, iar acum analizează autenticitatea calității de profet. Acesta apelează la exemplul lui Moise care a avut ca martori pe poporul sau care privea la muntele fumegând, pe când Mohamed dormea când s-a pogorât cartea asupra lui.

- Deși aceasta parte nu apare in Coran, ea apare in tradiția musulmana in care se spune ca Gabriel i-a adus porunca lui Dumnezeu.

Un alt argument la aprecierea de fals profet, este aceea ca accepta o scriptura fără martori care sa adeverească de unde si cum a venit aceasta. Scriptura lor nu le permite sa se căsătoreasca, sa cumpere sau sa facă ceva fără sa aibă martori. Ioan Damaschin le reproșează musulmanilor ca nu i-au cerut lui Mohamed sa le dea dovezi, sa aducă martori, așa cum le cere legea lor: „nu i-ați cerut: «Mai întâi arată-ne tu cu martori că ești proroc, și că de la Dumnezeu ai ieșit, și care Scriptură dă mărturie despre tine»”.

7.      Musulmanii ii acuza pe creștini ca sunt asociatori/ intovarasitori. In Coran apare „Dumnezeu nu are un fiu” (Sura 4.169). Ioan Damaschin rămâne fidel Treimii si ii numește  ciuntitori : „Așa încât voi în chip mincinos ne spuneți „întovărășitori", iar noi vă numim „ciuntitori" ai lui Dumnezeu.”

8.      Musulmanii ii învinuiesc pe creștini de idolatrie fiindcă venerează crucea, iar creștinii ii învinuiesc ca venerează Ka’ba: „Ne mai clevetesc că suntem idolatri, fiindcă ne închinăm la Cruce”

-deși in Coran creștinii nu sunt acuzați de idolatrie in mod direct, ca venerează crucea, totuși o fac in mod indirect întrucât neaga ca Hristos a fost răstignit pe cruce: ”Ei însă nu l-au omorât si nu l-au răstignit”(Sura IV)

        9. In următoarea parte se refera la titlurile surelor si la conținutul lor.

- In sura „Femeii” se rezuma la aspectul căsătoriei si al divorțului, scoțând in evidenta poligamia si practica muhallil sau repudierea femeii.

- Sura „Masa” - zice [Mâmed], i-a spus: „Ți-am dat Ție și alor Tăi masă nestricăcioasă". In Coran apare :” O, Allah< Stăpâne al nostru! Coboară-ne noua masa din cer care sa ne fie noua sărbătoare” (Sura Masa.114) „ O voi cobori vouă, dar pe acela care nu va crede nici după aceasta îl voi osândi cu un chin cu care nu voi mai pedepsi  pe nimeni din toate lumile” (115).

-Ioan Damaschin scoate in evidenta aspectul eretic al musulmanilor, încercând o aluzie la Cina cea de taina, musulmanii cred ca aceasta este chiar consumarea de alimente in cadrul unei mese.

In ultima parte sunt consemnate aspecte ale practicilor musulmane: circumcizia, despre interzicerea anumitor alimente, interzicerea băuturii si renunțarea la Sabat.

Capitolul „De Haeresibus” trebuie văzut ca o scriere cu scopul de a informa despre conținutul religiei ismaelitilor, folosind versetele Coranului, dar si de a combate erezia, apelând la argumente teologice din Vechiul si Noul Testament.

Eliza Matica | Madalin Matica