Continuând...

De ce continui de ani de zile să scriu aceste digresiuni ? Răspunsul l-am regăsit în Seneca:
" Preceptele, zic eu, sunt ca semințele: dau rod puternic, chiar dacă sunt micuțe." 

Totodată lupt împotriva uitării. Uitarea de către mine și uitarea sau necunoașterea celorlalți. Însă nu am reușit să mă "atașez" de "celalalt", de cititor. L-am presupus inexistent sau doar vremelnic interesat. In definitiv ar trebui să scriem doar pentru noi, restul fiind doar o potențialitate care nu ar trebui să ne preocupe. Când devii (prea) preocupat de cititor devii sclavul lui. Trebuie să te moderezi pe tine pentru a-i da lui ceea ce vrea el. Cioran a scris sute de gânduri împotriva acestei apucături care îl distruge pe cel ce scrie. 
Ceea ce însă ne arată realitatea este că, în adânc, tânjim după cititor. Semințele au nevoie de sol pentru a inflori. Plantând în neant nu vom obține nimic.
Calea de mijloc....