In definitiv...

"Fericirea este bună pentru corp dar suferința este aceea care ne ascute mintea".
Marcel Proust

Suferința te obligă, te forțează să te analizezi, să analizezi , să accepți și, mai ales, să găsești soluții. Fericirea este completă și nu dorește nimic. Ea este. Auto-suficientă și intrinsec ignorantă. 
Blestem al culturii europene aruncat asupra propriei intelectualității pe care o devoră asemeni lui Cronos.

Delicatețe...

 Lipsa de cultură, de împăcare cu sine și cu ceilalți iese prea rapid la suprafață. Intelectualul are o delicatețe intrinsecă, o sfioșenie care este, deseori, din păcate, interpretată ca și slăbiciune. Răspunsurile însă la aceste agresivități sunt cu atât  mai delicioase revelând aceea împăcare a individului cu el însuși.

Abraham Lincoln a fost acuzat că "este un om cu două fețe". A răspuns simplu :
" Las aceasta să decidă audienta. Dar credeți că, dacă aș fi avut două fețe, aș purta-o pe aceasta ?"

Paradisul...

Cuvântul ,mult iubit de toată lumea, paradis, provine ( cel mai probabil ) din vechiul cuvânt persan "pari-daiza". Preluat în Grecia antică sub forma "paradeisos".
Descria inițial o grădină luxuriantă protejată de ziduri care să o apere de vânturile desertului. Să o apare, să o delimiteze, să creeze un spațiu controlat de cel prezent în paradis.
De ce oare ne-am îndepărtat de această imagine ideală? O grădină protejată, apa, flori, liniște, verdeață, poate o bibliotecă , poate o pisică ...

Exterminare

De cum ieși pe stradă, văzându-i pe oameni, exterminare e întâiul cuvânt care-ți vine în minte.

Emil Cioran  

...și mereu găsesc că îmi este greu, foarte greu, să adaug ceva. Laconismul lui Cioran impune tăcere. 

Un bolovan si o tăcere

In 28.03.1941, Virginia Woolf și-a vârât un bolovan în buzunarul mantoului și s-a aruncat în apele râului Ouse, la vârsta de 59 de ani. Într-o tăcere cu adevărat nobilă. Niște copii au găsit-o după zece zile. Stoicism intelectual.

Gandul serii.

A fi înseamnă sa fii încolțit.

Emil Cioran. 

Îngerul întunecat al spiritualității române. Undeva pierdut intre nevoia de a crede și imposibilitatea credinței. Prea aproape de necredință, credință, scepticism, cinism și atât de departe de toate acestea.  

A avut un laconism care însă vorbește mult, fără să se oprească în mintea cititorului, ani la rând. 

Da si nu.

“Conciliul de la Lateran , ținut sub Leon al X-lea, a statornicit ca îngerii pot fi pictați și ca ei au suflete raționale, dar din asta nu s-a conchis ca ei ar fi corporali.” 

Descartes (sublinierile îmi aparțin)
Tablou colecția (mi) privata - autor Tudorel Predan

Matematică si metafizică

Doi filosofi, după ce au avut lungi dispute asupra unui punct, fără a putea să se pună de acord, se despart întorcându-și spatele, și atunci, fiecare urmând un gând contrar gândului celuilalt, se îndepărtează tot mai mult, fără să părăsească aceeași linie dreapta, pe care o parcurg în direcții opuse. Or, sunt asigurați pe de o parte, în numele lui Riemann, că, dacă vor continua să meargă spate in spate, se vor întâlni fată în fată; ceea ce ii uimește! Si, pe de altă parte, iată-l pe Lobacevski declarând că, într-adevăr, tot mergând asa, se vor întâlni negreșit, dar numai după ce vor fi străbătut o prelungire ideală a liniei drepte dincolo de infinit; ceea ce ii înspăimântă! De altfel ei aud din asistenta pe unii care spun că geometrii sunt întotdeauna clari, iar metafizicienii întotdeauna obscuri; ceea ce ii dă peste cap. 


Abel Transon

Alegerea zilei. Speranta ?

"Speranța nu e altceva decât fardul de pe obrazul existentei; chiar și cea mai slabă atingere a adevărului o șterge și atunci vedem de ce târfă scârbavnică ne-am agățat" -
Lord Byron, scrisoare către Thomas Moore, 28 oct 1815

Versus

"Sunt din fire atât de cuprinzător, că nutresc compasiune și înțelegere pentru orice. Nu am antipatii ori idiosincrazii nici în umor, nici în mâncare, în aer, în nimic." -
Sir Thomas Browne

Eroarea muncii.

Fac parte dintr-o generație care încă luptă pentru succes economic. In genere cam covârșiți de probleme și de nevoia de rapidă adaptare la o lume în continua schimbare.
Fac parte dintr-o generație care ne-am numit fondatori, antreprenori și manageri. O generație care nu pare să facă fată cu bine pseudo-capitalismului modern.
Fac parte dintr-o generație care a avut o problema de educație: am fost învățați că munca este cea care ne garantează succesul. Adăugarea de plus-valoare. Producția.
Fac parte din generațiile care și-au luat țeapă. Nu am înțeles ca munca, producția, îmbunătățirile sau inventivitatea nu sunt cele care generează succes în societatea proiectată de ei.
Fac parte din generația care a crezut că toți romanii sunt patrioti. Că țin cu ai lor. Că vor face tot ce se poate ca în tară să fie bine. 
Fac parte din generațiile care nu vor să vândă pământuri, caci asa ne-au spus bunicii. Care nu vor case în chirie ci în proprietate. Care vor să dețină nu să ia leasing, chirie sau buy-back. Să repare nu să înlocuiască.
Am fost păcăliți de mici, ne-au construit o imagine ideală a lumii și..lumea nu arată asa.

Nu am înțeles jocul cu cercurile de putere. Cu corupția facilă și atât de răspândită. Cu poziția dominantă în piață. Pareto. Cu forța de a impune a celui care vinde , excesiv opresivă comparativ cu a celui care produce.
Nu am înțeles ( și încă nu înțelegem ) cum un fermier care muncește zi lumina și își asumă riscuri imense ia pe un litru de lapte 0,5 lei. Nu înțelegem cum acest litru de lapte, după ce a fost procesat ( a se citi : s-a scos tot ce se putea scoate din el ) ajunge la noi cu 3,5 lei. Sau cum un kilogram de mere este doar 0,5 lei la producător și 2,5 lei la tarabă. Fără ca intermediarii să facă ceva.

Nu am înțeles că sistemele bancare nu încurajează producția, investiția și inovarea ci doar specularea. Nu am înțeles ca ele nu vor să finanțeze dezvoltarea economică. Din prostie, lene sau pentru că vor respecta "memo-ul" primit de la headquarterul extern. Dar oricum nu ii interesa.
Nu am înțeles ca arta nu se va vinde ,deși este ieftină, dar poșetele Luis Vuitton , costând de 200x mai mult, vor fi cele preferate. Nu am înțeles că jocurile în care folosim arcul reflex vor aduce milioane de Euro iar cărțile ,nici subzistenta autorului. Nu am înțeles cum curva satului va deveni vedeta națională doar făcând ceea ce știe să facă.

Atât de multe lucruri nu am înțeles pentru ca nu am fost educați să înțelegem această aberantă dezvoltare a societății. Pentru ca i-am băgat de unde au ieșit și "ne-am văzut de treabă". Minimalizând imensul pericol al răspândirii acestei lumi greșite.

Ceea ce însă ar trebui sa înțelegem este că ... noi deținem puterea și noi putem schimba aceste lucruri. Putem reface "normalitatea" asa cum ea ne-a fost inculcată în mintea noastră tânără. Putem dar, mai important, trebuie sa o facem.
Societatea modernă a fost un vis. El trebuie realizat. Alternativa este abisală. Si lumea putredă.

Elogiul actiunii in vremuri tulburi.

"Acțiunea conservă acel simt al identității pe care reflecția îl destramă. Atunci când suntem activi, avem o anumită materialitate în această lume. Acțiunea ne aduce consolarea pentru inexistenta noastră. Nu este vorba despre visătorul trândav care caută să evadeze din realitate. Este vorba despre toți bărbații și femeile cu picioarele pe pământ, care își găsesc în acțiune refugiul împotriva propriei insignifiante.

Astăzi, a trăi bine înseamnă a profita cat mai mult de avantajele științei și tehnologiei - dar fără să ne lăsam pradă iluziei că ele ne pot face liberi, înțelepți sau chiar raționali. Înseamnă căutarea păcii - dar fără a ne face iluzii în privința unei lumi care a renunțat la război. Înseamnă a iubi libertatea - știind că exista un interval intre anarhie și tiranie."
John Gray

Acțiunea ca eliberatoare a insuportabilitătii gândirii. Focalizarea pe obiect nu pe concept. Finalitate imediată dar, mai ales, tangibilă. In fata ororii, a depresiei, a socului, acțiunea salvează momentul. Nu poate rezolva însă problemele grave. Te "trece peste zi".
Grădinăritul ca expresie a incapacității de finalizare a reflecției. Sau a fricii de a o finaliza, de a duce gândul la capăt.
OCD-ul ca șansă la non-gândire. Să revenim la lucru.

Gluma zilei.Pulbere.

Un destin ciudat a avut Dorothy Parker ( născută Rotschild ), scriitoare și poetă, critic de teatru și nuvelistă. Acidă, sarcastică ( înainte ca sarcasmul să fie main-stream) și mai ales de o sinceritate brutală. Uitată, deși ar fi putut fi cea mai mare scriitoare a Americii.

Cariera ei începe însă cu o gluma inspirată: la 22 de ani intră cu încredere in biroul lui Frank Crowninshield ( director pe atunci al revistei Vanity Fair ) și ii cere să o angajeze. Acesta reacționează prompt dar, ca un test, ii cere sa își facă propriul epitaf.
- Scuzați-mă pentru praf. 

Obține postul și de aici totul devine istorie. La fel ca si foarte multe din remarcile ei. Din care ne-am aminti ( unele le-ati auzit deja sau citit pe Internet fără a știi cine le-a scris) :

“Beauty is only skin deep, but ugly goes clean to the bone.”
“If you want to know what God thinks of money, just look at the people he gave it to.”
“The first thing I do in the morning is brush my teeth and sharpen my tongue.”
“Heterosexuality is not normal, it's just common.”
“I don't know much about being a millionaire, but I'll bet I'd be darling at it.”
“Don't look at me in that tone of voice.”
“Tell him I was too fucking busy-- or vice versa.”
“What fresh hell is this?”
“I require three things in a man: he must be handsome, ruthless, and stupid.”
“That woman speaks eighteen languages, and can't say 'No' in any of them.”
“She was pleased to have him come and never sorry to see him go.”
“Take me or leave me; or, as is the usual order of things, both.”
“If you wear a short enough skirt, the party will come to you.”
“I don't care what is written about me so long as it isn't true.”
“Women and elephants never forget.”
“I'd rather have a bottle in front of me than a frontal lobotomy.”
“Money cannot buy health, but I'd settle for a diamond-studded
wheelchair.”
“Love is like quicksilver in the hand. Leave the fingers open and it stays. Clutch it and it darts away.”

Poveste talmudica

[...] Suntem învățați ca un cuptor făcut din țiglele legate intre ele cu nisip nu este supus regulilor purului și impurului. Aceasta este părerea lui Rabi Eliezer, numai ca ceilalți înțelepți gândeau contrariul. Rabi Eliezer a respins cu toate mijloacele posibile argumentele celorlalți rabini, dar ei nu au admis nici unul.
"Daca este scris ca hotărârea mea sa aibă câștig de cauza, fie ca acest roscov sa o dovedească", spune Rabi Eliezer. De îndată, roscovul, smuls din pământ, s-a deplasat cu o suta de stânjeni.
"Un roscov nu dovedește nimic", au spus ceilalti rabini.
"Fie ca acest izvor sa dovedească dreptatea mea", a spus Rabi Eliezer. Si de îndată apa a început sa curgă de la vale la deal.
"Un curs de apa nu dovedește nimic",au spus ceilalți rabini.
"Atunci o vor dovedi zidurile acestei case de învățătura!". Zidurile au început sa se încline si erau pe punctul de a se prăbuși când Rabi Iosua a strigat la ele:
"Daca discipolii Înțelepților se cearta, ce va privește pe voi?"
Zidurile nu s-au prăbușit, din respect pentru Rabi Iosua, dar nici nu s-au îndreptat la loc, din respect pentru Rabi Eliezer. Si asa au rămas până în ziua de azi. Atunci Rabi Eliezer le-a spus celorlalți Înțelepți:
"Daca e scris ca judecata mea sa aibă câștig de cauza, atunci cerurile vor hotărâ!". De îndată a răsunat o voce din cer care a spus:
"Ce va venit sa-l contestați pe Rabi Eliezer? Judecata lui domnește peste toate!" La aceste cuvinte, Rabi Iosua s-a ridicat in picioare si a strigat:
"Ea nu este in cer !"  [Deuteronomul, capitolul 30,12]
Ce a vrut sa spună cu asta ? "Ca Tora ne-a fost data pe muntele Sinai, explica Rabi Ieremie, si nu avem de ce sa tinem seama de o voce din ceruri!".
După aceasta ședință agitata a Academiei Talmudice, Rabi Natan s-a întâlnit cu profetul Elie si l-a întrebat ce făcea Dumnezeu în momentul în care se purta aceasta discuție. Răspunsul a fost:
" Dumnezeu zâmbea și zicea: copiii mei m-au învins și m-au făcut veșnic...."
Ce contează în aceasta poveste nu sunt purul și impurul, ci statutul adevărului. Poți sa-l simpatizezi pe Rabi Eliezer, dar el se înșală când se bate pentru Adevăr. Democrația, de exemplu, sau libertatea fiecăruia de a alege, acceptarea anumitor reguli și validarea provizorie a voturilor....
"Cea mai frumoasa istorie a lui Dumnezeu". Jean Bottero-asiriologul si Marc-Alain Quaknin-rabinul cu Joseph Moingt- iezuitul
[ Ma gândeam la implicațiile acelui Fiat lux pereat mundi din perspectiva noastră, a creștinilor]

Națiunea cea dintâi.

"Prejudecata este bună la vremea ei deoarece te face fericit. Ea întoarce popoarele către miezul lor, le leagă temeinic de trunchiul lor, le face mai înfloritoare potrivit caracterului propriu, mai înflăcărate și în consecință mai fericite în preocupările și scopurile lor. In această privință, adesea, națiunea cea mai ignorată, cea mai plină de prejudecăți devine cea dintâi : vremea dorințelor de emigrare și a călătoriilor pline de speranță în străinătate dovedește deja boala, inflamare, rotunjimi nesănătoase, presentimentul morții. "

Johann Gottfried von Herder ( sublinierile îmi aparțin )

România pare tara care le acomodează vremelnic pe ambele: prejudecățile noastre se dovedesc un puternic filon de supraviețuire al Europei necontaminate de idei auto-distructive, o barieră de protecție prin "barbarie" împotriva decadentei exagerărilor liberale sau socialiste. Chiar împotriva unui capitalism sălbatic care, deocamdată, a câștigat primele lupte cu poporul acesta.
In același timp ne subțiem substanța prin sângerări de neoprit, emigratie si externalizarea propriului control.
România ca model de salvare pe cale de a se autodiscredita.  Atâtea șanse ratate ale istoriei. Trebuie sa ne recăpătăm încrederea în judecata noastră și în noi înșine. Înainte de cere lumii sa ne asculte.

Tenebrele indiferentei

" O națiune înseamnă deci o mare solidaritate constituită din sentimentul sacrificiilor făcute și al celor pe care suntem dispuși să le facem. Ea presupune un trecut: se rezumă totuși la prezent printr-un fapt tangibil: consimțământul, dorința exprimată în mod clar de a continua viata în comun. Existenta unei națiuni este un plebiscit de fiecare zi."
Renan , "Qu'est-ce qu'une nation" , Paris 1947  ( sublinierile îmi aparțin )

Si această sentință cade groaznic pe gâtul națiunii române. Pentru că generațiile trecute au plătit fără să cârtească prețul enorm al menținerii ei în viata dar, am ajuns , să nu mai fim dispuși la sacrificii. Oricât de mici sau de orice tip. Egocentrismul si lipsa de responsabilitate, ca disoluție a națiunii.
Zilnic nu exprimăm nici un consimțământ ci doar ne târâim spre ceva cert, care ne îngrozește și ne-am auto-eliberat de orice obligații. Pierzând astfel și toate drepturile fără să o conștientizăm ca popor. In curând vom pierde dreptul de a exista ca națiune.

Chinurile adolescentei.

"Ca orice grup integrat ( cel al negrilor americani, de exemplu) , mișcarea adolescenților rămâne un continent în parte scufundat, în parte interzis și de neînțeles celor din afara lui. Ca proba și ca exemplificare, dacă interesează - sistemul de comunicare special, foarte autonom și în mare măsura subteran, vehiculat de cultura rock, pentru care feelingul are prioritate asupra cuvântului, senzația asupra abstracțiilor limbajului, climatul asupra semnificațiilor brute și abordabile rațional, toate acestea fiind valori străine criteriilor tradiționale ale comunicării occidentale și care trag o perdea deasă, ridică un zid de nepătruns înaintea tentativelor mai mult ori mai puțin interesate ale adulților. Fie că asculți, fie că participi într-adevăr, important este să rămâi rece ori să te dezlănțui. Chitarele sunt mai expresive decât cuvintele care au îmbătrânit ( au o istorie ) și de care trebuie să te ferești.."

Paul Yonnet - Jeux, modes et masses, Gallimard, Paris, 1985

Dragul meu fiu. Ca adulți părem, în ochii vostrii, neînțelegători, încremeniți în timp și în idei învechite. Părem a nu înțelege prin ceea ce treceți. Înțelegem. Am fost acolo. Am făcut tot ceea ce faceți și voi acum. S-au schimbat cuvintele, modele, modelele sau aspectul. Părți superficiale. Esențele sunt neschimbate. Mai mult de atât, am și reușit sa teoretizam ceea ce vi se întâmplă. Ceea ce rupe însă comunicarea intre generații nu este refuzul nostru de a asculta sau înțelege ( caci o facem mai bine decât va imaginați ) ci imposibilitatea voastră de a auzi. Respingerea apriorica a posibilității ca noi sa înțelegem.

Din păcate experienta nu se poate transmite, rebeliunile nu se pot anula, roata se va învârti încă o data. Si va venii momentul când vei scrie același comentariu despre copii tai.
What goes around, comes around .

Fluxuri de stiri.

"Acea activitate abominabilă și senzuală intitulată cititul ziarului mulțumită căreia toate nenorocirile și cataclismele din univers din ultimele douăzeci și patru de ore, bătăliile care costă viata a 50.000 de bărbați, crimele, grevele, falimentele, incendiile, otrăvirile, sinuciderile, divorțurile, sentimentele crude ale oamenilor de stat și ale actorilor, sunt transformate pentru noi, cărora nici măcar nu ne pasă, într-un răsfăț matinal, armonizându-se laolaltă minunat, într-un fel deosebit de însuflețitor și tonic, odată cu ingerarea recomandată a câtorva guri de cafe au lait. " - Marcel Proust

Ziarul, știrile dimineții, Facebook-ul și indiferenta care a omorât umanitatea în noi. Ne-am salvat de apăsarea responsabilității prin ignorare si desensibilizare, ca apoi să ne găsim latura sadică prin care trebuie să urmărim toate ororile ridicând din umeri sau apăsând butonul de Like. Incapabili a mai simți oroarea sau realitatea pe care o cern, cosmetizând-o în exterioritate, canalele de comunicare.
Cantitatea imensă de oroare la care am fost expuși ne-a făcut să ne creăm mecanismul supraviețuirii : indiferenta. Acest mecanism care , salvându-ne , ne va omorî ca societate și ca individualități.

Apel către Rege

Nu am fost regalist. Mi-a plăcut însă ideea de monarhie și am iubit efectele monarhiilor asupra istoriei europene. Am iubit acțiunile și cerbicia lui Carol I,iubirea lui necondiționată fată de România, activitatea lui Ferdinand, constituția lui Carol al II-lea.
Nu cred însă în viitorul monarhiilor. Nu cred că un popor modern poate avea un conducător pe care nu și l-a ales singur ci I-a fost dat. Nu mai cred ca asa ceva este posibil. 
Legat de persoana și istoria personală a Regele Mihai I, am avut mereu sentimente confuze, contradictorii. Mereu am încercat sa înțeleg perioada extrem de grea în care a deținut puterea. Înconjurat de forte ostile, de oameni incredibil de puternici ( ex. Mareșalul Antonescu ) în mijlocul celui mai dureros, sângeros și periculos război din întreaga istorie a umanității. Apoi, actul nefericit ( din punctul meu de vedere ) al schimbării alianțelor ( 23 August). Urmat, logic, de actul abdicării. Imensa surpriza de a vedea un Rege crezând că un regim comunist totalitarist îl va susține sau ii va permite existenta.
Regele era tânăr, foarte tânăr. Si sunt ferm convins că, în spatele tuturor acestor evenimente, s-au aflat alți consilieri, amenințări, ambasadori, manipulări.
Ce îmi doresc eu in aceste zile ?

Mi-as dori ca Majestatea sa să dea un interviu ( anonim și de lungă durată ) în care să povestească cu sinceritate ce s-a întâmplat în acele vremuri, în acele zile care au aruncat România în 50 de ani de comunism. Adevărul simplu, fără a se gândi la implicațiile asupra imaginii Casei Regale, asupra intereselor pecuniare sau politice ale acesteia, fără nici un fel de cosmetizări. Interviu pe care apoi să nu îl recunoască oficial dacă nu dorește ( chiar ar fi recomandat). Sa fie publicat după moartea suveranului ( căruia ii doresc viata lunga și sa treacă peste aceste probleme medicale). Dar să ne spună adevărul istoric necosmetizat.  Înainte de a-l lua cu el în mormânt.

Adevărul ne va elibera dar, în acest caz, cred, ne va enerva și supăra profund. 
Fără el, vom pierde o explicație a ceea ce am devenit ca popor.
Vă rog, dați-ne adevarul nud, neinterpretat.

A da socoteala ?

Urăsc să văd liderii (vremelnici) României moderne justificându-se în fata altor popoare, alianțe sau entități de orice tip. Naționalismul este ceva intrinsec popoarelor și ele trebuie să se elibereze de acest blestem al "corectitudinii politice".
In mod natural loialitățile noastre merg în cercuri concentrice astfel :
Ma simt atașat de familia mea -> prietenii si colegii mei -> concitadinii mei -> regiunea mea -> tara mea -> continentul pe care trăiesc -> rasa căreia ii aparțin -> umanității.
Ceea ce este natural și ,mai ales, denota o sănătate și vigoare a gândirii individului.
In rest totul este discurs care, dacă devine impunere, poate fi tratat ca atac la esența existentei individuale/nationale. Corect sau incorect politic, ( conform politicilor moderne, nu neapărat juste ,ci doar supuse vremurilor) ne definim astfel și loialitățile noastre nu trebuie nici negociate , nici schimbate și, în nici un caz, nu ne pot fi imputate. 

"Cum nimeni nu este profet în afara tării sale, popoarele nu mai au de dat socoteala decât fată de ele însele. Nimic, nici un ideal neclintit și valabil pentru toți, independent de locul sau de origine și superior împrejurărilor, nu trebuie sa pătrundă în individualitatea lor ori să-l îndepărteze de geniul pe care îl poartă. "Sa ne urmam calea proprie [...]. Să lăsăm oamenii să ne vorbească de bine sau de rău națiunea, literatura, limba; ele sunt ale noastre, sunt noi înșine, și aceasta e de ajuns"".

Înfrângerea gândirii
Alain Finkielkraut

Conferind valoare vietii .

Clarificare necesara.

"Nu valoarea vieții justifica dragostea pe care i-o purtam; dimpotrivă, dragostea pe care i-o purtam conferă valoare vieții. Dragostea nu depinde de valoarea obiectului sau : ea este cea care creează valoare. "Nu dorim un lucru pentru calitățile sale", scrie Spinoza,"ci pentru ca îl dorim ii găsim calități". Astfel încât efectul filosofiei este un efect al gândirii, prin conținutul sau teoretic, dar și un efect al dorinței, prin conținutul sau practic și afectiv: trebuie sa învățam sa trăim, sa apreciem ceea ce ni se oferă și sa ne bucuram, adică sa învățam sa iubim. "

Andre Comte-Sponville/ Jean Delumeau/ Arlette Farge
Cea mai frumoasa istorie a fericirii.