CIRCULARA TRANSMISĂ PE CELE DOUA EMISFERE
UNIVERSI TERRARUM ORBIS ARCHITECTONIS GLORIA AB INGENTIS
Deus Meumque Jus
ORDO AB CHAO
De la orientul Marelui si Supremului Consiliu al Prea Puternicilor Suverani Mari Inspectori Generali, sub Bolta Cerească a Zenitului, la 32˚ și 45′ Latitudine Nordică.Către Iluștrii, prea Bravii și Sublimii noștri Prinți ai Secretului Regal, Cavalerii Kadosch, Iluștrii Prinți și Cavaleri, Marii Inefabili și Sublimi, Masonii Liberi și Acceptaţi de orice grad, Antici și Moderni, răspândiţi pe suprafața celor două Emisfere.
Tuturor celor care vor primi aceste rânduri le dorim:
SĂNĂTATE, STABILITATE ȘI VIGOARE.
La reuniunea Suveranilor Mari Inspectori Generali, membrii ai Supremului Consiliu de gradul al 33-lea, în mod corespunzător și regular stabilită și întrunită, ţinută în Camera de Mare Consiliu în a 14-a zi a celei de a 7-a Luni, numită Tişri 5563, a anului de Adevărată Lumină 5806 și a 10-a zi a lui Octombrie 1802 din Era Creştină.UNIUNE, DESĂVÂRŞIRE ŞI ÎNŢELEPCIUNE.
Marele Comandor a informat Inspectorii că au fost convocați să hotărască necesitatea de a adresa circulare către diversele Mari Loji Simbolice, precum și către Marile Loji si Consilii Sublime, răspândite pe cele două Emisfere, care să lămurească originea și natura Gradelor Sublime al Masoneriei și instituirea acestora în statul South Carolina:O rezoluţie în acest sens a fost adoptată pe loc, numindu-se o comisie, formată din Iluștrii Frați Dr. Frederick Dalcho, Dr. Isaac Auld și Emmanuel De La Motta, Mari Inspectori Generali, care să redacteze și să înainteze Consiliului o astfel de scrisoare, la următoarea lor reuniune.
La şedinţa Suveranilor Mari Inspectori Generali, reuniţi în Suprem Consiliu de gradul al 33-lea, etc. în a 10-a zi a celei de a 8-a Luni, numită Kislev 5563, a anului de Adevărată Lumină 5806 și a 4-a zi a lui Decembrie 1802 din Era Creştină.
Comisia, desemnată conform hotărârii de mai sus, a prezentat Consiliului în mod oficial următorul:
RAPORT
A relua cursul Masoneriei din cele mai îndepărtate timpuri și a stabili cu precizie datele constituirii fiecărui grad in parte, este foarte dificil. Ca Masoni Simbolici, avem originea încă de la crearea Lumii, atunci când Atotputernicul Creator, Marele Arhitect al Universului, a stabilit acele legi statornice care au dat naștere Științelor. Dorințele și nevoile reciproce i-au determinat pe primii noștri Frați să caute asistență reciprocă. Diversitatea abilităților, înclinațiilor și ţelurilor urmărite i-a făcut dependenți unul de celălalt într-o anumită măsură și astfel s-a format societatea iar, ca o consecință firească, bărbații cu aceleași deprinderi și caractere s-au alăturat și mai strâns, ceea a dus la apariţia unor instituţii create după felul și asemănarea lor; a condus la eliminarea acelora ale căror abilități, obiceiuri sau condițiuni i-au făcut nedemni de a lua parte la cunoașterea aproapelui sau au devenit dăunători ori nefolositori pentru bunăstarea tuturor.Pe măsură ce civilizația a început să se se dezvolte pretutindeni iar mintea oamenilor s-a lărgit prin contemplarea naturii, artele și științele au fost cultivate de cei mai iscusiţi dintre oameni. Observarea sistemului planetar, ca pe o operă a unui Atotputernic Făuritor, precum și trăsăturile caracteristice ale Dumnezeului lor, au dat naștere Religiei și științei Astronomiei. Măsurarea pământului, împărțirea și demarcarea proprietăților au dus la apariţia Geometriei. Toate aceste trei îndeletniciri, luate împreună au dat naștere Ordinului Misterios, fiind stabilite Cuvinte, Semne și Atingeri pentru a-i identifica pe cei inițiați sau recunoscuți.
Este imposibil poate să se mai determine cu exactitate când au apărut primele grade, aşa cum sunt conferite astăzi, pentru că în Anglia majoritatea vechilor însemnări ale Meșteșugului nostru au fost pierdute sau distruse de-a lungul războaielor duse împotriva danezilor și saxonilor. Mare parte a istoriei Masoneriei din perioada timpurie este atât de amestecată cu imaginarul si prăfuită de vremuri, încât prea puţine date am mai putea găsi acum; dar, pe măsură ce ne apropiem de timpurile noastre, deţinem arhive neîndoielnice pentru îndrumarea noastră.
Modul particular în care sunt conferite primele trei grade zise «albastre», precum și conținutul acestora, dovedesc în mod clar că sunt doar atributele gradelor Superioare sau Sublime. Au fost alcătuite ca să încerce caracterul și capacitatea iniţiaţilor, înainte de a fi lăsați să cunoască mai departe misteriile mai însemnate.
La gradul al 3-lea suntem informați că, în urma morții lui Hiram Abi (n.t.), cuvântul Maestrului a fost pierdut și astfel un altul i-a fost substituit, dar care nu era cunoscut înainte de construirea Templului. Dacă Masoneria, așa cum se crede în general și după cum ne indică multe din vechile noastre arhive, provine de la Geneză și a evoluat încă de la primele veacuri ale Omenirii, Maeștrii au fost în posesia unui Cuvânt secret pe care cei din vremea lui Solomon cu siguranța nu-l cunoșteau. Iată că a existat o modificare a unuia dintre principiile fundamentale ale Meșteșugului și o înlăturare a uneia dintre străvechile Îndatoriri; cu toate acestea, noi nu suntem dispuși să acceptăm acest lucru. Este cunoscut de către Maestrul «Albastru» că regele Solomon și oaspetele său regal erau în posesia Cuvântului adevărat și originar, dar el trebuie să rămână neștiutor, dacă nu este inițiat în Gradele Sublime. Dovada autenticităţii acestui Cuvânt Misterios, așa cum ne-a fost dezvăluit și pentru care însăşi Prea Respectabilul nostru Maestru a murit, este demonstrată chiar și pentru cei mai sceptici în paginile sacre ale «Sfintelor Scripturi» precum și în istoria poporului evreu, din cele mai vechi timpuri. Dr. Joseph Priestley, în epistolele sale către evrei, scrie un pasaj remarcabil unde vorbește despre minunile lui Hristos: „de atunci a fost istorisit de către autorii voştri că El a săvârşit minuni prin mijlocirea unui nume inefabil al lui Dumnezeu, pe care și la însușit din Templu”. În ciuda faptului că masonii simbolici declară că societățile lor își au originea din cele mai vechi timpuri și datează chiar de la Facerea lumii, totuși la gradele lor nu le este predat nimic în afara de nişte evenimente care practic s-au întâmplat pe timpul construirii primului Templu (o perioadă nesemnificativă de aproximativ șapte ani), adică 2992 de ani de la Geneză. Ei ignoră astfel istoria Ordinului lor, anterioară acelei epoci, odată cu amplele și semnificativele perfecţionări ale artei, atât înainte cât și după.
Multe dintre prelegerile Gradelor Sublime conțin un sumar al artelor și științelor iar în istoria lor sunt înregistrate o serie de date valoroase și importante, adunate în arhivele autentice din posesia Societății noastre și care nu pot fi niciodată trunchiate sau deformate, datorită modului în care ne sunt comunicate. Aceasta este o preocupare de primă magnitudine într-o societate ale cărei principii și practici ar trebui să fie invariabile. Din nefericire, multe variațiuni și iregularităţi s-au strecurat la gradele «Albastre», ca urmare a lipsei de cunoștințe masonice printre mulți dintre cei care le prezidează reuniunile, mai ales în cazul celor care nu sunt familiarizați cu ebraica, limbă în care sunt date toate Cuvintele și Parolele. Este deci fundamental necesar ca doar un om erudit să prezideze o Lojă, altfel chiar şi cea mai mică deviere în timpul unei ceremonii de inițiere sau lecturi de instrucție poate provoca un mare prejudiciu. Citim în «Cartea Judecătorilor» că practic doar mutarea unui singur punct de la dreapta la stânga pe o literă ebraică, cu care începea cuvântul „S…” (שׁ/שׂ) în dialectul local semitic, le-a trădat identitatea Efraimiţilor intruși, ducând la masacrarea a patruzeci și două de mii de către Galaaditenii (n.t.). Figura sublimă a Divinității ilustrată la gradul de Calfă poate fi explicată corect numai de către acei care posedă cunoștințe despre Talmud. Cele mai multe Cuvinte la Gradele Sublime sunt derivate din limbile caldeeană (aramaică, n.t.), ebraică și latină.
Diversele traduceri dintr-o limbă în alta pe care le-au suferit Gradele Simbolice de la crearea lor, de multe ori chiar de către semidocți până și în limba lor maternă, este o altă cauză a variațiunilor de care ne tot lamentăm. Ceea ce le deosebește de Gradele Superioare, care sunt încununate cu acea podoabă sublimă pe care le-au oferit-o fondatorii acestora, izvorâtă din știință și înfrumuseţată de Spirit. Multe dintre Gradele Sublime se bazează pe Artele Frumoase și dezvăluie Masonilor o bogăție de cunoștințe importante.
Deși multe dintre Gradele Sublime sunt, de fapt, o extindere a celor Albastre, totuși nu există nici o ingerinţă între cele două instituții. Pe tot continentul european, precum și în Indiile Occidentale, unde se bucură de o mare notorietate, aceste grade sunt recunoscute și încurajate să se dezvolte. Masonii Sublimi nu se inițiază niciodată la Gradele Albastre, fără a primi autorizarea prealabilă din partea unei Mari Loji Simbolice, obținută în acest scop; dar se pot comunica totuşi secretele preşedenţiei de atelier unor astfel de aspiranţi care nu le-au primit deja înainte de inițierea lor într-o Lojă Sublimă, dar sunt informați în același timp că aceasta nu le poate oferi calitatea de «Maestru din Trecut» în cadrul Marii Loji.
Marea Lojă Sublimă, numită uneori Lojă Inefabilă sau Lojă de Perfecție se extinde de la al 4-lea la cel de al 14-lea grad inclusiv, ultimul fiind gradul de Perfecție. Gradul al 16-lea este Marele Consiliu al Prinților de Ierusalim, care-și exercită jurisdicția asupra gradului al 15-lea, numit Cavaler de Orient, dar și asupra Mari Loji Sublime, cu care este în aceeaşi relație precum o Mare Lojă Simbolică faţă de Lojile sale subordonate. Fără o Patentă și o Constituție regular emise de un Mare Consiliu ori de către un Consiliu superior sau Inspector General (n.t.), aceste Loji sunt considerate iregulare și se sancţionează în consecință. Toate gradele peste cel de al 16-lea se plasează sub jurisdicția Supremului Consiliu al Marilor Inspectori Generali, care sunt Suverani ai Masoneriei. Atunci când este necesar să se constituie Gradele Sublime într-o țară în care acestea sunt necunoscute, un Frate de gradul al 29-lea, numit Kadosch este desemnat Inspector General Delegat pentru acel teritoriu. El alege dintre membrii Meşteşugului doar pe aceia care consideră că vor face onoare societății și va conferi Gradele Sublime doar unui număr de Frați necesar primei organizări a Lojii, care își aleg apoi proprii lor ofițeri, guvernându-se prin Constituția și Patenta care le-au fost acordate. Jurisdicția unei Loji de Perfecție se întinde pe douăzecișicinci de leghe.
Se știe că circa 27.000 de Masoni s-au alăturat la cruciade Prinților creștini, pentru a lua înapoi Țara Sfântă din mâna necredincioșilor. În timpul șederii lor în Palestina, aceştia au descoperit la urmaşii vechilor evrei câteva importante manuscrise masonice, care ne-au îmbogățit arhivele cu date autentice, înscrisuri pe baza cărora se fondează unele dintre gradele noastre.
Între anii 5304 și 5311 s-au făcut câteva descoperiri extraordinare și au avut loc anumite evenimente care conferă istoriei masonice a acelei perioade o importanță extremă: nişte vremuri dragi inimii oricărui Mason plin de ardoare pentru cauza Ordinului său, a țării sale și a lui Dumnezeu.
O altă descoperire importantă a fost făcută în anul 5553: un înscris în limba siriacă vorbind despre cea mai îndepărtată antichitate, potrivit căruia s-ar părea că lumea este mai veche cu mii de ani decât ne indică numărătoarea calendarul evreiesc; reprezintă o opinie împărtășită de mulți dintre cei învățați. Doar câteva pasaje au fost traduse înaintea domniei Ilustrului şi Prea Luminatului Frate, Frederic al II-lea, Regele Prusiei, al cărui zel binecunoscut pentru Meşteşug a generat mari progrese ale Societății pe care s-a ostenit să o conducă.
Pe măsură ce Societatea s-a perfecţionat şi s-au tot găsit documente vechi, numărul gradelor noastre a crescut de-a lungul timpului până când sistemul a fost desăvârşit.
Din aceste arhive, care sunt autentice, noi suntem înștiințați despre constituirea gradelor Sublime și Inefabile ale Masoneriei în Scoția, Franța și Prusia, imediat după Cruciade. Ca urmare însă a unor împrejurări necunoscute, după anul 5658 au căzut în uitare până în 5744, când un nobil din Scoția a vizitat Franța și a restabilit Loja de Perfecție de la Bordeaux.
Urmare a faptului că Lojile și Consiliile de Grade Superioare se răspândiseră pe întreg continentul european, în 5761 Majestatea Sa, Regele Prusiei, Marele Comandor al Ordinului Prinților Secretului Regal, a fost recunoscut de către toţi membrii Meşteşugului în calitate de șef al Gradelor Sublime și Inefabile ale Masoneriei, pe cele două Emisfere. Alteța Sa Regală Carol, Prințul Ereditar al Suedezilor, Goților și Vandalilor, Duce de Sudermania, moștenitor al Norvegiei, etc. a fost și este încă Marele Comandor și protector al Masonilor Sublimi în Suedia iar Alteța Sa Regală, Ludovic de Bourbon, Prinț de sânge, duce de Chartres, etc precum şi Cardinalul de Rohan, episcop de Strasbourg, au fost la conducerea acestor grade pe teritoriul Franței.
La 25 octombrie 5762, Marile Constituții Masonice au fost definitiv ratificate la Berlin și proclamate astfel pentru guvernarea tuturor Lojilor de Masoni Sublimi și Perfecţi, Capitule, Consilii, Colegii şi Consistorii ale Artei Regale și Militare a Francmasoneriei, pe toată întinderea celor două Emisfere. Dar există Constituții secrete, care datează din timpuri imemoriale şi la care se face referire în aceste documente.
În același an, Constituțiile au fost transmise către Ilustrul nostru Frate Étienne Morin, care a fost numit Inspector General peste toate Lojile, etc. în Lumea Nouă la 27 august 5761 de către Marele Consistoriu al Prinților Secretului Regal, întrunit la Paris și prezidat de delegatul Regelui Prusiei, Chaillon de Jonville, Substitut General al Ordinului, Prea Venerabilul Maestru al primei Loji din Franța, ce poartă numele de «Saint-Antoine», șeful Gradelor Eminente, Comandor și Prinț Sublim al Secretului Regal, etc.
Au fost de asemenea prezenți următorii Iluștri Frați:
-Fratele Prinț de Rohan, Maestrul Marii Loji «L’entendement» și Prinț Suveran al Masoneriei, etc.
-La Corne, Substitut al Marelui Maestru, Prea Venerabilul Maestru al Lojii „«Trinité», Mare Ales, Perfect, Cavaler și Prinț al Masonilor, etc.
-Maximilien de Saint-Simon, Prim Mare Supraveghetor, Mare Ales, Perfect, Cavaler și Prinț al Masonilor, etc.
-Savalette de Buchelay, Marele Păstrător al Sigiliilor, Mare Ales, Perfect, Cavaler și Prinț al Masonilor, etc.
-Ducele de Choiseul, Prea Venerabilul Maestru al Lojii «Les enfants de la Gloire», Mare Ales, Perfect, Maestru din Trecut, Cavaler și Prinț al Masonilor, etc.
-Topin, Marele Ambasador al Alteţei Sale Serenisime, Mare Ales, Perfect, Maestru din Trecut, Cavaler și Prinț al Masonilor, etc.
-Boucher de Lenoncour, Prea Venerabilul Maestru al Lojii «La Vertu», Mare Ales, Perfect, Maestru din Trecut, Cavaler și Prinț al Masonilor, etc.
-Brest de la Chaussée, Prea Venerabilul Maestru al Lojii «L’exactitude», Mare Ales, Perfect, Maestru din Trecut, Cavaler și Prinț al Masonilor, etc.
Au fost aplicate sigiliile Ordinului și a fost contrasemnată Patenta de către:
Daubertain, Mare Ales, Perfect, Cavaler și Prinț al Masonilor, Prea Venerabil Maestru al Lojii «St. Alphonso», Mare Secretar al Marii Loji şi al Consiliului Sublim al Prinților Masonilor, etc.
La sosirea sa în Saint-Domingue, fratele Morin a numit un Inspector General Delegat pentru North America, în conformitate cu Patenta primită. Această mare onoare i-a fost acordată Fratelui M. M. Hayes, având astfel autoritatea de a nominaliza și alți Inspectori Generali, la nevoie. De asemenea, Fratele Morin l-a numit Inspector General Delegat pentru Jamaica și Insulele Leeward pe Fratele Henry Andrew Francken iar pe Fratele col. Provost pentru Insulele Windward și British Army.
Fratele Hayes la numit Inspector General Delegat pentru statul South Carolina pe Fratele Isaac Da Costa, cel care v-a înființa în anul 5783 la Charleston Marea Lojă Sublimă de Perfecție. După moartea lui Da Costa, în locul său a fost desemnat Fratele Joseph Myers ca Inspector General Delegat pentru acest stat de către Fratele Hayes, după ce anterior îi numise pe Fratele col. Solomon Bush Inspector General Delegat pentru Pennsylvania și pe Fratele Barend M. Spitzer în aceeaşi demnitate pentru Georgia, decizii confirmate de o reuniune a Inspectorilor Generali, convocată la Philadelphia pe 15 iunie 5781.
