Tăcerea

Trei ore. De atâta timp stă acolo, în colt, ghemuit pe vine. Se uită la podeaua murdară. Ciment infect și rece ca gheata. Plin de scursori. As vrea să ii ofer un scaun dar nu am asa ceva. Celula este mică și are doar un pat de fier. Fără nimic pe el. Fier rece. Poate i-as fi oferit un ceai sau măcar un pahar cu apă. Stă ,mă uit la el și nu îmi dau seama ce face. Se gândește ? Este trist ? Măcar îngândurat ? Vrea să îmi spună ceva ?
De trei ore mă gândesc ce să ii spun. Ce să ii cer ? Ce ajutor să îmi dea ? Măcar să îl întreb ce sens au toate astea ? De ce arestarea ? De ce condamnarea ? De ce tortura din arest ? De ce chinurile de aici ? Foametea ? Lanțul ? Frigul ? Boala ?
Mă uit la el și îl vad cum stă nemișcat. Nu se uită la mine. Se uită la ciment. Tace. Tac și eu.
Offf..câte as avea să ii spun ! Câte reproșuri urcă în mine. Cât am nevoie de un sens în tot. Un scop. O rebeliune mă umple și frustrarea se clădește năvalnic. S-a hrănit ani de zile pentru a răbufni acum?
Mă simt slăbit și cu greu mai rezist să mai suport încă o zi în temniță. Sper însă ca înainte de a se sfârși totul să înțeleg. Eu fantomatic și el invincibil. Ca o stâncă de marmură. Incredibil de alb. Albul intensificat de negrul murdar al pereților plini de dejecții. 
A mai trecut o oră. In curând se va lumina. Măcar de ar spune ceva. Măcar de m-ar privi. Măcar de as putea articula un singur cuvânt. Primul care ar rupe zăgazul după care ar începe un șuvoi de reproșuri, întrebări și argumentări. Cuvântul stă înțepenit în gât. L-as întreba ce s-a întâmplat cu ai mei. Măcar atât să știu. Dar el stă nemișcat. Ghemuit pe vine. De patru ore mă cert cu el și cu toată lumea și acuz, cerșesc, implor, blestem. Tace. Îmi este frică însă că a auzit toate vocile din capul meu. De fapt sunt sigur că le-a auzit. Poate de asta tace.
Soarele se pregătește a răsari. Cerul înghețat începe a se lumina. Fierul gratiilor are chiciura pe el. Ridic privirea și caut primii zori. Când mă uit la el îl văd ridicat. Stă în picioare. Capul ii atinge tavanul celulei. Acum se uită la mine. Nici o expresie pe fata de marmură albă. Încet se întoarce și dă să plece. Cuvântul răbufneste :
- Mulțumesc Mihail !
Se oprește, încremenit pentru o secundă. Stă nemișcat o clipă lungă cât o eternitate. Ce este o clipă în temniță ?Sau pentru el ? Pare că ezită. Apoi dispare. O explozie de imagini îmi suprasolicită mintea : copilăria, prima iubire, primele idealuri, prieteni, o mână de bebeluș pe mâna mea, zâmbetul unei trecătoare, miraculoasa alee din parc, primul sărut, o strângere de mână caldă care mă cuprinde, un deal și o vale ca o doină, o pisică leneșă pe un pervaz, râsete într-o mică cămăruță de cămin, penumbra unei chilii....
.....
.....

- Cineva să aducă dracului un sac că mai avem un înghețat !