Montesquieu si Hobbes

Un mare ganditor, pe nedrept uitat astazi: Montesquieu. Un filozof care nu razbate inca in constiinta Europei: Hobbes.

Montesquieu, un ganditor avand o claritate care penetreaza adancimile, o simplitate a ideilor specifica spiritelor avansate ( care au depasit faza de limbutenie  semi-docta) , o duritate intalnita doar la ganditorii care si-au aprofundat credintele, ideile si tezele, lipsindu-le de magie, religie sau supranatural.

"Maretia legilor unei societati libere este ca ele nu ne spun niciodata ce ar trebui sa facem, ci doar ce nu trebuie sa facem ."

Ca o recomandare : alaturati-l pe Montesquieu lui Hobbes ( inclusiv in ordinea citirii cartilor) ca sa observati un dialog peste timp, o continuitate ( nu neaparat insa in sustinerea aceleiasi ideii) a gandirii filozofice asupra naturalului, societatii si vietii.

Unul dintre frumoasele dialoguri peste timp pleaca de la conceptia lui Montesquieu de stare naturala - definita ca fiind "frica a tuturor", idee dezvoltata de Hobbes care defineste egalitatea naturala ca fiind capacitatea egala de a ucide. Starea naturala devine astfel la Hobbes un razboi originar " al tuturor impotriva tuturor".

Razboiul pleaca de la conceptul monoteist potrivit caruia omul este facut dupa chipul si asemanarea zeului. Deci exista un singur om, oamenii fiind doar copii nereusite ale aceluiasi. Avem deci un razboi de anihilare a fiecaruia impotriva tuturor, detestati pentru ca exista fara a avea un sens, clone ale originalului divin. Omul creat este unul si singuratatea lui este similara singuratatii zeului. Oamenii ca societate sau multime pierd orice atribut divin.