La 1 mai 5786, Marile Constituții ale gradului al 33-lea, denumit Supremul Consiliu al Suveranilor Mari Inspectori Generali, au fost ratificate în cele din urmă de către Majestatea Sa, Regele Prusiei, care are Autoritate Masonică Suverană asupra întregului Meşteşug, în calitate de Mare Comandor al Ordinului Prinților Secretului Regal. În noua Constituție, aceste Înalte Puteri au fost conferite unui Suprem Consiliu alcătuit din nouă Frați pentru fiecare Națiune, care deţine pe teritoriul său toate prerogativele masonice pe care Majestatea Sa le-a avut pentru sine însuşi; și fiecare dintre ei sunt Suverani ai Masoneriei.
La 20 februarie 5788 a fost deschis la Charleston Marele Consiliu al Prinților de Ierusalim, adunare la care au fost prezenţi Fratele J. Myers, Inspector General Delegat pentru South Carolina, Fratele B.M. Spitzer, Inspector General Delegat pentru Georgia și fratele A. Forst, Inspector General Delegat pentru Virginia. La scurt timp după deschiderea Consiliului, o scrisoare a fost adresată în această privință Alteței Sale Regale, ducele de Orléans, prin care se solicita oficial trimiterea anumitor documente cuprinse în arhivele Societății din Franţa; printr-un răspuns oficial, primit din partea col. Shee, secretarul său personal, Ducele, în calitate de Mare Maestru, a promis cu amabilitate că le va transmite ulterior; dar din nefericire, începutul Revoluției Franceze a împiedicat acest lucru, Ludovic fiind ghilotinat (n.t.).
La 2 august 5795, Fratele col. John Mitchell, fost Intendent General Adjunct al United States Army, a fost numit Inspector General Delegat pentru South Carolina de către Fratele Spitzer, ca urmare a îndepărtării Fratelui Myers din țară. Fratele Mitchell a fost limitat însă să acționeze până după moartea Fratelui Spitzer, care a avut loc anul următor.
Mulți Frați de Grade Eminente au sosit din străinătate, iar Consistorii ale Prinților Secretul Regal s-au întrunit din când în când, atât pentru inițieri cât și în alte temeiuri.
Supremul Consiliu de gradul al 33-lea pentru Statele Unite a fost inaugurat la 31 mai 5801, cu toate onorurile cuvenite din partea Masoneriei, de către Frații John Mitchell și Frederick Dalcho, Suverani Mari Inspectori Generali, iar numărul total de Mari Inspectori Generali a fost completat în cursul acestui an, conform Marilor Constituții.
La 21 ianuarie 5802, printr-o Patentă de Constituire s-a înmânat sigiliul Marelui Consiliu al Prinților de Ierusalim pentru înființarea unei Loji de Mark Master Masons la Charleston (n.t.).
La 21 februarie 5802, Ilustrul nostru Frate, Alexandre François Auguste, Conte de Grasse, Marchiz de Tilly (n.t.), Inspector General Delegat, a fost numit de către Supremul Consiliu în calitate de Mare Inspector General și Mare Comandor pentru Indiile de Vest franceze; iar Ilustrul nostru Frate Jean-Baptiste Marie de La Hogue, Inspector General Delegat, a fost primit de asemenea Mare Inspector General și numit Locotenent Mare Comandor pentru aceleași insule.
La 4 decembrie 5802, printr-o Patentă de Constituire s-a înmânat Marelui Consiliu al Prinților de Ierusalim sigiliul pentru înființarea unei Mari Loji Sublime în Savannah, Georgia.
