Sperante si cosmaruri

Nu mi-am pierdut cu totul speranta niciodata. Uneori imi repet ca pentru a redescoperi paradisul trebuie sa treci prin infern. Si ca pentru a regasi viata normala, dupa ce n-ai stiut sa o pretuiesti, trebuie sa strabati un cosmar. Sa strabati, adica sa depasesti. Un cosmar fara limite ar fi un cosmar zadarnic , deoarece invatatura lui nu ti-ar servi la nimic. Am ramas un naiv, poate, dar eu vreau sa cred ca toate cosmarurile sunt provizorii. De aceea va si vorbesc mai departe. Mai sper ca intr-o zi o sa va si vad in vreme ce vorbesc.

Paler