Retorica vs dialectica

"Potrivit lui Zenon, stoicul, am răspuns eu, întreaga facultate discursivă este compusă, după cum susținuse înainte Aristotel, din două părți : retorica, despre care spunea că se aseamănă cu palma, și dialectica, pe care o compara cu pumnul, fiindcă retorii dau o întindere mai mare expunerii, în timp ce dialecticienii se exprimă mai concis."
Cicero, Despre supremul bine și supremul rău, II, 17, Oratorul, 32,113

 

Indignarea retelelor sociale

Apare un subiect serios. Exemple : degradarea patrimoniului național și cultural, distrugerea cultului eroilor, distrugerea pădurilor României, lașitatea conducătorilor actuali în comparație cu cei din istoria noastră s.a.m.d. Aproape imediat se umflă o "revoltă indignată" pe rețelele sociale de ai crede că ceva, acum, chiar se va întâmpla. Si lumea își strigă supărarea, indignarea, curg acuzații, blesteme și promisiuni. Toate durează maxim o zi. Apoi apare altă indignare , supărare și apoi alta. Nimic, niciodată nu pare sa depășească stadiu de indignare sterilă. Maxima implicare pare un "share" sau un comentariu. Poate o poză naționalistă. Nimicul și nimicuri. Indivizii trăind totuși cu falsa impresie că sunt "implicați", "responsabili" sau "motivați". Si asta le dă dreptul să critice sau să dea lectii de patriotism. Sau de morală si etică. Deșertăciune și impotentă. Nimic nou sub soare căci, asa cum ne spune Stobaios ( Antologie, 82,9, Excerpte, II,2,16) :

"Întrebat fiind din ce motiv în vechime erau mai multi filosofi străluciți decât în prezent, deși pe atunci erau putini cei care se ocupau cu filosofia, Cleanthes răspunse: "Pentru că pe atunci se practica acțiunea, iar acum, cuvântul."

 

Legea talionului.

Discutând ieri despre filosofia dreptului am ajuns la legea talionului.
Ceea ce mi-a sărit în ochi este faptul că Legea talionului reprezintă Dreptatea și, în nici un caz , Dreptul. Asa cum aminteam, sistemul de drept juridic ( "Dreptul") nu are nici o legătură intrinsecă, de cauzalitate, cu dreptatea. As putea afirma că Dreptul este o știință sociologică care dorește să regleze relațiile interumane astfel încât coabitarea în grupuri mari să fie posibilă. O dreptate focalizată pe reglaje sociale nu pe Dreptate sau pe Justiție.  Dreptul a apărut ca o necesitatea a ruperii lanțurilor răzbunării ( eu îl omor pe X, fratele lui X mă omoară pe mine, fratele meu îl omoară pe fratele lui X, tatăl lui X îl... s.a.m.d. vs eu îl omor pe X, Dreptul mă pedepsește dând astfel satisfacție familiei X și anulând răzbunarea personală) și stabilirea unor reguli de coabitare. Nu a plecat de la dorința de a face Dreptate. O imensă confuzie care persistă atât de puternic în conștiința umanității.
Legea Talionului este însă exact opusul Dreptului juridic, dar este aplicarea Dreptății juste. Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. Am spus că Dreptatea, în modelul social de astăzi, este gândită și prezentă doar în Teologie și Filosofie. Tot din aceasta cauza lumea a învățat că Dreptatea este doar divină (lucru atât de des menționat în discuțiile populare). Susținerea acestei idei este găsită în Biblie, atât în Cartea Exodului ( " „Iar de va fi și altă vătămare, atunci să plătească suflet pentru suflet, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, arsură pentru arsură, rană pentru rană, vânătaie pentru vânătaie”) ,  în Levitic (Lev. 24:19-21),("Cel ce va ucide un dobitoc să dea altul; iar cel ce va ucide un om să fie omorât") și în  Deuteronom 19:16, 18, 19 și 21 („De se va ridica asupra cuiva martor nedrept, învinuindu-l de nelegiuire... și, dacă martorul acela va fi martor mincinos... să-i faceți ceea ce voise să facă el fratelui său. Și așa să stârpești răul... Să nu-l cruțe ochiul tău, ci să ceri suflet pentru suflet, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior. Cu răul pe care îl va face cineva aproapelui său, cu acela trebuie să i se plătească”).
Prima dată însă apare în însuși Codul lui Hammurabi (1792-1749 i.e.n.), unde legea talionului avea mai multe forme: dinte pentru dinte, vânătaie pentru vânătaie, picior pentru picior, mână pentru mână, os pentru os, ochi pentru ochi.

Umanitatea este blocată de aproape 2000 de ani în conceptul Dreptului Roman ( extins în toată lumea civilizată și care ,încă, este piatra de temelie a sistemelor de drept moderne). El nu poate fi ,îmbunătățit în esența lui. El trebuie schimbat deoarece trebuie schimbată paradigma : sistemul de drept să revină asupra realizării Dreptății, a Justiției și să lase în plan secund moderarea relațiilor sociale și interumane. Astăzi ar fi posibil căci, după 2000 de ani de Drept, societatea umană a înțeles necesitatea aplicării acestor reguli de coabitare. Aproape că as lăsa redactarea legilor la mana sociologilor căci ei ar putea avea o idee mai clară asupra necesităților societătii și cum ar putea fi reflectate acestea în sistemul de Drept juridic.

Expresiile ( după diverse judecăți ) "nu s-a făcut Dreptate" sunt lipsite de fundament deoarece Judecătorul nu a dorit aprioric să facă Dreptate ci doar a aplicat regulile sistemului de Drept pentru refacerea legăturilor sociale.

Pentru a evita confuziile as redenumi "dreptul" cu "coabitarea". Sistemul de coabitare civilă, sistemul de coabitare penală, sistemul de coabitare fiscală.

Societatea umană nu ar fi putut apărea, prospera sau exista fără sistemul dreptului juridic. fapt de necontestat. Ceea ce însă nu îl face mai puțin imperfect.

Vina principală este a filosofilor: în definitiv cine poate crea sisteme și propune noi modele sociale ? După Republica lui Platon și Legile lui Lycurg, puține idei și puține soluții. Vina filosofiei este că, devenind arogantă, autosuficiență, s-a izolat într-un turn de fildeș în care pare să nu mai furnizeze soluții, sisteme și idei de aplicarea practică a eticii.

 

( Justitia by Thomas Feiner)

Smerenia inteleptilor

Cleanthes a fost, după moartea lui Zenon, conducătorul școlii stoice și un demn urmaș al filosofiei acestuia. A subliniat și explicat constant ideile stoicismului și ,potrivit contemporanilor, a scris peste 30 de tratate. Dintre care nu s-a păstrat nici unul. Tot ceea ce știm despre el sunt fragmente citate de adversari și de putinii prieteni. Unul însă mi-a venit astăzi în minte:

Odată, pe când Cleanthes stătea fără să scoată o vorbă, cineva îl întrebă :"De ce taci ? Doar e plăcut să discuți cu prietenii." "E plăcut", spuse el," dar cu atât mai plăcut este să lași loc prietenilor." Stobaios, Antologie, 33,8

Două urechi și o singură gură.

Admirand filosofia greacă

Societatea Greciei antice pare un model ideal și, în linii generale, chiar este.
Democrația Atenei, o formă a Republicii lui Platon aplicată în Sparta, șocant de multe descoperiri și incredibil de multi oameni înțelepți în aceea perioadă. Doar perioada Renașterii s-a mai apropiat de imensul avânt al Greciei Antice.
Există foarte multe explicații dar astăzi una singură îmi revine în minte :
"Deși se pot obține plăceri din munca, ei le iau din bucătărie" - Zenon din Kition
( conform Stobaios, Antologie, VI, 20, ).

As mai comenta dar nu am ce.

Meditatie

" Pe toți ii întrece acela ce-ascultă de sfatul cuminte,
Dar de ispravă-i și cel ce singur la toate gândește." - Hesiod

 Stoicii însă au o opinie diferită ( inclusiv de opinia mea) : ei apreciază mai mult pe cel care ascultă de sfaturile înțelepte și le urmează căci are în-făptuirea în plus. Asculți, înțelegi, înfăptuiești.
 Înțeleptul singuratic dispune doar de judecata lui, de propria analiză și tinde să nu treacă la fapte.  Sterilitate.

