Castrul roman de la Hinova

 Descrierea seacă sună astfel:

„ RO297 | Hinova | Hinova | Hinova Moesia Inferior
Castru legionar | Datare: 270 – 400
Selectat: Da | Criterii:1, 2, 3
Integritate: Fort/quadriburgium este cercetată integrală partea ce nu este suprapusă de altă locuire.
Autenticitate: Foarte bine păstrat, lucrări minore de restaurare, grad de autenticitate ridicat.” Sau „ [...] 26A0032| sat Hinova, comuna Hinova (lângă pichetul grănicerilor) | Castrul romana de la Hinova; Epoca romana târzie, sec III-V”

Pentru presa, Hinova este locul unde a fost descoperit un tezaur „fabulos” de „aproape cinci kilograme de aur” format din 9.639 piese.

Intre toate aceste date seci sau flamboaiante situl pare stingher, iar munca arheologului Mișu Davidescu (1930-2019) destinată uitării. Postarea de fată are ca principală sursă de informație lucrarea „Cetatea romană Hinova” – Mișu Davidescu- Editura Sport Turism 1989 (foarte greu de găsit chiar intre anticari). 

 

                             
Așa cum reiese din harta prezentată („Fortificații romane târzii pe malul stâng al Dunării in zona Porților de Fier”), zona Hinova- Drobeta-Turnu Severin are o mare concentrație de castre si vestigii romane, delimitând o zonă de un real interes pentru Imperiul Roman. Mica cetate de la Hinova face parte integrantă din eforturile Imperiului de a consolida si menține sub control Dunărea si accesul către Dacia Ripensis. Fortificațiile din zona de limes Orșova- Desa ne dau imaginea importantei acordate de administrația imperială zonei acesteia. Zona a fost totodată puternic influențată de colonizarea romană, aceasta rămânând stabilă si după anul 275 d.Hr. Remanenta elementului roman sau, mai bine zis, daco-roman in zonă este incontestabilă, iar stăpânirea romană a zonei se întinde după secolul V-lea si chiar in timpul împăratului Iustinian. Chiar si numai din acest punct de vedere, studierea cetății Hinova este de o însemnătate mare, dovedind continuitatea elementului daco-roman in zona Daciei Dunărene.

Situl arheologic nu fost prima dată cunoscut sau examinat in perioada 1976, an in care a fost făcută o vastă investigație arheologică regională aferentă construcției hidrotehnice Porțile de Fier I si II. Este necesar să amintim primele referințe scrise, pe care le avem de la un colaborator al lui Grigore Tocilescu, Pamfil Polonic, însemnări urmate in anul 1924 de descoperirea unui topor de bronz cu brațele in cruce de către Alexandru Bărcăcilă, descoperirea din anul 1933 a unei cupe cu picior masiv aparținând culturii Vinca I de către Ion Nestor sau periegeză din anul 1934 a profesorului Dumitru Berciu care descoperea ceramică neolitică de tip Vinca-Turdaș. Urmează o serie largă de descoperiri întâmplătoare, din cele mai diverse, gravitând in jurul „Brazdei lui Novac” care duc la cercetarea amănunțită  a sitului, in anul 1976.

Cercetarea sitului debutează prin descoperiri ale unor morminte de incinerație aparținând sfârșitului epocii bronzului si a tezaurului „faimos” geto-dac/trac. Concluzia arheologică este evidentă: mica cetate romană a fost construită pe o necropolă plană de incinerație  din epoca bronzului si începutul epocii fierului. Locul este de altfel foarte bine poziționat geo-strategic: el se află la poalele pintenului deluros al localității si are o foarte bună vizibilitate atât asupra cursului Dunării cat si asupra Drobetei Turnu-Severin (in amonte), până la Ostrovul Corbului (aval) unde exista un alt asemenea castru.

Cetatea este de formă dreptunghiulară cu dimensiunile 45,85x39,80m. Zidul de apărare are grosimea variind intre 1,35 m si 1,5 m înglobând un număr de șapte turnuri de apărare si având o înălțime de cca 4-6 m. Turnurile de apărare au formă aproape pătrată fiind incastrate in construcția zidului de apărare. Poarta de acces in castru era, cel mai probabil, din lemn si avea o deschidere de 3,65m. Materialul utilizat in construcție este predominant piatră de rau, rar apărând blocuri de calcar cioplite.   

Sistemul de locuire al soldaților se întindea de-a lungul zidurilor de apărare. Singura locuință individualizată este apartamentul comandantului (conf. fibulei cu capete de ceapă descoperită aici), care este in interiorul castrului (5m x3,45m). Examinând resturile si numărul stâlpilor de susținere se estimează un număr de 16 încăperi-locuințe ale soldaților si ale personalului castrului. Locuințele deserveau atât soldații, cat si familiile acestora si avea o suprafață utilă de cca 37 metri pătrați. Fiecare locuință avea una sau două vetre de foc. Este posibil ca unele din aceste camere să fi funcționat doar ca depozite de arme. Turnurile erau, de asemenea, folosite ca locuințe sau ca ateliere meșteșugărești.

Curtea interioară avea cca 1220 m2 (suprafață totală a castrului este de 1825m2) si adăpostea, probabil, in afara locuinței comandantului si un depozit de alimente, precum si  adăposturi de animale.

Conform descoperirilor unor cărămizi, având cartușe in formă tabula ansata, putem afirma că acest castru aparținea Legiunii a V-a Macedonica. Alte cartușe spun restul povestii: DARDIANA –Da(ciae) R(ipensis) DIANA (Zanes), DRVBETA. Este evident că existenta unei cetăți atât de mici se făcea prin contribuția castrelor importante vecine (Drobeta) .

 

In cadrul săpăturilor arheologice au fost descoperite foarte multe obiecte ceramice de foarte bună calitate (smăltuite aidoma celor de la Simian), oale-borcan, castroane glazurate si urcioare glazurate sau nu, amfore cu corp rotund sau alungit, opaițe glazurate (din cele 60 descoperite, 52 sunt glazurate) si numeroase fusaiole (65 de exemplare deja descoperite). Viața cetății este arătată si de descoperirea uneltelor de fier (coasă, sapă, cosor, tălăngi, cuțite –peste50 buc-, verigi de zăbală, harpoane si cârlige de undită). Din armamentul prezent au mai fost descoperite doar vârfuri de suliță, de lance si de săgeată precum si cuțite, proiectile de praștie si un umbo de scut. Descoperirile însă nu se mărginesc aici, monedele diferite, obiectele cultice si chiar artistice completând aceasta comoară arheologică a epocii romane târzii.

Importanța acestui sit arheologic, așa cum am afirmat in prolog, nu stă in „senzaționala” comoară de aur (care merită o atenție sporită, dar in alt context), ci faptului că, in acest caz, avem foarte multe elemente care pot recrea imaginea unui castru roman mediu, a vieții soldaților si comunității castrului, precum si a remanentei prezentei daco-romane in pozițiile defensive ale imperiului, mult după retragerea aureliană.