Timp de 2000 de ani, epicureicii si hedonistii au fost interzisi, operele lor distruse si s-a incercat stergerea lor din istoria gandirii filosofice. Idealistii nu vor incetat nici o secunda sa isi duca gandurile si faptele in extreme, extrema fiind intrinseca idealismului monoteism sau ateu. Probabil cea mai constanta acuzatie este cea legata de promovarea "placerilor" si de corupere a "tinerilor". Ciudata acuzatie adusa epicureicilor, ea fiind cea care l-a condamnat la moarte pe cel care a pus piatra de baza a idealismului platonician ( si apoi crestin) : Socrate. Lamurind insa aceasta problema veche de 2000 ani sa il ascultam pe Epicur si sa judecam singuri acuzatiile:
"Sa ne gandim mai bine ca unele dorinte sunt firesti, iar altele lipsite de temei: dintre cele firesti unele sunt necesare, altele numai firesti. Dintre cele necesare unele ne aduc fericirea, altele sunt binefacatoare trupului iar altele traiului de toate zilele.
Cunoasterea temeinica a acestor lucruri poate sa raporteze orice preferinta si aversiune la asigurarea starii de sanatate a trupului si a linistii spirituale. Acesta este de fapt scopul unei vieti fericite. Intr-adevar, prin toate actiunile noastre urmarim sa fim eliberati de suferinta si de frica. Dupa ce am atins acest tel, furtuna sufleteasca este potolita, iar omul respectiv nu mai are nevoie sa umble dupa ceea ce-i lipseste, nici sa caute altceva prin care sa dobandeasca fericirea trupului si a sufletului. Simtim nevoia placerii in absenta ei, sau cand vine durerea. Dar, cand durerea nu apare, nu mai resimtim nici nevoia placerii. Prin urmare, noi numim
placerea inceputul si telul unei vieti fericite.
Prin urmare constatam ca placerea este cel dintai bun al nostru, care ne este propriu. O luam drept punct de plecare al fiecarei preferinte si al fiecarei aversiuni si ne intoarcem spre ea apreciind orice bun cu ajutorul afectelor noastre, luate drept criterii. Deoarece placerea este primul dintre bunurile innascute, de aceea nu trebuie sa alegem orice fel de placere, ci adesea sa renuntam la multe, cand din ele decurge pentru noi o neplacere si mai mare. De multe ori
consideram unele suferinte preferabile placerilor, daca suportarea indelungata a unor chinuri aduce in cele din urma o placere sporita. De aceea, nu orice fel de placere este de ales, intocmai dupa cum nu toate sau orice suferinta este un rau. Prin urmare,
nu orice suferinta se cuvine intotdeauna evitata.
Toate aceste lucruri trebuie judecate cu masura, comparandu-le unele cu altele si tinand seama de avantaje si dezavantaje. In anumite imprejurari, tratam binele ca pe un rau si, dimpotriva, raul ca pe un bine. In acelasi fel consideram drept un mare bine independenta fata de lucrurile din exterior, nu numaidecat ca sa ne multumim cu putin, in toate imprejurarile, ci ca sa ne multumim cu putin, daca nu avem mai mult.
Bine este sa fim pe deplin convinsi ca de abundenta se desfata cei care au cea mai putina nevoie de ea. Ca
orice este firesc se procura usor si numai ceea ce este lipsit de o valoare reala este greu de procurat. O mancare simpla ne aduce tot atata placere cat si una scumpa de indata ce suferinta lipsei de hrana a fost inlaturata. Painea si apa dau cea mai inalta satisfactie posibila daca sunt daruite celui care duce lipsa lor.
Iata de ce, a te obisnui cu o mancare simpla si ieftina indeplineste tot ceea ce este necesar pentru sanatate, da putinta omului sa faca fata fara greutati la necesitatile vietii, il dispune cand uneori se afla in fata unei mese bogate si il face sa nu se mai teama de loviturile soartei.
Atunci cand spunem ca placerea este scopul vietii nu intelegem placerile viciosilor, nici cele ce constau din desfatari senzuale, cum socotesc unii, fie din
nestiinta, nepricepere, fie din intelegere gresita. Prin placere intelegem
absenta suferintei din corp si al tulburarii sufletului. Nu necesitatea neintrerupta de chefuri si orgii, nu dragostea senzuala cu baieti si femei, nu desfatarea cu un peste bun sau cu alte delicatese ale unei mese bogate fac viata placuta, ci judecata sobra, cautarea motivelor fiecarei optiuni sau respingeri, ca si alungarea acelor pareri prin care cele mai mari tulburari pun stapanire pe suflet. Dintre toate acestea, primul si cel mai bun este intelepciunea. De aceea, intelepciunea este un
lucru mai de pret chiar decat filosofia; din ea izvorasc toate celelalte virtuti, caci ea ne invata ca nu putem duce o viata multumitoare daca nu-i si inteleapta, cumsecade si dreapta; si nici sa ducem o viata inteleapta, cumsecade si dreapta care sa nu fie o viata placuta, deoarece virtutile merg mana in mana cu desfatarea, iar viata placuta nu poate fi despartita de virtuti. "
