Arta elitelor in extremul Orient

 Arta elitelor in extremul Orient

de Eliza M. 

 

Su Shi (1037-1101) – Arbore și stânci ; tuș pe hârtie, 27.2 x 543 cm. 

In lucrarea „Arbore si stânci”, care descrie un copac ofilit lângă o stâncă de formă neobișnuită - completată cu caligrafie, remarcăm mai puțin caracterul tehnic, ci, mult mai mult, se descifrează caracterul moral a lui Su Shi, rafinamentul cu care creionează starea lui internă, decât „starea externă” a peisajului.
Su Shi a fost membru al elitei intelectuale chineze din timpul  dinastiei Song (960-1279). Pictura aparține perioadei dinastiei Song (960-1279) care a fost o cheie de cotitură în istoria Chinei - o perioadă care a asistat la o explozie a populației, la creșteri semnificative ale capacității și puterii economice ale imperiului și la creșterea nivelului de educație. In timpul dinastiei Song, interesul guvernului era de a recruta oficiali-cărturari prin sistemul de examene, care încorporează si elementele artistice ale poeziei și, din ce în ce mai mult, alături de caligrafie și pictura devine centrala în profilul literatului. Acest lucru se vede in rafinamentul de neegalat în artele din aceasta perioada. Su Shi era o figură respectată în rândul savanților oficiali la curte. Cu toate acestea, existau tensiuni între grupurile politice rivale de la curtea imperială. Pe Su Shi îl regăsim de partea conservatoare, din punct de vedere cultural, a lui Sima Guang față de guvern. Ei s-au concentrat în totalitate pe creșterea nivelului moral, iar calificările pentru conducere au fost concepute în întregime în termeni culturali. Gruparea rivală era concentrată pe cunoștințele tehnice, care puteau  fi necesare pentru a încuraja și susține dezvoltarea societății Song, în ceea ce privește creșterea economică, construirea infrastructurii și menținerea unei apărări militare capabile. El a articulat o viziune a „confucianism cultural”, accentul fiind pus pe legătura dintre guvernare și stăpânirea tradiției culturale a Chinei. Preocupări principale ale literaților pentru  arte, studiul caligrafie si al picturii, poezie, a fost considerat o cale către cultivarea sinelui moral. In peisajele pictate in tuș își dezvăluiau spiritul interior. Trăiau după principiile confucianiste si asta se vede in arta produsă de elitele imperiale.

Liniile curbe prin care Su Shi își descrie valul sufletesc, creșterea si descreșterea trăirilor, modestia cu care ciotul încetează sa mai crească, dau o armonie compoziției si o zbatere armonica a emoțiilor, care duc, in final, la un angajament de supraviețuire in dreptate si corectitudine.

Mișcarea stâncilor pledează pentru loialitatea fata de legea naturii. Se rotesc in tușe si se autodisciplinează prin voința, rămân loiale unor principii dătătoare de viața.

Rezistenta naturii este redată cu apăsări de penel, dar printr-o gratie, astfel ca la final vedem doar o compoziție echilibrata si armonioasă, stabilă de neclintit, o promisiune de rezistenta si plina de speranța.

In pictura lui, Su Shi ni se descoperă pe el însuși. E ca si cum se afla pe divan si ne descrie cu penelul unduirile sufletului, ne comunica caligrafic si plastic: virtuțile, forța, sensibilitatea si tăria in condiția lui de literat si om.

Pictura se continua, atât pe hârtie, cat si in timp, cu poeziile lui Liu Lianzuo, Mi Fu, Yu Xilu si Guo Chang.

Chiar daca versurile ne arata o îndepărtare a acestor literați de curtea imperiala, ele ne confirma statornicia principiilor: „vede-un sens în Dao și virtute” „ stanca răsare”, „cer binecuvântare”. Sărăcia si nevoile, austeritatea sunt clar pictate si caligrafiate cu bucurie: „hainele nu mi le-am înnoit” , „Ce fericire să găsesc această companie!”.

Su Shi își pictează viața interioara si casa, iar prietenii lui literați ii decorează in versuri opera.

  

Vas de porțelan pentru arderea esențelor parfumate, familia roz, decorat în stilul 1000 de flori, China, epoca împăratului Qianlong

Modelele Millefleurs apar pentru prima dată pe porțelanurile făcute în timpul domniei împăratului Yongzheng, dar par să fi atins un vârf de calitate în perioada Qianlong.

Împăratul Qianlong a iubit artele, iar in perioada lui de domnie artele au „înflorit”. El a pictat, a făcut caligrafie, a scris poezii și mii de eseuri.

Împins de opiniile sale artistice unice și de gustul estetic, împăratul Qianlong și-a folosit statutul imperial pentru a direcționa și redefini eforturile artiștilor și artizanilor care slujesc la curte.  A sponsorizat  catalogarea colecțiilor obiectelor de arta și copierea tuturor scrierilor chinezești in patrimoniul său prin marcarea, ștampilarea și înscrierea operelor de artă pe care le-a moștenit .

Împăratul Qianlong a căutat să atragă atenția și admirația lumii subliniind măreția imperiului. Schimbul cu națiunile din Occident și statele din periferia chineză a dus la un aflux de elemente străine în atelierele de la curte, dar a venit si cu rozul care a pătruns târziu in China. Prezenta rozului înscrie vasul in seria familiei roz. Culoare roz este obținuta dintr-un extract de aur.

Vasul de porțelan face parte dintr-un set de altar (Wugong)  care era compus din: două vaze, două sfeșnice și un vas pentru arderea esențelor parfumate.

Vasul are trei picioare, cu mânere verticale curbate, cu decor de flori executat fin, care in tradiția chineza simbolizează prosperitatea. Pentru a omagia China, tara florilor, florile înfloresc toate in anotimpul vasului. Detaliile tehnice si degradeurile obținute, conturul, tot decorul este opera pictorilor profesioniști de la curtea imperiala.  Fiind o piesa de altar, motivul floral nu este întâlnit pentru aceste vase. Fiind atât de impresionant, atât estetic, cat si tehnic, motivul o mie de flori pare sa impresioneze si elitele care vedeau frumusețea in liniile simple, pentru ca porțelanul preferat de elitele imperiale era asemănător cu motivul picturii. Aceste vase cu o mie de flori, abunda in culoare, in tehnica, in mii de detalii, reclama bogăție si exclusivitate. Au fost necesare nenumărate arderi pentru ca florile sa înflorească in culori si acum noi „ardem” când îl privim.

 

Prun și fazan, panou decorativ, Kano Sanraku sau Kano  Sansetsu, Japonia, sec. XVII

Pa aceste panouri observam cum pictura opaca „strălucește” datorita fundalului aurit. Totul contrastează într-o armonie perfecta. Trunchiul bătrân prinde viața, înflorește, ramurile privesc spre stânga, iar păunul in dreapta, contururile clare delimitează fiecare obiect, dar se continua cu următorul fără sa poți face legătura, ca intr-un vis, poți sa identifici fiecare obiect, dar nu poți sa stabilește firul povestii. Ca intr-un peisaj realist, dar abstract, ca intr-o pictura abstracta, dar realista.

Pe cele doua panouri se întinde un copac bătrân, dar înflorit. Pictura dă speranță, păsările, florile ne conving de o viața noua. Artistul a subliniat tensiunea prin ramurile scurte si răsucite in mișcări dinamice  in contrast cu trunchiul scorburos. Prunul poate fi comparat cu principiile puternice, cu idealurile care se înaltă. Crengile copacului sunt reprezentate in variația tonală a negrului. Florile de prun sunt redate cu ajutorul petelor de roșu si alb care se întrepătrund creând degradeuri spontane. Primăvara este cantată de o pasare care sta sus, pentru ca, cântecul ei sa se audă. Pe panoul din dreapta sta un fazan cu un penaj fin, conturat prin tuse scurte si rapide cu linii individuale. Ca si înțeleptul bătrân, păunul veghează cu compasiune si iubire.

 

Bolul raku de culoare roșie, cunoscut sub numele Seppo. I-a aparținut maestrului Honami Koetsu (1558-1637). A fost reparat, după un accident, cu lipitură de aur (kintsugi).

Este un castron de ceai ceremonial. . Castroanele  de ceai au fost produse pentru prima dată în Kyoto de către familia Raku (sec. XVI).  Honami Koetsu a studiat în cadrul familiei Raku și a ajuns să fie considerat un maestru. În cultura ceramicii japoneze, articolele raku dețin un loc unic datorită tehnicilor prin care sunt realizate, modelate manual, fără roata olarului. Forma dată fiecărui bol, măiestria prin care olarul își lasă „amprenta”; fiecare bol primește o parte din trăirea filosofica a meșterului, dar si din filosofia lui de viața. Unicitatea prin care natura se dezvăluie in fiecare fir, frunza, râu si munte își dezvăluie starea de a fi, iar olarul împrumuta de la natura, diversitatea din fiecare individualitate. El lasă sa se vadă prezentul din palmele sale, nu-l modifica, nu-l duce la perfecțiune, ci îl lasă sa progreseze in ritmul lui. Bolul își schimba forma prin modelare, fără sa știe exact unde se vrea sa se ajungă, care-i forma potrivita, ea se ivește, se descoperă. Bolul își reflecta frumusețea in mâinile olarului, olarul își reflecta sensibilitatea prin măiestrie in bol. Se remarca filosofia modelarii bolurilor raku, in sensul ca se vad bulele neuniforme si nenumăratele asperități, date de procesul de ardere rapida, de pe burta vasului. Buza vasului are câteva zone ridicate date de spatula, dar ușor rotunjite.

Vasul este reparat prin metoda Kintsugi, remarcam aurul care curge ca o ramura sau ca un râu ce se desparte. Unicitatea bolului se continua in timp, devine si rămâne același. Fiecare proces îl duce din imperfecțiune într-o alta imperfecțiune si prin asta își câștiga perfecțiunea data de unicitate. Înlocuind unicitatea cu identitatea sau adăugând identitatea, unicității,  am putea spune ca bolul lui Koetsu  seamănă cu corabia lui Tezeu. Doar ca bolul nu mai este doar un proces mental, el este viu, el se transforma in fiecare zi si prin asta își continua procesul spre perfecțiune prin imperfecțiune.