Denumirile Gradelor Masonice sunt următoarele:
- Ucenic primit;
- Calfă;
- Maestru Mason;
- Maestru Secret;
- Maestru Perfect;
- Secretar Intim;
- Staroste şi Judecător;
- Intendent al Clădirilor;
- Maestru Ales dintre Cei Nouă;
- Ilustrul Ales dintre Cei Cinsprezece;
- Sublim Cavaler Ales;
- Mare Maestru Arhitect;
- Arcada Regală;
- Perfecţie;
- Cavaler de Orient;
- Prinţ de Ierusalim;
- Cavaler de Orient şi de Occident;
- Prinţ Suveran Rose-Croix de Heredom;
- Mare Pontif;
- Mare Maestru al tuturor Lojilor Simbolice;
- Patriarh Noachit sau Cavaler Prusian;
- Prinţ al Libanului;
- Şef al Tabernacolului;
- Prinţ al Tabernacolului;
- Prinţ al Îndurării;
- Cavaler al Şarpelui de Aramă;
- Comandor al Templului;
- Cavaler al Soarelui;
- Kadosch;
Grade conferite de Consiliul Marilor Inspectori, Suverani ai Masoneriei
- Suveranii Mari Inspectori Generali, ofiţeri numiţi pe viaţă.
Această comisie supune deciziei Consiliului raportul de mai sus, privind principiile și instituirea Gradelor Sublime în South Carolina, extrase din arhivele Societății (n.t.).
Însă comisia nu poate conchide fără a-și exprima dorințele sale înflăcărate de prosperitate și preamărire față de instituțiile prezidate de Supremul Consiliu; și deşi vor exista unele păreri potrivnice în rândul Fraților de Grade Albastre, generate doar de lipsa cunoașterii Principiilor și practicilor Masoneriei Sublime, are ferma convingere că toate acestea vor dispărea iar armonia și dragostea fraternă vor deveni liantul cel binecuvântat pentru Societatea universală a Masonilor Liberi şi Acceptaţi. Până la urmă, este vorba doar despre îmbunătățirea condiției generale a Umanităţii prin practicarea virtuții și exercitarea bunăvoinței, așadar noi ne dorim sincer ca orice diferențe nesemnificative care ar putea apărea într-o oarecare ceremonie a Anticilor sau a Modernilor să poată fi reconciliate şi lăsate la o parte de dragul principiilor originare ale Ordinului, aceste ziduri de apărare ale Societății noastre care sunt reprezentate de bunăvoința universală și dragostea fraternă, iar Frăţia Masonilor Liberi extinsă pe cele două Emisfere să poate alcătui doar o singură legătură, întru Fraternitate. „Iată cât de bine și de plăcut poate fi pentru Frați să convieţuiască în unitate”.
Salutăm respectuos Supremul Consiliu prin Numerele Sacre!
Charleston, South Carolina,
astăzi, a 10-a zi a celei de a 8-a Luni, numită Kislev 5563, a anului de Adevărata Lumină 5806,
și a 4-a zi a lui Decembrie 1802 din Era Creştină.
Inspectori raportori,
FREDERICK DALCHO, Kadosch – Prinţ al Secretului Regal, Suveran Mare Inspector General de gradul al 33-lea şi Locotenent Mare Comandor al Statelor Unite ale Americii;
ISAAC AULD, Kadosch – Prinţ al Secretului Regal, Suveran Mare Inspector General de gradul al 33-lea;
EMMANUEL DE LA MOTTA, Kadosch – Prinţ al Secretului Regal, Suveran Mare Inspector General de gradul al 33-lea şi Ilustru Trezorier al Sfântului Imperiu;
Raportul de mai sus a fost luat în considerare iar Consiliul și-a exprimat mulţumirea, aprobând în integralitate textul prezentat nouă.
Pe cale de consecinţă, Consiliul a decis ca acesta să fie tipărit și înaintat tuturor Marilor Loji Sublime și Simbolice, răspândite pe cele două Emisfere.
Semnat,
JOHN MITCHELL, Kadosch – Prinţ al Secretului Regal, Suveran Mare Inspector General de gradul al 33-lea şi Suveran Mare Comandor al Statelor Unite ale Americii;
Extras întocmai cu rezoluţiile Consiliului.
Contrasemnat,
ABRAHAM ALEXANDER, Kadosch – Prinţ al Secretului Regal, Suveran Mare Inspector General de gradul al 33-lea şi Ilustru Secretar al Sfântului Imperiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu