Elemente comune si diferențe intre istoriografiile grecești si romane (antichitate).

Din scrierile istoriografilor antici nu a rămas mai nimic. Deși cunoaștem numele a peste 600 de istorici greci, avem la dispoziție doar fragmente infime din operele a trei dintre ei: Polybus, Diodorus si Dionis din Halicarnas. Nici in zona Romei nu stăm mai bine : întreaga istorie scrisa de Sallust a dispărut alături de peste 100 de volume ale lui Tit Liviu sau două treimi din opera lui Tacit.

Intr-o asemenea situație ne vom mărgini a face presupuneri fără a avea vreodată pretenția de a da verdicte. Suplinim însă lipsa de date directe prin înțelegerea intimă a societăților care le-au generat, nici un intelectual neputându-se forma in afara unui cadrul intelectual general.

Istoriografia greacă pare a avea un traseu ușor de anticipat: din „mito-istorie”, prin etno-istorie si „istoria-locala”, la „crono-istorie” si „istoria” așa cum o definim si acceptăm noi astăzi (Jacob). Este însă o eroare a judeca astăzi, prin prisma propriei viziuni moderne asupra menirii istoriei, „erorile” istoriografiilor antice. Din păcate foarte multe studii moderne si contemporane asta fac: când tot ce ai in mană este un ciocan, toate probleme îți par cuie.

Înțelegerea istoriografiilor antice trebuie plasată in societatea care le-a născut, societate in care voința zeilor se manifestă direct si puternic in viața cetății ( Herodot, Homer etc), in care erau necesare sublinieri ale superiorității cetății tale in fata celorlalte, ca o justificare a pretențiilor de expansiune, o societate ( in special in Grecia) centrată in jurul cetății tale (polisul-stat) si nu a unei idei naționale ( inexistentă) dar, ulterior, a „dreptului” si „necesității” existentei unui imperiu.

Grecia antică prețuia mai mult alte ramuri intelectuale: filosofia, poezia, literatura, retorica, nedisprețuind însă istoria. Valoarea unei opere era (nu in mod eronat) dată de valoarea de culturalizare a acesteia, de valoarea de Adevăr conținut in aceasta scriere. Roma pe de altă parte sublinia si modela scrierea istorică in jurul „virtuții” si a lecției morale conținute in aceasta.

Istoriografii Greciei si Romei antice construiesc știința Istoriei căutându-i atât valoarea de exactitate si verificarea a datelor dar, in special, căutând valorile etice si morale reieșite care pot, ulterior, educa viața cetății.