Statueta cu vas pe cap. Cultura Gumelnita

 

Cultura Gumelnița.

In acest eseu îmi voi îndrepta atenția asupra unei statuete aparținând culturii Gumelnița, „Statueta cu vas pe cap”. Piesa a fost descoperită în anul 1963 în zona șantierului arheologic Măgura Gumelnița și este unica in istoria neo-eneoliticului european.

            Cultura Gumelnița este într-un con de umbră nemeritat. Ea este (alături de culturile Ariușd-Cucuteni-Tripolie) una dintre cele mai remarcabile civilizații din a doua jumătate a mileniului V îChr. Denumirea culturii apare prima dată în anul 1922 în cadrul scrierilor creatorului școlii arheologice românești, prof. Vasile Pârvan dar numele care va consacra această cultură și care își va pune toata energia în slujba ei este profesorul Vladimir Dumitrescu ale cărui lucrări sunt încă de actualitate pentru cercetarea istorică.
            Cultura Gumelnița în România se suprapune cu aceea a culturii Boian in Muntenia iar cercetări si dovezi moderne ne arată extinderea acesteia in spațiul dobrogean (vezi și „Cultura Gumelnița in Nordul Dobrogei”- Cristian Micu), sudul Basarabiei, partea orientală a Bulgariei, ajungând pană la Marea Egee. Dar „constatăm că centrul regiunii pe care se dovedește a fi existat civilizația Gumelnița - dar desigur nu centrul geometric, ci centrul spiritual, dacă putem spune, a fost fără îndoială Dunărea inferioară, dela răsărit de Olt și până aproape de vărsare.”( curs din anul 1930- profesor Vladimir Dumitrescu- Universitatea București).

            Cultura gumelnițeană are specificitățiile ei intrinseci. Unele ușor de identificat si documentate (ne ferim a spune „bine documentate” căci întreaga cultura gumelnițeană este incredibil de slab cercetată în ciuda materialelor arheologice suficiente) cum ar fi așezările de tip tell situate în jurul unor resurse naturale necesare prosperității așezării, în vecinătatea unor cursuri de apă potrivite activităților agricole, creșterii animalelor, vânătorii si pescuitului. Așezările sunt totodată localizate în zone ușor de apărat ( terase, ostroave, istmuri) ulterior întărite (sau nu) cu sisteme create de apărare. 

Piesa în discuție apare bine documentată în primul (si singurul) catalog al sculpturii eneolitice ( in aceea perioada din „Muzeul Raional Oltenița”), planșa V.

            Statueta cu vas pe cap este aproape întreagă si are o înălțime de 22,5 cm. Datarea făcută o plasează în jurul anilor 4.400-3.950 îChr. Piesa a suferit o puternică ardere ulterioară creației, fiind astfel deformată si crăpată. Piesa are două fețe, capul ( oarecum exagerat în comparație cu restul corpului) indicând o dualitate a unei reprezentării, dualitate remarcată în mai multe artefacte ale aceleiași culturi descoperite în același sit. Cele două fețe au nasuri puternic evidențiate, nările clar definite iar gura sugerată printr-o linie orizontală cu gropițe. Ochii nu sunt desenați dar, la o examinare atentă se observă două depresiuni în zonele oculare. Urechile sunt străpunse de cinci găuri (?). Gâtul se continuă cu o rochie de tip cloche prin care străpung, în afară, sânii.  Aceasta rochie este decorată cu fascicule drepte, delimitate de dungi albe, si a fost colorată cu roșu-ocru. De altfel se remarcă existența si utilizarea culorii albe (brațe, rochie, față) putând afirma astfel că întreaga statueta a fost vopsită inițial. Partea de jos a statuetei nu a suferit aceeași ardere secundară care a deformat partea superioară și ne dă indicații asupra imaginii ei în ansamblu, înaintea deteriorării.

            Sculptura este greu de integrat în seria celor ce exprimă o divinitate (matriarhală) sau statuetelor mistico-magice. Reprezentările de acest gen sunt numeroase și sunt ușor de identificat. Spre deosebire de acestea, „Statueta cu vas pe cap” pare o operă de artă, creată pentru a încânta văzul, a aduce plăcere si a defini o activitate recognoscibilă. Stilizarea nu este în zona abstractizării, nu avem nici o încercare de redare fidelă a realității, avem o sculptură plăcută, menită a încânta, a da substanță existenței, vieții, realității imediate denotând o viață liniștită a membrilor comunității. Obiect de artă susținând probabil focul, opaiț menit a duce lumină în camera și în sufletul privitorului.

            Obiectele culturii gumelnițene (și nu numai ele) ar merita o cercetare interdisciplinară căci, acolo unde arheologii nu văd frumusețea sau utilitatea, artiști plastici sau psihologi ar putea identifica cu mare ușurință importanța acestor sculpturi vechi de peste 6000 de ani. O altă cercetare interdisciplinară ar putea evidenția și face lumină asupra gradului de „dezvoltare” al unor civilizații preistorice prin însăși existența „obiectelor de artă” si a Artei. 

 

Bibliografie :
1.        Catalogul sculpturilor eneolitice din Muzeul Raional Oltenița, Silvia Marinescu-Bilcu si Barbu Ionescu

2.        Omul in statuetele neolitice din RPR, Vladimir Dumitrescu 1961

3.        Semnificația și originea unui tip de figurina feminina descoperita la Rasl 1957, Vladimir Dumitrescu,

4.        Plastica antropomorfă și zoomorfă gumelnițeană, Radian Romus Andreescu

5.        Figurinele antropomorfe din epoca neolitică, E. Comșa, 1995,Bucureşti.

6.        Extras dintr-un curs ținut în anii 30 la Universitatea din București, de către profesor dr. docent Vladimir Dumitrescu