Miorița este una din cele mai importante filoane, surse, alegorii mitologice ale românilor. Ea este nu numai un mit ci definește o matrice a poporului nostru. Discutând, de-a lungul anilor, acest mit cu diferiți oameni proveniți din alte culturi am remarcat aceea uimire în fata resemnării ciobanului confruntat cu moartea iminenta. Ceva ce și noi defineam ca fiind specific și unic în Europa.
Si am înțeles că nu este asa. Profeția distrugerii lumii și al morții multora din zeii nordici, Ragnarok, era cunoscuta acestor zei. Profeția era atât cunoscută cât și acceptată ca fiind inevitabilă in timp. Si, în ciuda finalului deja revelat prin profeție, zeii își acceptă soarta și și-o duc la bun sfârșit. De fapt, Ragna = zei și Rok = soartă.
Aceiași acceptare a sortii, a inevitabilului, aceeași resemnare în fata morții. Este irelevantă atitudinea de luptă sau non-luptă în fata sortii predestinate. Atât ciobanul mioritic cât și zeul nordic înțeleg soarta, o acceptă, o îmbrățișează și o duc la capăt. Atât ciobanul cât și zeul putând avea acțiuni în prevenirea înfăptuirii sortii. Sau, cel puțin, în încercarea de a amâna, schimba sau anula sfârșitul prezis. Nici una din părți nu o face.
M-as bucura să fi trezit interesul unui cercetător mai serios care să înceapă a comparație a motivelor folclorice și de filosofie populară comparată intre aceste două surse mitologice. Cred că am avea cu toții surprize.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu