joi, 28 mai 2015

Alea iacta est !

Traducerea din latina ar fi : Zarurile au fost aruncate. Citatul este inca ( ..aiurea) utilizat pentru a defini o situatie din care nu se mai poate iesi, un punct depasit din care nu te mai poti intoarce. Situatiile in care ai luat deja o decizie si s-a inceput o actiune din care nu rezulta decat o victorie sau o infrangere.
Desigur citatul a trebuit sa fie spus de cineva la fel de celebru, iar Iulius Cezar a devenit extrem de celebru. Propozitia a fost spusa atunci cand trupele romane fidele lui au trecut raul Rubicon, marsaluind spre Roma.
Probleme insa. Trecerea raului Rubicon era interzisa de catre Senatul roman. Legea spunea clar: nici o armata romana nu va trece raul iar daca o armata trece raul atunci comandantul acesteia trebuie sa renunte la comanda si armata sa depuna imediat armele.
Iulius Cezar a ezitat dar, in cele din urma a dat ordinul de a nerespecta legea sacra romana. Si atunci "a aruncat zarurile" violand legea . De amintit ca el venea cu legiunile fidele tocmai din Galia. Venea la Roma pentru a prelua cu forta conducerea Imperiului. Adica o lovitura de stat. Loviturile de stat se dau la adapostul armatelor fidele si impotriva deciziilor Senatului ,violand legile.

Cezar l-a invins pe Pompei si a preluat conducerea Imperiului Roman. Daca pierdea ar fi fost omorat si el si legionarii care l-au urmat. Ulterior nu e de mirare ca a fost asasinat de un grup de patrioti ( cel putin Brutus era) pentru a preveni caderea Romei intr-o moharhie absoluta. Omul a fost omorat si nu ideea stupida. Au urmat vremuri tulburi pentru Roma. Dar asta este alta poveste.

Alea iacta est ! Se poate folosi in sedinte , discutii elevate, scrisori de despartire si oriunde ai nevoie a pari cult/elevat . A nu se exagera.


Ascultand minciunile...

Has your lordship any other or better criterion than consistency to distinguish  certainly and truth from uncertainly and untruth?
(Are domnia ta, pentru a distinge certitudinea si adevarul de incertitudine si neadevar un alt criteriu sau un criteriu mai bun decit coerenta?)


Locke


marți, 26 mai 2015

Pozitivitatea criticii

" In clipa in care declaram un set de idei imune criticii, satirei , derizoriului sau analizei, libertatea de gandire devine imposibila."
Salman Rushdie
Deci cate credinte, idei, filozofii, opinii, prejudecati,situatii, prietenii,proceduri,legi, iti micsoreaza libertatea de gandire ? A pune totul la indoiala, a trece toate ideile prin focul analizei, iata calea spre un adevar propriu si spre libertatea individuala. Fara a cadea insa in capcana axiomelor lui Descartes.

luni, 25 mai 2015

Propriul meu bine

O lectie simpla de autoapreciere : " Sunt din fire facut pentru propriul meu bine; nu pentru propriul meu rau" -Epictet
Nu crezi ca ar fi timpul sa incepi sa iti acorzi mai mult credit ?
Iadul incepe insa in momentul in care "propriul meu bine" intra in disonanta cu ceea ce societatea defineste ca "bine". "Binele meu propriu" vs "binele comun" ? Individul vs comunitatea ? Epictet, fiind filosof stoic ar fi optat pentru cel comun. Eu insa ca filo-epicureic optez pentru "binele propriu" care nu trebuie insa sa intre in contradictie cu normele "comune"( altfel as fi hedonist).Notiuni care, insa, se afla intr-o contradictie flagranta factuala caci binele propriu ma defineste, imi este particular, iar viata imi este dictata de dorinta si vointa mea nu de o opinie generalizata.  Epictet, un stoic atat de epicureic uneori.

Inventandu-ne lumea

Daca pictorul vrea sa vada frumuseti care sa-i starneasca iubirea, el este stapan sa le creeze. El poate crea taramuri locuite si pustiuri, locuri umbroase si intunecate.
Egli n’e signore e dio, el este stapanul si zeul lor suveran.


Da Vinci 


vineri, 22 mai 2015

Rousseau

Oricine ai fi, tu care vrei sa cunosti un om, incumeta-te sa citesti cele cateva randuri care urmeaza si-l vei cunoaste deplin pe J. J. Rousseau.

A! Zulietta! Nu te stradui sa-ti imaginezi farmecele si gratiile acestei fete, vraja ei, caci vei ramane departe de adevar. Fecioarele din manastiri sunt mai putin proaspete, frumustile din haremuri mai putin aprige, huriile din rai mai putin atatatoare. Am intrat in odaia ei ca in sanctuarul iubirii si al frumusetii; vazand-o, mi s-a parut ca vad insasi divinitatea. De o desfatare mai dulce n-au avut parte inima si ochii vreunui muritor! Ah, daca as fi putut, macar o singura clipa, s-o gust deplina si intreaga...! Insa cand, dupa primele vorbe schimbate, am aflat pretul farmecelor si mangaierilor ei, flacarile care ma mistuiau s-au prefacut brusc intr-un frig de moarte, picioarele m-au lasat si, gata sa lesin, m-am asezat si-am inceput sa cant ca un copil. Zulietta s-a ridicat indata si, plimbandu-se prin camera si fluturand din evantai, mi-a zis cu un ton rece si dispretuitor: Zanetto, lascea le donne, e studia la matamatica, adica “Zanetto, lasa-te de femei si apuca-te de matamatica”.


marți, 19 mai 2015

Amundsen vs Cook

Aventura este doar planificare ineficienta.
Roald Amundsen

Fa o singura data lucrul pe care ceilalti spun ca nu-l poti face si, niciodata nu vei mai lua in seama limitarile lor.
Capitanul James Cook.

luni, 18 mai 2015

Oglinzile esoterice

Toate oglinzile, dintru inceput, au fost patrunse de Sfantul Duh. Dreapta lor este stanga. Ziua lor e o noapte lunara. Adevarul lor e ambiguu, raspunsul lor - indescifrabil si elocvent, ca al Sibilelor, prezenta lor - o absenta, adancurile lor - de nepatruns, viata lor - o moarte, sufletul lor - neomenesc.


Petrus de Dacia


duminică, 17 mai 2015

Ouroboros

Spiritul se zamisleste pe sine insusi. El este insusi zamislitul, este propria sa progenitura. Iar spiritul exista numai in masura in care se arata si se manifesta, in masura in care se dezvaluie siesi.

Hegel


sâmbătă, 16 mai 2015

Triunghiuri

“ Eudox relateaza in Istoriile sale ca pitagoreicii atribuiau fiecarui virf al triunghiului cite o divinitate. Orice triunghi este o trinitate divina alcatuita din Hades, Dionysos si Ares.”

 “Dupa Xenocrate, triunghiul isoscel este Poarta Infernului, locul unde salasuiesc demonii.”

Plutarh


vineri, 15 mai 2015

Gnostica virtus

Pentru ca singura virtutea cognitiva a lui Dumnezeu, gnostica virtus, e aceea care cunoaste tot, chiar si ceea ce nu exista inca. Astfel ca Dumnezeu este tot ceea ce e adevarat, ut ait Sanctus Dionysius Areopagita, cum spune Sfantul Dionisie Areopagitul:  afirmarea negatiei, intelegerea de neintelesului, rostirea de nerostitului, accesul la inccesibil, corporalitatea incorporalului, forma informului, masura incomensurabilului, numarul nenumarabilului, viziunea invizibilului, locul a ceea ce nu are loc, timpul lui niciodata.

Ioannes Scotus Erigena


miercuri, 13 mai 2015

Funny facts (rep.)

Viteza sunetului este de 5 ori mai mare sub apa decat in aer.
Cineva sa trimita aceasta constatare si operatorului meu de telefonie mobila. Ca el a inteles invers. Cand ploua. Ploaie = apa.

Toaletele consuma 35% din apa menajera zilnica. 
Multa apa pentru lucruri mici. Aceasta constatare sper sa nu duca la o campanie de economisire a apei menajere.

Un aisberg sta 90%sub apa .
Spune-i si Titanicului asta. Dar si cultura/inteligenta omenirii sta 90% (deja ) sub pamant.

Croissant- ul a fost inventat in Austria. 
Spre binele omenirii nu i-au dat o denumire in germana.Schokoladencroissants. Na, fugi si cere unul !

Numele initial al Australiei a fost Noua Olanda. 
Si 80% din populatia Australiei inca viseaza la cum ar fi fost cu  Red Districts si "cafenelele" olandeze.

