In primul caz un anchetat, care a adus prejudicii de peste 110.000.000 EUR a fost condamnat cu suspendare. Ma întreb gardienii puscăriilor cum se uită în ochii condamnaților cu executare pentru furturi mult mai mici. Justiția este legată dar ochi dar dimensiunea unui prejudiciu trebuie luată în considerare. In paralel trebuie însă refăcut patrimoniul Primăriei, recuperat prejudiciul, lipsiți infractorii de uzufructul obținut ilegal. Recuperările ar duce la descurajarea acestui tip de infracțiune: la ce bun să mai furi ceva dacă îți poate fi luat înapoi. Judecătorii au mai dinamitat o bucata ( mare) din soclul Justiției. Care oricum era firav.
In al doilea caz, un funcționar public refuză să se prezinte in fata comisei, la o interpelare parlamentară. Este total irelevantă componenta comisiei, imbecilitatea membrilor sau răutățile care se pregăteau. Parlamentul României este una din cele trei puteri* ale statului român. Puterea Parlamentului într-o republica semiprezidențială ( cum este România) este clară, solidă și trebuie respectată. Nu poți cere respectarea puterii judecătorești dacă îți bați joc de puterea parlamentară. In alt registru : de ce un funcționar care nu are nimic să își reproșeze ar refuza să se prezinte în fata unei comisii parlamentare? Dacă ai conștiința împăcată ce ți se poate întâmpla ? Nu ar trebui să fi dornic de a te prezenta și spăla numele ? Căci pană nu dai ochi în ochi cu acuzatorii și nu clarifici problemele ,rămâne o umbră de îndoială ( justificată pentru orice om rațional). Eu cer respectarea legilor și lupt pentru aceasta dar mă sustrag unei investigații, oricât de cretine ar fi? Cum pot cere/impune respectarea legii pe care eu insămi nu o respect ? A se vedea procesul lui Socrate.
O imensă piatră de la baza unei societăți, a unui popor, este Dreptul acestuia. Acel set de reguli de coabitare care, nerespectate, pot duce la distrugerea țesăturii fine a unei societăți.
In anul III de facultate, regretatul profesor Bulai ( tatăl, nu fiul) îmi spunea : Dragă domnule Matica ( eram după Revoluție, în 1993), Dreptul nu are nimic în comun cu Dreptatea. Dreptul este constituit dintr-un set de reguli de coabitare astfel încât să putem progresa, prospera și avansa ca și popor. Dreptatea este divină. Dreptul însă este fundamental existentei societății.
Nu știu care din cele două spete de mai sus este mai nocivă : eliberarea unui infractor dovedit sau refuzul unui justițiar de a se supune regulilor statului pe care ar trebui să il apere, pe care își fundamentează existenta și activitatea.
Trista țară în care toată lumea violează Justiția. Răzbunarea acesteia va veni și va fi groaznică.
*
Montesquieu a descris un sistem de separare al puterii politice între trei tipuri diferite de entități, pe care le-a desemnat ca fiind executivul, legislativul și juridicul. Modelul prezentat de Montesquieu a fost inspirat de modelul constituțional britanic, în care monarhul ar fi corespuns executivului, parlamentul țării ([The] British Parliament) ar fi corespuns legislativului și curțile de justiție ar fi corespuns puterii juridice. Critici ai sistemului propus de iluministul francez au comentat adesea că idea sa de separare a puterilor este neclară întrucât în Marea Britanie există o legătură prea strânsă între executiv, legislativ și juridic. Pe de o parte, Montesquieu propusese un model care era viabil în timpul său, și, pe de altă parte, legăturile politice invocate erau mult mai slabe în trecut decât sunt astăzi.
Montesquieu a precizat cu claritate că "independența juridicului trebuie să fie reală și nu doar aparentă".[4] "Puterea juridică a fost percepută în general ca cea mai importantă dintre puteri, independentă și de neverificat", dar și cea mai puțin periculoasă.[4] Anumiți politicieni consideră exercitarea puterii judiciare asupra lor înșiși ca o "criminalizare", când, de fapt, ceea ce aceștia numesc criminalizare este un răspuns al juridicului la acte de corupție sau de abuz de putere ale acelorași politicieni. [5]
Sursa citatului : Wikipedia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu