Totalitarismul libertarian

Interviu acordat publicației belgiene L’Echo:
O putere fără chip exercită un control total asupra oamenilor

    Afirmați că George Orwell este un uriaș gânditor politic. A descris toate dictaturile secolului XX și a anticipat epoca noastră. Care sunt semnele de totalitarism ale zilelor noastre? Nu este puțin exagerat? Am intrat cu adevărat într-o nouă formă de dictatură?

Nu, nu este exagerat, deoarece eu nu spun că ne-am întors la nazism sau la stalinism. Ce mă interesează, nu este cum funcționa totalitarismul odinioară, ci cum funcționează el în vremea internetului, a digitalizării și a telefoanelor mobile. Acest totalitarism contemporan nu poartă cască sau cizme. În schimb, trăim într-o societate a controlului: faptul că putem fi ascultați în permanență, faptul că se strâng date despre noi etc. Această societate a controlului se află într-un punct de criză nemaiatins până acum.

    Așadar, noile tehnologii nu ne aduc nici un avantaj?

Ne aflăm într-un fel de servitute voluntară față de noile tehnologii. Însă uneori situația este foarte perversă. De exemplu, pentru asigurarea confidențialității, ți se cere să accepți anumite lucruri… Însă, acceptându-le, dai unele informații către GAFA (inițialele celor patru coloși a internetului Google – Amazon – Facebook – Apple n.r.). Poți accepta dispozitivul de control, dar îl poți și refuza. Însă dacă îl refuzi, nu te mai poți deplasa cu avionul, trenul etc.

    Orwell a anticipat asta?

Orwell își exprimă gândirea cu ajutorul unui roman. Folosește ficțiunea. Dar SF-ul său nu mai este ficțiune; a devenit ștință. Acel tele-ecran care ne supraveghează în permanență există astăzi în realitate. Orwell a inventat lucruri legate de controlul și invizibilitatea puterilor. Exact asta deosebește vechiul totalitarism de cel de astăzi. Înainte, puterea avea un chip identificabil. Dar, astăzi, cine decide? Unde sunt oamenii care fac posibile aceste lucruri? Eu sunt convins că tipii de pe Coasta de Vest americană au un proiect de dominare a lumii și un proiect transhumanist.

    Responsabil de această situație este capitalismul scăpat de sub control?

Capitalismul nu va dispărea; el este consubstanțial cu omul. Astăzi, nu mai există nici un inamic în fața lui. După căderea blocului sovietic, capitalismul a crezut că poate triumfa. Unii, precum Fukuyama, au afirmat chiar că este sfârșitul istoriei, victoria totală a liberalismului. Totuși, lumea nu este făcută doar din capitaliști și comuniști. Există și puteri spirituale, ca Islamul. Am văzut la 11 septembrie 2001.
„Populicizii” și moartea democrației reprezentative

    Credeți că democrația reprezentativă a murit?

Da. Nu mai există nici o legătură între popoare și reprezentanții lor. În adunări și parlamente există o supra-reprezentare a profesiilor liberale: avocați, profesori etc. Puțini sunt ciobani, șoferi de taxi sau studenți. Ceea ce înseamnă că există o parte a societății care pur și simplu nu este reprezentată. În plus, pentru a spera să fii ales, trebuie să ai bani, să te conformezi cerințelor unui aparat, să treci prin sita unui partid. Democrația reprezentativă este de domeniul trecutului. Referendumul pe tema Tratatului de la Maastricht („Imperiul mastrichtian” este subtitlul cărții „Teoria dictaturii” a lui Onfray – n.r.) a fost o perfectă întruchipare a limitei sale: aleșii acționează împotriva poporului.

    Cum definiți populismul față de care există atâta teamă astăzi, dumneavoastă, care aveți încredere în popor pentru renașterea democrației?

Nu am nici o problemă să mă definesc ca populist. Totuși, eu fac diferența între populiști și „populicizi”. Aici rezidă problema; și nu, cum ne fac să credem, între populiști și democrați. Macron, Chirac și Mitterand sunt niște „populicizi”. Acești oameni nu vor să guverneze pentru popor. Referendumul pentru inițiativa cetățenească (Aceasta este principala revendicare a mișcării Vestelor Galbene. Ea propune instaurarea unui fel de democrație directă, prin care, un anumit număr de cetățeni poate convoca un referendum, fără a fi necesar acordul parlamentului sau președintelui. Referendumul ar avea puterea de a revoca o lege aprobată de Parlament sau un tratat, de a modifica constituția sau a revoca un demnitar ales – n.r.) este o idee foarte interesantă. Ideea de a exista niște aleși revocabili este un lucru bun.

Evident, în contextul actual, cretinizarea progresivă a poporului reprezintă o adevărată problemă. Și aici am să vă surprind prin raport cu ceea ce am spus mai înainte: marele avantaj al internetului este că poporul poate să meargă să caute informații alternative. Faptul ca un text de lege să fie conceput și criticat de popor reprezintă o idee splendidă.


    Ce credeți despre mișcările de nesupunere civică pe care le vedem apărând?

Când Thoreau vorbea de nesupunere civică, el se referea la războiul împotriva Mexicului. Când Martin Luther King și-a însușit acest concept, a făcut-o pentru a lupta împotriva rasismului. La fel și Gandhi, când a dorit independența Indiei. Astăzi, toată lumea consideră că nesupunere civică trebuie să funcționeze permanent. Întrebarea ce se ridică în legătură cu toate aceste mișcări este următoarea: care este marea cauză ce trebuie apărată? Suntem nevoiți să constatăm că adesea este vorba despre o cauză personală. De exemplu, un profesor va ajunge să refuze să dea o dictare elevilor sau să organizeze un examen pentru că nu este de acord cu o lege a ministrului educației… A refuza să dai o dictare nu te va transforma într-un Jean Moulin (unul dintre liderii Rezistenței Franceze – n.r.). Am o părere excepțională despre Rezistență. Nesupunerea civică trebuie să rămână rezervată marilor cauze comune.

    Cum ar fi urgența climatică?

Nu, marea cauză comună ar fi victoria Vestelor Galbene. Urgența climatică este o mască în spatele căreia se ascund interese comerciale. De pildă, mașinile electrice, care ne sunt prezentate ca fiind ecologiste, în realitate nu sunt. Se dorește să ni se vândă un capitalism verde, așa-zis „eco-responsabil”. Astăzi, când doresc să ne facă să cumpărăm un produs, ne spun că este „bio”. Ecologia adevărată, pe care mi-o doresc, este confiscată de această ecologie urbană aflat în mâinile companiilor de publicitate. Este folosită încălzirea globală, care nu poate fi negată, respingându-i-se cauzele științifice veritabile.

    Greta Thunberg, despre care ați scris un text foarte polemic, este în concepția dumneavoastră o întruchipare a acestui capitalism verde?

Această fată se află în mâinile capitalismului verde, care folosește ecologia ca pe un bun argument de vânzări. La vârsta ei, oricât de inteligentă ar fi, nu îmi pot imagina că poate dispune de argumentele necesare care să îi permită să stăpânească ansamblul mizelor științifice aflate în spatele chestiunii ecologice.
Popoarele s-au săturat

    Cum percepeți diferitele mișcări sociale de pe tot cuprinsul planetei? Există ceva care, mai presus de toate diferențele, să le unească?

Astăzi, nu mai este posibil să scoți armata în stradă, pentru că toată lumea îți sare în cap grație – și în acest caz – a circulației informațiilor. Totuși, mă tem că toate aceste mișcări nu sunt decât o mare convulsie democratică. Pleacă un dictator și un altul îi ia locul… Și credem că s-a schimbat ceva. Or, dându-i papucii lui Macron și punând-o în locul lui pe Muriel Penicaud (actualul ministru al Muncii, a fost membră în conducerea unor mari corporații precum Dassault, Danone, Business France, Orange etc.) nu înseamnă o mare revoluție democratică.

Toate aceste mișcări sunt semnul că popoarele s-au săturat. Nu mai suportă să vadă că există niște averi nesimțite și că există niște tipi care fac războaie cu scopul unic de a se îmbogăți. Ca Trump, care, cu un incredibil cinism, declară, după ce l-a ucis pe Baghdadi, că a făcut-o pentru a asigura securitatea petrolului…

Astăzi, grație rețelelor sociale, oamenii pot ieși în stradă foarte rapid. Această ridicare a popoarelor mă bucură și, în același timp, mă tem să nu fie confiscată de demagogi, care așteaptă mereu la cotitură. Vestele Galbene au fost confiscate de Mélenchon (președintele formațiunii de stânga anarhiste „Franța Nesupusă” – n.r.), prin violența celor care distrug și a „Black Blocs” (anarhiști de stânga, numele lor vine de la trenigurile negre cu care se îmbracă n.r.) etc.

Într-un fel, este o lecție a istoriei: popoarele suferă dintotdeauna de pe urma acestor confiscări.


    Nu ezitați să fiți polemic în mod intenționat. Acesta este rolul filosofului? Intelectualul contemporan trebuie neapărat să fie o persoană angajată în problemelor societății?

Da, este nevoie de cuvântul intelectualilor într-o societate în care oricine se pretinde intelectual. În zilele noastre, toți ne dau sfaturi și ne spune cum trebuie să funcționeze lumea. Nu înțeleg de ce trebuie să vă mirați că și eu mă pronunț pe marginea a numeroase subiecte. De ce aș fi mai puțin legitim decât un fotbalist?

    Scrieți: „Limba este atacată”. Ce înțelegeți prin asta?

Tatăl meu a învățat în sistemul educațional de stat. Știa să scrie fără greșeală. Nu făcea erori de logică. Învățase câțiva mari clasici ai literaturii. Distrugerea școlii a dus la distrugerea inteligenței. Acum, se pune mai puțin problema ca sistemul de învățământ să creeze un cetățean care gândește și mai mult să producă un consumator care să plătească. Se învață din ce în ce mai puține lucruri. Unii ne spun că nu mai este nevoie de dictări, de gramatică etc. Or, creierul este un mușchi: dacă nu îl întreții, intră în degenerescență…

    La sfârșitul lucrării dumneavoastră, afirmați: „Nu sunt sigur că vreau să fiu progresist”. În ce măsură considerați că progresismul întruchipează o formă de nihilism?

Mă opun progresismului așa cum ne este el prezentat astăzi. Progresul nu este un bine în sine. Poate exista un progres al răului, un progres al morții. A-i spune unei femei sărace că i se va închiria uterul pentru a face un copil nu reprezintă, cred eu, un progres. În acest sens, nu sunt un progresist. Nu intru în jocul care constă în a-i opune sistematic pe populiștii răi cu progresiștii drăguți.

    Socialistul libertarian și anarhistul care sunteți poate fi așadar și conservator?

Bineînțeles. Pensionarea la 60 de ani este ceva foarte bun. Trebuie păstrată. De unde vine ideea asta bizară că, dacă trăiești mai mult, trebuie neapărat să muncești mai mult? Dimpotrivă, trebuie redusă greutatea muncii, și este foarte bine că muncitorii ies mai devreme la pensie.

Să faci copii acasă sub plapumă este un lucru care a funcționat timp de secole. De ce să vrei să schimbi neapărat ceva? Trebuie conservat ceea ce a funcționat.

Schimbarea cu orice preț nu are nici un sens. Dacă mi se arată dovada că este mai bine, o pot accepta, dar dacă nu…

Astăzi, civilizația noastră înaintează bâjbâind ca un orbete.