Daca am aduna timpul cat clipim intr-o zi, am constata ca am inchis ochii 30 minute. 
Daca adunam timpul muncit intr-o zi de lucru, am constata ne-am folosit creierul tot 30 minute. Intr-o zi foarte solicitanta. Daca esti insa servicii publice...30 min / an ?

Creierul uman contine 78% apa. 
Asta explica multe. Oooo...da.

Broastele nu pot sa inghita cu ochii deschisi. 
Si eu daca as manca toate insectele si porcariile alea as inchide ochii. Macar sa nu vad.

Animalul cu cele mai multe victime umane in Africa este ... hipopotamul. 
Acest studiu a fost platit de o asociatie anonima a leilor, leoparzilor, hienelor si serpilor.

Pe Pamint, in fiecare zi este o sarbatoare, intr-una din tari.
Din pacate nu pot calatorii chiar atat de mult/des cat mi-as dori. Stii, visul ala in care zilnic suni la birou sa spui ca e Sarbatoare. Legala.

Pisicile nu isi pot misca mandibula in lateral. 
Pot in schimb sa te muste, zgarie, scuipe, sa iti distruga hainele, incaltamintea.

Padurile amazoniene produc jumatate din oxigenul Pamantului. 
50....49...48...47....da, da, taie-l si pe ala !

Femeile cumpara 96% din vanzarile de lumanari. 
Barbatii platesc 99% din vanzarile de lumanari.

42% dintre barbati si 25% dintre femei nu se spala pe maini dupa ce merg la baie. 
Pot sa pun pariu ca acest studiu s-a realizat prin interviu direct : "V-ati spalat pe maini? Aaa...bineinteles ". De unde rezulta si concluzia ca femeile sunt mai mincinoase. Q.E.D.

Dualitati gnostice.


Dumnezeu invizibil, incorporal, incoruptibil deriva de la sine din superesentialitatea propriei sale naturi sau, cum se spune, El nu este, El se creeaza pe sine, asa cum ne invata Teoria Contemplatiei Gnostice. Iar tot ce vede in sine infaptuieste, El este asadar in acelasi timp factor et factura, infaptuitorul si infaptuitul. 


Ioannes Scotus Erigena

marți, 12 mai 2015

Ascultand !

"Cei mai multi oameni nu asculta cu intentia de a intelege ci asculta cu intentia de a raspunde".
Stephen Covey

Bezna

Definind tipurile umane , comportamentul fiecaruia intr-o camera in bezna totala identifica trei tipologii:

A) Daca in aceasta camera in bezna cauti ceva ce crezi exista, esti un om de stiinta .
B) Daca in aceasta camera in bezna cauti ceva ce nu exista, esti un filozof .
C) Daca in aceasta camera in bezna cauti ceva ce nu exista, dar il gasesti si strigi "Am gasit", esti un credincios.

luni, 11 mai 2015

Prezent.

O veche povestire africana ( nu, nu o postez ca sa dezmit barfele legate de rasismul meu) arata un tanar costeliv, sarac si care umbla din sat in sat avand o expresie hotarata. Intr-o mana cara o galeata plina de apa si in cealalta o torta mereu aprinsa. De fiecare data cand cineva il oprea sa il intrebe ce face, spre ce se indreapta in calatoria lui care parea nesfarsita, raspunsul venea invariabil :
- Car torta cu mine pentru a da foc Paradisul ceresc iar galeata de apa o car ca sa pot stinge Iadul . Si le voi gasi in viata asta ....
- Dar de ce ai vrea sa stingi Iadul si sa dai foc Paradisului ?
- Pentru ca ambele se gasesc aici pe Pamant si oamenii ar trebui sa inceteze sa le mai caute sau sa le astepte in alta parte. Aici si acum.
Si pleca mai departe.

Reverii mortale.

"Visam mereu niste masini care sa ne elibereze de noi insine; dar lumile fantastice pe care ni le contruiesc aceste masini au fisuri si gauri care ne arunca inapoi in lumea muritorilor."

John Gray - Caini de paie. Ganduri despre oameni si alte animale.



duminică, 10 mai 2015

Precaritatea certitudinii

Rabinul Maimonide a judecat foarte bine in aceasta chestiune; si nu se face indeajuns dreptate meritelor sale cand se spune ca el e primul dintre rabinii care au incetat sa spuna lucruri fara noima.
Intr-adevar, exista experiente care izbutesc de nenumarate ori si in mod normal, si totusi, in cazuri iesite din comun, constatam ca exista imprejurari cand experienta nu reuseste. Pana si geometria atesta situatii in care ceea ce se intampla deobicei nu se mai intampla.
Bunaoara se considera indeobste ca, daca doua linii se apropie continuu, ele se intalnesc la un moment dat, si multi oameni ar fi gata sa jure ca lucrurile nu pot sta decat asa.
Si totusi geometria ne arata ca exista niste linii extraordinare, numite asimptote, care, prelungite la infinit, se apropie mereu, insa nu se intalnesc niciodata.

vineri, 8 mai 2015

Epicureism pur.

"Celui care nu isi stapaneste pornirile, care nu stie cum sa reziste aparitiei neasteptate a placerii sau durerii, judecand prin prisma ratiunii care ii spune ce ar trebui sa faca, ii lipseste principiul virtutii si sarguintei, riscand sa nu fie niciodata bun de ceva."

John Locke.

joi, 7 mai 2015

Opinie privind necesitatea medierii preotilor


In timp ce Biserica europeana dinaintea reformei protestante gasea semnele influentei divine asupra activitatilor umane peste tot in lume, Reforma -si, mai ales, viziunea calvinista asupra lumii- a postulat o ruptura intre divin si uman cu privire la semnele mantuirii, pentru care nimic in afara de credinta necesara stradaniei continue nu prezenta incredere. Calvinismul il obliga pe credincios sa-si asume doua roluri opuse: cel al pacatosului care ignora planul divin cu privire la destinul sau etern si cel al credinciosului a carui credinta in salvare ii acorda dreptul la fericirea vesnica. Dar ruptura dintre aceste doua identitati facea necesara existenta unui mediator pentru ca anxietatea insuportabila sa nu umple golul lasat in urma de preotimea care imbratisase o viziune holistica asupra viitorilor enoriasi. 


 Eluned Summers-Bremner

miercuri, 6 mai 2015

Cafeaua de dimineata

...avand o mica gradina in fata biroului incerc , de multe ori, acest gand :

"Nu pot sa nu ma minunez de propria-mi prostie cand am crezut ca merita sa renunt eu la cartile si la gradina mea chiar si pentru o zi petrecuta in Camera Comunelor."

William W. Grenvill, ex prim-ministru englez

marți, 5 mai 2015

Simt miros de alegeri locale...

In anul 2009 terminam o foarte obositaore perioada de campanie. Astazi simt deja mirosul alteia. 
Mi se cere sa ma implic. Nu cred ca o voi face-o. Am devenit mai circumspect intre timp. 
Materialul scris insa atunci a ramas de actualitate. Dragi prieteni si dusmani politici.. cititi-l. 



" Alegeri 2009. What went wrong ?

Desi am prins toate campaniile post-revolutionare, nu cred ca vreuna a semanat cu alta. Primele alegeri m-au prins in pozitia de "studint in drept si jurnalist"pe aceea vreme lucrand ca sa ma intretin la Catavencu. Nu, nu exista Academia ci doar Catavencu.Asa am ajuns sa ii cunosc destul de bine pe domnii Coposu, Ratiu, Campeanu, Iliescu.Pentru o scurta perioada m-am implicat in marketing politic pentru PAC ( isi mai aduce aminte cineva de candidatura anulata a dl Nicolae Manolescu spre presedentie?).
Ulterior am iesit din sfera politicii.

Insa nu voi face istoria dezamagirilor politice ale mele ci voi incerca sa formulez cateva remarci personale legate de ultima campanie pentru Presedentie. Din punctul de vedere al unui om de marketing neimplicat politic.

1. Time is critical.O lege cunoscuta de toata lumea dar ignorata de ..toata lumea. Actiunile ( mai ales ale PSD) au avut un timming execrabil. Bombele au fost lansate prea devreme , tinta avand timp sa demonteze acuzele sau timpul si alte scandaluri sa le voaleze. Secventialitatea atacurilor a fost remarcabila prin absenta. orice strateg stiind ca o victorie este compusa din serii largi de mini-succese care trebuiesc proiectate si utilizate intr-un crescendo natural. Exista perioade de teasing, exista momentul lansarii, exista apoi re-lansari si exista module de re-aducere in atentie a subiectelor. Totul implica atat o definire clara a strategiei cat si o masurare atenta a situatiei subiectului.That was not what I had seen . Nu numai la PSD dar si la PDL. La PDL insa toata campania mi-a parut a fi de tip eroic cu un singur om si o singura strategie: Basescu singur vs toata lumea. (modul empatic de tip mioritic?). De altfel actualul presedinte mi-a parut a fi reactiv, in intreaga campania nefacand decat sa dezamorseze scandalurile opozitiei si apoi sa capitalizeze tocmai pe aceste erori. In fotbal cred ca am putea afirma ca a juca doar pe contra-atac, marcand frecvent. Ceea ce i-a adus multe beneficii dar nu ascunde lipsa unei strategii proprii. Desi NU ma indoiesc ca are oameni valorosi alaturi. Poate ar fi timpul sa asculte si alte voci.

2. Start early.O problema imensa. Nici o campanie sau strategie nu incepe ..in campanie. Ea incepe cu foarte mult timp inainte. Cred ca echipele de strategii de campanie si staff-ul campaniei trebuiau initializati si lansati in actiune acum..2 ani ? OK. Daca am intreba candidatii cred ca ar fi de acord cu mine. Time is always short.Atatea lucruri pe care aparent toata lumea le cunoaste dar nimeni nu le aplica.Sugestie: urmatoarele alegeri sunt cele pentru Primarii. Ce ar fi sa va apucati de Luni de lucru?

3. Nisa de lucru.Fiind un adept al marketingului de nisa pot afirma ca una din gravele greseli ale ambelor campanii a fost tocmai ignorarea principiilor si avantajelor extraordinare ale marketingului de nisa.Nu voi reveni asupra descrierii acestuia ci voi aminti ca PSD a incercat sa discute cu toata lumea ( cand vorbesti cu toata lumea nimeni nu te asculta pentru ca mesajul nu este personal, relevant si direct ci suna a spam). Presedintele insa a incercat sa se focalizeze pe mediul rural ( unde cred ca avea un handicap) intrand insa intr-o lupta foarte grea: pe de o partea a ignorat nisele care l-ar fi adoptat imediat ( urbanul, high-class and YUPI es) care au migrat spre Crin , pe de alta parte nisa aleasa nu este o nisa..este o masa mare care raspunde greu. Grupul ales este lenes, greu isi schimba opinia si este dependent de opinia ..urbanului educat.Alege cu atentie nisa, cucereste-o, transforma-o in agent de promovare apoi ataca o alta nisa. Repet again, and again and again. In curand vei avea de partea ta mase compuse din nise. Pe care le-ai cucerit cu mesaje diferite dar coerente.Nu miza pe faptul ca vechea garda care te-a sustinut te va pastra ca optiune daca o ignori. Cei  care ramin orice s-ar intampla cu tine este miezul de fier. Pe ei ( si doar pe ei) poti sa ii ignori. Vor fi cu tine indiferent de ce se intampla.

4. Choose medium.Cand proiectezi o campanie iti alegi un medium in care te vei manifesta cu preponderenta. Sunt adeptul mxului de marketing si a mixului de canale dar nu sunt adeptul facatului de varza din comunicare.Alegerile ar fi fost : offline - outdoor, direct marketing man-to-man, viral - word of mouth, TV & Radio, online - Internet.Unul din canale trebuie sa fie preponderent. Ce au ales candidatii ? Varza. Toate si niciunul.O greseala mai ales din partea Presedintelui care stia ca mogulii/statiile TV sunt aprioric necompliante. Mai rau : ii sunt dusmane.Atunci ar fi trebuit sa fie adoptate restul canalelor.
Pe de alta parte, alegerea canalului principal este fara succes daca nu INTELEGI modul de propagare si modul de manipulare a acelui canal de comunicare. Poate la fel de important: modul in care masori rezultatele pe aceste canale.Internetul a fost de data asta la capitolul "altele" desi a adus rezultate excelente in 2004. De ce se uita lectiile importante? Mai ales de ce PDL a tratat cu superficialitate acest mediu care in 2004 a fost factor "wow" ? Oameni puternici si inteligenti avea inca de partea lui ( dar, stiti despre cine vorbesc).

5. "Nu scoate niciodata pistolul daca nu ai de gand sa omori pe cineva"- zicala texana.Implicarea media sau a grupurilor de presiune nu a avut rezultatul scontat si mai ales din lipsa unei determinari de a "duce lucrurile la bun sfarsit". Daca declansezi un atac proiecteaza-l sa fie final, sa distruga si sa anihileze adversarul. Nu sa il "slabeasca"sau sa ii "deterioreze pozitia".Nici politica si nici marketingul nu sunt pentru cei plini de mila si evlavie. Sunt pentru cei care doresc razboi si doresc anihilarea adversarului si un sfarsit rapid al conflictului. Cu cat termini un razboi mai repede cu atat si pacea vine mai repede.Niciuna din actiunile belicoase ale adversarilor nu mi-au parut dominate de dorinta de a da lovitura finala adversarului. Pareau facute sa il destabilizeze, sa il puna in dificultate sau sa il descurajeze.Aici poate nu inteleg eu jocul (murdar oare sau doar natural?) al politicii in care aliante improbabile se creeaza penste noapte si "usa lasata intre-deschisa"poate fi o idee buna. Dar cred ca tocmai aceste voalari prelungesc un razboi lung si sangeros. Say clear : I want to destroy you and I will not stop untill I will achieve that.

6. Abandoneaza ce nu poti masura.Exemplu: Ambele partide si-au risipit bugetele in banere stradale. A calculat insa cineva daca ele au un efect? Cand majoritatea companiilor private abandoneaza expunerile stradale, partidele politice isi distrug bugetele in strada. Seems stupid to me. O asociatie ( careia nu ii fac reclama fiind o mare dezamagire ptr mine prin implicarea in campanie ) afirma ieri ca sume imense ( +700.000 EUR) au fost risipite pe banere stradale. Cu un buget 1/2 ( cca 350.000 EUR) ce ar fi putut face Internetul pentru candidati ? (OK, ok, daca incepeau acum 1-2 ani). Cu restul de 350.000 EUR ce ar fi putut face direct marketingul ?Incercati sa va imaginati efectele acestor actiuni si efectele acestor bugete bine cheltuite.
Mai sunt concluzii dar poate vor reveni asupra subiectului zilele viitoare ( indiferent de rezultatul alegerilor).


Concluzia mea este insa o acuza adusa staff-urilor de campanie care au jignit prin actiunile lor toate principiile maketingului ( da, si marketingul politic este Tot Marketing) modern si si-au pus candidatii in pozitia de a se extenua intr-o lupta prost gandita si fara o strategie clara.Actiunile lor imi releva niste persoane multumite, calme, caldute in pozitia lor. "Saracia ascute mintea"imi spunea un partener de afaceri. Da, foamea si saracia ascute mintea iar auto-suficienta distruge campaniile de marketing. Blitz-test pentru managerii de campanie : scoateti acum din portmoneu biletele de autobuz sau metro. Numarati cate are tot high-stafful campaniilor. ( Predictia mea : 0). Lumea este in alt loc decat voi.
Intelege cumparatorul/votantul in mod intim. ( be there where he is).Intelege frustrarile lui si dorintele lui ( be as much as you can as he is). Planifica din timp si cu atentie. Start early. Orice drum de 1000 km incepe cu un pas ( proverb cred chinezesc). Daca nu incepi devreme trebuie sa alergi in ultima zi 1000 km. Nu poti. Alege oameni tineri si da-le puterea de a actiona. Sunt inteligenti, infometati si dornici de afirmare. Pe cei care te-au slujit cu credinta "pensioneaza-i"pe perioada razboiului. Au pierdut legatura cu realitatea care se vede deformat prin geamul unui Mercedes.Invata din lectii si nu uita ca va exista o "data viitoare". Suferinta care nu se transforma in intelepciune se cere repetata.
De ce nu am dat aceste sugestii mai devreme ? Pentru ca, cu siguranta, nici atunci nu le-ar fi ascultat cineva. Din furtuna nu mai poti auzi nimic. Cand esti deja in furtuna incerci sa iesi din ea. Sfaturile te pot ajuta inainte de furtuna sau dupa cand trebuie sa incepi sa te pregatesti pentru urmatoarea. Care cu siguranta va venii mai devreme decat iti imaginezi.
Ambele echipe au membrii valorosi si plini de idei. Veteranii au siguranta si calmul necesar, tinerii au isteria si nerabdarea specifica varstei. Uniti cele doua pozitii, alegeti O Strategie si urmati-o.Ascultati . Masurati. Proiectati. Executati. Castigati.
Marketingul modern spune : You have to over-promiss. La fel faceti si voi in campanii. Cititi insa si a doua propozitie: But you have to Over-deliver after the sale.Keep the in your mind."




Informatii inutile.

Limba este cel mai puternic muschi din corpul uman.
Serios ?As dori ca toata doamnele sa scrie la ce s-au gandit.

O persoana normala merge la baie, in medie, de sase ori pe zi.
Asta daca nu se spala pe maini. Si daca nu face dus. Si daca nu ii curge apa in baie. Si daca nu a baut bere.

Mancarii ingurgitate ii ia sapte secunde sa ajunga din gura in stomac.
Si 2 zile sa ajunga direct pe burta ( la barbati) sau pe coase ( la femei). De multe ori multiplicata. O prajitura de 200 gr = 500 gr de grasime.

Copii au mai multe papile gustative decat adultii.
OK, asta explica de ce refuza mancarea care noi o descriem "delicioasa".

Cand stranutam impinge aerul pe nas cu o viteza de 160 km/h.
Cu toate astea nasul ramine plin de mucozitati. Daca esti singur in camera. daca e cineva in fata ta..oups.

Cele mai mici oase din corpul nostru sunt in ureche.
Ciocanelul, scarisoara si .... oase in ureche. Suna atat de ciudat ! Auzim prin vibratiile oaselor !

luni, 4 mai 2015

Iepurasul de Paste ? (rep.)

Traditia Iepurasului de Paste pare un pic suspecta deoarece ( din ceea ce stiu ) in Israel nu prea exista/existau acum 2000 de ani, iepuri.  Iepurele nu apare ca personaj mitic in povestirile, legendele orientale ci pare/este un personaj al culturii europene.

Sa sapam insa in aparitia acestui motiv/simbol : iepurasul de Paste.
Gasim iepurele insa in foarte multe biserici medievale. Motivul este ( mda..devine plictisitor dar asta este evolutia culturii europene) regasit in Grecia antica unde mai multi filozofi ( nu am spus niciodata ca nu au spus multe idiotenii ), printre care Pliniu, Plutarch, Philostratus, credeau ca iepurele este hermafrodit. Deci se putea reproduce fara sa isi piarda virginitatea ! Deci iata imaculata conceptie. Iata cum iepurele se alatura imaginii fecioarei Maria.



Dar clericii medievali nu au facut doar sa transmita vechile credinte ci le-au modificat, au rescris ce nu le convenea si au generat "adevaruri". Printre legenedele promovate astfel apare una in care un iepure mic a asteptat trei zile in Gradina Ghetsimani intoarcerea lui Isus. In dimineata zilei de Paste, Isus s-ar fi intors in gardina preferata unde a fost intampinat de prietenul iepuras.

Explicatia asta sau explicatia pagana : in majoritatea culturilor europene iepurele apare ca un simbol pagan al fertilitatii (dar ei vazusera ca iepurele face si sex si are si multi pui) . Fertilitate care este sarbatorita in aceeasi perioada a anului, dupa terminarea lucrarilor de primavara.

Selfie ?

Interpretarea clasica spune: Dumnezeu nu are chip, deci omul nu va avea. Aceasta fraza este interpretata ca un fel de declaratie ironica sau paradoxala. Si daca mergem si mai departe, inseamna ca omul nu poate spune: "Eu sunt", ci doar :"Sunt pe cale de a fi...","Devin..".Cu alte cuvinte: nu sunt prizonierul unei definitii prealabile. Pur si simplu: Dumnezeu a creat omul liber !

"Cea mai frumoasa istorie a lui Dumnezeu". Jean Bottero-asiriologul si Marc-Alain Quaknin-rabinul cu Joseph Moingt- iezuitul


duminică, 3 mai 2015

Acceptanta...

M-am străduit neîncetat să nu-mi bat joc de acţiunile omeneşti, să nu le deplâng şi să nu le dispreţuiesc, ci să le înţeleg.

Baruch Spinoza

...si eu ma straduiesc necontenit. Din pacate nu prea reusesc...

vineri, 1 mai 2015

Unind puncte pe hârtia memoriei.

  Când ești in zona Varna este recomandabil sa vizitezi Balcicul. Un motiv ar fi ca in zona nu ai multe locuri demne de vizita (in afara ora...