Nu sunt întrutotul de acord dar găsesc o poziție pertinentă a stoicilor în aceasta speță. Deoarece prea multi înțelepți se rezumă la a gândi și nu au determinarea de a trece la fapta.
Homo faber având întâietate. 

Imposibilitatea zidirii sacrului

" Să nu se construiască temple, căci nimic ieșit din mâinile constructorilor și artizanilor nu trebuie considerat sacru, nici de valoare, nici ceva sfânt".
Zenon din Kition ( citat de Origenes în lucrarea "Contra lui Celsus" , I,5, vol I, p 59)

Fondatorul doctrinei stoice , promotor al găsirii înțelepciunii în viată conform naturii, găsirea sacrului în natuăa și în lucrarea Zeului. Construcția de temple ca incapacitate a identificării sacrului în interiorul nostru și facila/falsa identificare în obiecte inanimate.

Ar fi considerat însă potrivit ca , pentru mase și pentru oameni needucați, să fie făcute totuși temple. Măcar astfel să încerce să se apropie de Zeu. Ar fi considerat însă rușinos să nu căutăm în noi, să nu gândim lucrarea Zeului dacă avem capacitatea de a o face.

Marea catedrală

a reîntregirii neamului. Pentru unii construcție, pentru putini ea existând deja în fiecare din noi. Doctrinar

Săpându-ne groapa

O problemă care merită atenție este aplecarea noastră spre rău, spre eșec și spre dezastru. Nu voi generaliza ci mă voi referi doar la modelele filosofice și ale gândirii umanității.

Pentru a gândi o societate ideală avem nevoie de imaginarea unei utopii. Deși termenul provine din greaca veche, el este consacrat de Sir Thomas More ( "Utopia"- 1516). Uitându-ne în urmă la ceea ce ar fi farurile idealizate ale literaturii găsim următoarele utopii ( nu doresc să fac o lista completă):
- Republica lui Platon
- Legile lui Platon
- Istoria sacră - Euhemerus
- Insula soarelui - Iambulus
- Viata lui Licurg - Plutarch
- Noua Atlantidă - Sir Francis Bacon
- Insula Pinilor - Henry Neville
- O utopie modernă - H.G. Weels 
și cea mai importanta Utopie : Raiul Creștin. Lista ar putea continua ( dar nu foarte mult).

Ceea ce însă frapează este lista lucrărilor Distopice. Dacă Sir Thomas More a consacrat termenul "utopie", filosoful John Stuart Mill a creat antonimul ( prefixul "dys" / greaca veche = rău).

Aici lista este IMENSA. O listă ( scurtă) a lucrărilor distopice o găsiți aici:
https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_dystopian_literature

Ne-am preocupat atât de mult de a lupta cu injustiția și nedreptățile sociale încât am uitat să mai imaginăm modelul ideal. Care este acest ideal modern ? Este greu de precizat. Am creat însă nenumărate modele disfuncționale și, printr-o ironie a istoriei, le-am pus în practică ( va amintiți 1948 - Orwell? Sau Ferma animalelor ?).

Cunoaștem atât de bine Iadul încât am uitat să ne mai uităm la Rai, să încercăm să aducem modelul ideal în fata noastră ca punct în care trebuie să ajungem .
Fără o hartă mentală a destinației ideale, implementată la nivelul societății ( a umanității ?) singura destinație este Iadul social, religios și personal.

Ne-am apropiat atât de mult de tragic, de dezastru și durere ( câte filme optimiste ați mai văzut în ultima perioadă ?) , ni l-am asumat atât de mult încât el devine singura destinație posibilă.
Umanitatea are nevoie de un nou vis, de o noua Utopie care să poată fi asumată de populații întregi , de umanitate și apoi, printr-un efort comun, să se încerce punerea ei în practică. Sau de reasumarea uneia mai vechi: Raiul Crestin.

Dacă nu sunteți convinși, încercați să vă spuneți singuri care este idealul social spre care tindeți.

Un vechi proverb spune că, atunci când ești într-o groapă, primul lucru de făcut este să te oprești din săpat. Cunoaștem mai bine Iadul și am uitat Raiul.

Gnosticism delicat

Ceea ce cunoaștem astăzi despre gnostici provine din două surse : episcopul Irineu din Lyon- lucrarea Adversus Haereses, si documentele de la Nag Hammadi ( care confirmă doar citatele utilizate de marele dușman al gnosticilor, Irineu). A cata oară în istorie vedem cum dușmanii unor filosofi, ai unor mișcări religioase sunt salvați pentru posteritate de către acuzatori.

Un text însă mă pune pe gânduri, reveland esența doctrinei gnostice :
" Aceștia [gnosticii] ne spun că această cunoaștere nu poate fi prezentată în chip deschis, întrucât nu toti sunt în stare să o primească, căci a fost revelată în chip mistic de către Mântuitor prin pilde, către cei vrednici să o înțeleagă." - Irineu, Adversus Haereses, I.3.1.

Condamnare a intelectualității și a studiului esoteric , a studiului, a "cunoașteri" ( gnosis).
Școlile gnostice au avut multe erori. Dar, în nici un caz, nu au meritat condamnarea lor și ștergerea din istorie. Căutăm înțelesuri și le găsim uneori în textele confiscate, cenzurate. 

Pescarul ursuz

O veche poveste dobrogeană, citită în copilărie, mi-a revenit în memorie ( o rescriu din memorie).

Pe un grind din Delta Dunării trăia o mică comunitate de români, lipoveni, turci și tătari. Oameni liniștiți și însingurați de natura potrivnică. La un moment dat, pe vreme de foamete în Bărăgan, o familie de țărani munteni au venit pe grindul izolat. Au căutat un loc să se așeze și o bucată de pământ să își facă o casă. 
La marginea comunității trăia un bătrân pescar, ursuz și tare zgârcit la vorba. După câteva zile în care s-a uitat distant la muntenii care nu găseau înțelegere in sat, le-a dat voie să își facă o gospodărie pe pământurile lui, lângă Dunăre. Nu a așteptat nici măcar un mulțumesc , și-a întors spatele și și-a văzut de treabă. 
Dar viata pe grinduri este imposibilă fără o barcă. Drept pentru care, pescarul nostru, se trezea în fiecare dimineață devreme și lucra să le facă muntenilor o barcă nouă. După o lună de muncă, le-a adus barca. Urâcios, le-a amarat-o în fata casei și a plecat. 
Lunile treceau și viata își continuă curgerea, lină și molcomă precum Dunărea.
In primăvara următorului an, pescarul văzu o șipcă distrusă pe fundul bărcii muntenilor. Taie o salcie de pe mal și, muncind toată noapte, le repară barca. A doua zi soția munteanului începu să îl boscoredească și să ii poarte vorbele în sat că a tăiat frumusețe de salcie și le-a stricat priveliștea. Bătrânul ridica din umeri și isi văzu de treabă. 
In următoarea primăvară văzu că vâslele putreziseră și , lucrând toată noaptea, le făcu un set nou de vâsle. Femeia începu să îl bârfească că a făcut treabă de mântuială și nu a șlefuit bine vâslele, așchii intrându-le în palme.
Bătrânul tăcu, dădu din umeri și își văzu de pescuit. 
In a treia primăvară, bătrânul văzu cum două sipci din fundul luntrii începură să se găurească. De data asta, dădu din umeri, oftă în barbă și își văzu de pescuit. 
Nu trecu mult timp și, familia de munteni, plecă spre Chilia la cumpărături. In mijlocul Dunării, barca cedă și toți muriră înecați. 
Bătrânul oftă, dădu din umeri și plecă la pescuit. 

Ourobos

Zilele trecute a fost pic mai frig. Si ,cum avem un nou membru al familiei , cățelandrul Thor, îl vedeam tremurând de frig. Fii mei atunci m-au rugat sa ii facem o cușcă. Sa o cumpărăm sau... orice. Cautând pe Internet, fie nu mi-au plăcut cuștile, fie nu mi-au plăcut preturile iar soluția a fost: sa fac o cușcă.
Dar nu despre asta doream sa vorbesc. Ci despre faptul ca, în momentul terminării ( fiind prima "lucrare" în lemn mi-a luat ceva- cușcă anvelopata) am primit un, aproape imperceptibil, "mulțumesc".
Am avut în acel moment imaginea aceleiași scene, întâmplate acum 40 de ani, cu tatăl meu terminând cușca, eu mormăind un "mulțumesc", el mormăind ceva neinteligibil ...
Am predat ștafeta. O datorie pe care tații parca și-o predau, generație de generație. Tăcuți și nesolicitand atenție, nici măcar acel șoptit "mulțumesc", construim pentru fii noștri cuștile câinilor. Ei, la rândul lor vor face la fel. Si iarăși. Si iarăși. Achitându-ne datoria, cred, ancestrala.
O datorie purtata peste timp. O eterna întoarcere la momentul plății, la momentul când trebuie sa facem ceea ce trebuie sa facem. Lucruri mici care le retrăim la distante de 40 de ani.

Eternul fir al creșterii fiilor în spiritul datoriei.

Manual de bun-simt civic. Pentru imigranti.

- postare incorectă politic. Rog persoanele sensibile să nu o citească- 
O dispută minoră m-a iritat azi dimineață. Nu o voi comenta-o direct ( as face celebri niște semidocți). Voi sublinia însă câteva aspecte în care cred cu tărie.
Un popor este definit prin teritorialitatea lui, prin aderarea la un set de credințe ( religioase, sociale, culturale etc) și prin istoria comună ( trecut care a făcut posibil prezentul și dă posibilitatea apariției viitorului) a membrilor lui, prin limba vorbită și atașamentul fată de cele enunțate mai sus.
Poporul român ar fi astfel definit (incompletă definiție) ca trăind în spațiul carpato-dunărean, în imensa majoritate creștin-ortodox ( dar extrem de tolerant cu alte religii și cu ateismul), atașat de ideea de justiție socială, susținând o intelectualitate elitistă, împovărat și călit de 2500 de ani războaie în care doar ne-am apărat, vorbind limba româna, și, în proporție de 100%, de rasă caucaziană.
Ce se întâmplă însă cu imigranții ? Sau cu cei "diferiți" ?
Sunt acceptați atâta timp cât ei subscriu acestor valori. Nu contează la a câta generație ești "român" ( maxim a doua), ei trebuie să facă dovada constantă a dorinței de a aparține acestui popor. Trebuie să facă mult mai mult decât românul neaoș pentru a dovedi această apartenentă. Pentru ceilalți, sângele vărsat de strămoșii noștri au câștigat acest drept. Ei trebuie să și-l câștige individual.
Este greșit a-i suspecta ? Nu. Este normal ca să exista o suspiciune legata de prezenta lor în corpul poporului român. Aceasta suspiciune dispare în momentul în care ii vedem aderând la valorile comune nouă.
Putem face asta când ii vedem deviind de la aceste valori ? Nu. Purtând hijabul musulman fac următoarea declarație: sunt musulmană, mă izolez de voi și de comportamentele voastre, nu vreau să devin român/ româncă. Popor tolerant vom trece peste asta dacă vedem însă că subscriu restului de valori. Dar, în imensa majoritate a cazurilor, constatam că nu o fac. Drept pentru care întreb : ce căutați voi aici? Dacă ați venit pentru a fi "liberi", cautând libertatea religioasă și politica în această țară clădită de strămoșii noștri, respectă casa care te-a primit și încearcă să ne arăți dorința ta de a te integra dacă dorești să rămâi mai mult timp. Te-am primit aici , respectă regulile casei. Încearcă să devii asemenea poporului care te-a primit,te protejează și te va apăra de ceea ce ai fugit. Dacă ați venit pentru motive economice, puteți sta fără însă a avea vreodată dreptul de a vă pretinde români sau de a beneficia de alte drepturi decât cele garantate legal.
Când intri, fugind de furtună, în casa unui om care te adăpostește, nu începi să ii distrugi casa sau rearanja lucrurile în casă. Ești recunoscător și ii mulțumești tocmai respectându-le.
Multi au venit și au cerut protecția poporului român. Lipoveni, sași, șvabi, unguri, tătari, turci, greci, evrei, etc. Pe toți i-am primit. Si, în imensa lor majoritate au respectat și îmbrățișat valorile mai sus enunțate. Au dat dovada, murind alături de noi în războaie, că doresc să fie români și că merită să fie români. Le-am respectat obiceiurile, credințele și specificul. Am învățat de la ei și am adoptat diverse idei. Putini dintre ei ( nu destul de putini să ignorăm acest fapt) ne-am devenit torționari, ne-au atacat, ne-au omorât, ne-au băgat în pușcării intelectuali și au umblat ( încă mai umblă) cu jalbe mincinoase în băț pe la porți străine. Pe aceștia ii vom privi cu atenție.

Revenind însă. Atâta timp cat ai probleme în a vorbi corect limba româna și nu faci eforturi în acest sens, voi fi suspicios. Atâta timp cât te vei îmbrăca diferit, purtând în public o ținută a celor cu care, sute de ani, am dus războaie și care au comis atrocități împotriva strămoșilor mei, voi fi suspicios. Dacă ai pielea de altă culoare decât a noastră , voi fi suspicios. Si asta este Normal.
Rămâne ca tu să îmi arăți că nu au motive întemeiate de a fi suspicios demonstrând că dorești să fii român, dovedind că ai îmbrățișat valorile acestui neam, dovedind că pot trăi alături de tine fără să îmi păzesc spatele. 

Ai intrat la mine în casă? Casa strămoșilor mei ? Poartă-te frumos. Cu atenție. Nu noi te-am chemat aici.

Dieta epicureica

"Toate poftele care nu duc la durere, dacă nu sunt satisfăcute nu sunt necesare, ci au pornirea ușor anihilabilă, dacă cele dorite sunt greu de procurat sau dacă dorinţele par că ne vor dăuna. Şi în dorinţele naturale acelea care nu duc la suferinţă când nu sunt satisfăcute, dar sunt urmărite cu pasiune, se datorează tot unei opinii iluzorii, şi dacă nu sunt înlăturate, nu-i din pricina naturii lor proprii, ci din pricina părerii iluzorii a omului." -Epicur

Revin ( obsesiv) asupra filosofiei epicureice și asupra anatemei aruncate asupra ei din perioada Evului Mediu. Să nu uităm că Platon a dorit să ardă toate operele lui Democrit ( alt filosof atât de iubit de mine). Biserica, în perioada Evului Mediu, Evului Întunecat, a încercat să șteargă din cultura universală sute de filosofi în încercarea de a crea o strictă doctrină idealistă. Din fericire nu au reușit pe deplin.
Dieta epicureică este blândă, este logică, este asumabilă. Este lipsită de asperitățile și duritatea stoică. Este însă recomandată unor persoane evoluate, în drumul spre ințelepciune.

Insă, atât pentru societate cat și pentru tineri sau cei pe zona de început a drumului spre gnosis, susțin și recomand Stoicismul. Este un medicament mai amar dar care ar putea vindeca o societate derutată, care și-a abandonat principiile morale, etice și religioase.

In fata unei alegeri intre binele social și plăcerea unei înțelepciuni domoale ,( cu imensă durere în suflet) as face un rug din lucrările epicureice și hedoniste.

Binele social suprapozitionat plăcerilor fine, intelectuale ale individului.

"În mine sălășluiește ceva care vrea binele. Numai dintr-o neînțelegere cred că-mi doresc mie binele. Dorința binelui, care sălășluiește în mine, nu poate să-mi dorească binele numai mie. Dorinţa binelui este glasul lui Dumnezeu, care doreşte binele tuturor." -Lev Tolstoi

Fiat pax fiat justitia.

Ieri a fost o zi tristă pentru Justiție. Nu mă refer la Ministerul Justiției sau la activitatea procurorilor. O zi tristă pentru conceptul de Justiție. Ieri, în două spete separate, Justiția a fost călcată în picioare.

In primul caz un anchetat, care a adus prejudicii de peste 110.000.000 EUR a fost condamnat cu suspendare. Ma întreb gardienii puscăriilor cum se uită în ochii condamnaților cu executare pentru furturi mult mai mici. Justiția este legată dar ochi dar dimensiunea unui prejudiciu trebuie luată în considerare. In paralel trebuie însă refăcut patrimoniul Primăriei, recuperat prejudiciul, lipsiți infractorii de uzufructul obținut ilegal. Recuperările ar duce la descurajarea acestui tip de infracțiune: la ce bun să mai furi ceva dacă îți poate fi luat înapoi. Judecătorii au mai dinamitat o bucata ( mare) din soclul Justiției. Care oricum era firav.

In al doilea caz, un funcționar public refuză să se prezinte in fata comisei, la o interpelare parlamentară. Este total irelevantă componenta comisiei, imbecilitatea membrilor sau răutățile care se pregăteau. Parlamentul României este una din cele trei puteri* ale statului român. Puterea Parlamentului într-o republica semiprezidențială ( cum este România) este clară, solidă și trebuie respectată. Nu poți cere respectarea puterii judecătorești dacă îți bați joc de puterea parlamentară. In alt registru : de ce un funcționar care nu are nimic să își reproșeze ar refuza să se prezinte în fata unei comisii parlamentare? Dacă ai conștiința împăcată ce ți se poate întâmpla ? Nu ar trebui să fi dornic de a te prezenta și spăla numele ? Căci pană nu dai ochi în ochi cu acuzatorii și nu clarifici problemele ,rămâne o umbră de îndoială ( justificată pentru orice om rațional). Eu cer respectarea legilor și lupt pentru aceasta dar mă sustrag unei investigații, oricât de cretine ar fi? Cum pot cere/impune respectarea legii pe care eu insămi nu o respect ? A se vedea procesul lui Socrate. 

O imensă piatră de la baza unei societăți, a unui popor, este Dreptul acestuia. Acel set de reguli de coabitare care, nerespectate, pot duce la distrugerea țesăturii fine a unei societăți.

In anul III de facultate, regretatul profesor Bulai ( tatăl, nu fiul) îmi spunea : Dragă domnule Matica ( eram după Revoluție, în 1993), Dreptul nu are nimic în comun cu Dreptatea. Dreptul este constituit dintr-un set de reguli de coabitare astfel încât să putem progresa, prospera și avansa ca și popor. Dreptatea este divină. Dreptul însă este fundamental existentei societății.

Nu știu care din cele două spete de mai sus este mai nocivă : eliberarea unui infractor dovedit sau refuzul unui justițiar de a se supune regulilor statului pe care ar trebui să il apere, pe care își fundamentează existenta și activitatea.

Trista țară în care toată lumea violează Justiția. Răzbunarea acesteia va veni și va fi groaznică.

*
Montesquieu a descris un sistem de separare al puterii politice între trei tipuri diferite de entități, pe care le-a desemnat ca fiind executivul, legislativul și juridicul. Modelul prezentat de Montesquieu a fost inspirat de modelul constituțional britanic, în care monarhul ar fi corespuns executivului, parlamentul țării ([The] British Parliament) ar fi corespuns legislativului și curțile de justiție ar fi corespuns puterii juridice. Critici ai sistemului propus de iluministul francez au comentat adesea că idea sa de separare a puterilor este neclară întrucât în Marea Britanie există o legătură prea strânsă între executiv, legislativ și juridic. Pe de o parte, Montesquieu propusese un model care era viabil în timpul său, și, pe de altă parte, legăturile politice invocate erau mult mai slabe în trecut decât sunt astăzi.
Montesquieu a precizat cu claritate că "independența juridicului trebuie să fie reală și nu doar aparentă".^[4] "Puterea juridică a fost percepută în general ca cea mai importantă dintre puteri, independentă și de neverificat", dar și cea mai puțin periculoasă.^[4] Anumiți politicieni consideră exercitarea puterii judiciare asupra lor înșiși ca o "criminalizare", când, de fapt, ceea ce aceștia numesc criminalizare este un răspuns al juridicului la acte de corupție sau de abuz de putere ale acelorași politicieni. ^{[5]
Sursa citatului : Wikipedia}

Gnoza valentiniana

"[...] Aceștia ne spun că această cunoaștere nu poate fi prezentată în chip deschis, întrucât nu toți sunt în stare să o primească, căci a fost revelată în chip mistic de către Mântuitor prin pilde, către cei vrednici sa o înțeleagă. [...]"

Sfântul Irinaeus despre dogma promovată de Valentin.

Gnosticismul ca filon ascuns al gândirii metafizice și teologale, supraviețuind peste 2000 de ani în umbra cărților interzise dar nedistruse. Tentația arogantei sau cale a înțelegerii prin studiu ?

Educatia. Impotriva șireteniei

Aristip ne dădea povețe bune. Păcat că de 2000 de ani nimeni nu le ascultă : "Abilitățile naturale fără educație sunt precum un pom fără fructe".
Dacă doar am reuși să ne reconectăm cu gândirea filosofică antică ( nu am speranțe încă să ne conectăm la filosofia modernă) am redescoperi frumusețea lumii și acea înțelepciune pe care am putea-o opune șireteniei și vicleniei care acum domină lumea.

 

Mai suntem mândri că suntem români ?

Ieri, un prieten apropiat, vedea ( deși este foarte veche) adresa de web a președinției României:
http://www.presidency.ro/

Nu președinție, ci "presidency".

Dar exemplul nu este singular. As mai aminti ( în treacăt) :
Ministerul Cercetării și Inovării :
http://www.research.gov.ro/

Guvernul României ( avem deci "govern" nu guvern ):
http://gov.ro/

Mândri că suntem români. Limba noastră este o comoară ... îngropată sub slugărnicie.

Poate la fel de mult mă irita când demnitari ai statului român răspund, în conferințe de presă, în alte limbi decât româna. Un fel de dat în stambă care ii și face de râs ,dar mai ales, denotă o jenă.

De când am ajuns să ne fie rușine de noi ? Probabil de mult timp. Doar că eu nu înțeleg...

Minte proastă de român redus, asta am eu. Prea târziu să mă mai schimb.
Pentru a mă putea ignora fără a apela la logică, vă ofer pe tavă un motiv :

Toate's vechi si nouă toate...

"[...] De aceea, se întreabă oratorul, au degenerat urmașii acelora care combăteau cu atâta glorie, sub Ștefan cel Mare sau sub Mihai Viteazul ? Nu, respunde el, poporul nu a degenerat, însă din nenorocire el doarme, de când ocârmuirile vitrege au înlocuit pe eroii noștri naționali. Să-l deșteptăm din somnul acel greu, să-i dăm pilda patriotismului, să-l conducem la fapte mari, și atuncea poporul roman va dovedi, ca este tot acela care, cu câteva veacuri mai înainte, a biruit la Racova și la Călugăreni".

Extras din cuvântarea principelui Sturza
Istoria Romanilor din Dacia Traiană de A.D. Xenopol, volumul XIII ( "Domnia lui Cuza Vodă 1859-1866)- biblioteca(-mi) privata


As comenta dar.. nu am ce. Clar , explicit și atât de adevărat. Sunt mai ales sunt mândru cu un boier / principe avea o atâta iubire pentru popor și îl valoriza într-un mod autentic.
Sic transit gloria mundi.
Să sperăm că nu...

Gandul diminetii. Ratiunea

"Ceea ce este propriu fiecărui lucru, este din fire cel mai bun şi mai plăcut acestuia – pentru fiinţele umane, de aceea, viaţa conformă cu raţiunea este cea mai bună şi mai plăcută, de vreme ce raţiunea mai mult decât orice altceva, este omenească. Astfel de viaţă, prin urmare, este totodată şi cea mai fericită."
Aristotel  - Etica nicomahica

Triumful ratiunii a fost insa amanat in era pulsiunilor. De toate tipurile.
Ratiunea, ca o copila orfana intr-o lume stramba, excitata, rebela fara cauza si divizata in factiuni usor de condus ( manipulat).
Ratiunea  ca si ultima forma a salvarii personale, nationale, a lumii civilizate.
Alternativa ? Monstrii. Cei care deja ne inconjoara.

Calea spre bogatia linistita

Epicur, fondatorul, ne-a dat cea mai clara cale spre bogatie. Este pacat sa nu ascultam intelepciunea testata timp de 2000 de ani.

Dacă vrei să faci bogat pe cineva, nu-i spori averea, ci ia-i din dorinţe.

Nu un indemn la lene ci unul la smerenie, la cumpatare si la auto-analiza.