După ce şi-a petrecut câteva ore afară, în noapte, frigul s-a făcut din ce în ce mai pătrunzător. Când degetele i s-au făcut ca de gheaţă, s-a gândit să se dea bătut. Chiar atunci a zărit lumina slabă a unei lumânări în fereastra unei case îndepărtate. Hogea şi-a imaginat că acea plăpândă flacără era de fapt un foc zdravăn dintr-o sobă şi acest gând l-a făcut să uite cât de frig îi era.
A doua zi dimineaţa, prietenii l-au întrebat pe Nastratin Hogea cum s-a descurcat. El le-a istorisit despre micuţa lumină pe care a văzut-o în depărtare şi despre felul în care aceasta l-a încălzit, făcându-l să reziste frigului de peste noapte. ”Vederea acestei micuţe lumânări mi-a ţinut de cald şi datorită ei am rămas afară până când s-a făcut dimineaţă. “Dacă aşa ai făcut, înseamnă că ai trişat,” au spus ei. ”Te-ai încălzit la flacăra unei lumânări şi nu trebuia să ai nici un fel de foc care să îţi alunge frigul. Ai pierdut rămăşagul! Trebuie să ne dai mâncarea pe care ne-ai promis-o!” Hogea s-a recunoscut învins şi i-a invitat pe toţi la prânz. Atunci când prietenii au sosit acasă la Nastratin, nu au văzut nici urmă de-ale gurii. “Mâncarea este încă la încălzit,” i-a asigurat Hogea. Oaspeţii şi-au mai petrecut timpul stând la taclale, dar bucatele întârziau să se arate. După câteva ore, când foamea a început să se facă simţită, prietenii l-au întrebat pe Nastratin cât mai durează până o să vină mâncarea. “Veniţi cu mine,” le-a spus Hogea, “şi o să vă arăt.” Au mers cu toţii până în bucătărie şi au dat peste o oală mare de mâncare sub care nu ardea un foc zdravăn, ci doar o micuţă flacără a unei lumânări.“Ce-i asta, Hogea?” au zis supăraţi oaspeţii. ”Cum să poată fi gătită mâncarea din oala de văpaia slabă a unei lumânări ?”Nastratin Hogea le-a răspuns: “Dacă lumina slabă a unei lumânări din fereastra unei case îndepărtate mă poate încălzi, de ce nu ar putea oare să încălzească şi mâncarea din oala asta?”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu