„In credințele poporului nostru se găsesc și astăzi urme de fapte istorice privitoare la Dobrogea. Si ce e curios și interesant in același timp e că aceste amintiri le aflăm in afară de Dobrogea și chiar departe de ea, in Basarabia, Moldova, Bucovina, Transilvania de nord-est și Maramureș, și nu le aflăm in Muntenia, Banat, Ungaria, nici in Transilvania sud-vestică.
In aceste țări românești, poporul tine o sărbătoare numită
Paștele Blajinilor sau Pastele Rohmanilor.
Blajinii sau Rohmanii se zice că sunt niște creștini, Români de-ai
noștri, cari trăesc într'o tară îndepărtată, tocmai pe la marginea mării, pe
unde se varsă apele care curg din Bucovina. Acolo ei se află sub putere păgână
și n'au de unde află nici măcar când sunt Paștele. Numai când văd pe ape multe
găoci de ouă și de ouă roșii atunci știu că sunt Pastele' la noi, si se apucă
de fac și ei Pastele, fac și ei pasci și cozonaci, ouă roșii, ca și noi. De
aceea prin mai toate țările pe unde se țin Paștele Blajinilor, și mai ales in
cele mai despre Nord:. Transilvania, Bucovina, Maramureș , femeile au grijă la
Paste să adune toate cojile de ouă și să le dea pe gârlă, ca din gârlă in gârlă
apa să le ducă pană in tara unde sunt Blajinii.
Obiceiul de a se arunca pe apă găocile de ouă roșii se găsește
până, și in unele comune la Românii din Galicia. Paștele Blajinilor se serbează
in unele locuri Miercurea după Pasti, in altele după Duminica Tomei și in
săptămâna a treia și a patra după Pasti. Lăsând la o parte amănuntele asupra
acestei serbări populare, in cea mai mare parte datorite fantaziei și care
împreună cu datele bibliografice se găsesc in scrierea "Sărbătorile la Români"
de Sim. Fl. Marian, trecem la câteva chestiuni importante. Cine sunt Blajinii
sau Rohmanii? Din tot ce se spune despre ei culegem ca: a) Trăesc pe lângă
Mare. b) Trăesc pe unde se varsă, apele din Bucovina. c) Trăesc in țară
păgânească.
După doamna Voronca, Blajinii sau Rohmanii ar fi un popor din
cele emigratoare ce au trecut peste poporul nostru, și care prin bunătatea și
blândețea lui ni s'a făcut simpatic. Însă de oarece poporul spune că locuința
lor e peste mare, e mai posibil ca Blajinii să fie un popor pe care ai noștri
l'au trecut in emigrarea lor încoace, ori că l-au avut ca vecin sau frate și
l-au lăsat acolo peste mare, de unde ai noștri au venit.
După un comunicat de Vas. Lucan : „Poporul din Mihalcea” spune
că ,"Rohmanii sunt Români ca si noi, ba încă mai buni decât cei din
Moldova". .. Noi credem că Rohmanii sau Blajinii sunt Români și adică
frați de ai noștri pe care i-am lăsat, nu peste Mare, cum zice Doamna Voronca,
ci la Marea, in partea unde se varsă apele Bucovinei, adică, Dobrogea. Unul din
popoarele năvălitoare, Visigoții ori poate mai târziu chiar Bulgarii, ocupând
Dobrogea, parte din Românii de acolo au părăsit această regiune, retrăgându-se
la munți, spre nord, parte au rămas pe loc. Cei rămași pe loc au putut foarte
bine să fie numiți blajini, de către cei cari au plecat, pentru că blajin
tocmai însemnează blând, suferitor, răbdător. Cei plecați din Dobrogea cu
vremea, din cauza diferitelor năvăliri, s'au tot ridicat spre Nord si au ajuns
până in Maramureș unde au dus cu dânșii și, amintirea despre frații lor cei
blajini care au rămas la Mare.
Cuvântul blajin fiind slav, trebue să admitem că părăsirea
Dobrogei, sau despărțirea de Blajini s'a făcut in urma contactului cu slavii,
prin urmare cu mult mai târziu decât năvălirea Visigoților. Năvălitorii deci au
putut mai probabil să fie Bulgarii. Zicem Bulgarii, pentru că spre a face o
parte a populațiunii din Dobrogea s'o părăsească, trebuia să fie niște
năvălitori cari să vie in Dobrogea, in dreapta Dunării.
Noi zicem apoi că tara Blajinilor este la Mare si nu peste Mare,
căci vărsarea apelor bucovinene este dincoace de Mare. In decurgerea atâtor
veacuri imaginațiunea poporului neavând nici un punct de reazăm a putut prea
bine să schimbe adevărul istoric. Si I-a schimbat chiar in de ajuns. De pildă,
Românii din Boian si Comănești zic că Blajinii träesc într'o pustietate foarte
mare de pe țărmul Mării ; cei din Suceava, Rădăuți si Fundul Moldovei zic că trăesc
in Ostroavele Mărilor; cei din Ilișești spun că trăesc într'o tara păgânească;
cei din Marginea zic că ar fi undeva într'o țară foarte depărtată dela răsărit,
niște închisori in cari se închid creștinii pe viață; cei din Mihalcea spun că
Rohmanii sunt Români si trăesc foarte departe peste Mare, tocmai acolo de
unde-s Jidanii, la Ierusalim, dar mai încoace de ei.
Alți Români, tot din Mihalcea, spun că Blajinii trăesc sub
pământ, pe cealaltă lume, unde sunt orașe si sate ca și la noi ; iar cei din
Băișești cred si spun că trăesc in hotar cu Raiul si că, la ei e totdeauna
cald. Noi credem că descălicarea Moldovii cu Români din Maramureș sub conducerea
lui Dragoș, nu e decât o reîntoarcere de Români din Maramureș in Moldova, adică
o revenire in patrie. Acest fel de reîntoarceri in patrie sunt destul de
cunoscute in Istorie. Expediția Argonauților n'a fost decât reîntoarcerea in
Colhida. Ceea ce spune tradiția că Blajinii trăesc într'o tară de păgâni,
corespunde de asemenea faptelor istorice. Aceasta însemnează că la despărțirea
lor Românii ca și Blajinii erau creștini, iar cei ce au venit peste ei erau
păgâni, cum au fost de pildă Bulgarii când au năvălit.
Noi știm că la 1877 am luat Dobrogea dela Turci si ca mai
înainte de Turci ea a fost când a Romanilor, când independentă, când sub
stăpânirea imperiului Româno-Bulgar, când sub a celui Bizantin ; iar la 680
știm că a fost cucerită de Bulgari. Cucerită, deci de Bulgari înainte de a fi
creștini. Poporul însă nu le știe toate acestea, el tine înainte numai faptul
inițial că cei ce au venit peste Români, si sub stăpânirea cărora au rămas
Blajinii, erau păgâni.
Noi susținem apoi că Blajinii sunt Români, pentru ca altfel
Românii n'ar fi avut nici un interes ca să-i țină minte, ar fi uitat de dânșii
cum au uitat de mulți alții. Însă fiind Români, de același neam, negreșit că
cei rămași erau in înrudire de aproape cu cei ce au plecat. Cei rămași vor fi
fost frați, feciori; părinți, rude ai celor ce au plecat, vor fi fost persoane
iubite si scumpe, pe care într'o vreme de restriște, la o cumpănă, la o nevoe
mare i-au părăsit dar pe care in urmă inima nu i-a lăsat să-i poată uita. Această
dragoste explică si păstrarea amintirii, si pedepsele ce s'au pus ca sancțiune
pentru păstrarea obiceiurilor legate de aceste amintiri. Astfel, se zice că e
foarte mare păcat a nu serba Pastele Blajinilor.
Cine nu serbează ori vorbește ceva rău de această sărbătoare îl trăsnește
D-zeu. Dac aceste credințe se găsesc si la populația slava care conlocuiește cu
Românii, e posibil că slavii s'o fi împrumutat dela Români, si e posibil chiar
ca împreună cu Românii să fi emigrat in sus si parte din Slavii de pe lângă Dunăre.
Ori cum ar fi, însă, Blajinii trebuie să fie români, caci masivul etnic cel mai
mare la care se găsește această tradițiune este alcătuit din populația română
din Basarabia, Moldova, Bucovina si Maramureș.
Din faptul că poporul știe că Blajinii sunt pe lângă Mare, rezultă
de asemenea că, într’o vreme au trăit împreună, si amintirea că Blajinii sunt
pe lângă Mare, e tocmai amintirea că i-a lăsat pe lângă Mare si deci că
Blajinii sunt Români ca si ei. Părerea noastră e sprijinită si de faptul că
aceasta credință nu se găsește la Românii din partea de jos a Basarabiei si a
Moldovei, nici la cei din Muntenia, din Banat, din Ungaria si din partea sud-vestică
a Transilvaniei. Aceasta tocmai dovedește că Românii plecați din Dobrogea, tovarășii
si rudele Blajinilor, s'au retras numai la Nord, iar părțile de sud erau
cutreierate si ocupate de năvălitori. Din întrebuințarea acestor numiri :
Blajini si Rohmani, rezultă încă, ceva : Numirea Blajini e întrebuințată de
obiceiu de către Români, cum e si firesc : știindu-i că sunt rude de ai lor,
nu-i mai numesc si Români, ci le zic numai Blajini, ca si cum ar zice : ai
noștri, cei blajini; iar străinii îi numesc Rohmani, Rocmani etc., adică întrebuințează
cuvântul Romani pronunțat așa cum au putut să-l pronunțe niște străini. Deci chiar
cuvintele Blajini si Rohmanii arată că Blajinii sunt Români.
Acestea toate ne arată pe de o parte legăturile noastre din
vechime cu Dobrogea, iar pe de altă parte de ce importantă este folklorul,
studiul legendelor, obiceiurilor, credințelor si al tuturor producțiilor
intelectuale, estetice ale poporului, care poate să dea istoriei un material pe
care cercetările arheologice n'au putut să-l procure.
Th. D. Speranția
Noua Revistă Română : Pentru politică, literatură, știință și
artă, 14 aprilie 1913
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu