Pilda lui Polycrates din Samos

(preluare din Historia.ro )

Lipsa de măsură reprezenta în concepţia vechilor greci o transgresiune a regulilor care guvernează Universul. Cei care o practicau, mai ales atunci când ajungeau să se considere superiori naturii lor umane (ceea ce în greacă purta numele de hybris), erau în cele din urmă destinaţi unui sfârşit dramatic, întrucât legile şi echilibrul universal trebuiau restabilite.

Acţiunile din tragediile greceşti se bazează de obicei pe înfăţişarea unor exemple mitologice de hybris, dar grecii nu s-au mărginit la identificarea hybris-ului doar în mitologie, ci şi în cazurile concrete ale conducătorilor politici ai vremii. Astfel, istorisind în cartea a treia a operei sale viaţa tiranului Polycrates din Samos, Herodot susţine că fericirea excesivă a acestuia, neumbrită de niciun necaz, nu avea cum să se termine decât printr-un sfârşit tragic.

Polycrates din Samos – personaj istoric

Samosul este una dintre cele mai importante insule din Marea Egee, fiind despărţită de Asia Mică printr-o strâmtoare care, în cel mai îngust punct al ei, are o lăţime de doar 2 km. În antichitate, pe malul asiatic se găsea importanta cetate greacă a Miletului, rivalul învederat al Samosului (cel mai important oraş din zilele noastre este Kuşadası).  Relieful insulei cu o suprafaţă de 477 km² este compus dintr-un lanţ muntos şi deluros care se întinde de la est la vest, în partea de nord. Jumătatea sudică este ocupată de o câmpie mănoasă, care producea cantităţi impresionante de cereale, vin şi ulei de măsline. De asemenea, Samos beneficia de cariere de piatră şi păşuni favorabile creşterii oilor şi caprelor, dar şi de un excelent port natural în extremitatea sa estică, în jurul căruia de altfel s-a şi dezvoltat cetatea samienilor.

Numeroasele avantaje naturale au făcut ca încă de la începuturile consemnate ale istoriei, Samosul să fie una dintre cele mai importante cetăţi greceşti: populaţia totală era de aproximativ 50.000 de persoane, iar comercianţii samieni străbăteau Mediterana în lung şi în lat, ajungând chiar până în legendarul regat bogat în metale al Tartessosului din Hispania (în apropiere de actualul Cádiz, pe coasta atlantică).

Odată cu ascensiunea la putere a lui Polycrates, fiul lui Aiaces, survenită în jurul anului 535 î.e.n., Samosul a devenit de asemenea şi cel mai însemnat stat grec din Marea Egee, din punct de vedere politico-militar. Polycrates provenea cel mai probabil dintr-o importantă familie aristocratică samiană, unii istorici emiţând ipoteza că şi bunicul său ar fi deţinut tirania anterior. Cu toate acestea, Polycrates a fost nevoit să îşi impună prin forţă autoritatea discreţionară asupra cetăţii, sprijinându-se la început pe fraţii săi, Pantagnotus şi Syloson, pe care i-a îndepărtat însă rapid de la putere. Încheind o alianţă şi o relaţie personală de prietenie cu Amasis, faraonul Egiptului, Polycrates a obţinut resursele necesare pentru construirea unei puternice flote de 100 de corăbii şi angajarea a numeroşi mercenari.

Cu ajutorul acestora, Polycrates a obţinut controlul mării, prădând navele ce treceau prin Marea Egee, indiferent de provenienţa lor, precum şi insulele şi coastele din apropierea Samosului, sporindu-şi astfel avuţia. Puterea nou obţinută şi comportamentul său violent l-au adus pe Polycrates în conflict cu două dintre cele mai importante cetăţi greceşti ale vreme, Miletul şi Mytilene, pe care însă le-a învins în luptă, luând numeroşi prizonieri.

Mai mult, Polycrates s-a confruntat şi cu spartanii, chemaţi în ajutor de unii exilaţi samieni, opozanţi ai tiranului. După 40 de zile de asediu, spartanii au fost nevoiţi să se retragă, Polycrates sporindu-şi astfel prestigiul ca urmare a rezistenţei reuşite în faţa celor mai pricepuţi războinici din Elada.

Abilitatea lui Polycrates ca om de stat este demonstrată şi de iscusinţa cu care a manevrat diplomatic între marile puteri asiatice din acea vreme. Astfel, deşi şi-a construit puterea pe baza alianţei cu Egiptul, în 525 î.e.n., atunci când a izbucnit conflictul dintre perşi şi egipteni, Polycrates a trecut de partea celor dintâi, care au obţinut de altfel şi victoria, ocupând ţara faraonilor. Beneficiind şi de recunoştinţa Marelui Rege, puterea lui Polycrates părea a fi fără margini.

Ea s-a manifestat şi în plan intern, cel mai probabil în timpul lui Polycrates fiind construite sau extinse lucrări de mari dimensiuni şi extrem de dificil de realizat, precum amenajarea şi întărirea suplimentară a portului, săparea prin munte a unui apeduct de 1 km lungime (care a necesitat înlăturarea a nu mai puţin de 7000 m³ de rocă), întărirea incintei fortificate, care apăra o suprafaţă de cca. 103 ha. De asemenea, în aceeaşi perioadă, principalul templu din insulă, dedicat zeiţei Hera şi faimos în întreaga lume greacă, primeşte dedicaţii consistente, inclusiv din partea faraonului egiptean, iar la Samos sunt atraşi de bogăţia tiranului cei mai pricepuţi dintre greci în diverse meşteşuguri, precum poetul Anacreon din Teos, medicul Democedes din Crotona şi arhitectul Eupalinos.

Polycrates ajunsese să năzuiască la stăpânirea asupra întregii Mări Egee, dar, în jurul anului 522 î.e.n., este ucis mişeleşte de satrapul persan al Lydiei, Oroites (guvernatorul provinciei persane ce ocupa cea mai mare parte a vestului Asiei Mici). La scurtă vreme, perşii îşi impun dominaţia asupra Samosului, obligându-i pe samieni să plătească tribut şi să îl accepte ca tiran pe fratele mai mic al lui Polycrates, Syloson.

Polycrates din Samos – exponent al lipsei de măsură

Ascensiunea rapidă a lui Polycrates a atras uimirea contemporanilor săi: practic, Polycrates nu suferise nicio înfrângere, iar avuţia şi puterea sa militară sporeau fără încetare. Într-atât de surprinzător era succesul continuu al tiranului, încât în jurul acestuia s-a ţesut chiar o legendă care ilustrează fericirea fără limite a acestuia. Astfel, prietenul şi aliatul lui Polycrates, faraonul Amasis, i-ar fi trimis o epistolă în care îl sfătuia să renunţe la un lucru de mare preţ, astfel încât să compenseze nenorocul pe care l-ar putea aduce o prea mare fericire.

Convins de înţelepciunea egipteanului, Polycratea ar fi aruncat în mare un inel de aur cu smarald, lucrat cu deosebit meşteşug. Nu peste mult timp însă, un pescar s-a înfăţişat la locuinţa tiranului, dorind să îi dăruiască un peşte deosebit pe care îl prinsese. Tiranul a acceptat cu plăcere darul şi l-a dat bucătarilor spre a-l găti. Nu mică a fost mirarea tuturor atunci când în măruntaiele peştelui bucătarii au descoperit inelul cu smarald. Auzind de această întâmplare, Amasis ar fi rupt prietenia cu Polycrates, argumentând că la un moment dat un om cu un asemenea noroc va cunoaşte şi o întoarcere teribilă a sorţii.

Într-adevăr, nu cu mult după această întâmplare, satrapul persan al Lydiei, Oroites, şi cel al Phrygiei Hellespontice, Mitrobates, aşteptau să intre în audienţă la Marele Rege. Mitrobates a început să îl atace pe Oroites, afirmând despre acesta că nu este în stare de o faptă memorabilă precum anihilarea celebrului Polycrates, care, prin puterea sa, sfida însăşi autoritatea lui Oroites. Din acest moment, Oroites şi-a pus în gând să îl ucidă pe Polycrates.

În acest scop, a pus la cale un şiretlic: i-a scris lui Polycrates că doreşte să încheie o alianţă, fiind dispus ca pentru aceasta să îi plătească tiranului banii necesari pentru sporirea flotei, aşa cum altădată o făcuse probabil Amasis. Orbit de posibilitatea de a obţine o flotă cu care să controleze întreaga Grecie şi convins că nu i se poate întâmpla nimic rău, în virtutea norocului său fără limite, Polycrates a acceptat. Destinul lui Polycrates a fost astfel pecetluit, în pofida tuturor precauţiilor şi semnelor prevestitoare.

Degeaba şi-a trimis tiranul secretarul mai înainte pentru a se asigura de bunăcredinţa lui Oroites: satrapul l-a înşelat, umplând opt cufere cu pietre peste care a adăugat un strat superficial de aur. Degeaba l-au sfătuit sfetnicii şi prietenii să nu se ducă la curtea satrapului, degeaba chiar fiica lui l-a implorat să renunţe, în urma unui vis în care tatăl ei i se înfăţişase ca ridicat deasupra tuturor, îmbăiat de Zeus şi uns cu miresme de Helios: Polycrates nu a ascultat de niciun sfat şi de nicio rugăminte, ducându-se cu o mare parte a alaiului său în Lydia.

Când Oroites l-a văzut pe Polycrates în puterea sa, l-a supus la cazne şi în cele din urmă la crucificat, astfel încât viziunea fiicei sale s-a împlinit, tiranul fiind aşezat deasupra tuturor, scăldat de ploaia lui Zeus şi învăluit de razele lui Helios. O parte din membrii suitei sale au fost eliberaţi, dar cei mai mulţi au fost vânduţi ca sclavi. Fericirea fără limite a lui Polycrates s-a încheiat, potrivit predicţiilor lui Amasis, de o manieră extrem de tragică.

Concluzie

Evident că sfârşitul lui Polycrates poate fi interpretat şi altfel: puterea tiranului din Samos crescuse într-atât de mult încât probabil perşii îl considerau o ameninţare la adresa stăpânirii lor asupra cetăţilor greceşti din Asia Mică. De asemenea, este posibil ca Polycrates să îl fi ofensat pe Oroites, astfel încât intereselor politice să li se fi alăturat şi o duşmănie personală. În aceste condiţii, se pare că situaţia lui Polycrates era mai dificilă decât lasă să se întrevadă sursele antice.

Nu este însă mai puţin adevărat că, deşi unele detalii ale poveştii tragice par a fi inventate (pierderea şi recuperarea inelului cu smarald), destinul lui Polycrates i-a marcat puternic pe vechii greci, întărindu-le acestora convingerea că lipsa de măsură, chiar şi în ceea ce priveşte obţinerea de succese, atrage ineluctabil în cele din urmă o retribuţie negativă. Cu cât mai mare este norocul iniţial, cu atât mai mare este şi probabilitatea ca, într-un târziu, să se producă un dezastru. Concluzia este cu mult mai profundă decât o simplă observaţie deterministă: succesul continuu atrage după sine înfumurarea şi neînfrânarea sau măcar invidia celorlalţi sau pe ambele în acelaşi timp. În aceste condiţii, producerea unei catastrofe nu are cum să întârzie prea mult. Necazurile au rolul lor în viaţă, întărind astfel modestia şi precauţia oamenilor şi ferindu-i de invidia distrugătoare a semenilor lor.

Bucuraţi-vă deci şi de succese, dar şi de necazuri, ambele sunt necesare pentru a duce o viaţă virtuoasă şi echilibrată!

Bibliografie selectivă

Fragmentele în care Herodot istoriseşte povestea lui Polycrates din Samos sunt: 3.39-60, 3.120-125, 3.142-149.

Berve, Helmut, „Die Tyrannis bei den Griechen”, 2 vols., München, 1967.

Greaves, Allan, „The Land of Ionia: Society and Economy in the Archaic Period.”   Chichester/Malden, MA, 2010.