281

Vântul șuieră prin geamul spart. Lugubru. Cum poate să fie noaptea atât de neagră și haină ? Cum poate... Un gardian se aude pe hol. Mă foiesc în pat. Lanțul de la picioare face un zgomot trist. Nici măcar metalic. Sună a os putrezit frecat de carne. Lanțul nu e greu. Anii de când îl car l-au îngreunat. Sau poate eu m-am subțiat. Frigul, foamea, moartea și lanțul: cele patru cavaleri. Deveniți patru puncte cardinale ale vieții mele. Sau ale vieții tuturor aici. Aiud. Patru puncte cardinale în 281. De ce Miercurea Ciuc? De ce Sărata ? De ce Aiud ?

Parcă și viforul întreabă "De ce" ?
15 ani. O viată de om. Doi ani de lanțuri. 15 ani de temniță. Mai există ceva în afara ei ? A existat ceva în afara ei ?  Nici nu mai îmi aduc aminte. Eu sunt Temnita. Ne-am alipit si suntem uniti.  Amintiri sau halucinații ale febrei ? Trufia a tăcut acum. Când a vorbit,  am spus : Eu am avut o credință. Și am iubit-o. Dacă aș spune altfel, dacă aș tăgădui-o, dumneavoastră toți ar trebui să mă scuipați în obraz. Indiferent dacă această credință a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greșită, ea a fost pentru mine o credință adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atât mai intens sufăr azi, când o văd însângerată de moarte. Eu sau ea, cineva a rostit asta. Cand nu stiam incă ce este suferinta. Trufia vecină cu aroganta. Păcate de moarte. De ce eu ? De ce nu M-ai salvat? O puteai face. Dupa 15 ani ce să mai cer din ce nu am cerut deja ? Si Taci. "Mor că nu mor". O sfântă care ar fi putut spune asta după ce ar fi stat lângă mine. Trufia a trecut. A rămas furia. Furia lui Iov. Il înțeleg pe Iov. Cred că am devenit Iov și nu ajung la sfârșitul povestii. Cred ca asta este toată Povestea. Fără înțeles. Eli, Eli, lama.....


O imagine. Multi tineri. Am fost și eu, demult asa tânăr. O voce puberă îngână ceva. Nu reușesc să aud. Halucinez probabil. Dar aud ceva... "nu pentru pogoane". Știu asta ! "...să pui tot sărutul fierbinte". Știu asta ! Si vocile lor. Sute de voci. Acum și în veac. Voci dintr-un viitor prea îndepărtat să îl gândesc. "..spre lumina din urmă-a furtunii, ridică-te...". Vocea e tânără. Vocea e inocentă.

Înțeleg. Acum înțeleg. Accept și Mulțumesc. Totul pentru o Poezie. Ca leopardul lui JLB.

Lanțul e gros și rece iar vântul șuieră prin gemul spart. Febra mă încălzește și foamea îmi urlă-n stomac. Zâmbesc. Am înțeles. Totul a conspirat sa ma aducă in acel punct. Acel refren îngânat a fost totul. Si fără Tot, el nu ar fi existat. Înțeleg. Zâmbesc. Mă întorc pe patul de fier și Mulțumesc. Mulțumesc Miercurii-Ciuc. Mulțumesc Săratei. Mulțumesc Aiudului sfânt. Am ajuns și am făcut ceea ce trebuia să fac. "Mor ,acum, că nu mor". Zâmbesc. Nu e delir este fericire.

Iti Multumesc.