Totalitarismul libertarian

Interviu acordat publicației belgiene L’Echo:
O putere fără chip exercită un control total asupra oamenilor

    Afirmați că George Orwell este un uriaș gânditor politic. A descris toate dictaturile secolului XX și a anticipat epoca noastră. Care sunt semnele de totalitarism ale zilelor noastre? Nu este puțin exagerat? Am intrat cu adevărat într-o nouă formă de dictatură?

Nu, nu este exagerat, deoarece eu nu spun că ne-am întors la nazism sau la stalinism. Ce mă interesează, nu este cum funcționa totalitarismul odinioară, ci cum funcționează el în vremea internetului, a digitalizării și a telefoanelor mobile. Acest totalitarism contemporan nu poartă cască sau cizme. În schimb, trăim într-o societate a controlului: faptul că putem fi ascultați în permanență, faptul că se strâng date despre noi etc. Această societate a controlului se află într-un punct de criză nemaiatins până acum.

    Așadar, noile tehnologii nu ne aduc nici un avantaj?

Ne aflăm într-un fel de servitute voluntară față de noile tehnologii. Însă uneori situația este foarte perversă. De exemplu, pentru asigurarea confidențialității, ți se cere să accepți anumite lucruri… Însă, acceptându-le, dai unele informații către GAFA (inițialele celor patru coloși a internetului Google – Amazon – Facebook – Apple n.r.). Poți accepta dispozitivul de control, dar îl poți și refuza. Însă dacă îl refuzi, nu te mai poți deplasa cu avionul, trenul etc.

    Orwell a anticipat asta?

Orwell își exprimă gândirea cu ajutorul unui roman. Folosește ficțiunea. Dar SF-ul său nu mai este ficțiune; a devenit ștință. Acel tele-ecran care ne supraveghează în permanență există astăzi în realitate. Orwell a inventat lucruri legate de controlul și invizibilitatea puterilor. Exact asta deosebește vechiul totalitarism de cel de astăzi. Înainte, puterea avea un chip identificabil. Dar, astăzi, cine decide? Unde sunt oamenii care fac posibile aceste lucruri? Eu sunt convins că tipii de pe Coasta de Vest americană au un proiect de dominare a lumii și un proiect transhumanist.

    Responsabil de această situație este capitalismul scăpat de sub control?

Capitalismul nu va dispărea; el este consubstanțial cu omul. Astăzi, nu mai există nici un inamic în fața lui. După căderea blocului sovietic, capitalismul a crezut că poate triumfa. Unii, precum Fukuyama, au afirmat chiar că este sfârșitul istoriei, victoria totală a liberalismului. Totuși, lumea nu este făcută doar din capitaliști și comuniști. Există și puteri spirituale, ca Islamul. Am văzut la 11 septembrie 2001.
„Populicizii” și moartea democrației reprezentative

    Credeți că democrația reprezentativă a murit?

Da. Nu mai există nici o legătură între popoare și reprezentanții lor. În adunări și parlamente există o supra-reprezentare a profesiilor liberale: avocați, profesori etc. Puțini sunt ciobani, șoferi de taxi sau studenți. Ceea ce înseamnă că există o parte a societății care pur și simplu nu este reprezentată. În plus, pentru a spera să fii ales, trebuie să ai bani, să te conformezi cerințelor unui aparat, să treci prin sita unui partid. Democrația reprezentativă este de domeniul trecutului. Referendumul pe tema Tratatului de la Maastricht („Imperiul mastrichtian” este subtitlul cărții „Teoria dictaturii” a lui Onfray – n.r.) a fost o perfectă întruchipare a limitei sale: aleșii acționează împotriva poporului.

    Cum definiți populismul față de care există atâta teamă astăzi, dumneavoastă, care aveți încredere în popor pentru renașterea democrației?

Nu am nici o problemă să mă definesc ca populist. Totuși, eu fac diferența între populiști și „populicizi”. Aici rezidă problema; și nu, cum ne fac să credem, între populiști și democrați. Macron, Chirac și Mitterand sunt niște „populicizi”. Acești oameni nu vor să guverneze pentru popor. Referendumul pentru inițiativa cetățenească (Aceasta este principala revendicare a mișcării Vestelor Galbene. Ea propune instaurarea unui fel de democrație directă, prin care, un anumit număr de cetățeni poate convoca un referendum, fără a fi necesar acordul parlamentului sau președintelui. Referendumul ar avea puterea de a revoca o lege aprobată de Parlament sau un tratat, de a modifica constituția sau a revoca un demnitar ales – n.r.) este o idee foarte interesantă. Ideea de a exista niște aleși revocabili este un lucru bun.

Evident, în contextul actual, cretinizarea progresivă a poporului reprezintă o adevărată problemă. Și aici am să vă surprind prin raport cu ceea ce am spus mai înainte: marele avantaj al internetului este că poporul poate să meargă să caute informații alternative. Faptul ca un text de lege să fie conceput și criticat de popor reprezintă o idee splendidă.


    Ce credeți despre mișcările de nesupunere civică pe care le vedem apărând?

Când Thoreau vorbea de nesupunere civică, el se referea la războiul împotriva Mexicului. Când Martin Luther King și-a însușit acest concept, a făcut-o pentru a lupta împotriva rasismului. La fel și Gandhi, când a dorit independența Indiei. Astăzi, toată lumea consideră că nesupunere civică trebuie să funcționeze permanent. Întrebarea ce se ridică în legătură cu toate aceste mișcări este următoarea: care este marea cauză ce trebuie apărată? Suntem nevoiți să constatăm că adesea este vorba despre o cauză personală. De exemplu, un profesor va ajunge să refuze să dea o dictare elevilor sau să organizeze un examen pentru că nu este de acord cu o lege a ministrului educației… A refuza să dai o dictare nu te va transforma într-un Jean Moulin (unul dintre liderii Rezistenței Franceze – n.r.). Am o părere excepțională despre Rezistență. Nesupunerea civică trebuie să rămână rezervată marilor cauze comune.

    Cum ar fi urgența climatică?

Nu, marea cauză comună ar fi victoria Vestelor Galbene. Urgența climatică este o mască în spatele căreia se ascund interese comerciale. De pildă, mașinile electrice, care ne sunt prezentate ca fiind ecologiste, în realitate nu sunt. Se dorește să ni se vândă un capitalism verde, așa-zis „eco-responsabil”. Astăzi, când doresc să ne facă să cumpărăm un produs, ne spun că este „bio”. Ecologia adevărată, pe care mi-o doresc, este confiscată de această ecologie urbană aflat în mâinile companiilor de publicitate. Este folosită încălzirea globală, care nu poate fi negată, respingându-i-se cauzele științifice veritabile.

    Greta Thunberg, despre care ați scris un text foarte polemic, este în concepția dumneavoastră o întruchipare a acestui capitalism verde?

Această fată se află în mâinile capitalismului verde, care folosește ecologia ca pe un bun argument de vânzări. La vârsta ei, oricât de inteligentă ar fi, nu îmi pot imagina că poate dispune de argumentele necesare care să îi permită să stăpânească ansamblul mizelor științifice aflate în spatele chestiunii ecologice.
Popoarele s-au săturat

    Cum percepeți diferitele mișcări sociale de pe tot cuprinsul planetei? Există ceva care, mai presus de toate diferențele, să le unească?

Astăzi, nu mai este posibil să scoți armata în stradă, pentru că toată lumea îți sare în cap grație – și în acest caz – a circulației informațiilor. Totuși, mă tem că toate aceste mișcări nu sunt decât o mare convulsie democratică. Pleacă un dictator și un altul îi ia locul… Și credem că s-a schimbat ceva. Or, dându-i papucii lui Macron și punând-o în locul lui pe Muriel Penicaud (actualul ministru al Muncii, a fost membră în conducerea unor mari corporații precum Dassault, Danone, Business France, Orange etc.) nu înseamnă o mare revoluție democratică.

Toate aceste mișcări sunt semnul că popoarele s-au săturat. Nu mai suportă să vadă că există niște averi nesimțite și că există niște tipi care fac războaie cu scopul unic de a se îmbogăți. Ca Trump, care, cu un incredibil cinism, declară, după ce l-a ucis pe Baghdadi, că a făcut-o pentru a asigura securitatea petrolului…

Astăzi, grație rețelelor sociale, oamenii pot ieși în stradă foarte rapid. Această ridicare a popoarelor mă bucură și, în același timp, mă tem să nu fie confiscată de demagogi, care așteaptă mereu la cotitură. Vestele Galbene au fost confiscate de Mélenchon (președintele formațiunii de stânga anarhiste „Franța Nesupusă” – n.r.), prin violența celor care distrug și a „Black Blocs” (anarhiști de stânga, numele lor vine de la trenigurile negre cu care se îmbracă n.r.) etc.

Într-un fel, este o lecție a istoriei: popoarele suferă dintotdeauna de pe urma acestor confiscări.


    Nu ezitați să fiți polemic în mod intenționat. Acesta este rolul filosofului? Intelectualul contemporan trebuie neapărat să fie o persoană angajată în problemelor societății?

Da, este nevoie de cuvântul intelectualilor într-o societate în care oricine se pretinde intelectual. În zilele noastre, toți ne dau sfaturi și ne spune cum trebuie să funcționeze lumea. Nu înțeleg de ce trebuie să vă mirați că și eu mă pronunț pe marginea a numeroase subiecte. De ce aș fi mai puțin legitim decât un fotbalist?

    Scrieți: „Limba este atacată”. Ce înțelegeți prin asta?

Tatăl meu a învățat în sistemul educațional de stat. Știa să scrie fără greșeală. Nu făcea erori de logică. Învățase câțiva mari clasici ai literaturii. Distrugerea școlii a dus la distrugerea inteligenței. Acum, se pune mai puțin problema ca sistemul de învățământ să creeze un cetățean care gândește și mai mult să producă un consumator care să plătească. Se învață din ce în ce mai puține lucruri. Unii ne spun că nu mai este nevoie de dictări, de gramatică etc. Or, creierul este un mușchi: dacă nu îl întreții, intră în degenerescență…

    La sfârșitul lucrării dumneavoastră, afirmați: „Nu sunt sigur că vreau să fiu progresist”. În ce măsură considerați că progresismul întruchipează o formă de nihilism?

Mă opun progresismului așa cum ne este el prezentat astăzi. Progresul nu este un bine în sine. Poate exista un progres al răului, un progres al morții. A-i spune unei femei sărace că i se va închiria uterul pentru a face un copil nu reprezintă, cred eu, un progres. În acest sens, nu sunt un progresist. Nu intru în jocul care constă în a-i opune sistematic pe populiștii răi cu progresiștii drăguți.

    Socialistul libertarian și anarhistul care sunteți poate fi așadar și conservator?

Bineînțeles. Pensionarea la 60 de ani este ceva foarte bun. Trebuie păstrată. De unde vine ideea asta bizară că, dacă trăiești mai mult, trebuie neapărat să muncești mai mult? Dimpotrivă, trebuie redusă greutatea muncii, și este foarte bine că muncitorii ies mai devreme la pensie.

Să faci copii acasă sub plapumă este un lucru care a funcționat timp de secole. De ce să vrei să schimbi neapărat ceva? Trebuie conservat ceea ce a funcționat.

Schimbarea cu orice preț nu are nici un sens. Dacă mi se arată dovada că este mai bine, o pot accepta, dar dacă nu…

Astăzi, civilizația noastră înaintează bâjbâind ca un orbete.

Altruismul in vremuri de pandemie

Zilele trecute, neînțelegând fenomenul, am avut câteva postări sarcastice vis-à-vis de persoanele care poartă masca de protecție sub nas. Deci o majoritate care își țin trompa liberă pentru a respira. Astăzi am realizat însă că m-am înșelat: ei nu sunt proști ci Altruiști. Căci doar un altruist poate să poarte masca pe gură, prevenind astfel o posibilă infectare a Celuilalt, purtând grija aproapelui sau doar creându-i un sentiment de securitate, alegând să nu se protejeze și el. Căci masca purtată corect ar acoperi și nasul, implicit l-ar apăra pe purtător de posibila infecție contactată pe calea aerului.
Ei sunt Altruiști și curajoși, indiferenți in fata pericolului.
Dacă ar fi egoiști ar purta masca doar pe nas, respirând pe gură , lăsând posibilitatea de a tuși și infecta alte persoane.

Un gând răutăcios îmi tot dă târcoale râzând sardonic : “ sunt doar idioți, mon cher”. Gând netrebnic… ce nu înțelege noblețea morală a altruistului ( “mon cher.. ăia nici nu înțeleg cuvântul altruist” – gând netrebnic… ).

 

Cenzura. Prohodul. Cartea veche. Anticariatul si bibliofilia

Iubesc cartea veche. Îmi place totul la ea. Dar, in afară de miros, de senzația la atingere, de amintirile (imaginate de mine) cărții, eu caut si conținutul, eu citesc cartea veche. De ce ? O bună parte a bibliotecii mele de carte veche este compusă din „carte interzisă” sau „cenzurată” astăzi. Aici este simplu să răspund. Tot la fel de simplu este si cazul „neîncrederii” mele ( justificate de altfel) in traducerile contemporane. Un traducător trebuie să posede ceva in plus fată de cunoștințele de limbă străină: să înțeleagă spiritul vremii, să aibă aceeași pregătire ca si autorul, sa fie echidistant dar si genial. Adică o rara avis cum ar spune Iuvenal.
Deci… înapoi la vechile traduceri. Înapoi in anticariate !

Cenzura, in orice formă, fie ideologică, fie generată de impotentă intelectuală sau pur si simplu din „corectitudine politică” mă împinge înapoi in anticariate. Si astăzi am un exemplu poate surprinzător chiar si pentru un intelectual fin : cenzura Prohodului.

Am citit un articol in acest sens in Vinerea Mare si… am început să caut. Si am găsit.
Cenzura este de data recentă ( începând cu 2007) dar este șocantă putința unei administrații ecleziastice de a cenzura/ altera însăși slujba  de înmormântare a Domnului, din Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor. In ultima sută de ani aceasta a avut foarte mici diferențe ( a se vedea comparația intre versiunile 1915 – 1928 si 2000 aici - https://ro.orthodoxwiki.org/Prohodul_Domnului_(liturgic%C4%83)/Starea_%C3%AEnt%C3%A2i).

Abia după versiunea 2000 apar versiunile „corecte politic”.  Cu a cui putere ? Cine s-a considerat îndreptățit să ne schimbe Prohodul ?
Fără alte comentarii :

Starea I.

Starea 1 are 76 de strofe în versiunea originală şi 73 de strofe în versiunea cenzurată.

Din Starea întâi au fost eliminate total:

56. Urmaşii lui Iuda,

Din izvor adăpaţi

Şi cu mană săturaţi demult, în pustiu,

În mormânt îl pun pe Hrănitorul lor.

(în cazul acestei strofe, în 2007 „urmaşii lui Iuda” a fost înlocuit cu „cei ce au fost de demult”, apoi a fost eliminată strofa definitiv)

 

58. Îngâmfat Israil,

Ucigaşe popor !

Pentru ce pe Varava, pătimaş, slobozi,

Iar pe Domnul pentru ce Îl răstigneşti ?

(în cazul acestei strofe, în 2007 „îngâmfat Israil, ucigaşe popor” a fost înlocuit cu „O, vicleni farisei! O, popor pătimaş!”, apoi a fost eliminată strofa definitiv)

 

62. Pizmăreţ popor,

Ucigaş blestemat !

Ruşinează-te măcar, înviind Hristos,

De mahrama şi de giulgiurile Lui.

(în cazul acestei strofe, în 2007 „Pizmăreţ popor, Ucigaş blestemat !” a fost înlocuit cu „Ceata celor pizmaşi Care L-au răstignit”, apoi a fost eliminată strofa definitiv)

 

Starea a II-a

Starea 2 are 63 de strofe în versiunea originală şi 60 de strofe în versiunea cenzurată

Din Starea a doua au fost eliminate total:

 

33. Tu, ca Cel ce eşti

De viaţă dătător, Cuvinte,

Pe iudei nu i-ai ucis, fiind răstignit;

Ba chiar şi pe morţii lor îi înviezi.

(în cazul acestei strofe, în 2007 „Pe iudei nu i-ai ucis, fiind răstignit” a fost înlocuit cu „N-ai ucis pe cei ce Te-au răstignit acum”, apoi a fost eliminată strofa definitiv – de fapt, această cenzură mută efectiv vina de la evrei la romani)

 

42. O, neam jidovesc

Îndărătnic, ce-ai primit arvuna !

Cunoscut-ai ridicarea Bisericii;

Pentru ce dar pe Hristos L-ai osândit ?

(în cazul acestei strofe, într-o vreme „jidovesc” a fost înlocuit cu „păcătos”, apoi a fost eliminată strofa definitiv)

 

51. O, iudeilor !

Ruşinaţi-vă măcar de morţii

Înviaţi de Dătătorul vieţii lor,

Cel pe Care, plini de pizmă, L-aţi ucis.

(Acesta din urmă este singurul caz în care nu a avut loc o eliminare totală, însă a fost schimbat în 2007 „O, iudeilor !” cu „Fariseilor!”).

 

61. Cel făr’ de-nceput,

Veşnice Părinte, Fiu şi Duh Sfânt,

Întăreşte stăpânirea ’mpăratilor

Împotriva duşmanilor, ca un bun.

(în cazul acestei strofe, în 2007 „Întăreşte stăpânirea ’mpăratilor Împotriva duşmanilor, ca un bun.” a fost înlocuit cu „Întăreşte-i, ca un bun, pe cei drept-credincioşi Şi le dă izbând’-asupra celor răi”, apoi a fost eliminată strofa definitiv)

 

Starea a III-a

Starea 3 are 49 de strofe în versiunea originală şi 43 de strofe în versiunea cenzurată

Din Starea a treia au fost eliminate total:

 

7. Cei hrăniţi cu mană

Lovesc cu piciorul

În Binefăcătorul.

(în cazul acestei strofe, în 2007 „cei hrăniţi cu mană” a fost înlocuit cu „cei ce-au cerut milă”, apoi a fost eliminată strofa definitiv )

 

9. O, ce nebunie !

Pe Hristos omoară

Cei ce-au ucis pe profeţi.

(în cazul acestei strofe, în 2007 „cei ce-au ucis pe profeţi” a fost înlocuit cu „cei pătimaşi cu cei răi”, apoi a fost eliminată strofa definitiv)

 

12. Zis-a înţeleptul:

„Groap’-adâncă este

Gâtlejul jidovilor.„

(în cazul acestei strofe, în 2007 „gâtlejul jidovilor” a fost înlocuit cu „Pornirea inimii lor”, apoi a fost eliminată strofa definitiv)

 

13. La viclenii jidovi,

Căile lor strâmbe

Curse şi ciulini sunt.

(în cazul acestei strofe, în 2007 „viclenii jidovi” a fost înlocuit cu „cei făr’ de lege”, apoi a fost eliminată strofa definitiv)

 

24. Pier răstignitorii,

Împărate-a toate,

Dumnezeiescule Fiu.

(în cazul acestei strofe, în 2007 „pier răstignitorii” a fost înlocuit cu „Iartă-i pe toţi, Doamne”, apoi a fost eliminată strofa definitiv)

 

Toţi pier, împreună,

În groapa pierzării,

Bărbaţii sângiuirilor.

(în cazul acestei strofe, în 2007 „Bărbaţii sângiuirilor” a fost înlocuit cu „Cei vărsători de sânge”, apoi a fost eliminată strofa definitiv)

Versiunea actuala poate fi vazuta aici :
https://www.crestinortodox.ro/slujbe-randuieli/prohodul-domnului-72902.html

 

 

Biosiguranta ca viitoare politica dictatoriala...

(lectura: cca 3 min.)

"Ceea ce izbeşte în reacţiile şi dispozitivele de excepţie care au fost puse în aplicare în ţara noastră (şi nu numai în aceasta) este imposibilitatea de a le observa dincolo de contextual imediat în care par să acţioneze. În schimb, sunt rari aceia care, după cum ar impune să o facă o analiză politică serioasă, le interpretează ca simptome şi semne ale unui experiment mai amplu, în care este în joc o nouă paradigmă de guvernare a oamenilor şi lucrurilor. Într-un volum publicat încă de acum şapte ani, şi care merită să fie citit cu atenţie (Tempêtes microbiennes, Gallimard 2013), Patrick Zylberman descrisese procesul prin care siguranţa sanitară, rămasă până atunci pe lângă calculele politice, devenea o parte esenţială a strategiilor politice statale şi internaţionale.

În discuţie nu este altceva decât un soi de "teroare sanitară" ca instrument pentru a guverna ceea ce era definit ca şi worst case scenario, scenariul cel mai rău. În conformitate cu această logică a celui mai rău, încă în 2005, Organizaţia Mondială a Sănătăţii anunţase de la "două la 150 milioane de morţi pentru gripa aviară care venea", sugerând o strategie politică pe care statele atunci încă nu erau pregătite să o accepte. Zylberman arată că dispoziţiile sugerate constau din trei puncte:

1). construirea, pe baza unui risc posibil, a unui scenariu fictiv în care datele sunt prezentate în aşa fel încât să favorizeze comportamente care permit să fie gestionată o situaţie extremă;

2). adoptarea unei logici a situaţiei celei mai rele ca regim al raţionalităţii politice;

3). organizarea integrală a corpusului cetăţenesc în aşa fel încât să fie întărită la maximum adeziunea la instituţiile de guvernare, producându-se un soi de civism superlativ în care obligaţiile impuse sunt prezentate drept probe de altruism şi cetăţeanul nu mai are un drept la sănătate (health safety), ci devine juridic obligat la sănătate (biosecurity).

Ceea ce descria Zylberman în 2013 s-a verificat în mod punctual astăzi. Este evident că, dincolo de starea de necesitate legată de un anume virus care va putea să lase loc în viitor altuia, în discuţie este prefigurarea unei paradigme de guvernare a cărei eficacitate o depăşeşte de departe pe cea a tuturor formelor de guvernare cunoscute de istoria politică a Occidentului până acum.

Dacă deja în decăderea progresivă a ideologiilor şi a credinţelor politice raţiunile de siguranţă permiteau să fie acceptate de către cetăţeni limitări ale libertăţii pe care mai înainte nu erau dispuşi să le accepte, biosiguranţa s-a dovedit capabilă să prezinte absoluta încetare a oricărei activităţi politice şi a oricărui raport social ca o maximă formă de participare civică. Astfel, s-a putut să se asiste la paradoxul ca unele organizaţii de stânga, obişnuite în mod tradiţional să revendice drepturi şi să denunţe violări ale constituţiei, să accepte fără rezerve limitări ale libertăţilor, hotărâte prin decrete ministeriale lipsite de orice legalitate şi pe care nici chiar fascismul nu a visat că le-ar putea impune.

Este evident faptul - şi chiar şi autorităţile de guvernare nu încetează să o amintească - că aşa-numita "distanţare socială" va deveni modelul politicii care ne aşteaptă şi că (precum) au anunţat reprezentanţii unei aşa-numite task force, ai cărei membri se găsesc într-un evident conflict de interese cu funcţiunea pe care trebuie să o exercite) se va profita de această distanţare pentru a înlocui peste tot cu dispozitivele tehnologice digitale raporturile umane în fizicitatea lor, devenite, suspecte de contagiere (contagiere politică, se înţelege). Lecţiile universitare, cum a recomandat deja MIUR, de anul viitor se vor face în mod stabil on line, persoanele nu se vor mai recunoaşte privindu-se în faţă, care va putea fi acoperită cu o mască sanitară, ci prin dispozitive digitale care vor recunoaşte date biologice prelevate în mod obligatoriu şi orice "adunare", fie că e făcută pe motive politice sau pur şi simplu din prietenie, va continua să fie interzisă.

În cauză este o întreagă concepţie despre destinele societăţii omeneşti într-o perspectivă care, prin multe aspecte, pare că ar fi preluat de la religii de-acum la apusul lor, ideea apocaliptică a unui sfârşit al lumii. După ce politica a fost înlocuită de către economie, acum, şi aceasta, pentru a putea guverna, va trebui să fie completată cu noua paradigmă a biosigranţei, căreia vor trebui să-i fie sacrificate toate celelalte exigenţe. Este legitim să te întrebi dacă o astfel de societate se va mai putea defini umană sau dacă pierderea raporturilor sensibile ale figurii, ale prieteniei, ale iubiirii va putea fi compensată, într-adevăr, de o siguranţă sanitară abstractă şi, de presupus, întrutotul falsă.”

11 mai 2020, Giorgio Agamben

Traducere: Ștefan Damian

https://www.quodlibet.it/giorgio-agamben-biosicurezza

Adăugați o legendă

Aristocratia semidoctului.

Semidoctul, ca si prostul, are, in străfundul golului minţii sale, conștiința inferiorității lui. Nu o recunoaște, nu înțelege de ce este frustrat, este ceva ce ii irită amigdala cerebrală. Este poate o rămășită a frustrării simțite in copilărie când vedea admirația umilă din ochii părintelui ( gestionar cu două Dacii, una cu număr par, alta impar, a doua „câștigată” la Loto căci atunci funcționa legea 18) când venea in aprozar „Domnu’ doctor”. Este amintirea refulată a zecilor de ani când a tras de un cinci la toate materiile dar când colegii din primele bănci răspundeau la toate întrebările (da’ in pauză le arăta el lor). „Prostul nu e prost destul daca nu e fudul” spuneau romanii autentici ( corporatiștii copiază de undeva de „pe net” un fâs spus de Bertrand Russell :„Sursa fundamentală a problemelor este că în lumea modernă oamenii proşti sunt încrezuţi, iar cei inteligenţi sunt plini de îndoieli“).

Dar semidoctul, proasta clasei si întreaga ei pătura socială au pus mana pe putere. In vidul economic, politic si ideatic post-revoluționar s-au ridicat „cei care au dat din coate”. Bișnițari de coltul străzii, curve de lux, șmenarii de curtea blocului au priceput economia „capitalistă” cu repeziciune si au devenit becalii epocii contemporane.

Frustrarea însă nu ii dă pace nici in Gucci sau D&G ( musai scris mare „să să vadă valoare”). El vrea să acceadă sus la nivelul domnului doctor. Si prostul inventiv se „reinventează” ( ce îmi e dragă limba de lemn a corporatiștilor ). Si prostul devine :

Din bucătar – Master Chef

Din croitor – Fashion Designer

Din secretara – Asistent Manager

Din coafeza – Hair stylist

Din manichiurista – Salon stylist „ Manipedi dear”

Din vânzătoare – asistentă vânzări

Din gestionar – Shop manager

Din paznic – Security / Body Guard

Din paznic de noapte – Night security

Din curva proasta – Liber gânditoare intr-o relație complicată

Din barman - bartender

Din curva de hotel – escortă

Din recepționer - front desk officer

 

Au americanii o vorbă simplă si frumoasă : dacă umblă ca o raţă, măcăne ca o raţă, arată ca o raţă.. cel mai probabil este o raţă.
Sau o proastă. Sau un incult.
Lasă ba că merge așa… fără număr dom’ „siio”.

Adăugați o legendă

 

Gluma zilei. Traditii

Start with a cage containing five monkeys. Inside the cage, hang a banana on a string and place a set of stairs under it. Before long, a monkey will go to the stairs and start to climb towards the banana. As soon as he touches the stairs, spray all of the other monkeys with cold water. After a while, another monkey makes an attempt with the same result - all the other monkeys are sprayed with cold water. Pretty soon, when another monkey tries to climb the stairs, the other monkeys will try to prevent it.
Now, put away the cold water. Remove one monkey from the cage and replace it with a new one. The new monkey sees the banana and wants to climb the stairs. To his surprise and horror, all of the other monkeys attack him. After another attempt and attack, he knows that if he tries to climb the stairs, he will be assaulted.
Next, remove another of the original five monkeys and replace it with a new one. The newcomer goes to the stairs and is attacked. The previous newcomer takes part in the punishment with enthusiasm! Likewise, replace a third original monkey with a new one, then a fourth, then the fifth. Every time the newest monkey takes to the stairs, he is attacked. Most of the monkeys that are beating him have no idea why they were not permitted to climb the stairs or why they are participating in the beating of the newest monkey.
After replacing all the original monkeys, none of the remaining monkeys have ever been sprayed with cold water. Nevertheless, no monkey ever again approaches the stairs to try for the banana.
Why not?
Because as far as they know that's the way it's always been done around here.

And that, my friends, is how company policy begins.

Ditrău sau limitele libertății

Sunt anumite subiecte pe care nu doresc să le abordez în timp ce se desfășoară. Îmi este greu (sau doar scârbă) să intru într-o polemică cu bețivul satului ( ajuns „formator de opinie FB”), curva satului ( ajunsa social-media manager) sau politrucul imberb. Muștele par neînsemnate când sunt puține. Fată in fată cu roiul muștelor este preferabil să taci. 

In același timp îmi este greu să îmi ascult gândurile în mijlocul evenimentului. Cred că orice om care gândește trebuie să aibă răbdarea de a se îndepărta temporal de evenimentul comentat. Uneori pentru a-l vedea mai bine, alteori pentru a vedea dacă merită efortul.

Un eveniment care nu îmi dă pace este „cazul Ditrău”. Cazul brutarilor din Sri Lanka ajunși în comuna harghiteană unde au provocat un cutremur social. Nu voi reproduce aici opiniile stângii neo-marxiste ( puteți citi totul online) sau a pseudo-extremei drepte. Fiecare cu opinia si crucea sa. Măcar de ar fi gândit un minut înainte de a-si forma/ formula o opinie.

Întrebările care însă nu îmi dau pace sunt  : există libertatea de autodeterminare a comunității ? Unde se oprește libertatea de autoconducere ? In fond localitățile pot să își aleagă organele de conducere prin vot popular, liber si democratic. Indiferent dacă este votat cârciumarul – hot al comunei, antreprenorul –asfaltator sau „trimisul centrului”, nu văd o opoziție. Libertatea unei comunități de a se autoconduce este garantată si păzită cu strășnicie. Voința părților determină cursul viitor al comunității.
Vox populi, vox Dei.

Nu si acum. Comunitatea harghiteană se decide să nu accepte prezenta imigranților în localitate. Se discută în biserică, se discută cu conducerea primăriei, se ajunge la un consens, se propune un boicot. Boicotul economic fiind încă o metodă legală de a-ti exprima sentimentele. O metodă chiar elegantă.

Lumea pare decisă, există o majoritate care se opune. Decizia a fost luată, votul dat. Bun, prost, irelevant. Si brusc o întreagă cruciadă neagră pare să se pornească pentru anularea unei decizii democratic luate.

Întrebarea rămâne: are o comunitate dreptul la autodeterminare dacă acesta intră în contradicție cu „corectitudinea politică” ?    Are o comunitate dreptul la opinie dacă aceasta opinie este „incorectă politic” ? Are o comunitate libertate la autodeterminare în orice subiect, orice speță, orice situație ? Este voința populară mai presus de fragilele sentimente pișăcioase ale ong-iștilor ? Care dintre drepturile si libertățile civile prevalează în caz de conflict ?

Libertatea de opinie nu are grade de aplicabilitate. Ea există sau nu.

Mici crăpături in soclul ( fals imaginat ca indestructibil) libertăților civile.

Vae victis.